OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anul acesta, organizatorii au hotarit ca Sziget Festival sa inceapa mai tirziu decit de obicei, perioada depinzind in mare masura, e drept, de Formula 1 de la Hungaroring, pentru a se evita suprapunerea celor doua evenimente.
Ca participant an de an la festival, am considerat ca, de data aceasta, zeii nu mi-au fost deloc favorabili in alegerea perioadei, insa m-am resemnat cu ideea ca voi fi acolo macar pentru concertul Manu Chao, pe care nu-l mai auzisem sau vazusem niciodata live, nici macar pe un material video. Astfel, drumul la Budapesta si inapoi, cu ocazia unei singure seri, a devenit lung si destul de obositor. Muzica si calatorie, doua coordonate intre care-si imparte existenta insusi artistul, compozitor, muzician si globetrotter deopotriva.
A urcat pe scena punctual, fara sa lase prea mult suspans; la 21.30 s-au auzit deja primele acorduri de chitara marca Manu Chao.

Un inceput in forta, cu un skamanuchaopunk la care multimea (mai bine de 10.000 de fani) s-a pus in miscare la unison. M-am inselat crezind ca va fi un concert de promovare a noului album, La Radiolina, sau, cel putin, a penultimului sau album, Sibérie (care, merita s-o spun, suna foarte bine!), si, asteptind sa mi se confirme una dintre cele doua ipoteze, am fost placut surprins sa ascult piese vechi, insa nu in forma originala de pe album, ci intr-o combinatie de ska punk, reggae si bossanova, cu schimbari instantanee de registru: Próxima Estación: Esperanza, Clandestino, precum si vechile Mano Negra (trupa infiintata spre sfirsitul anilor ’80 de fratii Manu si Tonio Chao si de varul lor, Santiago Casariego). intr-o jumatate de ora, publicul era electrizat! in plin extaz... s-a facut, dintr-o data, intuneric... pur si simplu, bezna. Si liniste… S-a intrerupt lumina. Moment de soc, nu de reala panica, insa. Alung (cu surprinzatoare usurinta) amintirea unor vremuri romanesti nu tocmai placute... Este prima data cind, la cel mai mare festival de muzica din centrul si estul Europei, se intampla o pana de curent pe scena mare. Din fericire, nu dureaza si, peste nici doua minute, totul se reia natural, Manu cinta ca si cum pauza fortata dinainte nici nu ar fi existat. Fara proteste, fara cuvinte grele. Manu reste zen.

Dupa o alta jumatate de ora in forta, sunet foarte bun, sincronizare excelenta intre componentii trupei (nu tocmai usor, tinind cont ca erau doi tobari, de altfel, unul dintre ei fiind fostul tobar al trupei Mano Negra)... socul se repeta: din nou bezna, din nou liniste. De necrezut! Manu Chao sint „ilegal“ sau clandestino la Sziget? Fanii se adapteaza perfect si incep sa cinte, cu sau fara artist, piesa El Dorado: Que paso, que paso..., un moment parca regizat. Pur si simplu superb!!
Noi ritmuri reggae, ska punk si un bis foarte reusit si artistul se retrage, intunericul (nefortat, de data aceasta) uneste mii de oameni fericiti.
Cu gustul amar al imposibilitatii mele de a vedea celelalte concerte de anul acesta, afirm cu toata convingerea ca seara de 8 august 2007 a fost unul dintre cele mai bune live performances pe care le-am vazut la Sziget de-a lungul anilor, o trupa care suna de zeci de ori mai bine pe scena, in direct, decit pe orice album si un solist cu forta artistica si scenica.
Cu acest gind, mi-as permite o recomandare pentru organizatorii Festivalului: legalizati Manu Chao si nu mai stingeti lumina de multe ori, ca nu se poate face fotosinteza!