Poeţi tineri din România şi din
Germania, lecturi live, în faţa cititorilor, întîlniri
cu traducătorii şi discuţii despre faţa actuală a poeziei, toate
acestea au figurat pe lista de propuneri care a anunţat întîlnirile
literare germano-române, desfăşurate între 8 şi 11
iunie sub titlul Poesis. Organizate de Goethe Institut Bukarest, de
Centrul de Carte Germană şi de revista
Poesis Internaţional,
aceste întîlniri, gîndite pentru patru seri, în
Bucureşti, Braşov şi Sibiu, i-au adus în faţa celor
interesaţi de pulsul poeziei la zi pe patru dintre cei mai buni
poeţi din Germania şi opt din România şi Republica Moldova:
Ulrike Almunt Sanfig, Björn Kuhligk, Daniel Falb, Uljana Wolf,
Andrei Dósa, Mihail Vakulovski, Rita Chirian, Radu Vancu,
Andrei Gamarţ, val chimic, Gabriel Daliş şi Svetlana Cârstean.
„S-a întîmplat pur şi
simplu să vorbim despre întîlniri cu tineri scriitori
după care am ajuns să ne entuziasmăm la vederea unui număr al
revistei Poesis Internaţional. A urmat apoi o discuţie cu Claudiu
Komartin, care iniţial propusese realizarea unui grupaj cu
traduceri din poezia tînără germană. De aici a fost firesc
să ajungem la ideea aducerii poeţilor germani la Bucureşti şi
apoi proiectul a fost ca şi schiţat“, a explicat Ioana Gruenwald,
directoarea Centrului de Carte Germană, birou al Tîrgului de
Carte de la Frankfurt. Grea s-a dovedit a fi selecţia invitaţilor
germani, mai povesteşte ea, selecţie la care a contribuit în
mare parte doamna Beate Koehler, directoarea Goethe Institut, dar şi
Nora Iuga, cu o lungă listă de prieteni poeţi din Germania.
Poezia românească în germană, dependentă de flerul traducătorului
Nora Iuga a fost o prezenţă de la
sine înţeleasă a serilor bucureştene şi unul dintre
traducătorii care au făcut posibil accesul publicului de la noi la
scrisul invitaţilor. Ei i s-au alăturat Maria Irod, Andrei
Anastasescu şi Alexandru Al. Şahighian, prezenţi, fiecare, la
lecturi, umăr la umăr cu poeţii traduşi.
Mai dificil a fost cu traducerile în
germană, şi tot Ioana Gruenwald vorbeşte despre detaliile acestor
încercări: „Este extrem de greu să găseşti un traducător
din română în germană, şi mai ales de poezie. Ne-am
bucurat foarte mult cînd Ernest Wichner, directorul
Literaturhaus Berlin, i-a preluat pe şapte dintre cei opt poeţi
români aflaţi pe lista noastră. Un traducător de poezie nu
poate să reuşească pe deplin decît dacă este un insider al
respectivului spaţiu literar de care aparţin poeţii aflaţi în
discuţie/traducere. Ernest Wichner este un astfel de insider şi,
din nou, traducerile sale din textele lui Daliş, Gamarţ, Mihai
Vakulovski, Val Chimc, Adrian Dósa, Radu Vancu şi Rita
Chirian dovedesc acest lucru“.
Prima seară a fost o reuşită,
socotind şi după numărul celor veniţi, dar şi după priza
lecturilor. Au citit Ulrike Almunt Sanfig şi Björn Kuhligk, iar
de la noi, Svetlana Cârstean şi Gabriel Daliş. Ulrike a
apărut însoţită de traducătorul ei, Andrei Anastasescu, iar
Björn Kuhligk, de Alexandru Al. Şahighian şi ambii traducători
au citit variantele în limba română. S-a discutat, la
finalul lecturilor, despre varietatea de formule stilistice şi de
direcţii din literatura germană, despre experiment, iar Nora Iuga,
lipsită de inhibiţii ca de fiecare dată, a făcut cîte un
„portret“ stilistic fiecăruia dintre protagoniştii serii. Tot
ea a şi comentat, cu ce i-a plăcut, dar şi cu ce i-a plăcut mai
puţin, prestaţia fiecăruia, lucru mai puţin întîlnit,
şi nu s-a sfiit să stea de vorbă cu cei doi invitaţi străini
despre spaţiul de creaţie german, pe care îl cunoaşte foarte
bine.
Publicul: marea necunoscută a
lecturilor publice
Astfel de intervenţii vin la pachet cu
necunoscutul care însoţeşte, la noi, orice fel de proiect de
lecturi publice, lucru semnalat şi de Ioana Gruenwald. Ea s-a
referit în linii gerale la publicul pe care un organizator se
poate baza înainte de a anunţa o întîlnire
scriitori-cititori, dar şi la cunoscuta lipsă de interes a celor
mai mulţi oameni de litere din România faţă de atfel de
întîlniri: „O mare necunoscută rămîne
întotdeauna, la astfel de manifestări, publicul. Nu poţi
estima cîţi vor veni şi oricîtă promovare ai face, tot
constaţi în final că lipsa de interes este de cele mai multe
ori manifestată de colegii de breaslă. Nu comentez, ci doar constat
pentru a nu ştiu cîta oară că, spre deosebire de alte ţări,
scriitorii de la noi nu «se înghesuie» să vadă
cum scrie sau se prezintă «concurenţa», fie ea locală
(sau mai ales locală) sau străină“. Din fericire, întîlnirile
din Bucureşti au adus, spre deosebire de altele, şi cîţiva
poeţi în public: Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada, Octavian
Soviany, Adela Greceanu sau Lavinia Branişte.
Poezia nu e şi nici nu are de ce să
fie un fenomen de masă, şi nici în Germania nu are o pondere
mai mare decît la noi, a comentat tot Ioana Gruenwald. Cu toate
astea, cele două spaţii nu se comportă la fel în raport cu
fenomenul, oricît de nişat ar fi el: „Există o singură
mare diferenţă, dacă e să fim sinceri: promovarea acestor poeţi
de către instituţiile culturale, fie ele de stat sau private. Atîta
vreme cît un poet român are ceva şanse să primească o
bursă de scris în Germania şi aproape nici una la el în
ţară, atunci putem vorbi într-adevăr de o «deosebire
de receptare»“.
Vocile poeţilor, incompatibile cu numitorul comun
Venirea echipajului de poeţi germani
în România nu va presupune, de astă dată,
reciprocitate, explică tot directorul Centrului de Carte Germană
din Bucureşti: „Dacă acum cîţiva ani acest lucru s-a
întîmplat, adică aceeaşi formulă de scriitori (doi
români şi doi berlinezi) s-a întîlnit la scurtă
vreme după Bucureşti şi la Berlin, de această dată întîlnirea
a fost gîndită la o scară mai mare: patru poeţi germani şi
opt români, din trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Sibiu, dar
fără un transfer în spaţiul german“.
Toţi poeţii care au fost actori
principali de-a lungul celor patru seri de lectură au venit cu
formule foarte personale, fie că vorbesc despre o retragere către
interior, fie despre conexiunea dintre sine şi ceilalţi şi
problematizarea ei, prin trimiteri către realităţile sociale, cum
se întîmplă în poemelor lui Björn Kuhligk şi
în ale lui Daniel Falb, de pildă. O formulă aparte a fost
pusă în scenă la propriu de val chimic, poeta care a debutat
în 2010 la Editura Casa de Pariuri Literare cu Umilirea
animalelor şi care şi-a pus spectatorii faţă în faţă cu
un performance ceva mai neobişnuit în ce-a de-a doua seară de
lecturi de la Bucureşti. Momentul pregătit de val chimic a provocat
şi un schimb de replici ceva mai apăsate între Claudiu
Komartin şi Elena Vlădăreanu, episod care a marcat, din off, a
doua întîlnire de la Bucureşti.
Deloc conflictuală, Svetlana Cârstean,
invitată în prima seară, a citit un lung poem inedit, despre
corp şi feminitate, zonă în care îşi focalizează
căutările poeta care a strîns deja nenumărate premii cu
debutul său, Floarea de menghină: „Sînt o femeie, adesea
urîtă,/ corpul meu era ieri o barcă de hîrtie/ l-am
aruncat în joacă pe suprafaţa acestei ape,/ sperînd să
mă ducă departe./ Azi sînt balena ucigaşă,/ adesea
frumoasă,/ care-şi aşteaptă pescarul“. Corporalitatea, ca
hîrtie de turnesol pentru contorsiuni ale unui sine aflat în
stare de alarmă pare să o tenteze şi pe Rita Chirian, poetă (şi
cunoscută traducătoare) din Sibiu: „acum numai febra îţi
mai dilată organele/ ca o femeie stîlcită de osteoporoză/
febra dinăuntrul articulaţiilor/ casantă/ şi alcoolurile/
căscîndu-şi/ în tine/ tandru/ fisura“.
Formulele stilistice sînt însă
simple aproximări pentru a putea vorbi, pînă la urmă, de
sensibilităţi volatile, metamorfice, hibride, pentru care fiecare
mijloc de expresie ajunge să fie un experiment, cum au şi explicat
Björn Kuhligk, Ulrike Almunt Sanfig şi Claudiu Komartin, la o
discuţie provocată în prima seară de Nora Iuga. Distincţiile
între estetic, politic, etic, experimental sau subiectiv sînt
pulverizate, dacă e să judecăm măcar după ce au citit poeţii
invitaţi la aceste serii. Iar un poem cum e cel al lui Radu Vancu,Minute bune, arată foarte limpede şi foarte direct de ce: „Aici,
unde ne trăim toţi/ cumplita speranţă de viaţă,/ nu-i de fapt
nimeni./ Cei mai vii nu ştiu nimic despre viaţă./ Cei mai frumoşi
n-au habar de frumuseţe./ Cei mai nefericiţi nu ştiu ce-i
nefericirea./ Inima bate cu fanatismul cu care/ vrăbiuţa continuă
să zboare/ minute bune după ce aripile/ I s-au aprins din senin“.
Cu un public restrîns, dar cu
adevărat interesat, cu intervenţii libere, controverse la scenă
deschisă şi chiar cu momente de dezacord făţiş, poeţii români
cîştigă totuşi puncte la apariţiile publice, măcar pentru
faptul că practică mai puţin ipocrizia, chiar riscînd
scandalul. E limpede că substanţa cu care ei au afinităţi e un
flux în plină transformare, că publicul care o consumă se
formează odată cu noile canale (şi formule) de comunicare şi că
lecturile publice au şanse, după exerciţiul încercărilor
repetate, să facă oamenii să se simtă din ce în ce mai
bine. Cît despre cîştigul traducerilor în şi din
limba română, mai ales dacă acestea sînt prinse într-un
dosar ce se adresează direct celor interesaţi de poezie (cum e cel
din ultimul număr al revistei Poesis Internaţional), acesta e de
la sine înţeles.
În imagine: poeţii germani Ulrike Almunt Sanfig, Uljana Wolf, Daniel Falb, Björn Kuhligk şi traducătorul Sorin Georgescu, in centru
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters