Nr. 737 din 29.08.2014

On-line - actualitate
Focus
Editorial
Eveniment
Actualitate
Polemici
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Critica literara
Eseu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Ianuarie   |   Numarul 100   |   Manualele alternative de istorie: o dezbatere istoriografica sau o imixtiune politica

Manualele alternative de istorie: o dezbatere istoriografica sau o imixtiune politica

Autor: Victor NEUMANN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Comentariul si documentarul lui Ovidiu Pecican publicat saptamina trecuta in Observator cultural (vezi Nr. 99 din 15 ianuarie 2002) atrag atentia asupra interzicerii manualului alternativ de Istorie a romanilor (Editura Sigma) de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii, interdictie care pune sub semnul intrebarii intentia dezideologizarii invatamintului in domeniul atit de sensibil si de controversat al istoriei nationale. Ovidiu Pecican explica pe larg motivele care au ghidat echipa de istorici de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj in elaborarea unui nou manual de istorie. Argumentele sale sint solide din punct de vedere stiintific si tin cont de necesitatea innoirii reperelor istorice si culturale, respectiv, de formarea reflexelor mentale ale tinerei generatii prin cunoasterea rationala a trecutului. Intentia depasirii unor stereotipii cultivate de ideologiile regimurilor totalitare este mai mult decit necesara. Manualul de clasa a XII-a editat la Sigma a fost laudat de unii, pus sub semnul intrebarii de altii. Incriminarile au fost mult mai puternice, astfel incit s-a ajuns la decizia de a fi pus sub interdictie. Nici nu incape discutie, aspectul devine grav de indata ce o posibila alternativa de gindire este eliminata. Indiferent cit de controversat ar fi un manual sau o carte, libertatea de a o alege sau a o refuza ii revine individului: profesorului, institutiilor implicate direct in procesul de educatie.

In ce masura putem innoi discursul istoric de indata ce sint interzise manualele care ofera o alta orientare asupra trecutului comparativ cu aceea promovata de national-comunism sau fascism? Cum clasam dispozitiile sau ordinele care au condus la decizia amintita si care par sa nu fi luat in considerare existenta a doua versiuni ale manualului? Cred ca e indreptatita uimirea editorului Boris Singer, care, totusi, spera ca punctul de vedere al expertilor sa devina decisiv intr-o asemenea contradictie. As spune ca lucrurile nu sint simple. Dincolo de amestecul neavenit al autoritatilor politice intr-o problema ce ar trebui sa tina seama doar de expertiza stiintifica, multe lucruri vor depinde de istoric si de echipamentul de lucru al acestuia, de tipul de analiza si de informatiile pe care el le vehiculeaza. In rindul istoricilor nu exista o unanimitate in aprecieri, dovada fiind tocmai faptul ca unii au servit copios decizia arbitrara la care am facut trimitere.

O decizie rationala va fi de dorit sa analizeze punctele de vedere convergente, opiniile coerente si credibile. De pilda, ma gindesc la faptul ca o carte – asa cum este in exemplul nostru de acum manualul de istorie de clasa a XII-a – ar trebui sa fie construita pe o metoda de lucru riguroasa si pe informatii din care sa rezulte atit aspectele placute, cit si acelea neplacute ale trecutului propriei colectivitati. Evident, manualul isi propune sa plaseze in prim plan aspectul formativ, lasindu-l usor in umbra pe acela informativ. Prin urmare, metoda comparativa si orientarea critic-rationala a analizelor sint cel putin doua elemente care ar fi in masura sa-i apropie pe istorici. Problema fundamentala a cercetatorului este sa-si estompeze excesele sentimentale, astfel incit sa inteleaga de ce nu pot fi abordate sub acelasi semn ori intr-o continuitate figura maresalului Antonescu si pasoptismul romanesc; de ce epoca lui Mihai Viteazul nu poate fi confundata cu aceea a genezei natiunii romane; pentru ce constructiile ideologico-istorice necesare demersului politic al lui Balcescu si comilitonilor sai nu mai au credibilitate astazi.

Chestiunea cea mai importanta se refera insa la populatia tarii, respectiv, la formarea ei in spiritul unei coabitari cu diversitatea europeana. La ora actuala exista serioase semne de intrebare in jurul modului in care se raporteaza populatia Romaniei la propriul ei trecut. In fiecare din dialogurile, conferintele sau congresele internationale la care particip sint intrebat despre rolul pe care il joaca acum istoriografia romana in recuperarea obiectiva a trecutului, in folosirea metodelor moderne de evaluare, in redefinirea conceptelor sau a termenilor-cheie, in despartirea discursului specific disciplinei de acela politic, in promovarea studiilor interdisciplinare. Eu cred ca sint citeva innoiri notabile – si nu in sensul in care cred unii dintre criticii manualului elaborat de istoricii Mitu, Pecican, Copoeru, Tarau – ci in acela al folosirii mai riguroase a surselor si al promovarii metodelor de lucru compatibile cu acelea profesate in mediile universitare internationale. Va trebui ca acestea – atitea cite sint – sa fie exploatate si in beneficiul manualului de scoala. Ovidiu Pecican isi motiveaza admirabil intentia sa de a servi noii generatii de adolescenti, invocind necesitatea problematizarii istoriei in temeiul recentelor acumulari ale generatiei sale.

Pluralismul interpretarilor, bazat pe analize multiple si alimentat de perspective diferite, este marea sansa a culturii si a educatiei sociale si politice din Romania contemporana. Pecican semnaleaza problema implicarii in politica a istoricilor romani de altadata. Mai mult, in fabricarea ideologiilor. Acesta e doar unul din numeroasele motive pentru care este necesara o reevaluare substantiala. Cazurile lui Ioan Lupas si P.P. Panaitescu in anii interbelici si in timpul razboiului sau acelea ale lui Mihai Roller si Stefan Pascu in perioada comunista nu sint singulare, dar sint edificatoare prin manipularea trecutului in scopuri propagandistice. Cit priveste innoirea textelor de scoala, ea este abia la inceput si va fi nevoie de mult mai multe revizuiri decit acelea de care s-au si speriat unii istorici, jurnalisti, regizori sau senatori citind paginile volumului de Istorie a romanilor editat de Sigma. Punerea in prim-plan a multi- si interculturalei civilizatii romanesti, a varietatii regionale, a consecintelor suprapunerii etno-culturii cu statul-natiune este utila formarii individului. Manualul clujenilor este el insusi un inceput si nu numai ca nu erau motive reale spre a fi eliminat, dar demersul sau se cuvine amplificat pina la evidentierea tuturor aspectelor uitate, placute ori neplacute. De un alt fel de educare a memoriei colective depinde emanciparea societatii romanesti de sub servitutile inoculate de regimurile politice precedente. Atunci, de ce atentam la gindirea alternativa?

Prof. univ. dr.
Victor NEUMANN
Universitatea de Vest din Timisoara


Etichete:  Ovidiu Pecican
 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. De la Băsescu la Aristotel
Ipocrizia, traseismul şi „domnia“
Bacalaureat 2014: cum a devenit posibil?
Cum se face o porcărie (V)
Aniţa lui Vodă
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. De la Băsescu la Aristotel
Bacalaureat 2014: cum a devenit posibil?
Ipocrizia, traseismul şi „domnia“
TANDEM. Terza rima
Cum se face o porcărie (V)
Cele mai recente comentarii
pentru venus din milos (dar si pentru sandra brun)
@Sorin Marescu
Nolite mittere margaritas ante porcos (I)
@ profesor
Nu vad
 
Parteneri observator cultural
Clara Haskil