OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acest articol reclamă instrucţiuni de lectură. În primul rînd, nu este o pledoarie în favoarea lui Geoană, pe care l-am considerat, de-a lungul timpului, perdantul autorizat, devenit, la sfîrşit, perdantul ridicol. A fost un singur moment, după turul al doilea, cînd fermitatea candidatului liberal Antonescu părea să răstoarne calculele, dar un observator atent ar fi trebuit să aibă rezerve serioase. Nu am votat pe 6 decembrie. Structural, nu pot acorda încredere unui candidat sau partid al stîngii, chiar dacă, în acest caz, exista promisiunea – amăgitoare sau nu, nu vom şti niciodată – unei ieşiri raţionale din blocaj, cu girul unui fost candidat de dreapta. Pe de altă parte, formula „proiectul Johannis“, folosită cu obstinaţie propagandistică, este discutabilă. Un premier bun nu poate fi, în sine, un proiect. El este doar un om – avînd, cu siguranţă, aptitudini peste media celor pe care partidele au reuşit să-i secrete pînă acum – capabil să iniţieze un proiect sau un program şi să le impună. Nu am votat, în turul al doilea, nici în 2000, rezistînd chemărilor disperate la salvarea democraţiei, pentru că am fost convins că Iliescu şi Vadim Tudor sînt reziduuri ale aceluiaşi regim, iar primul s-a slujit de al doilea pentru a obţine mult tînjita legitimitate democratică, refuzată pînă atunci. Am făcut-o, însă, în 2004, deoarece mă simţeam, ca mulţi alţii, sufocat de PSD. Căruia, pe de altă parte, în calitate de votant de dreapta, nu îi neg dreptul la existenţă. În 2009, am fost avertizat că, dacă nu votez cu Băsescu, ţara va ajunge în ghearele PSD-ului. Din partea opusă, mi s-a reproşat, în acelaşi timp, că prin absenţa de la vot las populismul cu tentaţii autoritariste să zburde liber. Ambele opţiuni se încadrau, în opinia mea, în marja de oroare.