Manifest pentru Filozofie

Reacţiile generate de Scrisoarea deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării, semnată de Gabriel Liiceanu

Autor: Cezar GHEORGHE | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Iată modul în care exegetul lui Martin Heidegger a relatat desfăşurarea concursului de la Filozofie: „Despre ce este vorba? Lăsaţi-mă, întîi, să vă fac portretele celor doi candidaţi. Portretul «omului casei», al asistentului cu zece ani vechime: o teză de doctorat nepublicată, articole de specialitate în revistaCaiete silvane din Zalău, nici o bursă postdoctorală, fără studii în străinătate, nici un articol indexat ISI, nici un premiu academic. Pe scurt, portretul studentului oprit cîndva la catedră pentru cuminţenie şi obedienţă de către un profesor prăfuit, folosit şi folositor la treburi de rutină, recunoscător în veci celor care l-au căpătuit atunci şi care îl promovează acum. Portretul «omului din afară»: doctorat la Universitatea din Bucureşti şi doctorat la Sorbona, cărţi publicate la Springer Verlag şi la edituri prestigioase din ţară, capitole în volume internaţionale de filozofie, zece articole în reviste indexate ISI, editorul a 17 volume (majoritatea internaţionale), premiu de excelenţă în cercetare (In hoc signo vinces acordat de CNCSIS, în 2009), trei burse postdoctorale (dintre care una la Universitatea din Freiburg), ctitorul şi redactorul-şef al singurei reviste internaţionale de filozofie din România (Studia Phaenomenologica), 11 conferinţe în străinătate, fellow al Fundaţiei „Alexander von Humboldt“, coordonator de conferinţe internaţionale, membru al cîtorva organizaţii profesionale internaţionale, membru şi referent în colective editoriale de prestigiu internaţional, director de proiect pentru două granturi de cercetare, editorul în străinătate, în patru limbi de circulaţie internaţională, a operelor lui Constantin Noica şi Alexandru Dragomir – şi mă opresc aici ca să nu vă obosesc“ (fragment din textul Balta stătută a facultăţilor noastre – Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării, publicat pe site-ul contributors.ro)

Între timp, în urma lipsei totale de iniţiativă a ministrului Educaţiei, profesorul Liiceanu a trimis o a doua scrisoare deschisă, de data aceasta, o replică la răspunsul-clişeu şi iresponsabil dat de Daniel Funeriu, un text care se poate, de asemenea citi integral pe site-ul contributors.ro (A doua şi ultima Scrisoare deschisă adresată domnului Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării – Cîteva gînduri despre „sistem“).

Între timp, pe acelaşi site au fost publicate mai multe replici la cele două scrisori ale lui Gabriel Liiceanu. Primul în ordinea ierarhiei instituţionale este răspunsul dat de Consiliul Ştiinţific al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Iată un fragment care sintetizează răspunsul instituţiei de învăţămînt superior cu privire la diferenţa dintre cei doi candidaţi, Cristian Iftode şi Cristian Ciocan: „În primul rînd, prof. Liiceanu omite faptul că acest concurs nu este o evaluare generală şi abstractă a candidaţilor, menită să fixeze o ierarhie absolută, să stabilească definitiv care din ei aparţine «elitei» şi care «mediocrităţii», aşa cum ni se sugerează tot timpul, ci o comparare complexă a tuturor performanţelor lor didactice şi ştiinţifice în raport cu un post didactic anume scos la concurs, pentru determinarea persoanei celei mai potrivite să ocupe acest post. Întrebarea-cheie nu e «Cine are în genere o mai mare vizibilitate internaţională?», ci «Care dintre candidaţi este mai bine pregătit pentru acest post anume?». În acest context, încărcătura didactică a postului (ore de fenomenologie sau ore de istoria filozofiei şi de estetică, etică etc.) este esenţială în evaluare. Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie. Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricît de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este, de fapt, specializat în sfera specifică postului scos la concurs“.

Cauzei lui Gabriel Liiceanu i s-a alăturat profesorul Alexander Baumgarten. Pentru acesta, rezultatul concursului de la Filozofia bucureşteană „loveşte în demnitatea tuturor celor care predau în universităţi discipline identice cu cele ale membrilor comisiei“. Cunoscutul profesor al Facultăţii de Filozofie din Cluj (unul dintre cei buni cercetători ai filozofiei medievale din spaţiul românesc, traducător al lui Aristotel, Plotin şi Toma din Aquino, precum şi un admirabil eseist) este de părere că „cei lezaţi trebuie să intervină acum, întrucît într-un asemenea moment tăcerea este egală pierderii onoarei proprii. Faptul de a preda discipline identice în alte universităţi ne face colegi ai unei comunităţi academice. Această colegialitate înseamnă asumarea unor valori comune, între care se află cinstea academică şi promovarea competenţei ştiinţifice. Cînd ele sînt încălcate, ne dezicem de aceşti colegi. De aceea, tăcerea este, în acest moment, o formă de complicitate. Dimpotrivă, formularea deschisă a opiniilor ne poate face demni de un spaţiu public al filozofiei româneşti în care contează cu adevărat competenţa, vizibilitatea internaţională şi loialitatea faţă de cercetarea filozofică.“

În presa online, circulă de asemenea un text semnat de foşti şi actuali studenţi ai Facultăţii de Filozofie, menit să ia apărarea candidatului contestat în scrisorile deschise ale lui Gabriel Liiceanu – Cristian Iftode: „El este unul dintre puţinii filozofi care fac din filozofie mai mult decît o meserie sau o afacere: un adevărat crez. Fără tăgadă, «omul casei» a dat «predicile» unui cărturar birocrat pe adevărate spectacole de gîndire vie, iar referinţele culturale pe care ştie să le mobilizeze, cu savoare şi exactitate, au reprezentat pentru noi o provocare intelectuală. Între rigoare ştiinţifică şi performanţă stilistică, «al nostru» lucrează cu şi pentru discipolii săi.

Ca dascăl cu o capacitate admirabilă de înţelegere şi cu o colocvialitate electrizantă, el întruchipează un model intelectual de care comunitatea filozofică are nevoie. În vreme ce părintele nostru a devenit, se pare, un apologet al scientometriei, închinîndu-se la un nou idol din ştiinţele naturii, profesorul nostru, Cristian Iftode, ne-a învăţat, nu printr-un gest epistolar sau un articol răsuflat, Filozofia ca mod de viaţă: prin cărţile sale, prin exemplul consecvent de pasiune filozofică şi savoare a dialogului, prin propria-i fiinţă. Mulţumită lui, nici noi nu vom fi fii rătăcitori“.