Vineri, 5 noiembrie, regizorul Mihai
Măniuţiu a fost protagonistul unei conferinţe publice cu tema
„Actorul şi măştile lui“, ce a avut loc în Aula
Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, cu începere
de la ora 16.00.
Evenimentul face parte din seria de
conferinţe „Cultura bate criza“, organizate şi moderate de
Sorin Alexandrescu. Invitaţii lui Mihai Măniuţiu au fost
actorii Marcel Iureş, Radu Amzulescu, Oana Ştefănescu şi Marian
Râlea, cu momente muzicale asigurate de violoncelistul Ştefan
Cazacu.
„Cine ar putea măsura cantitatea de
ireal care intră în realitatea diurnă a unui actor? Cînd
oare se poate spune despre actor că este el însuşi? În
multiplicitate? În refuzul oricărei identităţi? Cînd
pare a fi mai mulţi, ori cînd pare a fi nimeni?“, astfel
sună cîteva dintre întrebările la care Mihai Măniuţiu
încearcă să răspundă la sfîrşitul acestei săptămîni.
Despre Măniuţiu se spune că este
unul dintre membrii autoritari ai „generaţiei de aur“ din regia
românească (una dintre ele, acea generaţie de creatori
debutînd la sfîrşitul anilor ’70, care au forţat
limitele unui sistem rigid, marcat de presiuni ideologice şi acute
lipsuri materiale). Multe dintre spectacolele lui au în
prim-plan actori cu care a stabilit o relaţie aproape simbiotică. A
fost Marcel Iureş, protagonistul celor doi „Richard“ (Richard II
şi Richard III), un alter-ego al regizorului, aşa cum îl
numeşte Măniuţiu, în vremea studenţiei şi 20 de ani mai
tîrziu, a fost Oana Pellea, cu care a lucrat magistral înÎmblînzirea scorpiei, a fost şi este Marian Râlea,
ale cărui interpretări din Experimentul Iov, din Electra, dinShoah. Versiunea Primo Levi sînt exacte, discrete şi adevărate
revelaţii, au fost şi sînt Oana Ştefănescu şi Ionel
Mihăilescu, mai buni ca niciodată în montările lui Mihai
Măniuţiu. După cum spunea într-un recent interviu dinFlacăra Iaşiului, intensitatea lui caută intensitatea actorului.
Se spune despre el că nu face spectacole fără actori mari –
unii, însă, au devenit mari lucrînd cu el. „Măniuţiu
– scrie criticul Miruna Runcan, în Cinci divane ad-hoc – nu
montează decît cu actori cu care e pe aceeaşi lungime de
undă, şi ei sînt, inevitabil, nu foarte mulţi. Nu e deloc o
întîmplare că, dintre aceştia cîţiva, de
generaţii şi cu tipuri de experienţă diferite, muzica obţinută
e totdeauna profund armonică şi neobişnuit de grea în
conţinuturi“.
Nu e pentru prima dată cînd
regizorul chestionează esenţa acestei arte efemere a actorului –
a făcut-o în mod constant în cărţile şi spectacolele
sale, mereu în cei 30 de ani de carieră. Dincolo de existenţa
privată a celui de pe scenă, „pentru ca actul scenic să fie
autentic, trebuie să se nască altceva ce depăşeşte ego-ul sau
aura personajului: e ceea ce eu numesc persoana ludică“, explica
Măniuţiu într-un interviu din Adevărul. „Suportul acestei
persoane ludice este corpul actorului – corpul persoanei private a
actorului, remodelate în timpul repetiţiei. Actorul care
reuşeşte să se nască în chip de persoană ludică va fi
consubstanţial spectacolului.“
Mihai Măniuţiu e unul dintre
directorii de scenă interesaţi constant de textul clasic, de
potenţialul lui de a se lăsa actualizat, manipulat, descompus şi
reconstruit. E şi unul dintre puţinii – dacă nu singurul –
preocupaţi de reflecţia asupra spiritualităţii umane (de unde şi
creaţiile sale pornind de la textele Bibliei). Poate pentru că îşi
înţelege propria meserie, cu tot efemerul ei, ca pe o formă
de sacrificiu, singura ce-i este accesibilă. Un sacrificiu,
întotdeauna, al bucuriei.
Mihai Măniuţiu
Regizor de teatru şi autor de cărţi,
Mihai Măniuţiu s-a născut în 1954 şi a absolvit Institutul
de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din
Bucureşti în 1978.
Este doctor în teatru, cu tezaIntroducere în filosofia artei actorului şi profesor la
Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai”
din Cluj. În prezent, director general al Teatrului Naţional
„Lucian Blaga“, Măniuţiu a lucrat într-un număr
impresionant de teatre din România şi a obţinut premii
importante din partea Uniunii Teatrale din România şi a altor
organisme reprezentative din străinătate.
Din spectacolele montate:
Aici, la porţile beznei, scenariu
dramatic de Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Vasile
Alecsandri“, Iaşi (2010)
Moartea lui Danton de G. Büchner,
Teatrul Maghiar de Stat Cluj (2009)
Trilogia-bacantele, scenariu de
Mihai Măniuţiu după Euripide, Claire Trevor Theatre, University of
California, Irvine (2009)
Cîntarea Cîntărilor,
scenariu de Mihai Măniuţiu, Teatrul Maghiar de Stat Cluj (2007)
Trilogia Evreiască (Experimentul Iov, Shoah. Versiunea Primo Levi,Ecleziastul), proiect al Capitalei Culturale Europene, Sibiu (2007)
Woyczek de G. Büchner, Teatrul Maghiar de Stat Cluj (2005),
Premiul pentru Cel mai bun spectacol, Galele UNITER 2006
Tragica
istorie a doctorului Faust de Christopher Marlowe, Teatrul Maghiar de
Stat Cluj (2003)
Zoon Erotikon, scenariu de Mihai Măniuţiu după
scrierile lui D.H. Lawrence, Teatrul „Bulandra“, Bucureşti
(2000)
Genosse Frankenstein, Unser Geliebter Führer!, scenariu
de Mihai Măniuţiu, o coproducţie Weimar, Capitală Culturală
Europeană 1999, cu Teatrul Act şi Teatrul Odeon, Bucureşti (1999)
Cetatea soarelui, scenariu de Mihai Măniuţiu, adaptare după
eseul lui Tomasso Campanella, Teatrul Act, Bucureşti (1998)
Scrisorile călugăriţei portugheze, scenariu de Mihai Măniuţiu
după Scrisorile Marianei Alcoforado, Teatrul Tineretului
Piatra-Neamţ (1997)
Antigona de Sofocle, Teatrul Tineretului
Piatra-Neamţ (1996)
Richard III de Shakespeare, Teatrul Odeon,
Premiul pentru Cel mai bun spectacol al anului, UNITER, nominalizare
pentru Cea mai bună producţie străină în turneu în
Marea Britanie, în cadrul Theatre Managers Association Awards
(1993)
Mihai Măniuţiu a publicat volumele:
Un zeu aproape
muritor (Editura Dacia, Cluj, 1982)
Cercul de aur (Editura
Meridiane, Bucureşti, 1985)
Redescoperirea actorului (Editura
Meridiane, Bucureşti, 1985)
Act şi mimare (Editura Eminescu,
Bucureşti, 1989)
Istorii pe care n-am să le scriu (Alfa,
Bucureşti, 1998)
Scene intime. Scene de masă (Univers
enciclopedic, Bucureşti, 2001)
Omphalos (Idea, Cluj, 2001)
Autoportret cu himere (Alfa, Bucureşti, 2001)
Spune Scardanelli(Idea, Cluj, 2001).
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters