Nr. 741 din 26.09.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Avanpremieră
Portret
Focus
Editorial
Eveniment
Polemici
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Istorie literară
Eseu
Memorialistică
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2004   |   Iulie   |   Numarul 229   |   Manifest pentru normalitatea criticii literare

Manifest pentru normalitatea criticii literare

Autor: Gheorghe GRIGURCU, LASZLO Alexandru, Ovidiu PECICAN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Constatam cu tristete un fenomen avind rezonante in sfera intregii culturi si chiar a intregii vieti sociale romanesti din prezent: scaderea si degradarea spiritului critic.
E drept, apar multe comentarii si s-ar parea, la suprafata, ca totul e „in regula“, dar adesea ele nu vadesc decit o eschiva, ocolirea sau distorsionarea temelor majore, dureroase, care se impun actualmente constiintelor responsabile. Parca privim o elice care se invirte in gol, fara a propulsa vreun vehicul. Atunci cind nu sint de-a dreptul trecute sub tacere, aceste teme esentiale sint inecate intr-o frazeologie fara finalitate, intr-o stereotipie de fond, fie si dichisita speculativ ori stilistic, impinse intr-o zona a desemnificarii. In cel mai bun caz, in cerneala analistilor picura oboseala, lehamitea. Nervul critic devine tot mai aton. Ne referim cu precadere la conflictul dintre mentalitatea conservatoare, retrograda prin natura sa, si cea democratica, unica deschizatoare de drumuri spre viitor.

De solutionarea acestui conflict depinde destinul creatiei si al constiintei de sine a poporului roman. Dar atunci de ce i se da atit de putina atentie? De ce se vede cel mult proiectat, intr-o maniera defetista, pe ecranul unui trecut indepartat, numit frecvent „obsedantul deceniu“, ca si cum n-ar avea nici o legatura cu prezentul? De ce, atunci cind e in cauza prezentul, aceasta inclestare de principii e minimalizata, negata, cind nu pur si simplu calomniata? Subliniem ca nu se afla in chestiune un impact intre doctrine ori scoli critice la fel de stimabile sau intre generatii, ci o confruntare intre libertatea constiintei si servitutile ei, un mod de a fi sau a nu fi al spiritului critic. Acei critici, putini la numar, care exprima puncte de vedere cu un grad mai mare al diferentierii necomplezente, transante, apar din nefericire tot mai izolati, nefiind „selectati“ de mediu, cum ar fi spus G. Ibraileanu, de un mediu tot mai aplatizat, mai apatic, mai conventional.
Sa indicam citeva aspecte ale anomaliei.

O recunoastere pur teoretica, de fatada, a necesitatii revizuirilor, fara ca ele sa fie traduse in fapt, ci dimpotriva, frinate, impiedicate prin persistenta discursului critic fabricat inainte de 1989 (in conditii de cenzura si obligatii ideologice), constituie o manifestare reprobabila, o figura a duplicitatii. Se incearca astfel mentinerea cu orice pret a unor sanctiuni discutabile, a unei scari de valori in buna parte perimate, in defavoarea unor nume ce n-au fost in gratia regimului totalitar si in favoarea altora, supralicitate inclusiv prin oficializare. E continuata politica de protejare a unor autori despre care, practic, nu se poate scrie decit elogios, orice abatere de la „ortodoxia“ apologetica, orice rezerva fiind tratata ca un act de negativism rusinos, ca un gest de demolare. Nu o data, cind este vorba despre scriitori aflati in viata, acestia se vad cu atit mai „periati“ cu cit au atins cote mai inalte de cariera. In loc de-a se micsora, aria descurajarii, ca sa nu zicem a interdictiei critice, in favoarea unor „vedete“, sporeste ingrijorator.

Apoi avem de-a face cu o interpretare tendentioasa, evident mistificatoare, a insusi conceptului de revizuire, asa cum a fost statuat de E. Lovinescu si cum, in chip rezonabil, se cuvine inteles si pus in aplicare. Unii pretind ca mentorul Sburatorului s-ar fi limitat la a-si revizui propriile opinii, si extinderea lor la intregul cimp al criticii n-ar reprezenta decit o „tradare“ a conceptiei lovinesciene. Lasind la o parte aberatia de-a folosi numele lui E. Lovinescu in scopul scandalos de a limita libertatea dezbaterii, fapt ce implica si incalcarea principiului indicat de marele predecesor drept „mutatia valorilor estetice“, iata cuvintele criticului: „Revizuirile nu inseamna revenirea asupra parerilor mele din trecut, ci revizuirea si, deci, fixarea intr-o noua scara a unor valori literare stabilite mai de mult si propagate apoi prin rutina in masele publicului“.

Altii fac uz de o interpretare „purista“ a esteticului (in mod amuzant, conservatorismul e nu o data… acrobatic, infatisind postulatele ideologiei cu capul in jos!). Din punctul lor de vedere, esteticul n-ar fi compatibil, vezi Doamne, cu o apreciere etica. E clar ca se afla la mijloc dorinta lor de-a musamaliza compromisul sub diversele-i fatete, in esenta un compromis mixt, estetic si etic, al oamenilor de litere care, punindu-se in slujba ideologiilor totalitare, au pacatuit prin text. Nu ne intereseaza biografia ca atare a autorilor (cu toate ca, potrivit lui Roland Barthes, si aceasta poate fi luata in considerare ca un text!), ci reflexul oportunismului lor in opera, cu rezultate nefaste pentru respectiva opera. Iarasi e bine sa ne aducem aminte de citeva cuvinte limpezitoare ale lui E. Lovinescu, promotorul de capetenie al autonomiei esteticului, care a gasit totusi de cuviinta, in circumstante istorice vitrege, sa recurga la criteriul moral, intrinsec oricarei activitati umane, inclusiv creatiei, ce se cade a ramine egala cu propria-i substanta: „In clipa unica prin care trecem, scriitorii ar fi trebuit sa aiba un cuvint hotaritor in destinele neamului“. Ca si: „…n-am socotit de prisos a intreprinde deci si o «revizuire morala»“. Indemnuri de-o actualitate ce nu mai trebuie demonstrata.

Lipsa de vlaga si de curaj a criticii noastre, care se fereste progresiv de abordarea chestiunilor „spinoase“, cufundindu-se intr-un conformism confortabil, in spatiul gri al indeciziei, se asociaza, din pacate, cu un lucru grav, impardonabil, si anume cu resurectia cenzurii. Abolita ca institutie totalitara, ea reapare si se consolideaza la o seama de periodice, chiar dintre cele mai cunoscute, sub infatisarea „cenzurii de casa“, filtru nu doar al idiosincraziilor sau al… obligatiilor personale ori de grup restrins, ci si al conceptiei antiliberale, ce nu permite pluralitatea opiniilor. Daca interventiile tale nu respecta o anumita orientare a conventiilor si a intereselor de grup, te trezesti refuzat la publicare prin tactica aluziei sau prin cea a tergiversarii ori fatis. Intoleranta isi scoate capul sub pretexte mai mult ori mai putin astutioase, favorizind inertia, prejudecatile, conjuncturalismul, carierismul. Am avut suficiente experiente personale in acest sens pentru a ne rosti, cu stupefactie si amaraciune, in deplina cunostinta de cauza.

Iata ca acum, cind mass-media, in speta ziaristii, lupta cu oficialitatea politica, dornica de a le pune calusul in gura, confratii nostri ne ofera surpriza concurentei complice cu poftele antidemocratice ale autoritatilor restaurationiste. Situatia este cu atit mai lamentabila, cu cit scriitorul foloseste cuvintul ca instrument de exprimare a propriei sale personalitati. Ce fel de scriitori sint aceia care isi permit sa stilceasca personalitatea aproapelui lor?
Noi, semnatarii prezentului Manifest, n-am aparut prin generatie spontanee. Ne propunem sa urmam orientarea unei critici estetice, militante cind e nevoie, apelind la instrumentele moralitatii si ale moralei netranzactionale. Ne asumam riscurile unei pozitii incomode, dar care a fost impartasita de nume prestigioase, pornind de la Titu Maiorescu si E. Lovinescu, venind spre Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Incontestabil, literatura romana cuprinde si alti critici importanti si stimabili, insa aceasta e linia specifica pe care intelegem noi sa ne situam.

O asemenea pozitie de principiu ne incurajeaza sa exprimam rezerve – substantiale sau de amanunt – inclusiv la adresa amintitelor personalitati admirate.
Nu sintem resentimentari sau invidiosi (cum i-am putea invidia pe cei ce ne deceptioneaza?), nu sintem dornici de parvenire (daca am fi fost, ne-am fi manifestat altminteri, de mai demult!), nu sintem un grup de tinerei capriciosi si rasfatati, care nu cunosc greutatile vietii, marginalizarea sau saracia. Facem aceste delimitari pentru a pretinde sa fim scutiti de replicile facile sau de prost gust. Ne marturisim simtamintul de-a ne aseza pe terenul unei atitudini critice responsabile, care se bizuie, dupa cum afirma Titu Maiorescu, pe recunoasterea dreptului si datoriei „cel putin a citorva scriitori de a veghea asupra celorlalti si de a le spune din cind in cind fara nici o crutare: «aici ati gresit» – daca intr-adevar au gresit“. Nici mai mult, dar nici mai putin de atit.

Nu sintem manevrati de resorturi oculte, nu avem nimic de ascuns – dar avem multe de dezvaluit! Nu intentionam nici pe departe, prin analizele, consideratiile si judecatile noastre, sa ne asumam monopolul adevarului. Interventia noastra se doreste o invitatie la discutia libera, constienti fiind de faptul ca „in dialectica unei culturi“, progresele „nu ies decit din ciocniri contradictorii“ (E. Lovinescu). Nadajduim ca semnalul de alarma pe care l-am tras va fi receptat cum se cuvine, caci e reactia naturala la o suma de realitati pe cit de jenante, pe atit de evidente, pretinzind, pe calea democratica a schimbului de opinii, o energie corectiva.
Sintem pentru reasezarea tablei de valori literare, pentru realizarea unui acord intre etic si estetic, pentru curajul civic al literaturii si civismul curajos al esteticului.

_______

Nota redactiei. Publicind acest articol transmis revistei noastre ca esantion dintr-un volum in curs de aparitie, tinem sa marcam doua lucruri asupra carora sintem in dezacord cu cei trei autori (doi critici literari si un istoric si intelectual de opinie). Intii – asupra generalitatii „manifestului“: nu se aplica intregii critici literare romanesti actuale, nici tuturor autorilor critici, nici presei culturale in ansamblu, otova: Observatorului cultural – de pilda – nu i se aplica!

Motiv pentru care – probabil – „manifestul“ ne-a fost propus noua, insa in text nu se fac nici un fel de diferentieri. In al doilea rind – ipoteza „resurectiei cenzurii“ in presa noastra culturala e dezvoltata intr-un sens care intra in flagranta inadecvare cu ideea de proiect editorial: liberalismul si toleranta nu trebuie confundate cu lipsa de exigenta si de coerenta. Acceptarea „pluralitatii opiniilor“ nu inseamna gazduirea tuturor opiniilor! Asa cum am mai explicat in revista noastra, am primit si am refuzat nu de putine ori articole de opinie sau interventii polemice nefondate, excesiv de „pamfletare“, pledoarii nationaliste s.a.m.d. In urma unui asemenea episod, chiar unul dintre semnatarii „manifestului“ de fata s-a dovedit – din pacate – lipsit de fair-play: dupa ce redactia i-a solicitat mici retusuri acolo unde cobora intr-un limbaj pamfletar pe care nu dorim sa-l incurajam in paginile noastre, a lansat impotriva noastra acuza publica de… „cenzura“!
Asupra „normalitatii criticii literare“ va mai trebui – asadar – sa reflectam cu totii… (Observator cultural)

 
 
 
Cele mai citite articole
O amintire cu Leonard Cohen
Magia „Luciei di Lammermoor“
TANDEM. Motet (musique baroque/ muzică barocă)
FILIT 2014: 1-5 octombrie
Colegul meu şi Dumnezeu
Cele mai comentate articole
TANDEM. Motet (musique baroque/ muzică barocă)
O amintire cu Leonard Cohen
Arca relei-credinţe
Colegul meu şi Dumnezeu
Ingerinţa serviciilor, obedienţa unui jurnalist
Cele mai recente comentarii
@ lucid
@ Daniel StPaul
un semn
@InimaRea
De la Bulevard la vale
 
Parteneri observator cultural
timisoara fest