OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Octavian ROSKE (coordonator)
Mecanisme represive in Romania.
1945-1989
Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Colectia „Dictionare“, Bucuresti, primele 3 volume aparute intre 2001 si 2004

Exista doua raportari la comunism. Prima, prin care comunismul incepe sa se estompeze si sa devina o imagine neclara. „Procesul comunismului“ nu s-a facut, nimeni n-a fost condamnat pentru atrocitatile savirsite si nimeni nu s-a cait. La noi, tortionarii isi traiesc linistiti batrinetile, fara remuscari si fara sa aiba o constiinta incarcata. Imi amintesc ca un singur tortionar n-a mai putut suporta si s-a marturisit, e vorba de Franz Tandara, eroul Doinei Jela din Drumul Damascului, personaj de film in Dupa-amiaza unui tortionar, regizat de Lucian Pintilie. In rest a fost tacere si nepasare.

A doua raportare tine de efortul unor institutii si persoane de a vorbi neincetat despre ororile comunismului. Se ridica mai multe intrebari: cit din trecutul nostru recent devine cunoscut? cit interes exista pentru descrierea acestui trecut? Cine poate retine memoria sa nu dispara in neant? Sint laudabile eforturile Fundatiei Academia Civica, ale Anei Blandiana si ale lui Romulus Rusan, care au fondat Memorialul de la Sighet, unul din cele trei locuri ale memoriei europene, impreuna cu Memorialul de la Auschwitz si Memorialul pacii din Normandia.

La fel de importante sint articolele si studiile scrise de Vladimir Tismaneanu, Stelian Tanase, Marius Oprea, Stejarel Olaru. Recent, Vladimir Tismaneanu acorda un excelent interviu lui Armand Gosu in revista 22 (nr. 815, 18-24 octombrie 2005), in care amintea de necesitatea de a cerceta si condamna crimele comunismului, asa cum procedam si in cazul crimelor Holocaustului: „Despre crimele comunismului avem informatii strinse vreme indelungata in tara si in strainatate. Partidul comunist a fost institutia de baza a acestei dictaturi ideocratice. Trebuie insa accentuat caracterul criminal al altor institutii, inainte de toate al Securitatii. O societate democratica nu poate functiona prin abrogarea memoriei. Sa ne gindim la Franta, unde umbra Vichy-ului nu a putut fi pur si simplu alungata prin uitare ori minimalizare.

Daca democratia romaneasca la ceasul Basescu este diferita de momentele precedente (iar eu unul cred ca este), atunci presedintele poate si ar trebui sa condamne ce s-a petrecut in toti acesti 40 de ani: umilirea natiunii, batjocorirea legii, persecutia minoritatilor, distrugerea taranimii, exploatarea inclementa a clasei muncitoare, strangularea gindirii autonome si prigoana impotriva intelectualitatii. Este vorba de un imperativ motivat etic, istoric si politic“. Stim ca presedintele Basescu a ezitat sa se angajeze intr-o condamnare a comunismului. Interviul sau, de asta-primavara, tot din revista 22, cind a minimalizat necesitatea unei riposte institutionale, a produs palide reactii (stim doar ca Ruxandra Cesereanu a ripostat imediat, remintindu-i presedintelui Basescu citeva lucruri simple care s-au facut in ultimii 15 ani si pe care un presedinte al Romaniei nu le poate oculta).

Intre timp, se aduna tot mai multe probe prin care comunismul ar trebui condamnat ca fenomen represiv. Incep sa apara tot mai multe date concrete despre victime si calai, cercetarile au depasit faza de terra incognita. Exista o tenace activitate stiintifica, ilustrata, printre altele, si de lucrarea Mecanisme represive in Romania. 1945-1989, din care au aparut primele trei volume, lucrare coordonata de Octavian Roske in cadrul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului. Volumul este un dictionar biografic al represiunii, in care sint cuprinsi, asa cum precizeaza in studiul introductiv Octavian Roske, „cei anchetati, arestati, judecati, condamnati, trimisi in colonii de munca sau penitenciare, dislocati in domiciliu obligatoriu sau deportati, torturati prin mijloace psihiatrice sau executati din motive politice, cu sau fara proces“. Alaturi de victime, in Mecanisme represive in Romania. 1945-1989 se regasesc „numele anchetatorilor, procurorilor militari sau magistratilor care au semnat sentinte pe baza legislatiei represive, comandantilor de lagar si penitenciare, gardienilor, ofiterilor politici, medicilor de penitenciar, functionarilor cu atributii de conducere si coordonare din institutiile represiunii, liderilor de partid care au initiat actiuni de lichidare a opozantilor“.

- Un intreg univers al terorii
Diversitatea surselor pe care le intrebuinteaza autorii acestei lucrari este impresionanta. Pentru a scrie citeva rinduri in care sa fie cuprinsa o intreaga detentie, autorii Mecanismelor represive in Romania. 1945-1989 intrebuinteaza 28 de tipuri de surse. Sint folosite de la biografii, memorii si cronologii, la carti de istorie orala, jurnale si dosare ale procesului. Este o munca de migala, care reuseste sa cuprinda un intreg univers al terorii.

Carti precum Mecanisme represive ale terorii. 1945-1989 sint necesare si utile. Poate ca, acum, realitatea comunista este ocultata de zeflemelele zilei si de lupta dintre palate, o lupta cu accente tot mai brutale, care sugruma rabdarea opiniei publice pentru istoria recenta. Numai ca istoria comunismului va trebui cunoscuta, fie in vremuri mai linistite, fie in ipostaze de cercetare stiintifica. Citeva exemple din ultima perioada ne confirma ideea ca cei foarte tineri ajung la istoria comunismului mai repede decit si-ar fi putut inchipui parintii lor, prea dispusi la uitare. Din acest motiv, dictionarul de fata poate oferi deja, asa cum scrie coordonatorul Octavian Roske, „un acces lesnicios la istoria represiunii din Romania“ si devine „cea mai ampla fresca a represiunii“. In limita unui traseu biografic, gasim inventariate, „fara emotie, fara resentimente sau expozeuri moralizante“, toate acele necrutatoare mecanisme ale terorii, in care apar „metodele de intimidare, de ancheta, torturile Securitatii, scenariile proceselor politice, culisele condamnarilor, conditiile de detentie, munca fortata, bolile temnitei, pedepsele sadice“.