La 15 iunie, profesorul Matei Călinescu
a împlinit 75 de ani. Cînd a părăsit România, în
1973, Matei Călinescu lăsa în urmă o carieră universitară
şi cîteva cărţi de critică literară. Publicase şi
şocantul roman-eseu Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter. După
1989, a publicat împreună cu Ion Vianu un volum intitulat
Amintiri în dialog, în trei ediţii – 1994, 1998 şi
2005. În volumul Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade,
distins cu Marele Premiu ASPRO în 2002, prezintă „despărţirea
discipolului de maestrul altădată idolatrizat“. A publicat
traducerea din limba engleză a volumului Rereading (1993), sub
titlul A citi, a reciti (2003) – Premiul Asociaţiei Editorilor din
România pentru ştiinţe socio-umane acordat Editurii Polirom.
Au urmat: Portretul lui M, Tu: elegii şi invenţii, Un fel de jurnal
(1973-1981), Eugène Ionesco: teme identitare şi existenţiale,
Mateiu I. Caragiale: recitiri. Revista Observator cultural publică
în acest număr un grupaj consacrat lui Matei Călinescu. Avem
convingerea că reîntoarcerea în România a lui
Matei Călinescu, prin tot ce a scris şi publicat după 1989 în
limba română, reprezintă un fast şi consistent moment al
istoriei noastre culturale.
<!--
@page { size: 8.5in 11in; margin: 0.79in }
P { margin-bottom: 0.08in }
-->
- Articole in legatura
- „Mi se oferise şansa de a părăsi închisoarea plină de delatori care devenise România“
- „Nu mai vreau să scriu cu note de subsol“
- Întîlniri cu Matei Călinescu
- Trei note subiective despre lumea lui Matei Călinescu
- Caragiale, politolog
- Viaţa scrisului şi a lecturii
- J’ai lu tous les livres!
- „Cu magice chei de cuvinte...“