Man Booker Prize 2011: Julian Barnes

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Focus | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

În această vară, Julian Barnes publica în The New Yorker – al cărui vechi şi constant colaborator este – un splendid text Hommage to Hemingway. Mai mult o proză, o povestire cu inserturi eseistice decît un laudatio închis la toţi nasturii, adus unui prozator de la a cărui abruptă dispariţie se împlineau 50 de ani. Am apreciat în grad înalt gestul lui Julian Barnes, ca de la meseriaş la meseriaş. Mai ales că, la rîndul nostru, îl stimăm şi îl admirăm pe Hemingway, autorul multor pagini de proză dintre cele mai frumoase.

Aprecierile şi prieteniile dintre breslaşii aceluiaşi gen artistic sînt remarcabile. De multe ori au făcut sarea vieţii literare, dar au şi impulsionat talente, au reactivat ambiţii, au consemnat cu mare bucurie succesul şi realizările celuilalt. De data asta este vorba despre scriitorul britanic Julian Barnes.

O ştire ce a venit de la Londra ne-a făcut o mică bucurie. Să o spunem de-a dreptul. Marţi seara, pe 18 octombrie, la o Black-Tie Ceremony – cu lumea prezentă îmbrăcată la ţol festiv şi cu papionul obligatoriu, precum şapca la adunările CC al PMR, unde doar un tovarăş de drum precum Dr. Petru Groza purta pălărie, iar Ştefan Voitec un cioc troţkist – s-a anunţat oficial cîştigătorul pe anul 2011 al prestigiosului Man Booker Prize for Fiction, pentru romanul The Sense of an Ending, publicat la Editura Jonathan Cape, o ramură a faimoasei Random House. Premiul a fost atribuit autorului care poartă numele de Julian Barnes. O mai veche cunoştinţă de-a noastră. Căruia revista Observator cultural din Bucureşti, România, i-a dedicat un consistent dosar, sub genericul Barnesland, acum cîţiva ani, în martie 2007.

În grupajul cu pricina erau prezentate şi comentate practic (aproape) toate cărţile scrise de Julian Barnes. Chiar şi cele poliţiste, publicate sub pseudonimul Dan Kavanagh. Semnau dichisite lecturi critice şi glosau pe marginea cărţilor şi personalităţii complexe a lui Julian Barnes nume de marcă din sfera anglisticii româneşti, precum profesorii Ştefan Stoenescu şi Virgil Stanciu, eminenţi eseişti şi traducători precum Alexandru Vlad şi Radu Paraschivescu, critici literari precum Paul Cernat, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Marian Popescu, dar şi alţii, lista colaboratorilor la acel dosar fiind remarcabilă. Julian Barnes ne acorda şi un interviu în exclusivitate, ceea ce, să recunoaştem, nu e chiar o întîmplare curentă în presa noastră culturală. Pentru cei eventual interesaţi de subiectul Julian Barnes, să precizăm că întregul grupaj se poate găsi pe Internet, în arhiva revisteiObservator cultural (nr. 364, din 22 martie 2007).

Spre surprinderea noastră autorul recent premiat s-a aflat la a patra candidatură, după ce a mai fost de trei ori pe short-list, cu Arthur& George în 2005,England, England în 1998 şi binecunoscutul Papagalul lui Flaubert, în 1984. Papagal norocos în relaţiile lui Barnes cu cocoşul galic, altminteri, care i-a adus şi alte trofee, inclusiv un simandicos titlu de „Chevalier des Arts et des Lettres“ al Statului francez, în1998.

Iată că tenacele, harnicul, ironicul şi veşnicul detaşat/implicat autor britanic reuşeşte abia acum să-şi adjudece acest mult rîvnit trofeu. Declaraţia la anunţarea premiului acordată de Julian Barnes consfinţeşte mica satisfacţie de moment şi orgoliul unui om de 65 de ani care dovedeşte, îşi dovedeşte că mai poate scrie cărţi excelente şi se poate bucura, fără fasoane, chiar şi de un premiu, precum o jună debutantă în poezie.

Man Booker Prize, dincolo de valoarea lui strict materială, destul de consistentă, oricît nu ar avea banii astăzi valoare, ajută enorm la promovarea cărţii pe toate meridianele (50.000 de lire sterline nu sînt chiar parale de-o bere; subsemnatul îşi aduce aminte de o păţanie din 1990 în acel an, am luat, împreună cu profesorul Mircea Anghelescu, cîte 1.500 de lei pentru Premiul Academiei Române din…1997! Altădată, cu banii acordaţi la Premiul Herescu-Năsturel al Academiei Române, Liviu Rebreanu îşi cumpăra moşia de la Valea Mare…).

La un preţ de lansare de 12,99 lire sterline, romanul The Sense of an Ending, de doar 150 de pagini, al lui Julian Barnes a intrat imediat în lista de bestselleruri. Într-o singură săptămînă după anunţarea obţinerii premiului, romanul lui Barnes a trecut de pe locul 80 pe locul 7 înAmazon Top 10. Cînd intră banii în joc, nimic nu mai este de joacă şi nimic nu este lăsat la voia întîmplării.

Cine este Julian Barnes şi ce înseamnă el pentru cititorul român? Editura Nemira a preluat din mers toate noile apariţii ale lui Julian Barnes. Apoi a trecut la reeditarea şi a celorlalte lucrări apărute la alte edituri, aşa că avem la îndemînă, pentru cei interesaţi, practic, tot ce a scris Julian Barnes. Şi acest premiat The Sense of an Ending se află în curs de traducere – sub atenta lucrare a unui vechi truditor al genului care este neobositul Radu Paraschivescu – şi va ajunge curînd la îndemîna cititorilor români.

Dincolo de premiu, am putea adăuga doar cîteva observaţii. În primul rind, uşurinţa cu care Barnes mînuieşte registrele stilistice, rigoarea cu care construieşte o proză sau compune un articol. Textul introductiv laScrisori din Londra este o bijuterie în acest sens şi un bun îndreptar pentru cei care se ocupă de jurnalism şi, eventual, ar vrea într-o bună zi să colaboreze la The New Yorker sau la alte publicaţii americane. Istoria, la rîndul ei, nu este un pretext de bombăneală sau acuze. Julian Barnes ne trage mereu de mînecă să încercăm să înţelegem cîte ceva dincolo de evenimente şi să pătrundem dincolo de epiderma extrem de fragilă e realităţii imediate. Am mai remarca o anume apetenţă pentru temele grave şi nu prea vesele, precum moartea (Nimicul de temut) sau bătrîneţea cu jocurile fastuoase ale memoriei (Sensul unui sfîrşit). Sînt cărţi în care ironia se estompează şi înţelegerea devine mai profundă, fie că este vorba despre destinul real al membrilor familiei sale sau despre cel ficţional, din ultimul său roman. Care deja culege lauri la unison, fiind considerat o capodoperă a literaturii engleze… clasice. Ceea ce nu-i puţin.

Am vrea să credem că într-o bună zi Julian Barnes va poposi la Bucureşti şi vom avea prilejul să-i spunem direct cît îl apreciem şi îl admirăm, aşa, simplu, ca tot românul, sans façons et sans frontières.