OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În primele zile ale acestui an, am avut deosebita plăcere să redescopăr lucrările lui Marcel Chirnoagă, graţie iniţiativei Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia de a găzdui la sediul său, istoricul palat Correr de la finele secolului al XVI-lea, gravurile şi desenele acestui uriaş artist, comparabil prin stil şi viziune cu Albrecht Dürer sau Francisco Goya.

În primăvara anului 2005, primăria oraşului Padova şi asociaţia Prietenii României, condusă de Rosy şi Liviu Zanolini, au organizat la Galeria La Rinascente din oraşul italian o retrospectivă Marcel Chirnoagă, considerat, cu acel prilej, de criticii de artă, drept cel mai mare grafician al ultimelor decenii. În 1999, cu ocazia manifestării Dante în România de la Ravenna, lui Marcel Chirnoagă i s-a decernat Medalia de aur pentru cele 21 de gravuri ilustrînd Infernul din capodopera dantescă.

Zorii zilei de 10 ianuarie 2009 au răsărit peste desenele şi gravurile Maestrului, în aşteptarea expunerii în galeria de la „piano nobile“ al Institutului. Spaţiile expozitive se armonizau perfect cu compoziţiile pe temele atît de dragi Maestrului: Apocalipsa, scene din Infernul dantesc, aventurile lui Don Quijote, dar şi obsesia autoportretului.

Primul autoportret care îl întîmpină pe vizitatorul ajuns în pragul sălii este unul nonconformist: din el lipseşte, în fapt, faţa artistului, înlocuită fiind de un cap de cal, alături de trei studii de mîini, totodată elaborate şi interesante prin poziţiile în care sînt surprinse. Prima este chiar mîna artistului cu un penel, a doua aminteşte de mîna lui Moise de Michelangelo, care susţine Tablele Legii, iar a treia pare aşezată într-o poziţie relaxată, dar din care răzbate energia vitală şi freamătul creator. Între cap şi mîini, apare o siluetă ecvestră într-o atitudine victorioasă.

Contemplînd această compoziţie, observăm că, de fapt, toate detaliile alcătuiesc un trup bizar, în formă de turn medieval, încununat de profilul unui cal, cu inima deschisă asemeni unei porţi de cetate ce îşi primeşte eroul învingător. Cele trei braţe – atît de diferite ca atitudine – par a simboliza tehnica (braţul cu obiectul de scris), inspiraţia divină (cel care trimite la mîna lui Moise) şi răbdarea.

Al doilea autoportret reprezintă – din nou – o interpretare a propriei fizionomii a autorului, numai că, de această dată, păstrează doar ochii, nasul şi gura, transpuse în figura unui monstru marin sedus de două sirene, care îşi unduiesc trupurile sub ochii săi atenţi, dar uşor obosiţi. Monstrul susţine pe spatele său nudurile a două femei: prima ţine tridentul lui Neptun, îndreptat cu coada ascuţită înspre solzii peştelui. A doua este situată în fundal, spre coada monstrului, într-o poziţie dansantă, asemănătoare celor două sirene. Printre valurile mării apare un mic peşte agresiv, probabil replica sau figura mai tînără a monstrului.

Mesajul ce transpare din figura îmbătrînită a artistului este, probabil, disponibilitatea mereu prezentă a fiinţei umane în faţa seducţiei vieţii, rememorînd astfel o veche poveste indiană despre Maya şi ţesătura ei fermecată, ce captează viaţa şi iluziile sale. Tema mai are şi o altă referinţă culturală, anume episodul din Odiseea, în care Ulise ascultă cîntecul sirenelor legat de catargul corabiei sale.

În tematica celui de-al treilea autoportret, la fel ca în cel de-al doilea, artistul apare ca receptacul al misterului vieţii, ca o plămadă din care sînt făurite cele mai profunde probleme ale vieţii.

Toate aceste reflecţii pălesc pe lîngă forţa lucrărilor expuse, pentru că, în fond, orice comentariu sau interpretare se confruntă cu încercarea de a reda în cuvinte forţa şi expresivitatea unei opere de artă.

Omagiul cuvîntului devine astfel parcă neputincios în faţa culorii, a pînzei, a desenului, a sculpturii sau a oricărei forme de artă. De aceea devine necesară nu atît elogierea, cît analiza şi reflecţia – oricît de efemere ar fi ele – în faţa operei lui Marcel Chirnoagă.

–––––––––––––

Ioana Filipescu este bursier „Nicolae Iorga“ al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.