OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Naratoarea din Noua pornografie se numeste Marie Nimier. Ca si autoarea, asadar. Marie scrie un roman pornografic. Sa avem de-a face cu o – atit de la moda in Franta – „autofictiune“, una fara perdea, cu „scene“ (asa cum se poarta in lumea scriitoarelor franceze – dar nu numai)?
Oricum, „autofictiunea“ a devenit un concept alunecos. Stiind asta, scriitoarea isi ia masuri de precautie, dupa o decizie de naratologie care o facea, totusi, vulnerabila, si vorbeste despre „libertatea de a ma deghiza, de a ma inventa, de a ma remodela dupa chef, fara sentimentul major de vina si chiar cu un anume grad de jubilatie, fara nici o alta pretentie decit aceea de a servi textul care imi fusese comandat“.

Mai mult, e constienta de toate riscurile pe care trebuie sa si le asume pornind la o astfel de isprava: „Nu ar fi fost mai inteligent sa stabilesc o distanta intre corpul meu si aceste cuvinte care imi semanau atit de putin? Urma sa-mi pun in general pe cap feministele si anti-feministele, din motive identice, neopuritanele, mamele de familie, pe tatii proaspeti si pe cei mai in virsta, pe estetii din orice curent scandalizati de etalarea aceasta de prost-gust“.
Asadar, sint necesare, poate, niste precizari: Marie (naratoarea) incearca sa scrie un roman porno. Marie Nimier scrie povestea acestei autoare careia i se propune sa scrie la comanda. Miza? Urmeaza sa primeasca bani (bani multi!) pentru asta. Marie (naratoarea) accepta, pentru ca are de platit facturi peste facturi si o gramada de datorii. Se pune pe treaba cu sirg, cu cinism („Sa fac din vechi nou, din futut bani, din boarfe sifonate vulve croite impecabil, sa garantez intregul printr-o perspectiva feminina“, „afacerea este banoasa, trebuie lovit tare, din ce in ce mai tare, ca sa golesti buzunarele“), cu profesionalism rece, tehnic.

Adica investeste textul cu un anumit gen de limbaj, cauta mici trucuri pentru rafinati, simboluri „de gen“ (de pilda, micile gauri de pe talpa fierului de calcat, din receptorul telefonului, jeturi de aburi etc.), se informeaza, face inventare (de amintiri erotice, de cuvinte, de liste cu pozitii etc.), se gindeste sa adune fixatii erotice, amintirile erotice ale generatiei ei si chiar isi vineaza personajele, de pe urma carora ar trebui sa se aleaga cu niste scene palpitante. Se gindeste, la un moment dat, la un colaborator pentru documentatie („o zi de lucru la biblioteca [...] aproximativ sapte, opt sute de franci“) si o alege ca muza, stimulent si co-autoare benevola pe prietena ei Aline, o fata fara complexe si fara rusine, cu un soi de „nou“ bun-simt, careia i se pare de-a dreptul entuziasmanta ideea ca iti poti cistiga viata descriind partide de sex.
Neprofesionista se arunca „in gol, fara notite si fara fileu“, in tot ceea ce are de spus.

Nefiind scriitoare, Aline nu are inhibitii si ii da lectii tinerei romanciere, mai degraba timorata si stingace in fata subiectului primit. Fetele cauta in memorie tot ce ar putea fi mai satisfacator pentru, mai intii, editor si apoi pentru voyeuristul cititor din zilele noastre. Titlul insusi e comercial, plin de promisiuni pentru o anumita categorie de consumatori si interesant, poate, pentru cei care stiu ce se poate ascunde sub astfel de titluri, daca ar fi sa ne gindim, de pilda, la Pornografia lui Gombrowicz. De la bun inceput, intram in atmosfera romanelor „de gen“. Pornind de la o reclama, gasita in cutia postala, la mesele de calcat „Jolicour“, Marie ajunge sa creeze o viziune grotesc-erotizata a consumatorului (de mese de calcat, aici!). Mecanismele publicitare de seducere intru golirea buzunarelor frizeaza, intr-un fel, uneori, pornografia. Naratoarea nu trateaza insa manipularea publicitara in termeni speculativi, ci imagineaza un intreg scenariu porno al harassment-ului de tip advertising.

Urmeaza citeva suite de „faze“ sexuale (in care protagonisti sint, in doar citeva pagini, pe rind, directorul societatii de produs mese de calcat, un baiat din liceu, un pompier, un tehnician) grotesti, obscene, comice, amestecate cu digresiuni, amintiri „la tema“ – un intreg mecanism de incordare a vocabularului si imaginatiei pornografice (se poate mult mai mult – a se vedea Catherine Millet, ca sa dam ca exemplu tot o frantuzoiaca si tot din zilele noastre).
Editorul, Gabriel Tournon, nu angajeaza pentru revolutionarul sau proiect, „noua pornografie“, decit romancieri adevarati, adica „fiinte facute din memorie inainte de toate“. Doar ei ar putea, crede el, sa dizolve banalizarea exceselor (treaba industriei sexuale omniprezente), sa pareze acel reflex de a stoarce totul intr-o „seva fara bucurie“. Mostrele de text pe care le primeste de la Marie nu-i sint intotdeauna pe plac. Primul capitol i se pare chiar (si pe buna dreptate!) „fara stabilitate“, sarind de la o scena la alta. Ce-i drept, Marie, in noul ei rol, e o incepatoare, aglomereaza didactic detaliile, sarjeaza prea mult, nu are rabdare pentru o mai lenta desfasurare epica, e, poate, prea sofisticata in ideea ei de a extinde sfera pornografiei si la masina de propaganda.

Ea e o scriitoare care nu uita ca traieste, in fond, in mijlocul unei mari pornografii subtil atotprezente (zeci de mii de casete video, gramezi de rubrici prin ziare si reviste, o afacere banoasa) care nu mai stirneste uimire, pentru ca nimic nu mai mira, si „asa incepe degradarea, in aceasta disparitie a surprinderii care nu mai reprezinta nici toleranta, nici complicitate. Numai indiferenta“. O pornografie mediatica, infuzata, care a confiscat tot vocabularul desemnind valoarea (valoarea umana). Ce putere mai au cuvintele cind ti se prezinta „un aspirator cu miner solidar“, „un aparat de prajit in toata libertatea“ sau „plansa de calcat revolutionara“? In plus, e constienta ca acest gen de literatura „se impaca bine cu o anumita mediocritate“, „se hranea din ea, se balacea in clisee“. Nu in ultimul rind, Marie e un autor de alta factura, „un autor poltron, ghemuit indaratul figurilor de stil, ascuns la adapostul unor decoruri nesigure“. Si totusi, ea scrie un roman pornografic, chiar daca nu se prea pricepe. Nu stie sa speculeze micile intimplari la intensitatea ceruta de romanul de gen. Editorul ii reproseaza, de altfel, ca nu reuseste sa scoata totul dintr-o scena, rateaza „momentele“.

De pilda, scrie despre singuratatea a doua corpuri scapate din calendar si din obligatiile profesionale, atunci cind descrie o scena de stranie tandrete in avion, intre doi oameni care nu se cunosc. „Va dati seama, Marie, ce ati fi putut inventa cu japonezul asta mic?“, o intreaba editorul. Editorul o incurajeaza insa si o stimuleaza. „Interdictiile, frustrarile din copilarie, dorintele refulate, esecurile“, cele care formau cindva „leaganul pornografiei clasice“, nu mai sint de ajuns. Pornografia isi are si ea codurile ei, care „se schimba mai lent decit mentalitatile“. Revolutia sexuala e istorie. Genul erotic are deja o istorie. Or, la un secol nou trebuie o „noua pornografie“... De aceea, Gabriel Tournon ar vrea sa initieze „un curent original, ceva care ar fi pentru pornografie ceea ce este noua bucatarie in raport cu cea traditionala. Mai putin incarcata. Cu mai putine sosuri. Mai inventiva...“. Cu atit mai mult cu cit „exista o piata ce trebuia ocupata, bani de cistigat“, „apetitul cititorilor exista cu adevarat, ca si cel al cititoarelor“.

Marie scrie un roman, dar nu se gindeste serios la alaturarea dintre numele ei si titlul cartii decit atunci cind e vorba despre coperta (una roz, roz de carne) si cind, pentru prima data, ii vine in minte figura pe care ar face-o, vazind toate astea, mama ei. De ce scrie Marie un roman pornografic? De la un punct incolo, pentru ca se indragosteste de editorul ei, un intelectual politicos, delicat, rafinat. Sub acoperirea unui text la comanda, ea dezvolta un discurs de seductie, forme de exhibitionism. Dar domnul Gabriel Tournon este un editor profesionist. El nu incurca borcanele: literatura e una, viata e alta. Asa cum Marie Nimier (naratoarea) nu cade in mrejele reclamei mesei de calcat, nici el nu se lasa prins in mrejele discursului amoros, cit ar fi el de agresiv si „ofertant“. In schimb, editorul o va prefera pe zburdalnica Aline.
De ce scrie Marie Nimier Noua pornografie? „Voi confirma, chit c-as minti: pentru bani“, spune naratoarea ei. Si daca n-ar minti?