Nr. 737 din 29.08.2014

On-line - actualitate
Focus
Editorial
Eveniment
Actualitate
Polemici
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Critica literara
Eseu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Decembrie   |   Numarul 350   |   Match Point

Match Point

Autor: Adina DINIŢOIU | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Mircea NEDELCIU
Tratament fabulatoriu
Cuvint inainte de Sanda Cordos
Editura Compania, Colectia „Contemporani“,
Bucuresti, 2006, 310 p.

„Chiar asa visasem in tren in cele citeva minute cit atipisem cu capul proptit in causul palmei si cu dosul miinii lipit de geamul rece: un fel de aparat cu pendul si cu un virf de ac lasind pe o hirtie de calc o urma de cerneala rosie; trebuia sa aduc virful acului intr-un punct din centrul hirtiei si nu reuseam; liniile rosii de pe hirtie se tot aglomerau si incepeau sa figureze pesti, serpi, dragoni, cai baltati“. Nu stiu cit de repede recunoasteti in acest citat o fraza din debutul Tratamentului fabulatoriu.

Romanul este celebru mai ales prin Prefata lui, atit de controversata in momentul aparitiei cartii (1986, la Cartea Romaneasca), explicitata ulterior de Mircea Nedelciu insusi, la editia a doua a romanului, publicata la Editura All, in 1996 (Avertisment la editia a II-a – 1996). Iata ca, la 20 de ani de la editia princeps, Editura Compania publica o a treia editie, in seria de autor Mircea Nedelciu (inceputa cu romanul inedit Zodia scafandrului si continuata cu reeditarea volumului antologic de Proza scurta si a romanului Zmeura de cimpie). Fraza citata (re)descopera cumva un Mircea Nedelciu vechi si nou, fiindca visul/dorinta personajului Luca de „a face punctul“ – care deschide si bucleaza spirala temporala si intertextuala trasata de roman – evoca, pe de o parte, precizia cvasimatematica a romancierului, pasiunea (amatoristica, desigur) pentru stiintele exacte, transpusa in rigoare stilistica, dar pe de alta parte, dezvaluie si pasiunea contrara: pentru joc (jocul cu miza!), pentru fabulatie, pentru arborescenta. Nedelciu merge pina la capatul rigorii, acolo de unde se vede – asa cum de pe colinele din Fuica se zareste Valea Plinsii – ca barocul e cealalta fata a clasicismului.

- Singura carte fantasta si baroca a lui Mircea Nedelciu
Desi anumite alunecari in fantastic apar deja in volumele de proza scurta – texte, altfel, demne de precizia unui cartezian –, cred ca Tratament fabulatoriu este, totusi, singura carte cu adevarat fantasta si baroca a scriitorului. O carte care ma surprinde – la relectura – prin savoarea scenelor fabulatorii de la Conac, vorbesc nu de complexitatea constructiei narative, specific nedelciana, ci de somptuozitatea descriptiva, de savori lingvistice neobisnuite rationalistului Mircea Nedelciu. Sint tentatiile profunde, dintotdeauna, ale omului care imbina fragilitatile trestiei cugetatoare cu rigoarea carteziana. O anumita complacere auctoriala (bovarica) in „lux“ si „voluptate“ se simte si in descrierea intilnirilor din casa doctorului Abras si a sotiei sale, actrita Gina-Felina (un fel de noi Arnoteni, cum excelent remarca Sanda Cordos, prefatatoarea), in care se citesc reviste frantuzesti, se consuma cognac si alte bauturi fine, iar senzuala actrita seduce, invaluita in parfumuri, toata „clientela“ masculina interesanta care se invirte in jurul influentului doctor. Desigur ca ne aflam in plin comunism „negru“, in jurul anului 1984 (cind a fost scris romanul, dar supus tribulatiilor cenzurii), desigur ca tot acest fast al cuplului Abras este obtinut „pe sub mina“, iar realitatea e aceea a colectivizarii si a penuriei. Si mai ales a lipsei de libertate, care sufoca oamenii, dar si personajele cartii si care a fost, practic, motorul scrierii acestei fabulatii.

in incheierea Prefetei la Tratament fabulatoriu, Mircea Nedelciu scrie cu autoironie, dar si cu luciditate: „ s…t bolile copilariei scriitorului sint doua: dorinta de a teoretiza si barocul. Care vor fi fiind bolile de batrinete? Nu stiu. Probabil monumentalitatea, clasicizarea!“.
Scriitorul n-a mai apucat sa cada in „bolile de batrinete“, insa in ce priveste trasaturile/constantele intelectuale ale prozei sale, trebuie sa recunoastem ca Nedelciu s-a definit cu precizie autoscopica. „Dorinta de a teoretiza“ trimite foarte clar la articolele sale teoretice si la frecventele consideratii metatextuale, inserturile de sorginte textualista din proza lui, y compris din romanul de fata. Dar „barocul“?
Termenul e cel putin de mirare la un prozator atit de riguros... Fara indoiala, acceptia lui, in cazul lui Nedelciu, nu e cea mai uzuala. Mihaela Ursa ii spune „manierism“. Cert e ca se refera la o proliferare, o profuziune a formelor, un baroc paradoxal, „formalist“, constind in varietatea extraordinara a tehnicilor de transcriere a dialogului (concept esential, in descendenta bahtiana) si de constructie narativa (plurietajata, obligatoriu).

„Paradoxala structura manierista – scrie Mihaela Ursa in Optzecismul si promisiunile postmodernismului (Paralela 45, 1999) –, Mircea Nedelciu este primul adept al unui nou mod de angajare sociala prin scris: scrierea unui roman sau a unei proze scurte implica o retea complexa de instante si functii, avind ca rezultat un act de autentificare, de inscriere in circuitul si constiinta lumii a unui document al permanentului dialogism uman.“ Ma folosesc de acest citat pentru a ma intoarce un moment la Avertismentul autorului din 1996 si la Prefata propriu-zisa din 1986: „in acest context sal comunismului, n.m.t deci am inceput lucrul la romanul Tratament fabulatoriu si ideea mea a fost de la inceput sa fac din roman un obiect util, un instrument pentru cresterea rezistentei la manipulare (s.a.) s…t Cam asta era singurul mesaj pe care-l adresam cititorilor prin acest «obiect util»: ca sa nu fim tot timpul o masa manipulabila, haidem sa ne construim din propria fabulatie refugii si adaposturi s…t O contrautopie fata de utopia negativa de tip Orwell pe care o traiam in realitatea acelui 1984“. Nedelciu arata astfel, indicind ca punct de plecare utopia neagra 1984 a lui G. Orwell (la care se adauga intre timp alte lecturi clandestine, Masse et puissance de Canetti si Surveiller et punir de Foucault), cheia de lectura „obligatorie“ a cartii, la care subscrie in prefata si Sanda Cordos: cartea ca „obiect util“, fictiunea compensatorie, refugiul in libertatea literaturii de fabulatie.

Citit „printre rinduri“ la aparitie, romanul a continuat sa fie receptat fara exceptie in aceasta grila, cu atit mai mult cu cit este escortat de fiecare data (autorul a pastrat-o in 1996 ca mostra „istorica“ deja) de prefata originala. Am discutat textul cu pricina cu alte ocazii, asa ca ma rezum aici la citeva consideratii: anume ca mai provocatoare decit ideea fabulatiei compensatorii a romanului este ideea Prefetei, de cimp (textual) de lupta cu cenzura, veritabilul „obiect util“ in carte. Nedelciu declara in 1996 ca batalia cu cenzura s-a dus, asa cum scontase, in textul prefatator, lasindu-l intact pe cel al romanului. Scriam altadata ca esopismul e un cutit cu doua taisuri, asa cum e in genere lupta pe doua fronturi, cu cenzura, pe de o parte, cu „trezirea“ cititorului, pe de alta; si ca rezistenta prin text e ea insasi un miraj, cuvintul e alunecos, iar implicitul tradator. Esentiala la Nedelciu ramine, insa, angajarea sociala prin scris, interpelarea continua a cititorului, aceasta da, este o grila de lectura obligatorie.

- Cautari identitare
Altfel, dat fiind ca lupta cu cenzura dateaza un text, il istoricizeaza si nu mai are relevanta, as propune sa renuntam la citirea Tratamentului fabulatoriu prin intermediul Prefetei. E cazul ca romanul sa se desprinda de acest „ombilic“. La 20 de ani de la publicare, e reala provocare pe care o poate lansa.
Ramin pistele pasionante date de constructia complicata, pe mai multe planuri, si de vocile narative multiple, in spiritul dialogismului bahtian (cu preponderenta persoanei I, in monolog si epistola). Si mai ales marele intertext postmodern, fiindca romanul citeaza la fiecare pagina si, in plus, e impanat cu pasaje metatextuale, de reflectie asupra literaturii si a propriei conditii. Referintele literare sint numeroase, de la I.L. Caragiale si Mateiu Caragiale pina la Mircea Eliade si chiar Marin Preda. in orice caz, „pecetea tainei“, tehnicile fantasticului sint re/pre-luate fara urma de inocenta. Ajuns la Conacul din Valea Plinsii, Luca meteorologul (venit sa lucreze la Fitotronul din Fuica si descoperitor al unui falanster misterios in imprejurimi) reactiveaza comportamentul personajului de proza fantastica: „Prin trupul meu circulau tot felul de semnale viscerale ale spaimei. De fapt, ma temeam inconstient de pierderea legaturii cu trecerea fireasca a timpului: ma asteptam sa regasesc satul Fuica de nerecunoscut, ca si cind ar fi trecut 50 de ani peste el in noaptea aceea.

Ceva ca in nuvelele fantastice“. Falansterul imprumuta ecouri topite dintr-o utopie naturista si una egalitara (comunista?), acolo se reunesc in cadru natural, stina, vie, gradini de zarzavat etc. oameni din epoci si ranguri diferite, care respecta principiul de baza, instaurat de Marius (fondatorul coloniei), al „mezaliantei ca forma specifica a mutatiei sociale“. Fiecare membru e insarcinat cu o cautare istoric-arheologica in genul celei intreprinse de Zare Popescu in Zmeura de cimpie, de data asta in scopul de a depista originile numitului Marius si legaturile lui cu Neculai Fiston-Gulianu, care-i lasase mostenire Conacul (se pare ca e, precum Mateiu Caragiale, fiul lui natural). Persista pina la capat, tot ca la Mateiu, o „taina“, pe care Marius o ascunde celorlalti membri (sa fie falansterul insusi, fabulatia, o capcana?), atit de putin suspiciosi si atit de deschisi cu orice nou venit din „afara“...
Dincolo de intertext, regasim in nucleul dur al cartii cautarea identitara nedelciana, asociata nevoii de libertate: Luca coboara de la o statie meteorologica din munti pentru a uita o iubire „imposibila“, pentru a „fi altul“, pentru a se regasi, pentru „a face punctul“. Despartit fortat de Ula, o cunoaste la Fuica pe versata Gina, care ii aminteste de cealalta pirn senzatia ca are de-a face cu o fiinta „extraterestra“. Iubirile personajelor lui Nedelciu sint surprinzator de romantice, iar personajele feminine frizeaza adesea proiectia ideala.

Ar mai fi de semnalat grupul de prieteni si frecventatori ai doctorului Abras si discutiile intelectuale care se incing in jurul paharelor cu bauturi fine, intruvabile in comert. Ar fi si mos Patru a lu’ Brodeala („multe am nimerit din brodeala in viata mea“), gazda lui Luca, cel care in tinerete nimerise si el pe la Conac... E si finalul policier, precipitat, in care Ula dispare (la Conac?) si Luca e acuzat de uciderea ei... Spatiul imi cere sa ma opresc aici.
Tratament fabulatoriu este, dincolo de medii sociale extrem de bine surprinse, dincolo de alegoria falansterului, un roman cu suspans, un match point pentru un virtuoz: un autor sobru exploreaza si... „explodeaza“ in imaginar, asa cum Luca, personajul, se cauta in proiectie, in viitor, ingropind o iubire si descoperind (oare?) alta: „Va reusi atunci sa «faca punctul»?“.

Etichete:  Mircea NEDELCIU Tratament fabulatoriu
 
 
 
Cele mai citite articole
Ipocrizia, traseismul şi „domnia“
Bacalaureat 2014: cum a devenit posibil?
BIFURCAŢII. De la Băsescu la Aristotel
Despărţirea de Proust
Aniţa lui Vodă
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. De la Băsescu la Aristotel
Ipocrizia, traseismul şi „domnia“
Bacalaureat 2014: cum a devenit posibil?
TANDEM. Terza rima
Despărţirea de Proust
Cele mai recente comentarii
autoarea,
Alt epitaf
daca
Gandirea cantitativa
@Sorin Marescu
 
Parteneri observator cultural
Peer Gynt