OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Dan Kavanagh s-a nascut in comitatul Sligo in 1946. Dupa o adolescenta inchinata chiulului, depravarii si furturilor marunte, a fugit de acasa la virsta de optsprezece ani si s-a angajat pe un tanc petrolier sub pavilion liberian, a fugit de pe vas la Montevideo, a ratacit de-a lungul si de-a latul Americii luindu-si diverse slujbe ca luptator cu tauri, chelner pe rotile intr-un restaurant drive-in din Tuscon si om de ordine intr-un bar pentru homosexuali din San Francisco.

in prezent lucreaza la Londra, avind o ocupatie despre care prefera sa nu dea amanunte...“ Incredibil, dar... fictional! Cam asa suna prezentarea falsei identitati a scriitorului britanic Julian Barnes – in ipostaza sa de „autor politist“ si best-seller-ist – pe contracoperta volumelor Duffy sau Praf in ochi, Duffy sau Os de ros, Duffy sau Cum se taie cascavalul si Duffy sau Cu stingu-n dreptu’, editate la Nemira in completarea unei serii de autor (traducere din limba engleza: Gabriel Stoian). Exista chiar si un site Dan Kavanagh pe Internet, cu fotografii care in mod cert nu-l infatiseaza pe Julian Barnes... Asemenea farse/deghizamente (para)literare nu sint ceva neobisnuit (a se vedea Rabelais – „Alconfribas Nasier“, Apolinnaire s.a.).

Inclusiv la noi. Nu e nevoie sa ne gindim la copilaria romanului romanesc din secolul al XIX-lea, cind, de la Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica la Radu Ionescu, sa zicem, autorii romani se sfiau sa publice sub numele real asemenea scrieri „de rusine“ pentru niste fete respectabile. Uneori isi luau si pseudonime feminine (prin alte parti, autoarele erau cele care isi luau – din cu totul alte motive – pseudonime masculine: George Sand, George Eliot...). Nici macar la amuzantele romane populare „cu haiduci“ (in linia lui N.D. Popescu), pe care le scria in anii ’20 avangardistul Ion Calugaru – se pare, din ratiuni de subzistenta... – sub pseudonime gen „Mos Ion Popescu“. Sau la scandalul creat in anii ’30 cu ocazia publicarii, in Romania, a romanului erotic Al doilea amant al doamnei Chatterley sub semnatura lui Clifford Moore („masca“ britanica a lui Felix Aderca).

Si exemplele ar putea continua. Nu e cazul sa mergem pina la a compara acest fenomen cu heteronimii poetici ai lui Fernando Pessoa. Acolo, identitatea auctoriala multipla avea alte semnificatii. in cazurile de fata, heteronimia – asumata ludic – nu mai tine de mascarea literaturii „populare“, la limita a „paraliteraturii“ sau a „literaturii triviale“. Prin alte culturi, a scrie asa ceva nu mai e de mult „de rusine“ – a devenit, dimpotriva, o dovada de profesionism si un exercitiu deconectant de virtuozitate compozitionala. Un prozator „adevarat“ nu are de ce se da inapoi de la practicarea romanescului pur – de actiune pura – care este romanul politist, gen foarte pretuit in perioada interbelica de un Mircea Eliade. in plus, atunci cind vii din tara unor Agatha Christie, Arthur Conan Doyle sau G.K. Chesterton, gestul devine aproape o obligatie...
La un prozator rafinat si ironic (cu un simt al umorului englezesc foarte dezvoltat) precum Julian Barnes, masca „detectiva“, ludica si „comerciala“ a romancierului are insa niste semnificatii ceva mai complexe. Fictionalizarea autorului de pe coperta nu e – imi place sa cred – doar un truc amuzant si un secret de Polichinelle. in fond, Barnes este (si) un autor virtuoz de romane-biografii „contrafacute“.

E suficient sa ne gindim la cartea sa-fanion, Papagalul lui Flaubert, probabil primul titlu al autorului tradus in romaneste – prin anii ’90 – la Editura Univers, unde biografia scriitorului francez a fost reinventata/rescrisa dintr-un unghi insolit. Julian Barnes este, in mod esential, un scriitor al identitatilor trucate, experimentator versatil si „frivol“ al unor formule si subiecte prozastice dintre cele mai diverse. Avind in centru un detectiv particular atipic pe nume Nicholas Duffy – personaj bisexual si buclucas, dat afara din politie pentru o falsa corupere de minori si impotent doar cu propria-i concubina, agenta Carol Lucas –, naratiunile semnate Dan Kavanagh nu sint doar „literatura politista“ pur si simplu. Ele nu sint nici parodie a genului, desi vina comica a scriitorului se vadeste din plin. O constanta a acestui prozator duplicitar este apetenta pentru latura ridicola a personajelor, caracterologia caricaturala fiind dublata de un umor erotic nedezmintit. in acest punct, o comparatie cu romanele lui San Antonio s-ar impune, cu precizarea ca Barnes are o ironie superioara si o finete a compozitiei de care nu se poate debarasa.

Eroii lui Kavanagh sint, de fapt, niste antieroi, iar ambiguul Duffy, acest „nici politai, nici infractor“, nici homosexual, nici heterosexual, nu e decit un exemplu dintr-o galerie bine populata in ultimele decenii cu detectivi caraghiosi. Umorul negru e la el acasa (vezi, intre multe altele, reprezentatia artistica despre ciini, episodul prajirii motanului Geoffrey intr-o tepusa si coacerea sa in cuptor vreme de trei ore, cele privind distractiile sexuale din cartierele deocheate ale Londrei sau obiceiurile lumii interlope, tentativa emascularii lui Duffy de catre un mafiot intr-un salon de masaj, apoi – in contrapartida – felarea lui, legat de ochi, de catre un copil de sapte ani in vederea compromiterii s.a.m.d.). Desigur, reteta genului policier e respectata in datele ei esentiale: infractiune grotesca, dibuiri penibile, momentul de triumf al infractorilor, rezolvari ingenioase si surprinzatoare, finalul deconectant, totul – agrementat cu unele sageti complice in directia precursorilor („doar nu te protapeai in mijlocul cartierului Soho, amusinind aerul intr-o postura mistica, precum Maigret, pentru ca apoi s-o pornesti tinta si sa insfaci de guler un infractor“), cu infuzii „filozofice“, artistice si psihanalitice vulgarizate sau cu sageti poznase de satira politico-sociala (a se vedea „pornografia pe care au ingaduit-o laburistii“ si tot felul de consideratii incorecte politic).

Nu vom gasi insa aici „mistere“ din cale-afara de captivante sau intrigi spectaculoase. Altfel spus, nu enigma criminalistica/infractionala se dovedeste a fi, in cele din urma, adevaratul „motor“ narativ al policier-urilor lui Kavanagh (ea pare a fi mai curind un pretext...), ci pictura de moravuri si de medii declasate. S-ar putea face oricind un serial haios de televiziune dupa ele (oare nu se va fi facut deja?). Organizarea lor, uneori ludica si cvasiexperimentala, seamana cu un teren de joc narativ: ...Cu stingu-n dreptu’, de pilda, este alcatuit din capitole intitulate, semnificativ, incalzirea, Repriza intii, Pauza, Repriza a doua si Prelungiri, iar ...Os de ros – din capitole indicind „localizari“ ale intrigii: Biblioteca, Aleea, Bucataria/Sufrageria, Sala de biliard, Proprietatea, Dormitoarele, imprejurimile.

- Julian Barnes ii ia uneori „fata“ lui Dan Kavanagh
in pofida dinamismului, a vervei acide, a suspansului si a celorlalte ingrediente specifice, deja mentionate, cartile sint scrise de asa natura incit cititorul risca sa devina mai putin interesat de rezolvarea intrigii politiste decit de fauna bufona care defileaza prin paginile romanului/romanelor: industria sexului din Soho – in ...Cum se taie cascavalul, huliganismele din mediile fotbalistice engleze in ...Cu stingu-n dreptu’, dedesubturile „intimiste“ ale vietii la tara britanice „ajunse la cheremul ciinilor“ in ...Os de ros, grozaviile din mediile vamesilor si ale contrabandistilor in ...Praf in ochi. Altfel spus, Julian Barnes ii ia uneori „fata“ lui Dan Kavanagh. Sa nu fim, totusi, nedrepti: nu avem de-a face cu niste romane politiste ratate. Dimpotriva. Autorul ramine un profesionist pina in virful unghiilor (cartile sale sus-mentionate sint o lectie de proza lejera), iar scriitura sa ironica „functioneaza“ ca o marca inconfundabila. Simpaticii Duffy si Carol sint, in felul lor, memorabili, ca niste personaje de policier care se respecta, iar bisexualitatea lui Duffy este, intr-un fel, consonanta cu ambiguitatea identitara a autorului sau.
Acesta este Barnes-Kavanagh... La noi? Ubi sunt Vlad Musatescu, Rodica Ojog-Brasoveanu, Horia Tecuceanu? Si cine dintre scriitorii nostri mainstream s-ar incumeta la un experiment barnesiano-kavanaghian?