OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Filmul lui Radu Gabrea are la baza romanul omonim al lui Eginald Schlattner, unul dintre putinii sasi ramasi in Romania, devenit pastor la 45 de ani intr-o biserica aproape goala, biserica a umbrelor si scriitor la 65. Romanul a fost publicat in 1998 si a deschis o trilogie din care mai fac parte Minusile rosii si Pianul din ceata. Daca nostalgia si memoria sint cuvinte-cheie pentru roman, in filmul lui Gabrea ele sint articulate sensibil in cimpul magnetic dintre doua epoci, interbelicul cu note belle époque si perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Regizorul construieste filmul in jurul unui cvartet adolescentin, liceenii Felix Goldschmidt (David Zimmerschied), Gisela Glückseling (Alicja Bachleda-Curus), al carei tata poseda si unicul cinematograf din localitate, aristocrata Alfa Sigrid Binder (Iona Teodora Iacob), obsedata de o moarte prematura, si ambitiosul Hans Adolf Bediner (Axel Moustache) – fiul cosarului, minat de un puternic complex de inferioritate. Intreg filmul este construit pe baza unei retrospective, regizorul bucleaza scena initiala revenind cu o scurta coda care inchide filmul si cu citeva decupaje-medalion care alcatuiesc un album al amintirilor. Fagarasul anilor ’40, un Fagaras al amintirilor, apare idilizat, pe de-a-ntregul paradisiac, cum o si afirma replica amuzat-bonoma a unui localnic, precizind ca singura diferenta dintre lumea lor si Paradis este ca in Paradis locuitorii umbla dezbracati.

Este privilegiul micilor comunitati sudate pe baza unor solidaritati seculare de a trai intr-o armonie multiculturala binecuvintata ecumenic, armonie pe care declansarea razboiului o spulbera intr-o clipita. Reintrarea brutala in istorie dezleaga nu numai fortele ostile, dar ofera si o cauza adolescentilor nesiguri, printre care si cei doi prieteni deveniti frati de cruce, dar si de batalion, Felix si Hans Adolf, Cain si Abel. Prietena si iubita lui Felix, Gisela, se vede deodata exclusa, evreii au devenit indezirabili si Gabrea focalizeaza rinocerizarea micii comunitati care-si deconspira deodata verigile slabe. Intr-un astfel de proces kafkian nu lipseste si „profetul“ Mailat (Dorel Visan), singurul roman mai bine conturat ca personaj, indragit de copii si ale carui predictii nu au nimic linistitor. E vremea ca baietii sa devina barbati si fetele, femei. Dar cum? Prin ruperea de traditie si alienare si ura pentru unii, prin victimizare si umilire pentru altii, prin alungarea din Paradis pentru toti. Mailat insa vede si mai departe, dincolo de razboi, de aberatia nazismului si ciuma rosie a bolsevismului: „voi, sasii, veti disparea“. Ce ramine dupa cei care dispar? In esenta, filmul lui Gabrea, ca si romanul lui Schlattner, raspunde: amintirea. Si ce este patria pierduta, daca nu un loc in inima?

Pentru mine, insa, o alta intrebare la care regizorul nu raspunde mi se pare mult mai tulburatoare: de ce sasii sint cei care trebuie sa dispara? De ce ei sint cei mai vulnerabili, desi ideea de urbanitate si civilizatie porneste de la ei? Filmul nu-mi ofera decit palide indicii, un adolescent fragil, sensibil, onest, Felix; un altul, Engelbert Goldschmidt (Florian Brückner), fratele lui, complet absorbit de stiinta; tatal, un cap de familie lucid; bunicul, purtind nostalgia Primului Razboi Mondial; un pastor jovial, in care probabil ca scriitorul s-a transpus; o matusa fanatica, decolind belicos spre al Treilea Reich, o aristocrata cu o senzualitate usor maladiva in felul lui Lou Salome si un grup de sasoaice imbracate in portul traditional. Filmul lui Gabrea lasa o impresie folclorica, de documentar, urmarind sa reconstituie culoarea locala, dar ceea ce reuseste „documentarului“ constituie o pierdere pentru fictiune. Din pacate, acolo unde ar trebui sa gasim nuanta se afla adesea teza prezentata in tuse groase; didascalia si demonstratia ies in fata, lectia este predata corect, dar tocmai acest quod erat demonstrandum creeaza impresia de artificial.

Diferenta de „clasa“ dintre Hans Adolf, articulata pe nazificarea acestuia pina la conditia brutei in uniforma, si ceilalti aduce filmului tensiunea conflictuala necesara, insa regizorul isi impinge personajele catre un maniheism care le simplifica, personajul complex, contradictoriu cedeaza locul tipologiei si calificativelor morale. Legionarii apar in doua ipostaze, una „urbana“, citadina, precum cei care inchid cinematograful evreului Itic, imbracati dupa moda serialului nicolaescian cu comisarul Moldovan, in costume cafenii, cu palarii borsalino aidoma gangsterilor cu staif ai anilor ’20, ’30, de unde-i imprumuta si maestrul, ei sint agenti ai distrugerii, de o maxima violenta si usor teatrali; si una rurala, ei apar in costume nationale, cu itari, ii si cusme pe cap si sint un fel de ariergarda pasnica, decorativa. Avem o exemplificare a fiecarei comunitati, tiganii care traiesc in spiritul unei tolerante ancestrale in preajma sasilor si in mijlocul carora tinerii sasi sint bine-veniti, evreii reprezentind un factor cultural important, asociat nobilei arte a cinematografului, maghiarii, chiar si in ipostaza violenta a comandantului Csontos. Romanii asigura doar decorul folcloric, cu exceptia poate a colonelului Popescu (Vlad Radescu) si a jovialului Mailat.

Chiar si distribuiti pe post de fundal dintr-o ratiune de economie pe care o inteleg, riscul acestui decupaj care poate primi titlul unei anumite metode de a tunde, „pierdut“, risca o viziune simplista si saracita asupra populatiei romanesti ca legionara in totalitate, pe cind in comunitatea saseasca exista nuantele care fac complexitatea dramei prezentate. Idilizarea isi gaseste aici inca un punct de sprijin, un avion survoleaza „plaja“ si locul de promenada a notabilitatilor, a lumii bune; se vorbeste in toate limbile, ca si inainte, de babelizarea lumii, toti se inteleg si sint fericiti, o generatie de adamiti.
Razboiul provoaca alungarea din Rai, caderea in istorie si dizolvarea tuturor solidaritatilor ancestrale. Capul cocosului decapitat, presupus a aduce noroc, nu mai este de gasit. Corpul sau se zbate, vitalitatea lui este cea a agoniei, asa cum farmecul filmului decurge din sentimentul crepuscular al sfirsitului.