OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Dosarul“ numarului pe luna octombrie 2003 al revistei Magazine littéraire este dedicat filozofului, criticului si scriitorului Maurice Blanchot, recent disparut dintre noi la virsta de 95 de ani (L’énigme Blanchot. L’écrivain de la solitude essentielle). Sumarul dosarului – deschis printr-un text al lui Thomas Regnier despre cel care „a pus in pericol insasi notiunea de gen literar“ – contine mai multe titluri notabile.

Intre acestea – un text insotitor intens subiectiv al lui Jacques Derrida („Lui laisser le dernier mot“), eseul La part de l’autobiographie de Christophe Bident despre biografia „scriitorului fara biografie“ (acelasi Christophe Bident semneaza si pagina de „repere cronologice“ despre Blanchot), un text cu caracter memorialistic al prietenei filozofului, Monique Antelme („Il comprennait tout, et jamais n’accusait“), un interviu – de asemenea cu caracter de marturie – realizat de Nadine Sautel cu Michael Lévinas, fiul ginditorului Emmanuel Lévinas („La voix de Blanchot voulait à la fois faire entendre et faire écran au mot“), un eseu al lui Leslie Hill despre gindirea politica a lui Blanchot (care, intre 1936 si 1946, a trecut de la nationalism la internationalismul comunist, de la Maurras la Marx), un dialog al lui Thomas Regnier cu exegetul Daniel Dobbels despre opera lui Blanchot, despre relatia sa cu Noul Roman Francez, despre relatia cu corporalitatea etc. (Le grand récit des corps), un text inedit al lui Jacques Lacan despre Maurice Blanchot si Georges Bataille (De la réalisation du fantasme), un grupaj despre opera literara a lui Blanchot (cu un solid eseu al lui Jean Roudaut, Un bonheur extraordinaire, si un text subtil al lui Raymond Bellour despre „partea ilizibilului“).

Se adauga un eseu al lui Philippe Lacoute-Labarthe despre experienta mortii in scrierile blanchotiene (La contestation de la mort), un comentariu al lui David Rabouin despre specificul filozofiei lui Blanchot si raporturile acesteia cu literatura (La philosophie pour companie). Despre pozitivitatea „reductiei fenomenologice“ in gindirea lui Blanchot, Derrida si Lévinas scrie Alain David, iar Jean-Luc Nancy semneaza – concluziv – un incitant articol (Le nom de Dieu chez Blanchot) despre egala distanta a filozofului fata de ateism si teism. O sectiune epistolara de scrisori inedite ale lui Blanchot (cu explicatii privind propriile optiuni politice) completeaza acest „dosar“ despre o personalitate care – prin a sa cvasi-nihilista, enigmatica „gindire a neutrului si a tacerii“, definitorie pentru modernitatea tirzie – a innoit filozofia secolului XX. Ceea ce inca lipseste – constata Cristophe Bident in finalul articolului sau – e o editie de opere complete a lui Maurice Blanchot.