Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Decembrie   |   Numarul 504   |   Marja de oroare

Marja de oroare

Autor: Ștefan STOICA | Categoria: Politic | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
„Nu mai vreau comunism.“ Aşa îşi justifica votul pentru Traian Băsescu un român din Germania, în direct, la Realitatea FM. Tot el îşi încheia intervenţia reproşîndu-i moderatorului – altminteri, echilibrat – postura nedemnă de slugoi al unuia dintre moguli. Pentru bătrînele care sărbătoreau, pe uliţă, victoria aceluiaşi candidat, miza fusese derizorie în comparaţie cu prima, pentru că luase forma clasicei pomeni electorale. În 2004, Adrian Năstase constata că România sa – rurală, asistată, slab sau deloc educată – a cedat în faţa României urbane, neîmpăcate cu corupţia şi deficitul imens de democraţie întreţinute de stînga. În 2009, cele două Românii se contopesc, iar din acest amestec impur ia naştere o altă ţară, de cinci milioane de oameni.
 
Oricît ar încerca, sociologii nu pot explica apariţia noii specii de votanţi. Cei mai ciudaţi, prin anacronismul lor, sînt antipesediştii intratabili, încremeniţi în paradigma anilor ’90 şi îngroziţi că PSD-ul comunistoid va acapara, din nou, puterea. Infirmitatea acestora este mai gravă decît cea a micilor funcţionari sau a oamenilor de afaceri, obligaţi să se înroleze pentru a rezista tăvălugului pedelist, sau a săracilor fără culoare, momiţi la urne cu mîncare şi haine. Ce stranie mutaţie socio-patologică a pus alături două rase atît de diferite de electori? Un rol deloc neglijabil în acest experiment unic îl au propagandiştii, mulţi dintre ei recrutaţi pe criterii de onorabilitate intelectuală, tocmai pentru a fi convingători. Perfect antrenaţi pentru orice război, aceştia sînt în stare să transforme afirmaţia jupînului de la Cotroceni, cum că deţine o casetă compromiţătoare cu adversarul său, în proba imbatabilă a fairplay-ului care guvernează gesturile prezidenţiale. Suspiciuni legitime, legate de modul securistic în care rivalii preşedintelui sînt urmăriţi, fotografiaţi, înregistraţi, cad în derizoriu, lovite cu forţă. De aceiaşi propagandişti, apţi să umple vidul ideologic din jurul preşedintelui cu cadavrele, bine îmbălsămate, ale unor teme precum modernizarea statului, reforma clasei politice, eliminarea sechelelor comuniste. Şi capabili, într-un mod numai de ei ştiut, de fine operaţii estetice, etice şi chiar ideologice prin care separă capitaliştii răi de cei buni, pe Udrea de Hrebenciuc, Realitatea maleficului Vântu de imparţialul B1 al inocentului clan Păunescu, dizgraţioasele (cu asta nu poţi să nu fii de acord) Antene de grădina frumos mirositoare din jurul lui Dan Diaconescu.
 
Cinci milioane de voturi. Suficiente pentru a muta România de pe continentul raţiunii democratice, al coerenţei instituţionale şi al Ideii, în jungla sud-americană a populismului. Suficiente pentru a revalida un tip de putere autosuficientă şi pentru a acoperi bocetul şi frustrările celorlalte cinci milioane. Cîştigătorul jocului democratic de pe 6 decembrie va lua totul de la o minoritate, transformată în majoritate calificată. Cele cinci milioane de voturi nu ascund, însă, gravele infirmităţi ale Realesului, căruia îi lipsesc nu doar suportul a trei sferturi dintre români, ci, mai ales, capacitatea de a-i sluji pe toţi cei 22 de milioane. Primul preşedinte reconfirmat în interiorul Constituţiei postcomuniste este ultimul care îşi doreşte să curme spirala instabilităţii politice. Din nefericire, este un pronostic cu marjă de eroare aproape de nulă. Dacă va fi infirmat, cu atît mai bine.
 

Acest articol reclamă instrucţiuni de lectură. În primul rînd, nu este o pledoarie în favoarea lui Geoană, pe care l-am considerat, de-a lungul timpului, perdantul autorizat, devenit, la sfîrşit, perdantul ridicol. A fost un singur moment, după turul al doilea, cînd fermitatea candidatului liberal Antonescu părea să răstoarne calculele, dar un observator atent ar fi trebuit să aibă rezerve serioase. Nu am votat pe 6 decembrie. Structural, nu pot acorda încredere unui candidat sau partid al stîngii, chiar dacă, în acest caz, exista promisiunea – amăgitoare sau nu, nu vom şti niciodată – unei ieşiri raţionale din blocaj, cu girul unui fost candidat de dreapta. Pe de altă parte, formula „proiectul Johannis“, folosită cu obstinaţie propagandistică, este discutabilă. Un premier bun nu poate fi, în sine, un proiect. El este doar un om – avînd, cu siguranţă, aptitudini peste media celor pe care partidele au reuşit să-i secrete pînă acum – capabil să iniţieze un proiect sau un program şi să le impună. Nu am votat, în turul al doilea, nici în 2000, rezistînd chemărilor disperate la salvarea democraţiei, pentru că am fost convins că Iliescu şi Vadim Tudor sînt reziduuri ale aceluiaşi regim, iar primul s-a slujit de al doilea pentru a obţine mult tînjita legitimitate democratică, refuzată pînă atunci. Am făcut-o, însă, în 2004, deoarece mă simţeam, ca mulţi alţii, sufocat de PSD. Căruia, pe de altă parte, în calitate de votant de dreapta, nu îi neg dreptul la existenţă. În 2009, am fost avertizat că, dacă nu votez cu Băsescu, ţara va ajunge în ghearele PSD-ului. Din partea opusă, mi s-a reproşat, în acelaşi timp, că prin absenţa de la vot las populismul cu tentaţii autoritariste să zburde liber. Ambele opţiuni se încadrau, în opinia mea, în marja de oroare.

 


 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Educaţia – o piatră de încercare
Endemicul plagiat în şcoala românească
Cele mai recente comentarii
gabriela.gheorg@gmail.com
o referință la lucrările dlui Solomon Marcus
ma bag &io ca musca pan' lapte...
ref nedumerirea dlui Foarta
nea marin
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire