OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

L-am citit mai intii in revista Dilema, unde se remarca prin discursul sau nou, optimist si uneori de-a dreptul voios. L-am descoperit si in revista Avantaje, unde inaugura la inceputul anilor ’90 discursul pe teme psihologice, adresat in special femeilor, un discurs liber, onest si, intre anumite limite, popular. Alfred Dumitrescu a fost una dintre vocile Psihologului in noua cetate de dupa Revolutie, care aveau rolul de a-i ajuta si pe ceilalti sa vorbeasca despre ei insisi si de a construi sensuri si coerente acolo unde ai fi zis ca acestea nu exista.
In anii din urma, Alfred Dumitrescu s-a specializat in cercetarea de piata si intermediaza practic, prin firma sa, legatura dintre diverse companii si cumparatorii de produse sau utilizatorii de anumite servicii. In plus, ii incurajeaza implicit pe acestia din urma sa-si constientizeze propriile alegeri si obisnuinte de consum, sa se familiarizeze cu fenomenul publicitar. Este si aceasta o cale de a re-scrie istoria psihologiei in Romania.


Diletantismul inceputurilor revolutionare nu se mai potriveste acum

Sinteti cunoscut in primul rind din scris. Se crease la un moment dat o adevarata moda. Exista un numar mic de psihologi care erau solicitati sa isi dea cu parerea in diverse contexte. Romanii descoperisera Psihologul. Ati facut parte din acel mic grup, dar am senzatia ca acum ati abandonat cumva aceasta pista.

Asta tine de evolutia mea personala si profesionala. Mi s-a intimplat dupa 1990, ca si altora de altfel, sa fac lucruri noi, interesante. Mi s-a intimplat, de pilda, sa am o rubrica in revista Avantaje, acum citiva ani. Dupa aceea am mai scris din cind in cind la Dilema. In ’93-’94, am facut timp de un an o emisiune la Radio Total, impreuna cu Mircea Toma. Toate acestea erau lucruri diferite, care nu aveau in comun decit faptul ca erau facute de aceeasi persoana. Unele voiau sa fie ceva mai clinice, altele ceva mai deschise catre toata lumea, altele mai degraba eseistice. De la un timp incoace, de cinci-sase ani, am inceput sa lucrez mai mult pe problemele pietei, pe de o parte, si pe de alta, in practica mea de psihoterapie, ceea ce mi-a lasat mai putin timp pentru asemenea interventii publice. Cred ca incet-incet, piata se specializeaza. Spun asta pentru ca fac zi de zi cercetare de piata. Se specializeaza piata de detergenti, de tigari, de napolitane. Sa speram ca intr-o buna zi se va specializa si cea de gindit si vorbit despre problemele psihologice. Atunci nu va mai exista doar o mina de oameni care au un logos general valabil, care pur si simplu se pot exprima. Asta s-a intimplat imediat dupa ’90: au iesit in fata oamenii care aveau putinta de a se exprima. Aveau cuvintele, ideile, abilitatea unei articulari intelectuale destul de bune si un bagaj mai mic sau mai mare de informatii. Aveau un logos care se potrivea cu orice. Sper sa nu se intimple asta inca 20 de ani de acum incolo. Sper ca oamenii sa inceapa sa vorbeasca mai mult despre ceea ce stiu si fac de-adevaratelea. Diletantismul inceputurilor revolutionare nu se mai potriveste acum.

Totusi, Avantaje a fost prima revista foarte bine targetata de la noi si rubrica dumneavoastra a fost prima experienta mai serioasa in acest sens. Ce a insemnat pentru dumneavoastra experienta acestui tip de discurs?

Tin minte ca atunci cind am scris pentru Avantaje si am facut emisiunea la radio, am avut multe discutii cu diversi prieteni si colegi de-ai mei, iar pozitiile erau foarte diferite. E bine sau nu, e ceva serios sau nu? E iubire sau prostitutie ceea ce fac eu? Cam aceasta era, de fapt, imageria din spatele discutiilor: faci ceva ce nu corespunde standardelor, plus ca iei si bani pentru asta. Sigur, sa nu uitam ca nici psihoterapia nu e tocmai gratuita.

Si chiar nu corespundea standardelor sa tii asemenea rubrici si sa participi la asemenea emisiuni?

Poti gasi, cu siguranta, argumente si pro si contra. Parerea mea e ca aproape orice se poate face foarte bine, mediocru sau prost. Asa cum se poate face prost psihanaliza ortodoxa intr-un context cit se poate de respectuos cu regulile, eventual pe o canapea frumoasa, intr-un spatiu minunat – psihanaliza nu e insa dupa masura mobilei cu pricina –, la fel de bine se poate face excelent o coloana de revista sau o emisiune la radio, care sa fie decente, corecte, oneste si realizate in mod profesionist.

Cu siguranta ca poti fi mediocru si in registrul grav, asa cum poti fi stralucitor in registrul, sa-i spunem, frivol.

Absolut. E valabil si in muzica. Poti sa cinti disco bine si poti sa fii o filarmonica proasta. Exista si asemenea filarmonici. Asta nu inseamna ca oricine poate face orice. In ceea ce ma priveste, am avut norocul sa fiu la inceputul mai multor drumuri. Mai tirziu lucrurile s-au extins, au capatat amploare si au devenit obiecte de consum, ceea ce nu erau la inceput. Mai vad si acum in diverse reviste coloane realizate de psihologi, unele facute foarte bine, altele nu.

In timpul emisiunii de la radio, ati putut avea un contact direct cu ascultatorii, cu publicul. A existat si moda emisiunilor, de noapte sau nu, la televizor sau la radio, in timpul carora oamenii sunau si isi spuneau toate problemele. Care ar fi diferenta acestui tip de confesiune in raport cu o psihoterapie?

In nici un caz nu putem pune orice demers de acest fel alaturi de o psihoterapie. Emisiunile respective nu au pretentia ca sint o psihoterapie si nu trebuie gindite in acest sens. Tot ceea ce pot face asemenea emisiuni este sa ofere o deschidere. Exista persoane care sint „inchise“ intr-o problema acuta sau cronica. Acesti oameni nu stiu ca ar putea vorbi cu cineva despre problemele lor, nu stiu unde ar putea merge pentru asta. Oamenii din jurul lor nu s-au lovit de asemenea probleme. Ei pot gasi intr-o coloana de revista sau intr-o emisiune o deschidere catre ceva ce ar putea urma. Insa nu textul sau emisiunea le-ar putea rezolva problemele. Scopul lor este sa creeze in public un soi de familiaritate cu problemele altora. Omul care are o anumita problema trebuie sa se regaseasca in problemele celorlalti, sa inteleaga ca nu e singurul care traieste asa ceva. Intr-o societate super-inchisa si super-fragmentata cum a fost si este inca societatea romaneasca, oamenii au sentimentul ca sint singurii care traiesc o anumita problema.

Ceea ce face ca problema respectiva sa fie si mai greu de dus.

Da si iti da senzatia ca te afli intr-o carapace din care nu se poate iesi. Nu ai cu cine sa vorbesti, ti-e rusine chiar sa spui ce ti se intimpla. A scrie si a vorbi despre toate acestea poate fi o solutie, un inceput pentru a rezolva lucrurile. Nu cred insa ca televiziunea ar fi potrivita pentru asta. Este impotriva tuturor principiilor acesteia sa ai timp de o ora jumatate camera fixata pe un nene sau pe o tanti care stau de vorba la telefon. In anii ’90, acest lucru a fost posibil pentru ca nevoia de dialog era foarte mare.


Comediile si tragediile oamenilor sint mereu aceleasi

Sinteti independent, daca se poate spune asa, sau faceti parte din Societatea Romana de Psihanaliza?

In acest moment, Societatea Romana de Psihanaliza a devenit grup de studiu al Asociatiei Internationale de Psihanaliza, care are mai multe grade de integrare a societatilor nationale. Primul grad este cel de grup de studiu. Asta inseamna ca exista un grup de oameni recunoscuti de Asociatia Internationala, ca fiind psihanalisti. Ei au devenit membri directi ai Asociatiei respective. In acest moment sintem sapte membri de acest fel ai AIPA. Impreuna cu cei care sint admisi in calitate de candidati, ei constituie grupul de studiu a AIPA in Romania. In momentul in care, peste cinci-sase ani, vom avea un numar mai mare de membri directi dintre candidatii, care acum sint in curs de formare, vom deveni ceea ce se cheama o societate provizorie, iar ulterior societate afiliata cu drepturi depline.

Cu siguranta ca problemele oamenilor care vin la dumneavoastra sint de fiecare data altele, ca e vorba de suferinte individuale, dar exista probabil si zone comune, care reflecta intr-o masura mai mica sau mai mare exteriorul. Care considerati ca ar fi acum problemele romanilor sau cum au evoluat ele de-a lungul acestor ani?

Nu cred ca problemele oamenilor sint fundamental altele de la un timp la altul. Ele se agata de cite un pretext din realitatea exterioara, raminind intr-o mare masura intr-un registru care este foarte personal. Sigur ca problemele societatii romanesti in acest moment sint foarte diferite de cele de acum zece ani. E foarte interesant ca in clinica psihanalitica ceea ce se intimpla acum nu e foarte diferit de ceea ce se intimpla atunci. Nici nu exista motive in acest sens. Reperul nostru fundamental este de fapt realitatea noastra interioara. Asa cum avem fiecare dintre noi o anatomie proprie, o harta a propriului nostru corp dezvoltata de mintea noastra, avem si o fiziologie proprie. Ne gindim functionarea corpului intr-un anumit fel, care nu are nici un fel de legatura cu cartile de anatomie si fiziologie. La fel gindim si lumea: dupa o paradigma proprie, de care sintem doar intr-o mica parte constienti. Aceasta paradigma e determinata de istoria noastra personala, de intilnirile semnificative. De obicei, nu ceea ce se intimpla in realitatea exterioara misca intr-adevar ceea ce se intimpla in noi. In anii acestia din urma, au fost multe congrese, seminarii de psihanaliza avind drept tema Europa Centrala si de Est, evolutiile si schimbarile politice din aceste zone, toate fiind o incercare din partea corpului profesional al psihanalistilor de a se adapta la modificarile majore care au avut loc. Ceea ce a reiesit este ca, dupa ce treci de un strat foarte subtire care suporta un discurs de bun-simt de genul „schimbarea este stresanta oricind“ – nu trebuie sa fii mare psihanalist ca sa stii ca schimbarile sint greu de dus –, cind ajungi la partea clinica a lucrurilor constati ca nu despre schimbarile politice si sociale e vorba. Nu ele se reflecta in problematica individuala. Ne traim de fapt in continuare comediile si tragediile noastre personale intr-un registru care se adapteaza, se imbraca dupa epoca respectiva, are o scenografie corespunzatoare momentului. Fundamental insa, conflictele sint aceleasi.

Practic, imbracamintea exterioara nu are o influenta asupra fondului.

Cel mai bine putem vedea asta in dramaturgie. Se poate monta Electra oricum, si in cadrul original si intr-unul modern, pentru ca drama e aceeasi. Diferenta e doar de costum.


Intre terapie si cercetare de piata

Spuneati mai devreme ca la un moment dat ati simtit nevoia sa va specializati, sa va indreptati spre ceva anume.

Nu pot spune ca am simtit neaparat o anumita nevoie. Lucrurile au evoluat pur si simplu in acest sens.

Spre ce v-ati indreptat?

Spre doua directii care sint complementare. Pe de o parte, cercetarea de piata pe care o fac deja de citiva ani buni, pe de alta parte, practica mea de psihoterapie psihanalitica, care de anul acesta e insotita si de o practica de formare in psihanaliza. Folosesc pentru ambele directii cam aceleasi deprinderi personale exersate de-a lungul timpului, si anume putinta de a asculta si de a da un anume sens discursului celuilalt. E adevarat ca exista o mare diferenta intre discursul unei persoane care vorbeste despre propria istorie si discursul din cercetarea de piata, mult mai superficial, la prima vedere, al unor persoane care vorbesc despre produse sau servicii. Sincer, nu vad nimic superficial in asta pentru ca traim intr-o lume in care, vrem-nu vrem, marcile ne reprezinta. Alegerile le facem prin mecanisme de proiectie, de identificare. Ne jucam in realitatea exterioara cu bucati din noi pe care le suprapunem peste diverse marci sau servicii.

In fapt ne folosim de diversele produse pentru a vorbi despre noi insine.

Da, intotdeauna vorbim despre noi. De aceea nu as putea spune ca ceea ce fac in cele doua directii complementare despre care vorbeam mai sus este foarte diferit. Ascult si intr-un caz si in celalalt oameni care vorbesc despre ei insisi. Diferenta si in acelasi timp complementaritatea ar consta in faptul ca practica de psihoterapie si psihanaliza e mai degraba statica in sensul propriu al termenului, iar cercetarea de piata e o indeletnicire destul de dinamica. Probabil ca in mine exista ambele nevoi, si sa ma misc si sa stau. Cred ca e varianta mea optima de echilibrare. Ma bucur in momentul in care pot sa ma asez in fotoliu si nu mai trebuie sa ma misc, asa cum ma bucur atunci cind pot sa ma ridic din fotoliu si sa plec.


Ce pot si ce nu pot face psihanalistii si psihologii

Imi imaginez ca fie ocupindu-va de cercetarea de piata, fie stind in fotoliul terapeutului, puteti vedea lumea cumva pe dinauntru. Noi consumam, alegem produse, marci, oarecum fara a constientiza resorturile, motivatiile alegerilor noastre.

De aici vine, de altfel, si bucuria mea in ceea ce fac. Insa ceea ce pot sa vad relativ bine de dinauntru este un dinauntru mai degraba de afara. Iar cind imi traiesc viata mea personala mi-o traiesc la fel ca oricine altcineva. Psihanalistii nu traiesc altfel, nu se vad pe ei de dinauntru mult diferit de cum se vad alti oameni. Intr-o anumita masura, o analiza personala si o practica de psihanaliza iti dau posibilitatea ca din cind in cind sa te mai si intrebi „de ce fac eu asta, de ce cred eu asta?“ Dar nu mai mult decit atit. In fata rafturilor dintr-un supermarket sint un cumparator ca oricare altul. Intind mina aparent automat catre ceva si de-abia dupa aceea, eventual dupa ce trec de casa, ma intreb de ce am ales un lucru si nu altul.

Exista intr-adevar tot felul de mituri in ceea ce-i priveste pe psihanalisti, legate de perfectiune, magie, paranormal.

Probabil ca e vorba de o fantasma destul de importanta, care ii si impinge de altfel pe oameni sa faca psihologie, psihiatrie. Cred ca e foarte sanatos ca la un moment dat sa poti renunta la fantasma asta, pentru ca rezultatul e imposibil de realizat si, oricum, ar fi mai degraba monstruos decit de dorit. Imaginea pe care psihologii o au public e foarte schizata. Pe de o parte e vorba de o masiva idealizare a psihologului care poate orice. Pe de alta parte, intr-o perspectiva mult mai pragmatica, nu se stie, de fapt, prea clar ce pot face psihologii si in ce fel pot ajuta ei oamenii. De aceea, e important ca psihologii sa fie foarte prezenti si implicati in domeniile in care lucreaza, pentru ca sa populeze un spatiu gol, care poate fi bintuit de tot felul de imagini fantasmagorice ce nu au acoperire in realitate. Psihologii nu sint nici niste magicieni, dar nici niste oameni care nu stiu sa faca nimic.