Cerul – notez pe hîrtie – de deasupra capului său
e ca o tigaie veche de fier
în care stelele sînt lăsate la răcit,
ca ideile. Totul se răsuceşte şi se roteşte,
încercînd să se formuleze pe sine – e cam aşa:
să fii incapabil să vezi ceva nefiltrat
să fii incapabil să vezi ceva fără
a-l reformula: totul
(viaţa: ceea ce trăieşte şi ceea ce e trăit)
răsucit, făcînd spirale prin tot.
În buzunarul meu, un stilou şi un carnet
cu care să culeg roadele lumii.
El a decis (cine ştie de ce?)
să scrie, să scrie despre.
2.
Alinierea pentru introspecţie.
Un titlu posibil: „Monotaur“.
Cumpăr tuş negru pentru imprimanta mea,
de pe internet.
Dau rufe (negre) la spălat,
car sacoşe pline cu haine prin zăpadă.
Bifez lucrurile pe care le am de făcut
de pe o listă pătată de cafea.
Fără a reuşi vreodată să ajung la ultimul.
Uit să-mi golesc buzunarele
blugilor – fragmente de poezie
se vor transforma în bucăţele scămoşate.
Mă gîndesc la mere şi la roman.
Ghicitoare
Copistul îşi înalţă privirea
dintre gratiile portativului.
O inimă cu cioc loveşte iar şi iar
în pereţii de cretă ai celulei sale.
Soarele de dincolo de fereastră sparge coaja
pentru a-şi face loc afară din ou.
Sori în alb-negru
Soarele anorexic al iernii
se mişcă iute pe podiumul
unui cer arctic. O Crăiasă a Zăpezilor
supraexpusă se voalează lent.
Soarele negru al Melancoliei
zace înfometat prin seturi vechi
de negative nedevelopate,
întunecînd zile nedevelopate.
Blonda Lună este o piesă nemişcată:
soarele fals al fotografului,
el însuşi un imitator al lui Apollo,
eclipsat de ochelarii lui de soare fumurii.
Animalele mele
Melancocoş
Melancoţofană
Oaia (doar cea neagră)
Melancolibri
Melankoala
Lumea veche
Cutiile tale de instrumente. Sacii plini de cărţi.
Ediţiile complete ale impresionantelor
secole XVIII şi XIX sînt strînse şi stivuite –
le poţi încă despacheta dacă e destul spaţiu:
pentru pianul lăsat moştenire şi vechea enciclopedie
(cu imagini de castele, grădini şi ruine romane)
care-l fac pe omul de la mutări să înjure
sub greutatea istoriei
pe scări strîmte de case pline de funingine
în vechile inimi ale unor vechi oraşe
care, înfipte adînc în pămînt,
au dat de rădăcinile metroului
printre cimitirele ciumaţilor,
făcînd să-nmugurească turnuri, poduri, autostrăzi.
Cumpără memorie nouă pentru camera video.
Nu mai e loc pentru vechile amintiri.
Ai putea vinde cîteva în magazinele de suveniruri.
Soldaţii şi sonetele tale sunt tăcute.
Cine se crede bătrîna doamnă?
Miss Europa? Madame de Staël?
Monedele tale nou-nouţe sînt băute
din paharele de hîrtie ale cerşetorilor.
Pleacă de aici, întoarce-te, ia-o încet.
O bombă îţi creşte în bagajul de mînă.
Fragmente (remixate)
din Proiectul Apollo
Aici, nopţile sînt adesea înstelate. Atunci putem fi văzuţi cu claritate din cer. Cuvintele urîte pot fi înlocuite cu stele. O copilărie ca un precipitat. Ne găsim lîngă o căsuţă pe malul lacului. Există unsprezece tipuri diferite de gheaţă: structura cristalelor e determinată de presiune. N-o să vină nicio navă spaţială. Părăsim dimensiunea Spielberg.
O pădure şi o cutie de chibrituri –
unde-i verbul?
Marea se revarsă fără graniţe în mare, iar uscatul este doar visul mării şi nimic din ceea ce există. Marea vrea să acopere uscatul ca o glugă; uscatul visează să se ridice. Nu poţi scăpa de lucruri decît prin cuvinte. Nu poţi scăpa de cuvinte decît prin lucruri. Nu ţi-a cerut nimeni aforisme!
[...]
Malte Persson (n. 1976) este un autor polivalent, care a arătat pînă acum că se poate mişca cu inteligenţă şi cu tenacitate în mai toate genurile literare. A debutat cu romanul Livet pă den här planeten (Viaţa pe această planetă, 2002), iar următoarele sale două volume de poezie, Apolloprojektet (Proiectul Apollo, 2004) şi Dikter (Poeme, 2007), precum şi prodigioasa activitate publicistică (e cunoscut pentru comentariile sale şi pentru polemicile în care se implică) şi traducerile din Francis Ponge sau Thomas Kling au conturat portretul unui autor interesat în egală măsură de continuarea tradiţiei, dar şi de jocuri de limbaj rafinate care îl apropie de o anumită filieră decurgînd din Language poetry.
Neostentativ şi cultivat, cu o elocvenţă lipsită de orice retorism, mergînd uneori pe jocuri de cuvinte mai sprinţare, alteori pe aglutinarea unor elemente din zone foarte diferite, în spiritul unui suprarealism (la nivel imagistic) care se întîlneşte, în substanţă, cu ermetismul, Persson mizează în poezie pe o claritate de cristal ce transpare din spatele a nenumărate văluri înşelătoare, declarîndu-se, de altfel, încă de la început, „incapabil“ să vadă ceva „nefiltrat“, să intre în contact cu lucrurile fără a le „reformula“. (Claudiu Komartin)

