OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Olga GRUSHIN
Viata din visele lui Suhanov
Traducere de Irina Bojin, Prefata de Ilinca Anghelescu
Editura Leda, Grupul Editorial Corint, Bucuresti, 2007, 440 p.

Olga Grushin s-a nascut la Moscova, in 1971, pe vremea cind Rusia se numea Uniunea Sovietica. Fiica sociologului Boris Grushin, Olga si-a petrecut copilaria in Praga (unde a urmat o scoala sovietica), apoi, reintoarsa la Moscova in 1981, studiaza istoria artei si jurnalism. in 1989 obtine o bursa si pleaca in America unde traieste si in prezent. Este primul cetatean rus care absolva si isi ia licenta la un colegiu american.

intr-un interviu in care povesteste despre anii de scoala, Olga Grushin isi aminteste de prima institutie la care a fost inscrisa, unde a invatat ce inseamna masca de gaze si kalashnikov, apoi a fost transferata la o scoala mai „norocoasa“, spune ea, pentru ca se faceau studii de engleza si predau profesori incredibili care aveau curajul sa ignore curricula sovietica in favoarea lui Shakespeare, Ibsen, Kirkegaard. Scoala si cartile clasice ale copilariei i-au marcat existenta, marturiseste ea.
in 2002 a renuntat la studiile de drept in America, incepute dupa colegiu, pentru a se putea dedica scrisului. in prezent, traieste din scris. A publicat proza scurta si primul sau roman, Viata din visele lui Suhanov (The Dream Life of Sukhanov).

Pe vremea cind Chagall era considerat artist subversiv…
Marturisesc ca primul lucru la care m-am gindit, parcurgind biografia Olgai Grushin, a fost ideea de exil si ecourile pe care le imprima adinc in fiinta profunda a cuiva. Desi destinul Olgai Grushin este mai degraba unul ce se poate numi norocos, am inceput sa citesc Viata din visele lui Suhanov plecind de la ideea de exil. A fost un fel de prejudecata literara, daca vreti. M-am gindit imediat la Nina Berberova si la toata problematica identitatii scindate, la constringeri si lipsa de libertate, la totalitarism si anihilarea personalitatii si a individualitatii, la o Rusie si o Moscova martire. Apoi, brusc, inaintind in text, m-a frapat faptul ca nu descopar un roman puternic autobiografic sau, mai mult, genul de scriitura care e numita acum autofictiune, desi naratiunea se consuma intr-un timp istoric real, evenimentele, si cele reale, si cele imaginare sau fabuloase, au loc intr-un cadru concret, Moscova.

Dupa ce am terminat de citit cartea, m-am convins ca scriitoarea a incercat sa pastreze o oarecare distanta, ca textul nu are nimic din subiectivitatea care contamineaza cartile Ninei Berberova, de exemplu. Din contra, este distantata in construirea romanului ca un scriitor realist, aproape obiectiv. Viata din visele lui Suhanov este o fictiune, dar numele lui Suhanov poate fi transferat oricarui aparatchik cu destin asemanator din Rusia acelor ani, o Rusie in care Chagall era considerat artist subversiv, iar Gogol interzis pentru ca nu reprezenta realitatea sovietica. Romanul lasa impresia unui text scris de cineva care n-a trecut cu adevarat prin sistem, prin duritatea si cruzimea comunismului. Asa cum De ce trag clopotele Mitica?, filmul lui Lucian Pintilie, mie mi se pare ca a imprumutat un grotesc violent, ca este un fel de Caragiale trecut prin comunism. Sau, pur si simplu, Olga Grushin a ales sa se distanteze si sa-si construiasca un personaj cit mai viabil, chiar umanizindu-l exagerat.
Nerespectind o ordine cronologica, evenimentele din roman se succed aleatoriu si pe mai multe planuri. Din prezent spre trecut si de la realitate la vis si halucinatie.

Suhanov este acum un critic de arta foarte respectat si onorabil cap de familie, e redactor-sef la o foarte importanta revista si o figura marcanta pe plan social, un vip. in timp ce isi traieste existenta de zi cu zi, mici flash-uri din trecut – amintiri, scene din copilarie, revederi si intilniri cu oameni de care a fost ani de zile despartit, un tablou, un vis sau o dorinta aminate – incep sa-i napadeasca mintea si fiinta. Odata cu ele, si aflindu-se la virsta bilanturilor, incepe sa-si puna intrebari despre trecut, despre optiunile pe care le-a facut in tinerete, momentul-cheie fiind acela in care a trebuit sa renunte la o cariera de pictor, de artist, prin urmare, la propriu-i destin si sa accepte sa lucreze in si pentru sistem. Ca tinar pictor suprarealist, neconfirmat insa, nu avea prea mari sanse si, de dragul familiei, a mamei si sotiei sale, se sacrifica si accepta compromisul. Incepind de aici l-as detasa totusi de tipul faustic, cel al pactului consimtit. Astfel, el devine dintr-un tinar viitor artist, cu un viitor implinit in plan personal, un tinar critic cu o cariera de succes, implinit social, dar totusi simplu instrument al regimului.

Toate indoielile, dilemele si dramele sale existentiale se invirt in jurul acestei alegeri. Suhanov nu este o bruta care a facut rau deliberat sau din convingere, a facut-o pentru ca nu a avut incotro. in cele din urma, ratarea sa nu e asumata definitiv sau nu este recunoscuta, Suhanov intelegindu-si destinul ca pe un dat si alegind sa paraseasca scena. Este mai mult un roman al resemnarii in fata irevocabilului decit un roman al ratarii si al regretului. Cu atit mai mult cu cit in seria indoielilor se strecoara si neincrederea in propriu-i talent. Autoarea lasa finalul deschis, plasind sfirsitul romanului si al destinului eroului undeva intr-un fabulos usor spre fantastic. Dupa ce este renegat de propriii lui copii care-i neaga individualitatea si-i reproseaza tocmai pactul cu sistemul in detrimentul renuntarii de sine, dupa ce se convinge ca sotia sa mai mult l-a acceptat decit l-a iubit, dupa ce apropiatii il parasesc si este dat la o parte din functie, alege sa plece. E o calatorie cumva initiatica, fara finalitate, intr-un necunoscut ireal, metaforic. Poate fi calatoria finala, un drum fara intoarcere, poate fi doar o halta.

…si Gogol interzis pentru ca nu ilustra realitatea sovietica
Ca roman, Viata din visele lui Suhanov poate fi plasat undeva intre realism, realism magic cu vagi note din ceea ce se numeste fluxul constiintei. Aparent, evenimentele, amintirile, care compun si construiesc naratiunea, nu par a avea o ordine, nu se desfasoara conform unui covor care sa adune in mijloc un desen. Asa cum am spus la inceput, intreaga naratiune se desfasoara undeva in invalmaseala de halucinatii, evenimente reale, vise si amintiri din trecut. Apar personaje bizare, meteorice si magice, tablouri care prind viata, situatii ambigui, visele de noapte sint uneori mai puternice decit realitatea, obiecte care zboara. Moscova insa, nu e un personaj, nu e orasul rus plin de mister si magie, este doar cadru in care personajul se pierde uneori. Spun asta pentru ca planurile sint oarecum amestecate, intre mintea, constiinta, visele lui Suhanov si realitate nu exista delimitari precise, dar nici nu se atinge genul de fictiune fabuloasa, magica, usor suprarealista ca-n pictura lui Chagall sau proza lui Bulgakov.

Personajul nu are forta, este mai degraba o victima, iar tensiunea care ar fi trebuit sa se acumuleze din conflictele sale interioare se pierde in pinza de paianjen a povestii. indelungile monoloage ale lui Suhanov sint poate prea demonstrative prin incercarea obositoare de justificare a fiecarui gest facut. Compromisul e atenuat si nu mai pare un lucru grav atita timp cit individul e fortat de sistem, atita timp cit apare constringerea: „Am vorbit multa vreme, am vorbit despre secolele oprimate ale artei rusesti luptindu-se cu istoria rusa, despre zidurile de tacere menite sa ne inconjoare pe fiecare dintre noi pentru totdeauna, de nestematele pe care le aruncam porcilor, de soarta care ne-a legat de acest pamint intunecat si ingrat, nelasindu-ne alta sansa decit de a intra in anonimat, in confort, in preocuparile marunte ale unei existente private anoste…“;

„Poporul rus nu are nevoie de arta noastra, Leva. Oamenilor nu le place sa vada fetele schimonosite ale lui Filonov, fiarele zburatoare ale lui Chagall si patratele negre ale lui Malevici – au destula tragedie, suprarealism si goliciune in viata de zi cu zi. Pe vremuri cautau alinare in icoane; acum vor pseudoarta unora ca socrul meu – o mingiiere pe crestet care sa le dea siguranta ca viitorul e luminos, o bataie pe spate ca sa stie ca sint parte a unui intreg important, ca truda lor are un scop“. Paragrafe lungi de acest tip diminueaza mult din dramatism si suna mai degraba a scuze decit a regrete. Mai mult, nu apare citusi de putin problema artistului daruit, cu har. Nu vad, in aceasta ordine, referinte cum este trimiterea la Andrei Rubliov, filmul lui Tarkovski, unde apare artistul si problema sacrificiului. Suhanov este un om cit se poate de obisnuit. De fapt multe dintre pasajele declamative si agresiv demonstrative puteau sa lipseasca. Este un roman cu un singur personaj, restul sint schematice, si o trama narativa care nu necesitau neaparat atita stufosenie textuala.

Mai ales ca notele suprarealiste, fantasticul din visele sale si realitatea pe alocuri halucinatorie nu sint puternic construite incit sa domine si sa sustina narativ romanul. Mi se pare mai degraba o incercare de folosi suprarealismul si ca tehnica si la nivel tematic. Un fel de desen din covor despre care spuneam la un moment dat.
Viata din visele lui Suhanov este un roman reusit, pina la un punct, extrem de riguros construit, poate cha i a aiar prea atent construit. Olga Grushin este acum apreciata ca fiind scriitoarea anului in America, a obtinut premii peste premii si lucreaza la al doilea roman al sau. Cu primul ea dovedeste ca pleaca din literatura rusa, indepartindu-se insa foarte mult de ea. intre Gogol, Nabokov si Bulgakov, ea simte nevoia sa-i aleaga, nu stiu de ce, pe toti. Desi a apartinut spatiului despre care scrie, a reusit sa se distanteze si sa trateze totul cu detasare. Poate ca s-a gindit mai ales la receptorul majoritar, care nu a apartinut si nu apartine spatiului marcat si deformat de comunism.