OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Erica JONG
Dansind spre America (Of blessed memory)
Traducere de Irina-Margareta Nistor, prefata de Daniel Cristea-Enache, Editura Allfa, Bucuresti, 2000,
268 p., 89.000 lei


Un sir de femei evreice (patru generatii) in tara Fagaduintei, de la inceputul pina la sfirsitul secolului XX, aceasta este povestea din Dansind spre America de Erica Jong.
Prima femeie a cartii, Sarah, este o tinara emigranta din Rusia, careia primul ei nascut i se arata, adesea, in vis. Desi acest prim nascut a murit pe cind era sugar, el devine in vis atit ingerul pazitor, cit si barbatul matur, protector, al mamei sale. Odata morti, cum s-ar spune, fiii se intorc in mamele lor care inca ii asteapta. Acest fiu mort ii devine tinerei sale mame si amant. Sexul sau din vis o terifiaza pe femeia care l-a purtat in pintec (dar incestul este doar imaginar si postum). Desi nascuse un copil, Sarah mai era inca, in felul ei, fecioara, asa incit descopera ca a venit in America, de fapt, ca sa isi afle sexualitatea. Intelegind ca incarneaza fantasma erotica a unui aristocrat intilnit pe vaporul spre America, Sarah accepta sa fie hrana acestuia, gasind astfel extazul. Ea admite ca puterea dintotdeauna a femeii „consta in felul in care stia sa dezmierde fizic un barbat“. Destinul ei erotic este insa ciudat pina la capat, intrucit se casatoreste cu un alt barbat cu care nu va consuma niciodata vreo forma de sexualitate.

Cea de-a doua femeie din roman este Salome, fiica lui Sarah. O dezinhibata excentrica, fugind din New York la Paris, unde vrea sa-i incerce pe toti barbatii picanti, de toate rasele si soiurile. „Daca nu e calitate, macar sa fie cantitate!“ vesteste ea cu superbie si umor. Sint anii ’30 si Salome citeste la Paris birfitul roman al lui D.H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, apoi il intilneste (deloc coincidenta) pe vesnic erotizatul Henry Miller care, dorind sa-si dovedeasca vigoarea, o invita in tara sexului, mai frust numita – si tradusa in romana de Irina-Margareta Nistor – „Futlandia“. In sexualitatea desfasurata cu Miller, Salome simte ca are parte de the fuck of the century – ce ironie, ca si personajul interpretat peste foarte multi ani de Sharon Stone in Basic Instinct! „Multumescu-ti, Doamne, ca m-ai facut femeie!“ exclama ea, multumita de spectacolul perpetuu erectil al lui Henry Miller. Din punctul acesta de vedere, anii ’30 se anunta a fi fost hamesiti dupa sex: Salome vede erosul in mod patimas, ca pe o comunicare directa cu cosmosul, simtindu-se o matca universala, dar transistorica (perspectiva este si patetica, si ironica). Sexul ca delir, dezinhibarea ca luare in posesie a propriei vieti, cam asa simte exaltata Salome.

Nu este singura care priveste erotismul ca pe ceva firesc, sanatos si de exploatat. „Daca Dumnezeu ar fi vrut sa ne culcam cu barbatii pe degeaba, n-ar fi inventat diamantele“, ii explica matusa ei Sylvia, cucerita, la rindu-i, de Paris. Fireste, Salome nu se opreste la Henry Miller, acesta este doar o halta, importanta ce-i drept, intre alti barbati-teritorii pe care ii va cunoaste mai departe, ca o exploratoare. La maturitate, Salome are vise si fantasme erotice atit de bogate incit nu doar personajele din Amantul doamnei Chatterley ar fi invidiat-o, ci si Marchizul de Sade (daca ar fi putut sa faca abstractie de absenta violentei din aceste fantasme, desigur): o femeie patrunsa pe toate caile posibile de o puzderie de femei si barbati care o lichefiaza cu voluptate.
Cea de-a treia femeie a cartii este Sally, fiica personajului Salome. Ea se descopera in atmosfera rock si hippy a New York-ului, pigmentat din plin si cu jazz si marcat de revolutia sexuala a anilor ’60. Fiindca este o anxioasa si percepe hidosenia vietii, apeleaza la sex si la droguri. Sexul o ispiteste cu asupra de masura, dar nu devine nimfomana, ci o sclava a indragostelilor trecatoare. Partenerii ei ii sint, in majoritatea cazurilor, inferiori si nu o merita, pina cind intilneste un scriitor celebru, sexagenar, care o invata diferenta intre a face sex si a face dragoste. Dupa moartea lui, ratacind prin alti barbati trecatori, ajunge alcoolica.

Cea de a patra femeie a romanului este Sara, fiica lui Sally. De departe cea mai putin invaluita in dorinta si sexualitate fata de celelalte surate, pastrindu-si virginitatea pentru barbatul considerat a fi alesul, pe care, efemer, il gaseste, dupa ce il seduce. Inselata, apoi, de acesta, dar rivnita de altii, ea se va retrage intre manuscrise, renuntind la eros. Sara este si cea mai critica dintre femeile familiei la adresa masculinitatii: „Barbatii erau la mila lungimii unui muschi, a unor vase de singe si a pielii, nimic nefiind niciodata suficient de lung si de durabil“.
Intre strabunica Sarah si stranepoata Sara legatura este mai ombilicala decit intre celelalte femei din sir (intermediarele), caci ingerul pazitor (aparind tot in vis) al stranepoatei va fi nimeni altul decit primul nascut al strabunicii, sugarul mort. Si asa se incheie romanul Ericai Jong: Sara, cea mai non-erotica dintre femeile familiei, devine scribul vietii tuturor celorlalte din sir, ca intr-un Vechi Testament al feminitatii evreiesti. O poveste despre mame si fiice si mai ales despre cum fiicele se intorc intotdeauna la mame, dupa ce le-au parasit si le-au renegat. Cit despre barbati, acestia nu sint decit componente neglijabile in viata femeilor. Ma indoiesc ca lucrurile stau chiar asa, dar, fireste, personajele Ericai Jong au ultimul cuvint, aici si acum.