Magnoliile sînt frumoase

Autor: Iulia POPOVICI | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Cinci trupuri în posturi cvasiimposibil de menţinut, într-un echilibru fragil, statice şi polisemantice. Ar putea fi un tablou vivant – cît de dificil de menţinut e această încremenire în (ne)mişcare, se va vedea atunci cînd intervine, salvator, întunericul. Pe rînd, fiecare dintre cei trei bărbaţi şi două femei decodează, verbal, întreaga scenă şi propria condiţie: este/ar putea fi o ieşire la picnic, în familie, vedem/am putea vedea un copac bătrîn de 150 de ani, cinci animale sălbatice (un tigru, un iepure…), scăpaţi de la zoo cu o zi în urmă, flămînzi, sub ploaia care nu se mai opreşte, comandantul unei brigăzi speciale, poate în Caşmir, căruia ordonanţa îi aduce binoclul, cineva intrînd pe uşa unui hotel ieftin din Bangkok şi dînd cu ochii de o asiatică în uniformă de şcoală. Aproape toate aceste „lecturi“ ale foarte rigidului tablou încep cu afirmaţia: „Îmi imaginez“, însă nu atît forţa fanteziei e pusă la încercare, cît calitatea limbii/ a limbajului – departe de a fi doar o practică pasivă de descriere a realităţii, ea creează şi intervine asupra realităţii. Altfel spus, nu e vorba neapărat despre capacitatea – teatrală – de a interpreta imagini aproape abstracte, dîndu-le o consistenţă posibilă (cum se întîmplă, de pildă, în improvizaţiile de teatru-sport sau în infinite serii de alte exerciţii de actorie), ci, mult mai mult, despre „a crea lucruri din cuvinte“ (J.L. Austen). A spune un anume lucru nu înseamnă doar a-l constata, a afirma ceva are calitate performativă. „Sînt un stejar bătrîn de 150 de ani“ nu se citeşte exclusiv drept condiţie constatativă a corpului, afirmaţia îl identifică pe cel care-o rosteşte cu statutul ontologic al stejarului.

Performativitatea actelor de vorbire e, însă, doar unul dintre succesivele straturi filozofice – probabil principalul – care alimentează piesa Ivanei Müller. Coregrafa foloseşte heblul într-unul dintre cele mai inteligente moduri: ping-pongul replicilor continuă pe întuneric (lipsa vizibilităţii le permite interpreţilor să-şi relaxeze muşchii, la adăpost de ochii spectatorilor, avînd în vedere că performance-ul durează peste o oră), însă, în absenţa imaginii, ceea ce e pus la încercare e încrederea publicului. Oare cei cinci chiar ar (mai) putea fi ceea ce spun că sînt? În mintea spectatorului român, analogia de situaţie cu cea de la care porneşte (şi o exploatează in extenso) Manuel Pelmuş în Preview e flagrantă. E acelaşi apel la fantezie ca instrument de creare a realităţii, fără, însă, să dubleze prin gest ceea ce cuvîntul produce ca act performativ.

La Ivana Müller, fragmentele textuale nu există în sine, ele intră într-o relaţie subtilă, cu permanente racorduri şi dezvoltări ale actului verbal performativ iniţial. Poveştile se întrepătrund, capătă consistenţă, deviază de la direcţia iniţială, se dezvoltă, se pierd, mor şi renasc pe traseu. Iar a prelua, a duce mai departe realitatea născută de celălalt ajunge să-i dea acestuia drept de decizie asupra corpului invadat de poveste – în final, vocile nu mai corespund trupurilor a căror condiţie o declară…

Atenţie, totuşi, celor care s-ar putea speria de conceptele puse în mişcare de While We Were Holding It Together. De fapt, e o piesă plină de umor, de emoţie discretă şi, mai ales, de răsturnări imaginative la fiece pas, care nu te lasă, nici un moment, să crezi că realitatea imaginaţiei poate fi prinsă într-un tablou definitiv aşezat în ramă.

While We Were Holding It Together

Concept, regie: Ivana Müller

Cu: Katja Dreyer/Sarah van Lamsweerde, Pere Faura/Ricardo Santana, Karen Roise Kielland/Hester van Hasselt/Anne Lenglet, Stefan

Rokebrand/Jobst Schnibbe, Jefta van Dinther/Bill Aitchison

Text: Ivana Müller, Bill Aitchison, Katja Dreyer, Pere Faura, Karen Roise Kielland, Stefan Rokebrand,

Jefta Dinther.

Consultanţă artistică, text:

Bill Aitchison

Sound design: Steve Heather

Light design: Martin Kaffarnik

While We Were Holding It Together a fost produs iniţial de LISA, în coproducţie cu Sophiensaele Berlin, Productiehuis Rotterdam (Rotterdamse Schouwburg), Dubbelspel (30CC şi STUK Kunstencentrum Leuven). Proiectul e susţinut financiar de Nederlands Fonds voor de Podiumkunsten şi de Fundaţia Mondriaan. (Fleur Bokhoven, 2007)

While We Were Holding It Together creează imagini în devenire, întotdeauna în schimbare, în funcţie de cel care priveşte. Să fie o trupă rock în turneu? Un picnic la pădure? O cameră de hotel la Bangkok? Privim, ne imaginăm şi reinventăm, în continuă căutare a ceea ce este ascuns, a ceea ce vrem să vedem. (Fleur Bokhoven, 2007)

Ivana Müller s-a născut în 1972, la Zagreb (Croaţia), a studiat literatură la Zagreb, dans şi coregrafie la Amsterdam şi arte frumoase la Berlin. E artistă de performance, coregrafă şi dansatoare. În creaţiile ei, dezvoltă concepte performative ce apelează, ca punct de plecare, la răsturnări de percepţie ori logice, realizînd piese în acelaşi timp poetice şi ştiinţifice, filozofice şi comice, intime şi politice. În ultima vreme, explorează noţiuni legate de inventarea de sine şi storytelling, lucrînd, adeseori, la limita dintre ficţiune şi realitate.

Mare parte din piesele sale sînt realizate pentru spaţii teatrale, deşi, de asemenea, scrie texte şi creează instalaţii pentru galerii şi muzee.

A semnat piesele: Lovely Performances (2002, Gasthuis Theater en Werkplaats Amsterdam), How Heavy Are My Thoughts (2003, Mousontorum Frankfurt/plateaux festival en Gasthuis Theater Amsterdam), Under My Skin (2005, LISA, Productiehuis Rotterdam, STUK Kunstencentrum Leuven en Monty Antwerpen). Trăieşte şi lucrează la Amsterdam şi Paris, unde şi-a creat propria companie în 2008.

O călătorie filozofică într-o avalanşă de imagini şi idei

Ivana Müller face un teatru investigativ şi fără compromisuri, analizînd în profunzime concepte şi idei luate, de obicei, de-a gata. În While We Were Holding It Together, un tribut la adresa puterii imaginaţiei, ea supune noţiuni ca trupul, mintea şi relaţia dintre ele unei investigaţii profunde. Rezultatul e un spectacol poetic, plin de umor şi filozofic, totodată, care atrage publicul în logica personală, perfect clară, a coregrafei.

[…] Interpreţii – Katja Dreyer, Pere Faura, Karen Roise Kielland, Stefan Rokebrand and Jefta van Dinther – nu joacă personaje prefabricate. Textul extrem de precis şi bine reglat reuşeşte să transforme compoziţia fragmentară într-un întreg convingător. Un amestec de gînduri şocant de diverse trece spre spectatori, de la idei eroice la unele disperate şi de la dorinţe sexuale la o spaimă existenţială de moarte.

[…]

Jucîndu-se cu tentaţia conceptualizării, spectacolul devine, în egală măsură, un tratament al puterii imaginaţiei şi al experienţei senzoriale. Prin folosirea unei succesiuni constante de bucăţi textuale, fantezia publicului e stimulată, iar povestea e construită într-un mod foarte subtil. Pentru a atinge acest efect, Müller lucrează într-o manieră foarte asociativă. […]

În ciuda orientării foarte teoretice, Ivana Müller reuşeşte să nu copleşească While We Were Holding It Together cu prea multe gînduri serioase. Atrăgătoarele ei întrebări directe creează un teatru proaspăt şi antrenant. Coregrafa îşi ia publicul de mînă într-o călătorie filozofică fantastică, în care idei ameţitoare trec prin filtrul emoţional pentru a culmina cu un rîs din toată inima.

Fleur Bokhoven, 2007