OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In lumea jurnalismului de astazi, cind limba romana a devenit un soi de accesoriu inutil, cind prostul gust este asimilat cu deschiderea spre un public larg, cind respectul fata de cel care te asculta sau te citeste a devenit un fel de fandoseala (e la mare moda sa-ti intrerupi cit mai des interlocutorul, sa te tragi de bretele cu el sau chiar sa te ratoiesti la el, doar ca sa te pui in valoare), interviul luat de Brindusa Armanca lui Andrei Plesu in Ziua, in numarul de simbata, 11 februarie 2006, a fost o lectura pe cit de placuta, pe atit de stimulativa. Printre altele, Andrei Plesu constata disparitia unor institutii „de pe piata“, precum respectul, profesionalismul si politetea. Lipseste astfel „onoarea profesionala“ adica acea „mindrie a lucrului bine facut“, indiferent de domeniu.

Aceste valori, neincurajate in perioada comunista si nereabilitate in „eterna“ noastra tranzitie, au devenit rara avis in viata de zi cu zi si cred ca vor trece curind definitiv in uitare. Subscriu la pledoaria pentru aceste valori, cu mentiunea ca, atunci cind vine vorba de respect si politete, este nevoie de reciprocitate: nici respectul, nici politetea nu pot functiona unidirectional. Sa ne amintim de vechiul indemn: respecta pentru a fi respectat.
„Modelele“ cele mai vizibile, din eter, de pe sticla si de pe hirtie se complac cu cea mai mare nonsalanta intr-un prost gust, care ajunge sa fie multiplicat si imitat. Ce conteaza ca redactorii de la radio stilcesc limba romana, ca spontaneitatea lor fortata se transforma in bilbe ridicole, ca nu-si pregatesc emisiunile? Leafa merge, urechile ascultatorilor pot fi poluate in orice chip, ca tot n-au nici un reper. Desconsiderarea, lipsa de bun simt, de minima politete fata de Celalalt, lipsa de profesionalism au ajuns sa fie la ordinea zilei.

La televizor, Gabriela Vrinceanu-Firea duce asa mare lipsa de invitati, incit Gigi Becali pare o adevarata mana cereasca; de fapt, nu numai pentru ea, ci si pentru alti oameni de televiziune, in cautare de rating, Gigi Becali le serveste portia de smecherie si harta. Poate ca, in locul acestei politici, pernicioase pe termen lung, realizatorii ar trebui, macar din cind in cind, pentru variatie, sa invite oameni care stiu mai multe cuvinte decit fondul lexical principal si care nu se cred nici Mihai Viteazu, nici Vlad Tepes. in loc de manelistii invitati la Teo, ar putea veni oameni priceputi in ceea ce fac, oameni care ar putea servi drept modele culturale si de viata. Singura exceptie pare sa fie emisiune Garantat 100% a lui Catalin Stefanescu, care nu este, insa, difuzata in prime-time, nu cumva sa dea cuiva indigestie.
in presa culturala, am putea spune ca lucrurile nu stau chiar asa de rau, ca mai e totusi o speranta. Sint reviste, precum Dilema Veche, Vatra, 22, cu interesantul sau Bucuresti cultural, Romania literara, Cuvantul, Timpul, in care poti regasi aceste valori pe cale de disparitie.

Asta nu inseamna ca prostul gust nu sta la pinda sa invadeze si aceste medii. De curind, la revista presei din prestigioasa Romanie literara (nr. 6, 15 –21 februarie), am avut dezamagirea sa constat ca politetea lasa de dorit. „Cronicarul“, caci textul cu pricina asa este semnat, clara dovada de neasumare a opiniilor, isi ia libertatea de a folosi termeni precum „cronicareasa“ si „redactorita-sefa“, doar pentru ca nu este de acord cu o cronica sau cu o atitudine. „Cronicarul“ dovedeste nu numai intoleranta fata de alte opinii, ci si o impolitete flagranta fata de Celalat, cu care se presupune ca dialogheaza. Daca apar si cronici negative (este vorba de articolul Iuliei Popovici, Literatura pretioaselor ridicole, aparut in Observator cultural, nr.48/305 din 26 ianuarie-1 februarie si de cel al Biancai Burta-Cernat, din acelasi numar, intitulat Un exercitiu ratat de virtuozitate), asta nu inseamna ca ele nu pot deschide o „dezbatere“.

Orice cronica are dreptul, cu toata onestitatea, fara inhibitii, indiferent daca este vorba de o carte de debut aparuta la Humanitas, sa spuna daca un volum este bun sau prost, daca merita citit sau nu si de ce. Nu incape suparare! Cel care semneaza este liber sa aprecieze sau sa critice cartea, iar cititorii vor fi cei care vor decide daca acel cronicar a avut dreptate. in plus, daca in cronica se aminteste si de proasta ei redactare – obligatia editurii, fara indoiala – nu inseamna ca respectivul autor de articole trebuie tratat cu dispret. O cronica reflecta punctul de vedere al autorului, nefiind un raspuns conditionat la „comenzi“ redactionale.
Poate ca n-ar strica sa ne dam noua insine note la purtare, sa ne intrebam ce inseamna cu adevarat sa fii profesionist si respectuos. Altfel, lumea culturala risca sa se transforme dintr-o agora intr-o piata de zarzavat, iar modelele de care avem nevoie sa devina doar o amintire.