OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Nici o zi fara scenarii“ – acesta pare sa fie mottoul sub care se desfasoara viata noastra politica de o buna bucata de vreme. Dar, oricit de multe ar fi scenariile aruncate pe piata pe parcursul unei zile sau al unei saptamini, reprezentind posibile optiuni imediate ale partidelor politice pentru a intrerupe pentru o oarecare perioada de timp agitatia de acum, e sigur ca nici unul nu este solutia pe termen lung. Nu vorbesc de solutii care sa asigure nu stiu ce liniste pentru multa vreme.

Nu cred in asa ceva si nu cred ca este fireasca intr-o democratie adevarata care se caracterizeaza prin dinamism, prin dezbatere. Dar nici nu cred ca avem in acest moment o criza care trebuie rezolvata. Ideea unei crize a fost indusa in opinia publica de discursul mai multor politicieni, de la PD, PLD, dar si de Mircea Geoana si, evident, de presedintele Basescu, fara sa explice cineva in ce consta ea. in afara faptului ca nu le convine realitatea in care trebuie sa joace, ideea crizei a fost avansata ca sa justifice solutia alegerilor anticipate. Preluata ca atare de media, ea a devenit repede o „realitate“. Referendumul a trecut, ecourile lui incep sa se stinga, trebuia pus ceva in loc care sa mentina tensiunea!

Nu avem o criza, dar avem o situatie politica instabila, asa cum se intimpla intotdeauna si peste tot unde guvernele nu au propria majoritate in Parlament. Ceea ce e cu totul altceva, iar solutia este pur si simplu negocierea unei majoritati care sa sustina Guvernul. Uneori, astfel de situatii sint chiar de dorit, pentru a mai scapa de „dictatura“ majoritatii guvernamentale, pentru a permite si opozitiei sa i se auda vocea. Abia daca astfel de negocieri esueaza apare o criza care trebuie rezolvata prin alegeri. Nu spun ca de asa ceva era nevoie la noi acum.

Dar nici nu vad aici o tragedie. ii dau insa dreptate vicepresedintelui PSD, Cristian Diaconescu, care a spus raspicat ca partidul lui trebuie sa faca acest lucru impreuna cu Guvernul intr-un mod transparent: adica, sa stim clar care sint proiectele pe care le sustin impreuna si unde se despart. Si apoi vom vedea in ce masura guvernul Tariceanu este in stare sa-si atinga obiectivele fara sa sacrifice si mai mult din popularitatea PNL.
Asta inseamna negociere, o negociere de principiu, cu cei care iti asigura o oarecare stabilitate, dar si una punctuala, pe proiecte care au nevoie de o sustinere mai larga. De cind cuvintul „negociere“, atit de firesc intr-o democratie, a devenit ceva rusinos? Sa fie de cind presedintele Basescu a declarat ca nu negociaza? Sa fie de cind PD si-a impus o interdictie de a negocia cu PSD? Rezultatele nu intirzie sa se vada: PD este incapabil sa negocieze macar stringerea unui numar de semnaturi pentru a depune o motiune de cenzura, respinsa deja de doua ori pe motive procedurale, ceea ce-l cam arunca in ridicol si trimite motiunea in derizoriu.

Iar presedintele cere demisia guvernului stiind bine ca e degeaba in absenta unor pirghii constitutionale. Probabil ca datorita acestei neputinte a reaparut purtatorul sau de cuvint neoficial, Elena Udrea, care ne-a luminat explicindu-ne ce a vrut sa spuna presedintele in discursul din Parlament, anume ca nu doreste neaparat inlaturarea PNL-ului de la guvernare, ci doar inlaturarea premierului Tariceanu. Evident, trebuie sa si credem. De ce i-ar dori PNL-ului iesirea de la guvernare cind de la alegeri incoace lucreaza pentru iesirea acestuia din istorie?
Pentru PD insa, reaparitia Elenei Udrea, cea care traduce pe limba noastra gindurile prezidentiale, ar trebui sa produca frisoane, mai ales ca hotarisera in urma cu citeva luni sa fie barbati adevarati si sa nu mai lase sa se lafaie pe ecrane membri de partid care sa vorbeasca fara acordul conducerii. I-o fi consultat cineva acum? Sau intelege si PD cam cit valoreaza in ochii presedintelui?

Si tot un purtator de cuvint ad-hoc pare sa fie si Teodor Stolojan, cel care a dus mai departe cuvintele de multumire adresate de presedintele Basescu Partidului Noua Generatie. Explicindu-ne cum in campania pentru referendum s-a format spontan o unitate a centrului-dreapta, cu PD, PLD, PNG si Uniunea Populara Social-Crestina (desi acolo, in afara de Ioan Talpes e greu de identificat inca un membru), ne-a lamurit si in privinta planurilor de viitor: „ceea ce este important pentru Romania: e nevoie de un centru-dreapta puternic, e nevoie ca liderii acestor partide sa reuseasca sa treaca peste orgolii, peste orice alte diferente si sa inteleaga aceasta necesitate“. Brrrr!

Asadar, doua partide din actuala opozitie au ceva optiuni, mai ales cea a alegerilor anticipate, acum, cind sint pe val si stau bine in sondaje (mult mai bine in cele facute pe coltul mesei, dar satisfacator si in cele adevarate). Nu au insa solutia pentru ca le e greu sa admita ca adevarata lor problema este una de identitate: cind si cum a devenit PD un partid de dreapta? Care e doctrina de dreapta a PLD-ului in afara limbajului de lemn din textele scrise de Valeriu Stoica? Cele doua partide nu au un electorat al lor, ci niste votanti ai lui Traian Basescu, un vot in mare masura negativ si de care pot sa beneficieze o perioada limitata de timp. De unde si disperarea pentru alegeri acum.

Tot o problema de identitate are si PSD. Vorbaria despre reformarea partidului mi se pare inutila, indiferent ca vine de la cei care spun ca reformeaza sau de la criticii lor. Problema PSD-ului nu este cum sa-si reformeze membrii, ci pe cine reprezinta acest partid acum si in viitor. Electoratul sau traditional, desi ascultator, se va regasi tot mai greu in PSD. Iar ca sa cucereasca alt electorat e nevoie de mai mult decit de un numar de tineri cu tricouri Che Guevara. E nevoie de o doctrina social-democrata articulata, de programe care sa o sustina. PSD-ul a avut extraordinara sansa sa faca acest lucru aflindu-se in opozitie. in loc sa profite, a sperat ca poate capitaliza electoral jucindu-se cu focul, adica fiind cu presedintele Basescu sau impotriva lui, intr-o incoerenta care a sporit confuzia. Mai are timp sa-si revina in perioada ramasa pina la alegeri? Improbabil, cita vreme isi risipeste energiile visind la guvernare acum.

In acest joc al supravietuirii la guvernare, PNL insusi a uitat ca si electoratul sau are nevoie sa-i inteleaga doctrina si mesajul, ca sustinerea electorala pe care o are e fragila. Optiunile de negociere ale PNL-ului pentru a ramine la guvernare pot fi de inteles. Problema e ca in raport cu electoratul negocierea nu functioneaza.
Reforma clasei politice, atit de mult solicitata, atit de asteptata si anuntata, va fi un esec daca se va reduce doar la reformarea membrilor de partid, cum pare sa se urmareasca prin formula votului uninominal, usor vandabila la un electorat nemultumit. Reforma politica va trebui sa insemne asumarea identitatii politice adevarate a fiecarui jucator pe scena politica, de la stinga la dreapta, inclusiv a extremelor lor, asumarea unor doctrine fara echivoc, astfel incit oferta facuta alegatorilor sa fie clara, iar responsabilitatea partidelor fata de cei care le voteaza sa fie in raport cu aceasta oferta.