OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum sa obtii altceva decit o Dacie 1300 din 1988

In urma studiilor de piata pe care le-ati realizat, care ar fi concluziile pe care le-ati tras in legatura cu evolutia pietei romanesti de consum? Ati facut cumva o cercetare separata in acest sens?

Termenul de cercetare pluteste inca si el in foarte multe ambiguitati. Cercetarea de piata este un demers intotdeauna comandat si implica multe costuri, care sint obligatoriu mari. De aceea, in absenta unei comenzi si in contextul in care vrei sa ai rezultate performante, nu te apuci de cercetari de piata. Pentru asa ceva e nevoie de o selectie eficienta a repondentilor, fie ca e vorba de focus group-uri, fie ca e vorba de interviuri. Cercetarea ta va fi eficienta atunci cind intrebarile pe care le pui au sens si daca oamenii carora le adresezi aceste intrebari sint intr-adevar cei de care ai nevoie ca sa obtii raspunsurile. Daca intrebi pe cine nu trebuie, nu ai ce face cu raspunsurile. Tot procesul acesta e foarte costisitor si e realizat de agentii specializate in recrutare. Am trecut, bineinteles, si prin faza aceea care se cheama in house research, care presupune sa aduni zece oameni, prieteni, rude sau cunoscuti, si sa ii intrebi ce cred despre un anumit produs sau un anumit serviciu. Ceea ce obtii insa in acest fel este o Dacie 1300 din 1988, care arata ca facuta in curte si merge ca atare. E ceva incropit si neprofesionist.

Repondentii sint platiti pentru participarea lor?

Cei care participa la grupuri primesc un cadou. Nu sint platiti in bani, din motive de legislatie financiara. Ar fi nevoie de contracte de colaborare, ceea ce ar presupune o munca birocratica enorma, pentru ca se lucreaza cu mii de oameni intr-un an.

Care este reactia oamenilor la asemenea solicitari? Accepta usor, se implica repede?

Majoritatea, da. Accepta cu destula usurinta daca sint contactati de persoane pe care le cunosc si in care au incredere. E foarte interesant ca, din momentul in care ajung aici, in general sint foarte deschisi. Se mai poate observa insa, mai ales la nivel nonverbal, teama de ceilalti, care sint imaginati mai degraba ca posibili agresori, si nu ca prieteni. Asta se vede, cum spuneam, din mesajele nonverbale: posturi inchise, auto-protectoare, cu bratele incrucisate. De obicei, cind grupul merge bine si schimburile afective au loc, oamenii realizeaza ca nu e tocmai absurd sa vorbesti timp de doua ore despre nu stiu ce detergent sau pasta de dinti. Ei descopera ca in cele mai banale comportamente se afla o mare bogatie. Aceasta bogatie iese la iveala si e evidenta nu numai pentru mine, care intreb, pentru ca nu sint eu acela care sondeaza mintile celorlalti, fara ca ei sa se prinda de asta sau sa se aleaga cu ceva. Acesti oameni au parte de o adevarata experienta si de multe ori mi s-a intimplat ca, la sfirsitul unei asemenea intilniri, sa aud comentarii foarte bucuroase: „De data asta, cind o sa vad o reclama la televizor, o sa ma gindesc ca intr-un fel sau altul am participat si eu la crearea ei“.

Daca e sa ridic acum nivelul conceptual al discutiei, pot spune ca oamenii traiesc astfel o dubla experienta: emotionala si semiotica. Ei descopera ca ceea ce ii indreapta intr-o directie sau alta se leaga si de mesajele pe care le primesc, dar si de istoria si de individualitatea lor. De aceea nu exista acel produs care sa intruneasca aderentele unanime, ale tuturor consumatorilor. Oamenii sint diferiti.


„Cu 10 litri de benzina nu ajungi departe“

Care ar fi, totusi, concluziile generale in legatura cu obisnuintele, reflexele si motivatiile consumatorilor din societatea noastra?

Din pacate, lucrurile evolueaza, cel putin dintr-o anumita perspectiva, intr-un mod nefericit. Iar asta nu tine in nici un caz de psihologia consumatorului, ci de situatia economica din ce in ce mai dezastruoasa. Piata se sparge in doua bucati, care se indeparteaza din ce in ce mai tare una de cealalta: o bucatica ce se duce in sus si care are nevoi tot mai diferentiate, pentru care segmentarea produselor si a serviciilor este tot mai larga, iar utilizarea produselor de nisa tot mai frecventa, si cealalta bucata, constituita de marea masa a consumatorilor, care se duce in jos din punct de vedere economic, pentru ca puterea ei de cumparare scade dramatic. Am realizat recent niste focus group-uri intr-un oras mic de provincie si am avut parte de o experienta pe cit de interesanta, pe atit de trista. Am descoperit cum oamenii reusesc sa se descurce cu niste bugete absolut infime, acoperind aproape toate nevoile unei familii. Exista femei care administreaza bugete de doua milioane si jumatate pentru o familie cu patru membri. Adevarul este ca viata e din ce in ce mai mult condusa de pret. Iar fractura dintre cele doua parti ale societatii, despre care vorbeam mai sus, e foarte ingrijoratoare.

Vorbim mereu despre Comunitatea Europeana pina ne seaca discursurile, dar in realitate ne indreptam spre America Latina cu o viteza uluitoare. Observam in statisticile elementare ca numarul de masini de import vindute in Romania se dubleaza, ce-i drept, la un volum care este aproximativ egal cu cel al Sloveniei, care are doar 2.800.000 de locuitori, dar nu vedem ca la noi consumul mediu de benzina al unei familii care poseda o masina este de 10 litri pe luna. Cu 10 litri de benzina nu ajungi departe. Asta inseamna, de fapt, ca acele masini sint niste obiecte care stau undeva intr-o curte sau intr-un garaj si sint folosite numai din cind in cind, in cazuri de absoluta necesitate.

Vi s-a intimplat in toti acesti ani sa primiti vreo comanda din zona culturala a pietei?

Nu si nici nu cred ca ar fi realist sa sper la asa ceva intr-un viitor previzibil. Costurile sint, cum spuneam, foarte mari, iar clientii pentru cercetarea de piata sint in proportie de 90% multinationali. Asta inseamna ca discutam despre bugete care pentru o revista culturala sint de neimaginat. Cercetarea costa mult. Exista, totusi, in acest sens, date care nu mint, respectiv tirajul revistelor culturale si distributia. Cred ca ne-am imbatat foarte multa vreme cu apa rece. In anii ’80 ne placea si aveam nevoie sa credem ca daca eram amariti, saraci si fara de nici unele, aveam totusi ceva, respectiv spirit. Asta ne-a tinut in viata. Am avut nevoie de balonul acesta de oxigen, mai mult sau mai putin real, ca sa traim, sa nu ne sinucidem. Pe de alta parte, asta ne-a creat o imagine despre noi care nu are decit o foarte vaga legatura cu realitatea. Primul soc pe care l-am avut a fost in 1990, cind asteptam sa ne inunde literatura de sertar. Aceasta nu ne-a inundat nici pina astazi, in nici un fel, pentru ca ea era mai degraba discurs de bucatarie decit literatura propriu-zisa. In ultimii ani observam ca, intr-un spatiu public extrem de dominat de angoasa zilei de miine si de nevoia de supravietuire, preocuparea pentru spirit e din ce in ce mai restrinsa.


Din seria „Elefantul si eschimosul“

S-a scris si s-a vorbit mult, in ultimele saptamini, despre Uniunea pentru Refacerea Romaniei – URR, acest proiect de partid care s-a confruntat si se va mai confrunta, fara indoiala, cu reactiile potrivnice ale unora si altora.

E firesc sa aiba parte de asemenea reactii. Ceea ce ma intriga pe mine nu sint aceste reactii negative ale presei, intr-un fel sau altul, de partid. M-a uimit insa foarte mult articolul din Dilema al dlui Ghinea, pentru ca este scris pe un ton, as zice, rauvoitor, fara ca asta sa vina in urma unei informari temeinice. Orice critica mi se pare extrem de utila daca ea se sprijina pe un fapt, or, articolul cu pricina se sprijinea pe o teorie. Era un discurs in care se spuneau multe lucruri adevarate legate de faptul ca acest posibil partid nu a oferit altceva in afara citorva idei bine articulate. La aceasta se adauga insa un fel de reactie a eschimosului care vede un elefant si spune: „Asa ceva nu se poate“, doar pentru ca in cadrele lui mentale nu exista. Si totusi, chestia asta exista si mi se pare util si sanatos ca oricarui fenomen din realitate sa i se acorde prezumtia de realitate.

Faceti parte din grupul de initiativa al acestui partid?

Da. Singura certitudine interioara pe care o impartasim cu totii este ca asa nu se mai poate si ca se poate face, cu siguranta, politica si in alt fel. Este greu sa accepti, fie si dintr-o coerenta intelectuala minimala, ca singurul fel in care se poate face politica in tara asta este cel in care s-a facut politica in ultimii 12 ani. Mai ales cind vedem ca tari care au avut momente de plecare asemanatoare sint in situatii foarte diferite in raport cu noi. De aceea, e firesc sa consideram ca se poate face politica si altfel. Prin altfel inteleg, in primul rind, mai onest, pentru ca totul la noi pare sa se reduca la vorbe, ca si cum vorba ar tine loc de fapta. Din pacate, noi avem capacitatea de a inlocui realitatea exterioara cu fantasma, mecanism care tine de gindirea magica a copilului.

Daca tot vorbim de fantasme, sinteti, probabil, constienti de faptul ca va fi greu sa convingeti presa si alegatorii ca nu aveti legatura cu nimeni, ca nu sinteti reincarnari salvatoare ale nimanui.

Va fi chiar imposibil sa convingem pe toata lumea. Reactia unei parti importante a presei a fost de natura paranoica, in sensul clinic al termenului: „Nu ne intereseaza ce sint astia si ce vor ei, nu ne intereseaza ce se vede, pentru ca este mult mai interesant ceea ce nu se vede, dar noi stim ca exista cu siguranta“. Daca nu ar fi dramatic, ar putea fi chiar amuzant. Nimeni nu se gindeste ca s-ar putea sa existe unii suficient de nebuni, carora sa nu le traga nimeni sforile si sa porneasca chestia asta cu cinci milioane de lei pe care le-a pus fiecare ca sa cumpere un fax.

Deci, nu aveti nici o legatura cu Constantinescu?

Nu, iar sediile noastre „superluxoase“ constau intr-un apartament de trei camere si conturile acelea cu sase zerouri ni le-am dori, dar atita tot. Nu stiu daca vom reusi, insa sper ca exista oameni care ne acorda macar beneficiul sperantei.