OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Marin SORESCU
Incoronare
Fundatia „Marin Sorescu“, Editie ingrijita de Mihaela Constantinescu-Podocea si Virginia Sorescu, cu 50 de portrete inedite, Bucuresti, 2000, 112 p., 15.000 lei

Continuind planul editorial al Editurii Concept, Fundatia Marin Sorescu ne-a oferit in ultimii ani o serie de reeditari din opera poetica si dramatica a regretatului autor sau chiar volume inedite, cum a fost cartea a VI-a din seria La Lilieci si culegerea de poeme aparute in periodice dupa 1989, Efectul de piramida, jurnalul de calatorie sau romanul Japita (o bila neagra pentru critica literara care l-a scapat nepermis, „cu gratie“).
Ca si precedentele, editia de fata este ingrijita de Mihaela Constantinescu - Podocea si de Virginia Sorescu si aduna poezii scrise in perioada studiilor universitare (1955-1960), publicate partial doar in revista Iasiul literar. Cronologic, aceste poezii sint scrise inainte de parodiile din Singur printre poeti si stau sub semnul unui lirism de sonet, rondel si chiar pastel. Tinarul poet de 20 de ani era pe atunci „indragostit de Dante“.

Cea mai mare parte a volumului o constituie insa seria de Cronici fanteziste, care anunta deja inclinatia poetului de a se juca cu cuvintele, umorul, ironia si predilectia sa pentru lucrurile marunte. Ursitoarele, Contributii la valorificarea marii si Primavara, dragoste sint excelente. Citam din ultima: „Am avut si o idila/ Mai demult cu o copila,/ Cu un drac de domnisoara/ Tocmai in Steaua Polara./ Nu stiu cum m-a prins in mreaja./… Cite intilniri! Ce vraja! / Ne plimbam rizind prin trestii…/ Nopti polare… versuri… chestii…/ Si-am lasat-o biata fata! (Da-i trimit o ilustrata:/ O atentie nu strica)/ Am fost tare, va sa zica!“. Cronicile fanteziste sint, in fapt, uimitoare jocuri de imaginatie. Citeva versuri astazi nedumeresc: „Priveste: chiar acuma din ape se desface,/ Sclipind de poezie cuvintul lumii: Pace./ Zburind din tara-n tara el filfiie din pene/ Si-si suie porumbelul pe case si pe-antene“ (De vorba cu posteritatea).

Volumul se incheie prin intilnirea Lizucai si a lui Patrocle cu fratii Jderi, Nechifor Lipan, boierul Motoc, Cozma Racoare din Oamenii Mariei Sale.
Merita incercata senzatia pe care, inca sub amintirea dureroaselor poeme din Puntea (ultimele) – poeziile scrise pe patul de moarte, lectura acestui volum cu prima creatie a poetului, in care exuberanta tineretii il facea sa exclame: „Sarbatoreste firea divina incoronare./ Sint imparatul lumii: am douazeci de ani!“ o creeaza ca expresie a nelinistii si a misterului pe care viata (si moartea) le lasa in urma.