OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De obicei, cind e vorba de oameni si de slabiciunile lor, legile sint de vina: sint fie proaste, fie putine, fie prea multe, fie prea blinde, fie prea aspre... ele, nu noi!
De fapt, legile sint dupa chipul nostru. Ele sint bolnave. Adica ele sint ineficiente, nu functioneaza asa cum ar trebui. Bolile lor sint multe, cu simptome diferite. Unele sint greu de depistat, avind simptome tirzii, iar altele sint greu de identificat, avind simptome comune mai multor boli. Daca incercam sa le diagnosticam, avem sansa de a le face mai bune. Iata un clasor, incomplet, desigur, al maladiilor lor.
Mai intii avem legile albe sau transparente, legile care nu se vad, nu se aud; acestea sint legile care se stiu, dar nu se aplica, se cunosc, dar nu se vad, ca doua persoane certate, care se ignora reciproc. Aruncam pe jos hirtii sau mucuri de tigara, scuipam pe strada, trecem pe rosu sau injuram in tramvai cu o inocenta imposibil de sanctionat; acestea sint legile culpelor inocente, de nesanctionat prin firescul cu care sint incalcate.

Apoi avem supra-legile, legile obeze, supraponderale; sint legile care suprareglementeaza un domeniu de activitate; ele sufoca, pur si simplu, ele mai degraba blocheaza decit usureaza actiunile agentilor. O specie interesanta e aceea a legilor inoportune; e vorba de legile care, din diverse motive, sint inadecvate momentului caruia i se adreseaza; sint legi peste limita, legi care opereaza cu-asupra-de-masura; ele impun standarde pe care nu le putem atinge, cel putin intr-un termen prescriptibil, din cauze obiective: financiare, nivel de dezvoltare, grad de civilizatie. De pilda, legile normelor euro in agricultura, aplicate in gospodariile post-colectiviste cvasi-primitive; sau norme ce impun anumite niveluri de poluare unei industrii dezmembrate si derutate a perioadei post-economie centralizata. Ele sint legi klingoniene, legile viitorului; legi de-a dreptul futuriste, ele sint la fel de greu de inteles ca o traiectorie rectilinie de OZN. Astfel, ele se dovedesc a fi nu doar stranii, ca niste omuleti verzi plimbindu-se pe Victoriei, nu doar ridicole, ca laptopul in caruta, ci si ineficiente. Ineficienta lor e data de cel putin doua motive: mai intii, ele costa, fiind folosite resurse financiare si umane pentru producerea si implementarea lor; in al doilea rind, ele tin locul unor legi mai modeste, dar care ar putea fi aplicate, dovedindu-se mai eficiente.

O maladie oarecum banala e aceea a legilor contradictorii; o boala usor de diagnosticat, dar care are consecinte grave daca nu este tratata in timp util. Nu merita prea multe comentarii.
Nu putem uita legile stretch, legile supraelastice; e vorba de legi vagi, suprainterpretabile. Aici avem de a face cu norme ale caror instrumente, concepte de baza, precizari etc. sint suficient de imprecis definite pentru a fi interpretate oricum. Este cazul Codului functionarilor publici, in care concepte de baza precum responsabilitate, ierarhie a responsabilitatii, conflict de interese sau proasta administrare sint atit de neclar definite incit reduc in mare masura eficienta legii. Este cazul, zic multi, al conceptului de drept proprietate, din insasi Constitutia tarii.
Mai avem, grav, legi mutilate, legi schioape; lor le lipsesc instrumentele necesare functionarii. Ne putem referi aici la legi care interzic fara a pedepsi.

Merita pomenite si legile de coabitare sau legile clandestine. Aceste legi traiesc intr-un spatiu in care normalitatea e definita de cutume, de norme discutabile din punct de vedere moral; intr-un astfel de mediu impropriu, ele nu pot decit coabita la umbra cutumelor mult mai puternice, mult mai bine inradacinate in solul habitudinilor indoielnice. Sa ne gindim doar la legile impotriva mitei ori a spagii, a nepotismului, a bacsisului. Lumea acestora din urma e atit de „normala“, incit legile care le sanctioneaza nu pot suravietui decit clandestin.
In sfirsit, nu putem uita din acest bestiar legile fara-de-lege; ele sint, pur si simplu, legile nedrepte, legile imorale, acelea care fie intretin, perpetueaza, legitimeaza o situatie anterioara nedreapta, fie creeaza o situatie injusta, inacceptabila din punct de vedere moral. Poate ca aici s-ar incadra legile asa-zis reparatorii, care, cel putin declarativ, au fost concepute sa refaca ordinea stricata de regimul comunist: legea reimproprietaririi, cea a redobindirii caselor nationalizate etc.
Iata, am insirat vreo opt maladii ale legilor scrise de oameni pentru semenii lor. Aceste legi isi pierd functiile pentru care au fost gindite: ele nu creeaza dreptate, nu repara, nu reduc raul, nu produc adevar, nu ne fac mai buni. Evident, nu ne poate fi mai bine daca legile noastre nu se vindeca. Insa, cum se poate face asta? Juristii o stiu cel mai bine.

Etica pune citeva intrebari utile. Intii de toate, cum sint aceste legi justificabile din punct de vedere moral? Adica: in ce masura corespund valorilor morale ale societatii la un moment dat? Ce drepturi si datorii vizeaza ele? Care sint consecintele lor, exprimate in utilitati si disutilitati sau costuri? Apoi, ce vini identifica ele si ce pedepse propun pentru aceste vini? Care sint, in cele din urma, functiile legilor, ce asteptam de la ele? Toate aceste intrebari ne ofera criterii de apreciere a legilor. Pe de o parte, etica normativa ne pune la indemina criterii a priori, necesare in procesul de elaborare a legilor; pe de alta parte, etica descriptiva ne aduce criterii a posteriori, necesare pentru a vedea cit de bine functioneaza o lege; acestea sint relevante intr-un studiu de impact social al legilor, tinind cont, de pilda, de numarul de condamnari, numarul actelor reparatorii etc. Este important sa nu uitam ca legile sint eficiente doar in masura in care sint corecte din punct de vedere etic.