Festivalul „Sighişoara medievală“,
desfăşurat anul acesta sub egida măştii, a ajuns la ediţia a
XVI-a, fiind unul dintre evenimentele de după 1989 care au prins cel
mai bine în România. Mai mult, avem de-a face cu prima
manifestare artistică de la noi, colorată în nuanţe hippy,
ce a adus laolaltă, încă din 1996, zeci de mii de oameni.
Denumirea s-a schimbat de mai multe ori, la fel şi organizatorii sau
strategia de abordare. Cert este că festivalul a pornit, cum era şi
firesc, de la folosirea potenţialului pe care îl are cetatea,
altfel spus, prin licitarea aspectelor ce ţin de Evul Mediu.
Sub această largă pălărie
(postmodernă) au încăput, odată cu trecerea timpului, tot
mai multe şi diverse activităţi artistice sau de marketing.
Corturile „medievale“ de bere tindeau să împingă la un
moment dat orice tentativă de spectacol în afara zidurilor
cetăţii. Totuşi, nu s-a întîmplat aşa ceva, pentru
că muzica de dans, rockul şi folkul, care au înlocuit treptat
commedia dell’ arte, s-au mutat într-un spaţiu mai larg
(lîngă Tîrnava Mare), prin anii în care amatorii
de senzaţii încă mai visau că în Sighişoara se va
dezvolta Agatho Dracula Faliment Park-ul turismului autohton.
Autorităţile locale au înţeles
care sînt coordonatele viabile pentru oraşul lor, curăţînd
mai întîi festivalul de „impurităţi“, apoi separînd
regalul de folk de proiectul medieval (îngropat în
ultimii ani sub do major-urile şi mi minor-urile talentatei
ge-neraţii de cantautori, apărute la două decenii de la Cenaclul
Flacăra, de data aceasta în condiţii de libertate). Este
salutar faptul că Nicu Alifantis, Mircea Vintilă sau Mircea
Baniciu, împreună cu alte mari sau mici nume ale scenei
româneşti de gen, vor evolua într-un festival special,
fără a mai fi nevoiţi să împartă scena cu artişti din
alte tagme. Încercarea de unitate prin diversitate îşi
găseşte întotdeauna criticile, venite din toate taberele.
Rezumînd, între 25 şi 27
iulie 2008, Festivalul Medieval s-a întors acasă!
Organizatorii au făcut cîteva mişcări inspirate în
această direcţie, care sperăm că se va menţine.
Festivalul salvat
Cum opiniile despre capitolul
Sighişoara sînt împărţite, semnatarul a apelat la
părerea cîtorva persoane pe care le-a considerat
reprezentative pentru informarea obiectivă asupra ediţiei 2008.
Stăm de vorbă cu Laurenţiu Fratoştiţeanu, basist al formaţiei
T-Jazz, participant la festival într-un proiect artistic
paralel cu activităţile sale muzicale de bază, care semnalează în
debutul discuţiei noastre faptul că intrarea în cetate a fost
obturată ca prezenţă şi sunet de două grupuri concurente de
muzicanţi sud-americani. Aceştia au comis fără ezitare
playback-ul obişnuit, unii în raza auditivă a celorlalţi, în
spiritul deplinei cacofonii sonore, spre paguba tuturor: producători
de sunete şi public. CD-uri nu prea au vîndut, dar au reuşit,
în schimb, să-şi facă locurile de obîrşie de rîs.
Faptul că li s-au eliberat autorizaţii reprezintă un semn de
democraţie, dar buna-credinţă a autorităţilor a fost înşelată
prin numărul mult prea mare de decibeli care a însoţit
desfăşurarea simulacrului amerindian – sunetele lor propagîndu-se
pe o rază uriaşă (este de la sine înţeles că aceşti
purtători „ilegali“ de pene şi totemuri nu făceau parte din
festival). De altfel, două grupuri stradale amplificate, aflate la
cincisprezece metri unul de celălalt, înseamnă o exagerare de
proporţii.
„Numeroşi prieteni de-ai mei –
spune Laurenţiu – pur şi simplu refuză să mai vină la
Sighişoara la aşa-zisul festival medieval, la care au găsit, în
ultimul timp, mai degra-bă orice altceva decât ceea ce s-ar fi
aşteptat, conform titulaturii. În anii de început ai
festivalului, venea un public de excepţie, atras de ideea de
medieval. La Gărâna – festivalul (de jazz) cu cea mai
spectaculoasă evoluţie din România – oamenii ştiu exact
unde vin şi ce vor găsi. Se încearcă o relansare a
Sighişoarei de odinioară, dar paşii sînt încă prea
mărunţi...
O altă observaţie este prezenţa unei
serii de performeri neadecvaţi acestui tip de festival, unii veniţi
de la mare distanţă (cum ar fi formaţia româno-canadiană de
„jazz medieval“ – cum scria în program –, care a cîntat
nici mai mult, nici mai puţin decît muzică lăutărească).
Resursele irosite pentru astfel de happening-uri (sau incidente) ar
fi putut fi folosite pentru organizarea unor spectacole de artă
veche, adică, pentru ceea ce aşteaptă toată lumea să vadă cu o
astfel de ocazie.
Subsemnatul este mare amator de teatru
şi apreciază calitatea pieselor jucate la Sighişoara, dar acestea
sînt imposibil de urmărit în condiţiile de stradă şi
aglomeraţie din cetate. Omul din spate vede actori care ţipă şi
se fugăresc, aparent, fără nici un rost, la concurenţă cu cei
care fac poze şi pleacă în căutarea muzicii live, ce poate
fi urmărită indiferent de condiţiile de vizibilitate, sau a
animatorilor stradali, cu care pot interacţiona. Spectacolele de
teatru ar trebui plasate în alte spaţii decît cele de
trecere, unde să poată fi urmărite de la un capăt la celălalt,
în condiţii de minim confort.
Totuşi, festivalul de anul acesta are
şi însemnate părţi bune. Este de salutat prezenţa
maestrului Deak Endre din Carei, a trupelor Anton Pann, Trei Parale
sau a cvartetului Huniadi Cantores din Hunedoara, pentru a da doar
cîteva exemple. Au fost şi alte formaţii valoroase, unele
dintre ele tangente însă cu muzica veche, încadrabile
mai degrabă în stilul World. În ansamblu, a fost o
ediţie reuşită. Neajunsurile de care am amintit nu au reuşit să
fure sau să deturneze festivalul din 2008, pe care îl văd pe
un drum ascendent“.
Sub semnul eclectismului
Printre formaţiile care abordează
mix-ul dintre medieval, tradiţional şi rock se numără şi
Aeternum din Sibiu. Claudiu Conţiu, liderul amintitei trupe, ne-a
oferit un scurt interviu privind participarea grupului său la
festival şi evenimentele de anul acesta, aşa cum le-a perceput.
„Vorbind de Sighişoara 2008, Aeternum a avut doi invitaţi de
marcă în persoana cunoscutei Gaby Koss de la Haggard (în
perioada 1998-2004) şi a lui Călin Pop de la Celelalte Cuvinte. Am
inclus în repertoriu cîntece medievale sau celtice
(prelucrate de noi), precum Scarborough Fair şi Greensleeves, dar şi
piese de rock tratate acustic, în manieră medievală, à
la Blackmore’s Night, sau compoziţii legendare ale maestrului
Călin Pop, cum ar fi Fîntîna suspinelor şi La ceas
tîrziu.
Concertele noastre s-au dovedit a fi
foarte bine primite de public. Festivalul a avut de cîştigat
prin faptul că a fost o ediţie în care s-a respectat, mai
mult ca în alţi ani, promovarea muzicii de tip vechi şi a
medievalului. Mi-au atras atenţia în mod special Ansamblurile
Nomen Est Omen, Anton Pann şi Broda’s Band din Polonia. Ne dorim
cu toţii (mă refer la artiştii de gen) ca această direcţie să
fie urmată în ediţiile viitoare, iar Sighişoara să
(re)devină un permanent prilej de bucurie pentru iubitorii de artă
medievală de la noi şi – de ce nu? – din străinătate.
Potenţial există; Turnul cu Ceas din cetate mi-e martor!“
Continuăm discuţia cu Constantin
Răileanu, coordonatorul ansamblului Anton Pann, care ne-a declarat
că formaţia pe care o conduce şi-a trasat o cale anume, plecînd
de la cercetarea muzicii româneşti şi a celei orientale
medievale. „Căutăm să punem în evidenţă tot ceea ce
înseamnă manuscris medieval pe teritoriul ţării noastre, să
facem un act de cultură. Ne-am propus să întreprindem acţiuni
de culturalizare plecînd de la nivelul de şcoală. Astfel,
susţinem spectacole gratuite pentru copii. Încercăm să
reunim într-o idee comună trupele de muzică veche, pentru că
avem ţeluri comune şi, unde sînt mulţi, puterea creşte.
În ideea celor spuse anterior, am
beneficiat de o sponsorizare şi am achiziţionat instrumente
specifice, putînd astfel să ne apropiem de ethosul muzicii pe
care o abordăm: oud, baglama, saz, tar, kemencesi, davul, kasik mey.
Asta este ce ne stă nouă în putere să facem.
În privinţa festivalului, a fost
o participare masivă de artişti şi consider că acest fapt este
foarte bun. Sînt şi ceva carenţe care se pot acoperi în
timp, dacă se doreşte lucrul acesta. Luînd în calcul
aspectele pozitive, văd că publicul este dispus să asculte muzică
bună, atîta timp cît i se dă şi este educat pentru
asta. Dacă oferim producţii de speţă joasă, normal că formăm
un tip de conştiinţă (şi un nivel de receptare) redus. Acum, la
Sighişoara, festivalul a fost relansat. Sperăm că, în
continuare, se vor întîmpla lucruri de acelaşi fel. Că
au mai fost formaţii care nu s-au încadrat în limitele
artistice impuse de brand-ul festivalului rămîne un subiect de
meditaţie pentru organizatori. Dacă este un festival de artă
medievală, trebuie să se vadă arta medievală. Deocamdată,
aşa-zisul modernism se îmbină prea mult cu ceea ce se
pretinde a fi artă medievală. Dacă se vor aduce oameni implicaţi
în cercetarea muzicii, picturii, dansurilor, poate că anul
viitor se va întîmpla ceva peste ce a fost acum.“
Andreea Băncioiu face parte din
asociaţia Gladius Dei din Sibiu – grup de reconstituiri istorice.
„Ne-am înfiinţat în 2006 – ne spune Andreea. Dorim
să aducem publicului frumuseţea şi manierele din vremurile pe care
le evocăm. Festivalul este fermecător, ca întotdeauna.
Publicul ne-a primit foarte călduros; oamenii din Sighişoara sînt
deja pregătiţi pentru ceea ce urmează să vadă şi nu avem
probleme cînd dorim să interacţionăm cu ei. Sînt
cîteva festivaluri interesante în Ungaria şi Germania pe
care am vrea să le vizităm în viitorul apropiat, dar
deocamdată ne concentrăm pe ce se întîmplă în
cetatea în care ne aflăm. În Sibiu sîntem mai
multe ordine de cavaleri. Ne cunoaştem, ne respectăm, sîntem
prieteni, dar nu ne unim, pentru că avem stiluri diferite.“
Referindu-ne la aceste ultime cuvinte, am spune că eclectismul îşi
are limitele sale, chiar şi atunci cînd domeniile de
activitate interferează.
În acord cu cele spuse de
intervievaţii noştri, considerăm că festivalul a avut printre
participanţi artişti de excepţie, fie că este vorba despre
teatru, muzică, dans, animaţie, poezie sau pictură (au fost
prezente în festival şi o serie de expoziţii, conferinţe
etc.), dar şi persoane care nu ar fi avut ce căuta. Ne-am bucurat
la concertul de chitară clasică al lui Iulian Anghel din Ploieşti,
la concertul de muzică veche al Cristinei Arustei, am aplaudat
spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato (Lanciano, Italia), am
urmărit cu interes Duetele shakespeariene ale Roxanei Colceag.
Pe de altă parte, ne delimităm de
ceea ce s-a numit Roma Swing Ensemble (în ciuda numelui, este
vorba despre o formaţie din Canada, avîndu-l pe artistul
emerit Lache din România în postură de lider), care nu a
cîntat jazzul medieval cu care ne-au amăgit programele, ci un
café-concert ca în restaurantele bune de odinioară,
desfăşurat însă pe scena cea mai mare, la oră de vîrf.
Despre aducerea celor patru fete de la Amadeus în închiderea
festivalului nu putem spune decît că ar fi interesant de ştiut
dacă îşi asumă cineva responsabilitatea şi la ce s-a gîndit
acel cineva cînd a semnat contractul. Niciodată nu putem fi
siguri însă de ceea ce se întîmplă în
spatele unor măşti...
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters