Mai este oare acesta un om...

Romi şi români în aşteptarea expulzării din Italia

Autor: Lorenzo RENZI | Categoria: Focus | 1 comentarii | Versiuni: Italiano

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Nu ştim încă ce formă va lua proiectul Guvernului de alungare a ţiganilor – romii români din Italia. Şi întrucît romii nou veniţi, de ale căror infracţiuni s-a vorbit atît de mult în ultimile luni în Italia, vin din România, proiectul prevede şi limitarea prezenţei românilor în Italia, instituirea unor filtre la frontiere, mai ales că şi românii neromi au comis numeroase infracţiuni şi delicte. Însă astfel s-ar încălca o normă europeană, pentru că România a devenit la 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene. Prin urmare, românii au devenit cetăţeni europeni, la fel ca şi romii, întrucît în România romii erau cetăţeni români. Între timp, fie spus între paranteze, la noi, în Italia, ţiganii sînt în mare parte apatrizi, fiindu-le negată cetăţenia italiană şi nefiindu-le recunoscute aceleaşi drepturi cu ale noastre.

Am spus ţigani. Adică romi. Presa şi oamenii politici şi-au impus de ceva vreme un tabu lingvistic care interzice să-i numim pe ţigani astfel. Ziarele nu scriu niciodată „ţigani“, ci nomazi, romi, chiar şi slavi. La fel fac şi programele de televiziune. Acum, peste tot, se spune şi se scrie mai cu seamă „români“, înţelegîndu-se astfel şi romii. Nu e inutil să precizăm că romii şi românii nu sînt acelaşi lucru. Faţă de români, romii se află în acelaşi raport ca şi ţiganii noştri (romi şi ei, sau sinti) faţă de italieni.

Ţiganii, romii şi alte grupuri cu alte nume au sosit în Europa din India, în Evul Mediu. În Italia erau deja prezenţi din secolul al XV-lea. Erau căldărari ambulanţi, ulterior devenind neguţători de cai. În Europa de Est sînt muzicanţi. Cîntă la nunţi şi la alte sărbători. Unii au devenit interpreţi de renume. Dar mare parte dintre ei nu s-a asimilat niciodată, nici măcar nu s-a integrat, nici în Italia, nici în alte ţări europene, nici pe celelalte continente unde i-a purtat nomadismul lor: Africa de Nord, America. O parte dintre ţigani s-a sedentarizat, dar cea mai mare parte a rămas nomadă. Primăvara, rulotele lor pornesc din nou la drum, pe itinerarii cunoscute. Cîndva erau caravane trase de cai, dar parcursurile erau aceleaşi. Cervantes (în a sa splendidă Gitanilla) şi García Lorca, în Spania, Victor Hugo, în Franţa, Ion Budai-Deleanu, în România, au cîntat libertatea poporului ţigănesc, aşa cum Tolstoi a cîntat-o pe cea a cecenilor.

Sînt ţiganii hoţi, sînt ei periculoşi? Uneori, da. Dar, aşa cum a scris recent Guido Ceronetti în Sole Ventiquattr’Ore (11 mai 2008), în cazul lor „pumnul legii“ nu poate fi separat de „înţelegerea unui mister spiritual care însoţeşte dintotdeauna toate races maudites de pe această stranie planetă“ şi, aş adăuga în mod prozaic, de respectul pentru drepturile fundamentale ale omului. Chiar dacă Ion Mailat, ţigan român, a ucis la Roma o femeie, pe 31 octombrie 2007, în cartierul Tor di Quinto, nu putem spune pe baza acestui lucru că toţi ţiganii sînt asasini. Ştim că Mailat a acţionat singur, fără complici, şi că actul său criminal a fost semnalat poliţiei de o altă ţigancă, din aceeaşi tabără. Dar în imaginarul multora, un imaginar împărtăşit şi temut de mulţi oameni politici, acest delict a devenit delictul emblematic, al prezenţei romilor şi a românilor în Italia. O vină a cărei pedepsire nu are loc asupra individului, ci asupra întregii naţiuni.

Comunitatea Sfîntul Egidiu, într-un document dedicat situaţiei romilor români în Italia, aminteşte că, în anii ’50, judecătorii elveţieni din tribunalele pentru minori deschiseseră o dezbatere în privinţa numărului mare de delicte săvîrşite de minorii italieni. „Atunci s-a pus întrebarea, citim în document, dacă nu ar fi vorba de o dispoziţie culturală a populaţiei italiene pentru furt. O idee susţinută de multe studii europene.“ Dezbaterea s-a stins imediat ce populaţia italiană a căpătat un statut social superior, deschizînd magazine şi restaurante, iar delictele au scăzut în număr – dar aceleaşi suspiciuni s-au fixat apoi asupra noilor veniţi: portughezi, iugoslavi, în cele din urmă turci.

Nu ştim dacă românii, romi sau nu, îşi vor îmbunătăţi statutul social în Italia, care astăzi este adeseori unul marginal, sau dacă, aşa cum se insinuează, vor fi alungaţi mai întîi. În cazul acestei ultime ipoteze, nu rămîne decît să ne întrebăm care le vor fi urmaşii.

Ne putem întreba şi ce a făcut Italia în faţa sosirii prevăzute a mii de ţigani români după 1 ianuarie 2007. Aşa cum se ştie, în urma convorbirilor italo-române care au urmat crimei Mailat, Italia nici măcar nu ceruse Europei subvenţiile puse la dispoziţie statelor naţionale pentru asistenţa ţiganilor. După şase luni, aflăm, municipalitatea genoveză se gîndeşte încă să îi cazeze pe romii români din teritoriu folosindu-se de fondurile europene atribuite în acest scop... României. A fost nevoie de consiliera română Dana Varga, ea însăşi de etnie romă, ca să le amintească autorităţilor din Liguria că există fonduri europene aflate la dispoziţia Italiei în acest scop.

Ca să fim corecţi, trebuie să amintim că, înainte de decretul antirom, drepturile elementare ale ţiganilor români au fost deja încălcate de mai multe ori în Italia. Între 2007 şi 2008, la Roma şi la Milano şi mi-e teamă că şi în alte oraşe italiene, civilizate din cale-afară, au fost puse în funcţiune excavatoarele, în vederea distrugerii taberelor rome. La Milano, ţiganii, după evacuarea taberei de la Bovisasca, au fost urmăriţi şi dispersaţi şi mi-e teamă că aşa s-a întîmplat şi în alte oraşe. Dacă nu ar fi fost protestul arhiepiscopului oraşului Milano, cardinalul Tettamanazi, ştirea nu ar fi ieşit dincolo de paginile locale ale ziarelor.

Sîntem deci noi, italienii europeni din secolul al XXI-lea, primii care să persecute un popor care trăieşte printre noi de cel puţin şase secole? Desigur, primii din noul secol, nu primii la nivel absolut, dat fiind că Germania nazistă, în 1933, i-a privat de toate drepturile, i-a trimis în camerele de gazare, unde, pare-se, au pierit în jur de 500.000.

În limba indo-europeană a ţiganilor, rom înseamnă „om“. Vă amintiţi cuvintele lui Primo Levi? „Mai este oare acesta un om...“

Traducere din limba italiană de Cristian CERCEL