OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Joi, 17 mai, incepind cu ora 18.00, criticul literar Matei Calinescu a sustinut la sediul Institutului Cultural Roman o conferinta despre „modernitate, modernizare, postmodernism“, la care au participat si Simona Sora si Horia-Roman Patapievici.
Nu-mi dau seama daca avem in Romania un public pentru conferinte pe teme dinainte stabilite, mai ales daca aceste teme au un aer academic. Practica are istorie in Occident, unde profesorii cu o oarecare notorietate tin astfel de conferinte – majoritatea prelegeri riguroase pe un subiect pe care universitarii respectivi il stapinesc bine (e adevarat ca exista Conferintele Microsoft, dar ele inca n-au frecventa si vizibilitatea necesare).

Joi, 17 mai, incepind cu ora 18.00, criticul literar Matei Calinescu a sustinut la sediul Institutului Cultural Roman o conferinta despre „modernitate, modernizare, postmodernism“, la care au participat si Simona Sora si Horia-Roman Patapievici.

Nu-mi dau seama daca avem in Romania un public pentru conferinte pe teme dinainte stabilite, mai ales daca aceste teme au un aer academic. Practica are istorie in Occident, unde profesorii cu o oarecare notorietate tin astfel de conferinte – majoritatea prelegeri riguroase pe un subiect pe care universitarii respectivi il stapinesc bine (e adevarat ca exista Conferintele Microsoft, dar ele inca n-au frecventa si vizibilitatea necesare). La noi insa publicul e adus la astfel de evenimente de reputatia vorbitorului si mai putin de tema aleasa spre dezbatere. Cred insa ca e necesara si o educare, daca nu propriu-zis o „obisnuire“ a publicului nostru – si nu ma refer la publicul ultraspecializat – cu asemenea formule de „popularizare“ a diverse subiecte de interes.

Cind Matei Calinescu sustine o prelegere despre „modernitate, modernizare, postmodernism“, dai buzna sa vezi despre ce e vorba. Nu-i chiar asa: sala era modest mobilata de asistenta, ma asteptam la mai multa curiozitate din partea „fanilor“ romani, dar imi spun ca probabil erau confiscati de alte evenimente concurente, mai palpitante. Horia-Roman Patapievici il prezinta pe critic drept „un exemplu de reusita universitara si scriitoriceasca“, preocupat mai ales de „subsolurile literaturii“ pe care le sondeaza cu un simt analitic exemplar. Alaturi de invitat se afla Simona Sora, care admite de la bun inceput ca se afla aici pentru a-l „instiga“, pentru a-i pune intrebari, pentru a-l provoca. Si, oricit de mult mi-ar placea sa-l citesc pe autorul celor Cinci fete ale modernitatii, trebuie sa recunosc ca oratorul nu e la inaltimea scribului atent, riguros, cu o retorica impecabila, fara sa fie stufos sau redundant.

Discursul lui a avut ceva profesoral, asta nu e neaparat ceva rau, dar in mod cert nu e discursul dupa care sa se innebuneasca publicul romanesc, sensibil mai curind la culoarea speech-urilor spumoase si spectaculoase. Eu respect rigoarea si sint circumspecta la expresivitati, pentru ca structural ma trage ata spre ele si incerc sa mi le cenzurez. Matei Calinescu a formulat, asadar, citeva consideratii despre modernitate, modernism, postmodernism, intr-o prelegere pe care a dorit-o „un fel de postfata a cartii Cinci fete ale modernitatii“, a carei bibliografie nu ajunge pina in prezent. incepe cu o definitie a modernitatii ca epoca ce debuteaza in anii Revolutiei Franceze, odata cu aparitia, de altfel, si a notiunii de anti-modernitate (despre cuplul sintagmatic modern/antimodern vorbeste Antoine Compagnon in Les Antimodernes – Gallimard, 2005), si indica legatura ei cu nationalismele extreme. Postmodernismul, pe de alta parte, e „un alt tip de aranjament social in care revolutia industriala e inlocuita de revolutia informatica“, fara ca termenul sa aiba legatura cu acceptia literara.

Exista mai multe sensuri ale termenului de postmodernism: sociologic, literar, stilistic, politic (aici intra in discutie marxistii gen Jameson&co, care inteleg postmodernismul ca pe un „capitalism tirziu“). Matei Calinescu face o precizare nu lipsita de importanta: desi acesti capitalisti sint „blinzi, cumva de stinga, politically correct“, postmodernii nu sint neaparat oameni de stinga, radicali!
Interventiile Simonei Sora au vizat probleme majore, in formulari retorice pe care invitatul n-a avut timp sa le dezvolte cum ar fi meritat acestea: problema timpului in modernism/postmodernism, chestiunea traditiei (ea se intreaba, just, daca „postmodernismul nu cumva inglobeaza toate contradictiile modernitatii“, dind ca exemplu de revizitare postmoderna a modernitatii romanul Degete mici al lui Filip Florian), chestiunea credintei in cele doua „epoci“, spatiul intimitatii, cunoasterea sinelui si problema increderii. Modernitatea – subliniaza Matei Calinescu – „se naste din crestinism si de aceea este un fenomen exclusiv occidental“.

Postmodernismul, in schimb, „pleaca de la aceasta situatie si incearca sa regaseasca traditia credintei“. E vorba de o „credinta in text, in sacralitatea textului, dar nu dogmatic“. Problema intimitatii si a increderii ar fi fost in sine tema unei conferinte separate, la care eu una as fi participat cu bucurie. Daca modernismul implica „o arta bazata pe neincredere, banuiala, speculatie, ipoteza“, postmodernismul „intr-un fel mai sofisticat si cumva naiv, accepta valoarea increderii“. Aici, Simona Sora puncteaza ca e vorba, totusi, de o incredere in comunicabilitatea rationala si eficienta, „mai abstracta, comparativ cu (ne)increderea personala“ specifica modernismului. Concluziile criticului au fost ca „pina la urma, toate aceste etichete nu conteaza, pentru ca triumfa relatia cu textul“. Etichetele nu sint decit „niste instrumente comode“.

Tragem linie. S-ar fi putut insista pe anumite subiecte, poate ca specificul unei astfel de intilniri n-a permis acest lucru. Poate ca tema aleasa a fost prea generala. Am avut o senzatie de neterminat la plecare. Ar fi fost nimerit la final un to be continued. Poate ca va exista o continuare in scris. Sau poate ca si eu fac parte din publicul despre care vorbeam la inceput.