OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am fost un copil obedient la 7 ani mi-am închiriat o garsonieră pe Aleea Şcolii. De la bunicul meu măcelarul am învăţat să nu fac niciodată munca pe jumătate.

Pune-mă să muncesc dar te rog nu-mi vorbi despre muncă. Noi am compus cîntece despre asta. Le-am învăţat la şcoală.

Din cînd în cînd la abator venea un actor celebru şi interpreta pentru măţărese.

Obligă-mă să muncesc dar nu-mi spune de ce.

Eu sînt vocea telepatică: munceşti şi munceşti şi robotica înaintează atît de greu.

Mi-au spus că sînt dintre cei de pe lista „Pe ei îi iubim“. Munca e clară ca un sendviş la două noaptea: pîine muşchi de vită muştar.

Să faci totul ca să rămîi pe listă. Muncă hardcore.

2.

Naţiunile mici sînt îndrăgostite în secret de scurte perioade din muzica pop a altor naţiuni mici. Naţiunile mici îşi numără cosmonauţii.

În unele după-amieze cu lumină leneşă ireversibilitatea universală funcţionează fluctuant în preajma naţiunilor mici. Mici Frankensteini dar neprevăzuţi.

Cînd două naţiuni mici se întîlnesc şi se adulmecă istoriile desenelor lor animate se întîlnesc şi se miros curioase. Dimineaţa în pădure cu mîinile întinse lîngă tufele de fragi aşteptînd civilizate în spatele celorlalte lucruri pe cale de dispariţie.

Pulsul mă împiedică să trag linii drepte.

Naţiunile mici sînt cutremure care lovesc toată viaţa lor numai locuri nepopulate.

Naţiunile mici clipesc des.

Naţiunile mici îşi numără centralele atomice. Milioane de ani după ce dispar centralele lor atomice naţiunile mici iradiază.

3.

7.00 staţia de metrou Titan Bucureşti. Bătrînii care stau dimineaţa devreme la coadă la exemplarele gratuite din Libertatea pe care le vînd mai apoi prin spitale.

Cum e plătit mediumul poliţiei: o dată pentru visele premonitorii adică munca de noapte şi încă o dată pentru povestirea lor?

Bodyguarzii care păzesc teancurile de ziare şi au grijă ca nimeni să nu ia mai multe decît ceilalţi.

În seara asta cînd m-am întors de la muncă semnalul de la intrarea în bloc a avut un sunet mai lung. În ultima seară de muncă după o săptămînă de neglijenţă vestimentară ţi-ai prins părul cu-o clamă.

Uneori două trenuri opresc în aceeaşi staţie. Din fiecare se aude aproape în acelaşi timp vocea unei femei care anunţă închiderea uşilor. Se spune că mai demult a dat în judecată compania de metrouri. Nu se mai ştie nimic despre ea.

Poezii cu muncă. Cîntece cu muncă. Nu mi le amintesc dar îmi stau pe limbă. Mario păstrîndu-şi salopeta de la un nivel la altul. Muncitorii coreeni din Mangalia cu toată familia duminica la plimbare în salopete.

Altădată conductorul unui tren a intrat în biroul directorului general al metroului şi a aruncat benzină pe el. Se spune că orele lor de muncă sînt hipnotice.

Unul dintre lucrurile pe care le pierzi cînd îţi abandonezi copiii e acurateţea cu care imită munca: fiica mea de 3 ani la ţară culegînd din cuibar ouăle pentru micul-dejun. Într-o dimineaţă găseşte cloşca pe ele o ridică şi o dă la o parte.

Am ieşit din tunel cu căştile pe urechi era o zi cu soare în Berlin. Pe rînd au trecut pe lîngă mine sediile centrale ale firmelor Samsung Mercedes. Le ştiam din copilărie şi erau acolo atît de aproape.

În acest timp la redacţia ziarului Libertatea se discută despre vizarea unor targeturi noi. Ce ziceţi de skateri sînt din ce în ce mai mulţi în ultima vreme.

4

Pot respinge viza unuia care nu are nici o legătură puternică cu România în afară de o bunică bolnavă o fetiţă şi cîţiva iepuri şi aştia sîntem toţi.

Dacă ai fi un film ai fi cu necesitate o producţie România Film. Dacă ai fi o firmă ai fi una dintre firmele de vize de reşedinţe din Sankt Petersburg paralele cu cele oficiale şi la fel de adevărate.

Ea are un alt scenariu despre cum se hotărăşte culoarea care se poartă-n sezon. Uneori se gîndeşte că a purtat prima galben în 2008. Eu mă gîndesc la depozite. Decizii. Stocuri.

Intră în baie şi spune de după uşă: ştii cadourile alea care se dau odată cu revistele glossy – am împachetat într-un week-end scutece pentru aşa ceva. Ne-au plătit prost dar a fost o experienţă. Intră în baie şi iese îmbrăcată în negru şi galben. Mă gîndesc la un depozit cu coloane de marfă galbenă pînă la tavan care trebuie deblocată.

Dacă ar fi folosit logică&formulare în loc de filme&arme cu greu şi-ar mai fi găsit americanii un loc în inima noastră.

Am o parteneră rămasă în ţară dar nu pot folosi asta ca argument pentru viză. Discursul meu nu e lege. Ar trebui poate să îi enumăr calităţile. Să inspectez maşinăriile din fabrică. Să le spun cum ne-am sărutat într-o seară în faţa unui psiholog englez celebru pentru cărţile sale despre limbajul gesturilor. Cum psihologul ne-a spus entuziasmat că sîntem un cuplu perfect. Să-i fi cerut o recomandare.

Iese din baie îmbrăcată în negru şi galben şi spune: senzaţia mea e că suedezii nu au corp. Aţi locuit vreodată într-o comunitate suedeză de proprietari de rulote pe o bucată de gheaţă? Una cu zece familii? Şi aveaţi în mijlocul casei o copcă la care pescuiaţi? Aveaţi un radio şi un televizor mic de maşină? Ziua ţinea şase luni şi noaptea alte şase?

Sau să le povestesc cum uneori are privire de nebună cum privirea ei strălucitoare după 5 zile de muncă străluceşte mai tare?

Dar e ok plecăm la Berlin. O să scriu scenarii de film ea o să fie cobai pentru experimente farmaceutice ale companiilor germane.1000 de euro pe 3 zile. Au sală de sport şi nu cer permis de muncă.