OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Romania pare a fi tara in care spunem, cu o oarecare periodicitate, mai rau de atit nu se poate. Si de fiecare data se pare ca ne inselam. Mereu se poate mai rau. Asa spuneam pe vremea cind PSD controla guvernul acela amenintator si intangibil, cu administratia locala intesata de tot felul de baroni gretosi. Abia asteptam alegerile care sa ne scape de Cozminca, Miky Spaga, Mischie si alti dintr-acestia. Si am scapat de guvernul de corupti si ne-am ales cu un guvern de liberali nepriceputi. De exemplu, la Educatie, dupa terminatorul reformei, Ecaterina Andronescu, a venit inconsistentul Atanasiu. Dupa o raza de soare care a fost Mircea Miclea, s-a putut si mai rau decit pe vremea PSD si a venit masura incompetentei, ministrul Hirdau, de la PD.

Atunci era putin probabil sa se poata mai rau. Si totusi s-a putut! Actualul ministru nu doar ca are competente in educatie comparabile cu ale fostului ministru Hirdau, dar, ceasul rau!, acesta s-a apucat si de schimbari pe care le promoveaza fara sa le intelega, ceea ce este, evident, mai rau.
Dar acest articol nu este despre nesansa educatiei. Este despre faptul ca la noi, intotdeauna, se poate mai rau. Si ce exemplu mai bun decit faptul ca, in ultimele sondaje de opinie, pe care nu avem nici un motiv sa nu le credem, George Becali este constant pe pozitia a treia. Mai rau de atit nu am fost niciodata, mai rau nu se poate. Dar in logica acestui articol se poate si mai rau. Se poate ca George Becali sa urce mai sus si altii ca el sa domine politica noastra sau sa asistam la cine stie ce revirimente ale autoritarismului.

Nu acum, in viitorul imediat, dar mai repede decit ne putem astepta. Nu stiu ce au in cap oamenii care acorda increderea lor lui George Becali. Sa zicem ca sint niste suburbani sau poate niste tarani ai timpurilor noi, omul nou ametit de cazatura de pe culmile comunismului sau niste babe superstitioase care se extaziaza cind acest George Becali isi face crucea mai mare decit il tine pieptul. Sa zicem ca sint toti acestia, frustrati de timpurile pe care le traiesc si nu le inteleg si pentru care nu fac nici un efort sa le inteleaga, si toti acestia, cu dreptul lor de vot, fac 32%. Sint o treime dintre noi.
Am mai scris un articol despre George Becali cind imi era imposibil sa cred ca avea 31% din increderea concetatenilor contemporani. Pe vremea aceea, credeam ca doar supramediatizarea e de vina. Nu ca nu ar fi asa, acum cind prezenta constanta a acestei caricaturi continua sa provoace o combinatie ciudata de repulsie cu accente spasmodice de ris sau o admiratie sincera si incredere, depinzind de privitor.

Dar sa zicem ca se poate mai rau, worst case scenario, si George Becali devine ce-si propune: parlamentar european, presedinte de camera parlamentara, presedinte de tara, orice vor sortii lui norocosi sau superstitia in care crede si pe care o numeste Dumnezeu. Atunci cind George Becali nu va mai fi o figura excentrica si marginala, ci unul dintre politicienii cu putere reala de negociere, peste ce este acum Vadim Tudor, Voiculescu sau altii de prin Parlament. Atunci ce? Pina si aceasta idee pare prea indepartata ca sa o rostim cu voce tare. Pare oarecum de pe alta lume. Oricum nu este din lumea mea europeana, a generatiei mele de 30 de ani, care trage din greu pentru ca oamenii aceia care isi pun acum increderea lor in George Becali sa traiasca intr-o lume civilizata. Dar chiar daca ideea cu George Becali-om de stat pare din alta lume, este mai reala si mai palpabila decit, sa zicem, lumea in care niste tineri din generatia mea se bat pentru felurite drepturi democratice si solutii moderne de guvernare.

Si atunci ce vom fi facut? Ce facem si acum? Vom protesta in van impotriva unor cretinisme à la Becali? Ne vom simti jenati ca acest om ne reprezinta? Vom continua mistourile si-i vom mai imita risul ingimfat si gestica grandomana si vom face topul stupizeniilor dupa modelul americanilor cu G.W. Bush? Ne vom blestema zile pierdute cu un infatuat spumos, dar foarte sarac cu duhul?
In facultate l-am avut profesor pe principalul consilier politic al lui George Becali, individ caruia Becali ii datoreaza in mare masura cariera sa de azi. Tipul este intelectual, unul si primul dintre aceia cu care se lauda George Becali ca i-a cumparat. Cursurile lui Dan Pavel erau provocatoare intelectual si ii citeam cu placere articolele din Sfera Politicii. Vorbea despre etica. Cum oare a reusit sa ajunga intre timp la concluzia ca primitivii trebuie sa ne conduca? Simplu: la Pavel nevoia de bani este peste „nevoia“ respectului de sine, in termenii lui Maslow.


P.S. Cit despre porecla pe care si-a atribuit-o Becali, de „razboinic al luminii“, si asta i se datoreaza tot politologului. Dan Pavel a marturisit ca el este cel care i-a citit „marelui Gigi“ pasaje din cartea lui Paolo Coelho, Manualul Razboinicului Luminii, acum citiva ani.