Există vreo
legătură între politic şi litoralul românesc? Se poate spune oare că „stăpînii“
noştri, aşa cum spunea un spot interzis al Antenei 3, sînt reprezentativi pentru
societatea românească? Care este legătura dintre mizeria plajei şi mizeria
Parlamentului? Oamenii. Aceiaşi oameni care vor arunca cele peste trei tone de
gunoi astăzi pe plajă şi vor lăsa manelele să curgă la dublul decibelilor
admişi. Aceiaşi oameni care îşi vor vinde unul altuia pe bani publici proiecte
imobiliare, borduri sau fabrici. Aceiaşi oameni care vor avea zero acţiuni
civice.
Am ajuns la o
concluzie tristă în weekendul trecut: da, sînt reprezentativi. Din două motive:
unul, civic şi celălalt, banal, numeric. Elita politică, aşa cum îi sună şi
numele, trebuie să fie formată din persoane respectabile şi fără înclinaţii
absurde către mojicie şi furt calificat. Elita formată apare în timp şi este
construită pe valori împărtăşite de membrii acesteia. Aceştia sînt, evident,
persoane care, conduse de un ţel comun, dar prin mijloace ideologic-economice
diferite, încearcă să pună în practică acel ţel. Această descriere sumară
încearcă să sintetizeze ceea ce trebuia să avem. Dar nu avem. Din contră, se pare
că ne îndreptăm din ce în ce mai mult către extreme.
Cel de-al doilea
motiv, cel numeric, are legătură cu prezenţa la vot. Într-o societate în care
opţiunile sînt de-a dreptul perverse, majoritatea refuză să meargă la vot.
Minoritatea, factor decisiv al noii democraţii, optează furibund pentru o masă
de „băeţi“ care par că se aleg pe ei înşişi.
O întrebare tot
bîntuie culoarele minţii multora şi jigneşte pe alţii: ne merităm soarta?
Oricît de patetic sună, întrebarea nu e tocmai rea. Implică un „noi“ despre
care am mai discutat săptămînile trecute. Un „noi“ martir, complexat şi plin de
lene. Lenea de a face ceva, de a-ţi cere drepturile şi de a te implica în viaţa
socială într-un mod real. În mod normal, orice încălcare a drepturilor
individuale sau colective ar trebui să insufle în „noi“ un mecanism de răspuns
şi de îndreptare a răului care ne este făcut. Acest mecanism există însă în
prea puţini indivizi. Şi există cazuri cînd mecanismul este într-atît de
dereglat, încît loveşte incontrolabil. Unde se pot observa cel mai bine aceste
comportamente? Pe litoral. Cumularea frustrărilor urbane şi a nesimţirii crase
presărate printre blocurile României apare la mare. Litoralul românesc îşi
etalează frumuseţea doar dacă te uiţi foarte atent şi treci de maldărele de
gunoi neridicate de trei-patru zile. Da. Din păcate, ne merităm soarta. Noi
sîntem aceia care lăsăm gunoaiele acolo, noi sîntem aceia care nu ne facem
datoria de a le ridica şi tot noi sîntem aceia care rupem boxele discotecilor
cu 80 de decibeli pe oră.
Litoralul,
alături de pădurile de lîngă oraşe, Munţii Carpaţi şi Delta Dunării reprezintă
din ce în ce mai mult locuri de depozitare a gunoaielor umane. Sună poate prea
dur. Dar, din păcate, este atît de real. Descătuşarea pe teren neutru a
problemelor personale este făcută într-un mod abject, material sau moral. Lipsa
bunului-simţ şi încărcarea masivă a aerului cu un hibrid
„individualism-egocentrism“ consumă ca focurile Sodomei şi Gomorei oxigenul
mării. Locul îşi pierde din frumuseţe şi individualitate şi se transformă
într-un tot manelizat şi cocalarizat.
„Să mergi la
mare“ s-a transformat în obişnuinţă şi aproape obligaţie. Aproape la fel de
importantă ca şi Mecca, mării i se oferă zero respect. Din păcate, cei care
respectă şi care se respectă pe ei înşişi sînt fie prea puţini pentru a face
diferenţa, fie prea slabi pentru a acţiona corespunzător pentru a-i corecta pe
ceilalţi. Lipsa respectului pentru loc şi pentru oamenii din jur se reflectă şi
în serviciile oferite, deja clasice exemple de aberaţie turistică. Meccăi nu i
se oferă nimic, deşi oferă atît de multe la schimb. Comportamentul lipsit de
respect la adresa ta şi a celor din jurul tău, denumit jignitor şi impropriu
„comportament de ţăran“ de către tot soiul de pseudourbani, dar fiind pur şi
simplu un comportament imbecil, încleştat în plajă, se traduce şi în politică,
atît în cadrul alegerilor, cît şi în cel al discursului politic.
Cum putem ajunge
la un turism decent? Cum putem ajunge la un politic decent? Putem? Cu siguranţă
că da. Însă, într-o ţară în care constant voturile se vînd şi, mai ales,
voturile se cumpără, în care depăşirea unei coloane de cinci kilometri pe
contrasens e ceva normal, în care ospătarii flegmează în ciorbă dacă
îndrăzneşti să te uiţi în ochii chelnerului, în care alegerile încă mai sînt
fraudate sau în care eşti furat cu zîmbetul pe buze... pare improbabil. Trebuie
să nu uităm însă de locurile superbe pe care România le are de oferit, cu
servicii impecabile şi oameni de calitate. Închei cu un citat al unei turiste dezamăgite:
„Marea Neagră e
frumoasă dacă te duci să o vezi doar două zile. Pentru concediu există Grecia,
Turcia, Ibiza, Tenerife“.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters