OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Luni, 18 decembrie 2006, in Parlamentul Romaniei, presedintele Traian Basescu va prezenta concluziile Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania. Comisia prezidentiala, condusa de Vladimir Tismaneanu, a incheiat Raportul privind perioada comunista din Romania, si documentul va deveni, de saptamina viitoare, accesibil oricarei persoane care va dori sa-l analizeze. Societatea romaneasca are prilejul, prin acest Raport, sa-si priveasca trecutul comunist intr-un mod transant si sa se delimiteze de aberatia comunista. Raportul – un carbune incins pus pe masa Parlamentului – va arata ce forte politice vor sa se rupa de comunism. Deja in PSD si la Ion Iliescu exista o nemultumire crescinda fata de activitatea Comisiei. Vladimir Tismaneanu va fi prezent la Bucuresti, la prezentarea concluziilor Raportului. Observator cultural va prezinta o avanpremiera a momentului, prin publicarea unui dialog realizat, prin e-mail, cu Vladimir Tismaneanu, care a raspuns de la Washington intrebarilor revistei.

Domnule Tismaneanu, este gata Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania? Cum este el structurat, cite pagini are?
in discutiile noastre mai vechi spuneam, daca nu ma insel, ca va fi un text de circa o suta, poate doua sute de pagini. Eram naiv. Pur si simplu, este imposibil sa comasezi o asemenea cantitate de informatie si analiza in doar doua sute de pagini. Pe masura ce am inaintat cu lucrul in arhive, dar si in urma discutiilor dintre membrii si expertii Comisiei, ne-am dat seama ca va iesi un volum masiv. Nici nu se putea altfel. Oricum, dupa stiinta mea, nu s-a scris un asemenea raport in vreo alta tara din fostul bloc sovietic. Exista, fireste, Cartea neagra a comunismului, dar este vorba de un volum care examineaza in special represiunea comunista in diverse tari si regiuni. Raportul are acum circa 650 de pagini, la un rind. Nu contine anexele care, ca si in cazul Raportului Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, prezidata de Elie Wiesel, vor aparea ca un volum separat. Nu am vrut sa lasam deoparte nici un segment definitoriu pentru ceea ce a insemnat functionarea dictaturii. Raportul este construit in perspectiva deopotriva diacronica si sincronica. Mentionez ca Raportul include un dictionar biografic al principalelor personalitati implicate in activitatile regimului de-a lungul existentei sale. Simplu spus, acest Raport a fost scris cu obiectivitate analitica, cu compasiune pentru victime si cu durere.

- Continuitatea dintre epoca Dej si cea legata de Ceausescu
Care sint ideile principale ale Raportului?
Introducerea precizeaza limpede filozofia pe care se intemeiaza acest document, anume perspectiva societatii deschise. Pentru autorii acestui text si, nu ma indoiesc, pentru presedintele Traian Basescu, dictatura comunista a insemnat impunerea, prin violenta, represiune si constringere, a unui sistem inspirat de un numar de postulate pseudo-stiintifice (lupta de clasa, dictatura proletariatului, planificarea economica, colectivizarea, crearea „omului nou“ etc.). Evident, in prima faza a fost vorba de o colonizare politica, economica si culturala, deci de sovietizarea tarii prin dictatul unei puteri straine (URSS). Ulterior, regimul a imbracat hainele autonomiste si autohtoniste, si-a abjurat ereditatea cominternista, insa represiunea si ostilitatea fata de statul de drept au ramas aceleasi. A fost vorba de un imens experiment de inginerie sociala, iar doctrina marxist-leninista a fost unica „justificare“ a acestei catastrofe. Colapsul sistemului nu poate fi separat, asadar, de naufragiul ideologiei colectivist-despotice a socialismului de stat. Comunismul romanesc a fost impus din exterior, insa s-a adaptat conditiilor locale si a capatat dimensiuni specifice. Analizam natura dominatiei partidului unic, rolul Securitatii ca principal instrument de supraveghere, terorizare si control asupra populatiei, inchisorile, penitenciarele, lagarele, metodele prin care partidul-stat si-a impus obsesiile ideologice in toate planurile, inclusiv in cel al vietii private.

Exista, astfel, un capitol legat de politica demografica, dupa cum avem analize ale eforturilor regimului de a tine sub control spatiul locativ, scolile, cultele religioase si atitea alte parti ale tesutului social. Una dintre ideile-cheie este legata de continuitatea dintre epoca Dej si cea legata de numele lui Ceausescu. in pofida retoricii national-securiste, noi consideram ca Securitatea a fost o institutie criminala de la inceput si pina la sfirsit (atita cit a fost acela chiar un sfirsit). in ceea ce priveste partidul, care a fost centrul nervos al acestui sistem (criminal, dupa parerea noastra), accentuam rolul nomenklaturii, al acelei caste parazitare care a fost beneficiara principala a dictaturii. Toate aceste concluzii sint sustinute de documente de arhiva. Din punctul de vedere al Comisiei, regimul comunist din Romania a fost ilegitim si criminal, pe intreg parcursul existentei sale. Recunoastem ca au existat perioade si perioade, insa nici un moment regimul nu si-a abandonat ostilitatea viscerala in raport cu pluralismul, cu drepturile omului, cu insasi ideea de lege. Daca cititi serialul meu din Evenimentul zilei despre inscenarea de la Facultatea de Filozofie din Bucuresti din toamna anului 1965, deci la citeva luni de la Congresul al IX-lea, veti fi, sint convins, de acord cu mine. Raportul este consonant cu ideea domnului Vasile Paraschiv, erou al opozitiei impotriva regimului, conform careia dictatura comunista a fost, de fapt, suprematia faradelegii.

Ce perioada acopera Raportul si cum sint prezentate cauzele instaurarii comunismului in Romania?
Ne ocupam de perioada de dupa 6 martie 1945 si pina in decembrie 1989, insa analizam si momente de dinainte de 1945 (de pilda, represiunea comunista in Basarabia) si de dupa 1989 (mentionam prelungirile comunismului sub forma mineriadelor, a incercarilor de a deturna revolutia dinspre anticomunism catre diverse versiuni de socialism mai mult sau mai putin reformat). Comunismul s-a instaurat in Romania, ca si in alte state din Europa de Est si Centrala, ca rezultat al actiunii imperialiste sovietice, cu sprijinul nemijlocit si entuziast al comunistilor locali. Nu mai vorbesc de fenomenul „tovarasilor de drum“ ca expresie a lasitatii si complicitatii. Exista analize riguroase ale organizatiilor de masa, faimoasele „curele de transmisie“, care au asigurat subjugarea mentala si politica a unei largi parti a populatiei. Mentionez ca Raportul contine sectiuni legate de situatia minoritatilor nationale in timpul dictaturii. Am analizat, deopotriva, ceea ce s-a numit „puterea“, dar si opozitia. Raportul documenteaza rezistenta politica si armata, faptul ca regimul a trebuit sa se afle in chip continuu intr-o stare de mobilizare impotriva oricaror tentative de afirmare a valorilor autentic nationale si democratice.

Ce se scrie in Raport despre abdicarile din lumea scriitoriceasca, proslavirea lui Ceausescu de catre „poetii de curte“ si infiltrarile Securitatii in lumea artistica?
Exista un intreg capitol pe aceasta tema care leaga perioada jdanovismului virulent al politrucilor bolsevici (epoca Chisinevschi, Rautu, Moraru, Nestor Ignat, Sorin Toma, Ofelia Manole) de aceea in care, pasamite, cultura romaneasca s-a eliberat de dogmatism. in realitate, se inlocuise dogmatismul sumbru al comisarilor cu cel triumfalist-pasunist al noilor satrapi ideologici (de la Paul Niculescu-Mizil la Dumitru Popescu, Cornel Burtica, Petru Enache, Mihai Dulea etc., trecind, o scurta perioada, prin Ion Iliescu ca secretar cu ideologia). Analizam principalele institutii ale aparatului ideologic si de cadre si mentionam cine au fost conducatorii lor. Despre Securitate si activitatile ei, inclusiv recrutarea informatorilor (delatorilor) se scrie pe larg in capitole separate, dar si in cele legate de partid, de disidenta, de opozitia muncitoreasca. Raportul vorbeste despre anul 1956, despre represiunile din anii 1958-1960, despre Miscarea Goma pentru drepturile omului, despre SLOMR, despre greva din Valea Jiului (1977), revolta de la Brasov din noiembrie 1987, despre revolutia din decembrie 1989 si despre panica regimului fesenist in raport cu Proclamatia de la Timisoara. Exista un intreg subcapitol despre literatura Gulagului romanesc.

- Raportul a fost asumat de toti membrii Comisiei
Ce se va intimpla cu acest Raport la nivel institutional? Va fi prezentat public de dvs. sau de presedintele Basescu? Cind va avea opinia publica posibilitatea sa-l citeasca si sa-l analizeze?
Presedintele Traian Basescu va prezenta concluziile Raportului in cadrul sesiunii Parlamentului convocata pentru data de 18 decembrie. Vor fi prezenti membrii si expertii Comisiei, precum si numeroase personalitati invitate pentru acest moment solemn. Scopul nostru este ca raportul sa fie pus pe website-ul Presedintiei Romaniei cit mai repede. Ideal ar fi chiar pe 18 decembrie, dar nu stiu daca se poate realiza tehnic acest lucru. Va mai urma un proces de redactare editoriala, largirea si aprofundarea unor sectiuni, sperind ca volumul sa fie cit mai curind publicat de o editura prestigioasa.

Cum ati lucrat cu membrii Comisiei, care a fost contributia fiecaruia la bunul mers al redactarii?
Vestea cea buna este ca s-a constituit o superba echipa de cercetare. Membrii si expertii Comisiei – istorici, politologi, filologi, antropologi, personalitati ale societatii civile – au lucrat excelent intre ei, dovedind o daruire si o generozitate pentru care nu gasesc destule cuvinte de multumire. Sigur ca au fost unele – perfect normale – momente de incertitudine sau de indoiala, insa a functionat constant sentimentul de incredere reciproca. Am stiut si stim cu totii ca participam la o opera de justitie istorica. Dupa asumarea de catre Presedintele tarii a concluziilor acestui Raport si dupa intrarea textului complet in domeniul public nimeni nu va mai putea spune „Nu am stiut“ ori „Nu a fost chiar asa de rau“. Decit daca persoana respectiva isi face din negarea faptelor reale un titlu de glorie. Tin sa-i multumesc din inima istoricului Cristian Vasile, secretarul stiintific al Comisiei, pentru devotamentul, competenta si rabdarea de care a dat mereu dovada. Eu am incercat, si se pare ca am reusit, sa fiu un armonizator al diverselor pozitii. Am pledat mereu pentru consens, iar colegii din Comisie s-au dovedit receptivi. Proba: Raportul a fost asumat de toti membrii Comisiei Prezidentiale.

- Surprizele tin de dosarele de cadre ale militantilor PCR
Si-a respectat presedintele Basescu cuvintul, ati avut acces neingradit la arhive? Care au fost marile surprize ale cercetarilor in arhive?
Domnul Basescu a fost cit se poate de deschis si a intervenit in citeva rinduri pentru a ni se facilita accesul la unele arhive mai greu penetrabile (in special in zona serviciilor de informatii, a Ministerului Sanatatii si a Ministerului de Interne). Ne-am intilnit, insa, cu forme de rezistenta care, in unele cazuri, tin de exact ceea ce presedintele tarii numea „mediocritate institutionala“. Cele mai importante materiale de arhiva provin din documentele armatei, ale Ministerului Justitiei si, mai ales, ale Comitetului Central. Am putut, astfel, documenta strategiile partidului de a construi „economia socialista“ prin distrugerea deliberata a economiei de piata, pregatirea campaniilor de distrugere a partidelor democratice, rolul liderilor PCR si al Securitatii in actiunile de lichidare a oricarei forme de pluralism. Surprizele tin, mai ales, de dosarele de cadre ale militantilor PCR, desi ne-am izbit de serioase probleme la acest capitol (nu am primit dosarele unor personalitati extrem de influente). Eu, unul, nu stiam, de pilda, ca Nicolae Ceausescu primise o sanctiune de partid in timpul detentiei din lagarul de la Tirgu-Jiu. Alte surprize tin de ceea ce nu ni s-a pus la dispozitie. Este surprinzator ca nu exista (ori se spune ca nu exista) un dosar de securitate (SRI, dar si DIE/CIE/SIE) al lui Ioan Petru Culianu ori un dosar pentru Ghita Ionescu. Este surprinzator ca atunci cind soliciti dosarul lui Ion Iliescu, primesti dosarul unui horticultor cu acelasi nume, nascut in 1939, si ca, desi am facut public acest lucru, tot nu s-a gasit materialul cerut. Eu sint, insa, optimist si sint convins ca pe masura ce vom insista in continuare, cu sprijinul presedintelui, dar si al presei si al societatii civile, aceste documente vor iesi la suprafata. Oricum, concluziile Comisiei sint transante si limpezi: cerem desecretizarea completa si imediata a arhivelor regimului comunist, fara restrictii si fara exceptii.

Ce parere aveti despre speculatiile aparute la Bucuresti potrivit carora intre Comisia condusa de dvs. si Institutul pentru investigarea crimelor comunismului ar exista o competitie?
Am spus-o de multe ori si risc sa ma repet: nu exista nici un fel de competitie ori rivalitate intre Comisie si IICC, ori alt institut sau centru de cercetare. Dl Marius Oprea este membru al Comisiei Prezidentiale, a contribuit in chip remarcabil la Raportul Final pe care, asemenea celorlalti membri, si l-a asumat. Eu insumi m-am intilnit in repetate rinduri cu dl Marius Oprea si cu dl Stejarel Olaru, discutind diverse posibilitati de colaborare pe viitor. Din pacate, lucruri perfect normale, cum ar fi, de pilda, lansarea Anuarului IICC, la care am fost invitat, dar nu am participat intrucit nu eram in tara, au dus la tot felul de speculatii. Au fost prezenti la acel eveniment de la NEC citiva membri ai Comisiei, inclusiv domnii Cristian Vasile si Sorin Iliesiu, initiatorul Apelului pentru condamnarea comunismului. A fost prezent dl Teodor Baconsky, consilierul prezidential cu care lucram indeaproape in chestiuni legate de activitatea Comisiei.

O intrebare personala: ce inseamna, pentru dvs., finalizarea acestui Raport? Ce loc ocupa acest Raport intre preocuparile si lucrarile dvs. de cercetare a istoriei comunismului?
Istoria comunismului romanesc si mondial a fost si ramine una dintre pasiunile mele intelectuale si politice. Aveam, cred, 17 ani cind am citit Istoria democratiilor populare de François Fejtö. Cartea lui Ghita Ionescu, Communism in Romania, am citit-o cind aveam douazeci de ani. Cum stiti, am scris prima istorie comparativa si comprehensiva a comunismului romanesc (Stalinism pentru eternitate). Am fost poate primul care a citit masiv in arhiva CC al PCR. Ma ocup de acest subiect de citeva decenii bune. Am transmis la Radio Europa Libera zeci, poate sute de eseuri pe domeniu (v. volumul Arheologia terorii). Mi s-a parut normal, crezind in valorile unei lumi normale, sa coordonez acest proiect atit de necesar din punct de vedere intelectual, politic si moral. Desi nascut intr-o familie de ilegalisti, despartirea mea de comunism s-a produs, cum spunea Vasile Gogea, deopotriva biografic, bibliografic si geografic, de ani si ani de zile.

- Am fost supus unor imunde campanii denigratoare
Va pare bine sau va pare rau ca v-ati inhamat la aceasta munca?
Nu munca mi-a creat vreo problema, ci climatul psihologic cu care a trebuit sa ma confrunt. Stiti bine ca am fost supus unor imunde campanii denigratoare. S-au spus si s-au rostit nenumarate mizerii despre mine. Un eseist bucurestean a scris ca as fi fost in anii ’70 echivalentul lui Silviu Brucan. Este o minciuna grosolana. Un prozator a scris ca tatal meu a fost un fel de Goebbels, dar ca, spre deosebire de acesta, nu a avut curajul sa-si omoare copilul. M-au atacat Pelin, Vadim, Ungheanu, Romosan, Nistorescu, Liviu Turcu, Ion Varlam, Paul Goma, „Noua Dreapta“, Razvan Codrescu, Ion Coja, Victor Roncea, Sorin Lavric, revistele Puncte Cardinale si Rost, Ilie Merce, Viorel Patrichi, C. Stanescu, Iosif Boda si lista este mult mai lunga. S-ar putea publica o jenanta antologie a acestor atacuri. Unele atacuri au izvorit din resentimente politice si culturale, din puseuri personale, altele sint expresia directa a unui antisemitism nici macar deghizat. Cum stiti, am refuzat sa ma angajez in vreo polemica. Am rezistat pentru ca am avut de partea mea increderea presedintelui Traian Basescu, a membrilor si expertilor Comisiei, a unor reviste, dar, mai presus de orice, a unor prieteni care au refuzat sa taca si au raspuns cum se cuvine atitor miselii si aiureli debitate cu stingheritoare voluptate. Ma gindesc la articolele de sustinere a Comisiei, pentru ca de Comisie a fost si este vorba, nu doar de mine, scrise de Mircea Mihaies, Bedros Horasangian, Sever Voinescu, Ioan T. Morar, Liviu Antonesei, Dan Pavel, Rodica Palade, Dan Tapalaga, Leonard Oprea, Stefan Niculescu Maier, Dan Stanca, Tudorel Urian, Octavian Hoandra, Viorel Marineasa, Traian Ungureanu, Caius Dobrescu si multi altii.

Mentionez in special un articol de Mircea Cartarescu, intitulat Volodea asa cum il stiu eu, aparut in Jurnalul national, imediat dupa publicarea in Ziua a unui text imund semnat de un personaj numit Vladimir Alexe, text pentru care, dupa ce Colegiul CNSAS a stabilit ca nu am colaborat niciodata cu Securitatea, Sorin Rosca Stanescu, directorul ziarului, mi-a cerut public scuze. Dupa aparitia aberatiilor conspirationiste ale lui Alexe, Mircea Dinescu, in pofida rezervelor sale stiute in raport cu Comisia, a publicat un devastator pamflet care punea degetul pe rana, intitulat Agentul Volodea si magarul antisemit. Pe linga unele mesaje derutante si chiar ofensatoare, am primit in aceste luni prin e-mail sute de mesaje de sustinere din partea celor pe care un tinar politolog ii numeste „majoritatea tacuta“ a celor care sprijina demersul condamnarii comunismului si resping xenofobia, fundamentalismul etnocratic, colectivismul gregar si national-securismul. As relua aici o idee a Rodicai Palade care observa ca oricine ar fi fost numit in fruntea acestei Comisii, de la Vlad Tepes la Elisabeta Rizea, ar fi fost calomniat si insultat asemenea mie. Se poarta o mare batalie morala si culturala, deci nu ma mir ca am devenit tinta acestor agresiuni. Privind inapoi fara minie, as spune ca ma simt chiar mindru.

- Pentru a nu uita, pentru a nu se repeta

Lamuriti-i, va rog, pe toti circotasii de la Bucuresti si de aiurea, de ce are nevoie Romania de acest Raport?
Ca unul care m-am indoit initial de necesitatea unui asemenea Raport (v. volumul Democratie si memorie), am ajuns la concluzia ca despartirea de trecut nu se poate face doar prin eseuri, volume analitice de autor (oricit de competent) si opere memorialistice. Nu neg importanta acestora, insa, pentru o condamnare oficiala a unui regim politic, mai cu seama a unuia inradacinat intr-o ideologie de tip religie seculara, este nevoie de o analiza cit mai solid documentata, de o sinteza imbatabila din perspectiva stiintifica si morala. Un asemenea text nu poate fi scris si redactat de o singura persoana. Este nevoie de o echipa de cercetare, de un efort colectiv care sa implice nu doar expertii, ci si personalitati intelectuale si morale. in acest spirit am constituit Comisia si grupul de experti. intr-un timp al atitor relativizari, cind ne intilnim cu tot felul de revizionisme si negationisme, unele de-a dreptul obscene, acest Raport aseaza lucrurile intr-o ordine a competentei, adevarului si demnitatii, oferind argumentele esentiale pentru ca seful statului sa pronunte acea condamnare pe care atitia dintre noi am dorit-o si o dorim. Doua sint, deci, aceste ratiuni, iar Raportul le numeste explicit: pentru a nu uita, pentru a nu se repeta.


„PSD are nevoie sa se desparta de o ereditate simbolizata de Ion Iliescu“

Duminica, la Congresul PSD, Ion Iliescu a infierat Comisia condusa de dvs., iar partidul s-a apucat sa redacteze o Rezolutie. Va citez afirmatiile lui Ion Iliescu: „Cei care condamna astazi comunismul la Cotroceni si scriu un raport, de fapt ii pregatesc presedintelui Basescu o arma pentru subminarea si discreditarea PSD si a liderilor sai, pentru revenirea la un regim politic autoritar, cu un partid-stat construit din altoirea unui liberalism mimetic pe trunchiul strimt al populismului de cea mai joasa expresie. Va si avertizez ca trebuie sa fim pregatiti pentru a contracara un posibil val de atacuri politice imunde impotriva noastra, sun valt de asa-zis anticomunism de extractie bolsevica, asa cum bine l-a caracterizat un bine-cunoscut scriitor polonez, un amestec de maccarthysm cu cel mai autentic neostalinism. Daca nu ne asumam istoria noastra ca partid care nu are nimic dezonorant, nu ne asumam nici viitorul“. Cum comentati afirmatiile lui Ion Iliescu, presedinte de onoare al PSD?
Domnul Iliescu nu intelege ca un partid de stinga, nascut din fosta birocratie comunista, nu-si poate dobindi credibilitate in absenta unei rupturi categorice de un trecut patat de atita singe. Asa s-a intimplat in Polonia, Ungaria, fosta RDG. PSD are nevoie sa se desparta de o ereditate simbolizata, in fond, chiar de Ion Iliescu. Domnia-sa este o relicva a unor timpuri apuse. Forma sa mentala este impregnata de pattern-ul bolsevic (care pe care). A avut un rol politic in diverse perioade, pe care istoria il va judeca mai mult sau mai putin aspru. Eu unul, ca istoric al comunismului romanesc, cred ca Ion Iliescu trebuie sa spuna deschis ca a facut parte din conducerea PCR, deci a unei formatiuni antipatriotice, antinationale, antidemocratice, culpabila, prin deciziile pe care le-a impus poporului roman, de crime impotriva umanitatii. Securitatea a fost instrumentul acestui partid. Nu ma refer la masa membrilor de partid, ci la casta aparatului politic si ideologic, din care, oricum am privi lucrurile, Ion Iliescu a facut neindoios parte. A te referi la Adam Michnik intr-un asemenea context mi se pare o distorsionare incredibila, pur manipulativa, a semnificatiei pozitiei celebrului disident polonez. Ion Iliescu nu este Kwasniewski. Nu este nici macar Jaruzelski, cel care, cu toate ale sale imense pacate, a acceptat impartirea si chiar cedarea puterii in 1989. in 1990, Ion Iliescu s-a opus cu inversunare unei asemenea diviziuni reale, nu fictive, a puterii.

Referinta la maccarthysm este o penibila figura de stil propagandistica. Ion Iliescu are vechi state de functiuni in acest domeniu si stie sa invirta cuvintele fara sa-i pese prea mult de realitate. Sper sincer ca exista in PSD destui membri, inclusiv in conducere, care sa-si dea seama ca aceasta declaratie a lui Ion Iliescu este pur si simplu o tentativa de autoaparare la un ceas istoric cind „valorile“ pe care le-a sustinut el vreme de decenii sint repudiate ca false si nefaste. Cum am spus, unul din obiectivele Raportului Final este sa dezavueze asemenea tentative de rescriere a trecutului prin reabilitarea, mai mult sau mai putin insidioasa, a regimului comunist si a funestei sale ideologii. in acest an aniversar, la cinci decenii de la Revolutia Maghiara, reiau aici ce-am mai afirmat cu diverse prilejuri: diferenta intre Imre Nagy si Ion Iliescu este ca in Romania au fost necesari sase ani, deci pina la victoria lui Emil Constantinescu, pentru a obtine ceea ce in Ungaria s-a cistigat in zece zile.