OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Media &Advertising Club, publicatie de advertising si publicitate a agentiei de stiri Mediafax. Editor: Calin Nicolescu. Redactori: Vicki Georgescu, Cristina Vulpe, Petrisor Obae, Costin Andrei. Revista are doi ani de existenta, a ajuns la numarul 84 (48 pe anul in curs). Apare pe format mic si are 24 de pagini color. Este o publicatie profesionista, cu informatie prompta si diversa. Sumarul numarului 48 (4-10 decembrie 2000) contine, ca de obicei, un grupaj tematic (tema acestui numar: Uniuni in publicitate), eveniment, informatii in domeniul publicitatii dintre cele mai diverse (interne si externe), campanii de promovare a unor produse, advertising, legislativ, interviu, analiza s.a. Grupajul tematic cuprinde, intre altele, informatii despre activitatea Uniunii agentiilor de publicitate din Romania, despre programul International Advertising Association, Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice – ARP etc. Un loc special il detin materialele privind „tehnologia“ reclamei. Pagina de analiza se concentreaza asupra principalelor probleme cu care publicul roman s-a confruntat in campania electorala. Raspunsul: „Asupra problemelor zilnice“ a fost, din pacate, prea mult ignorat de majoritatea competitorilor politici, mult mai preocupati de „loviturile de imagine“. Aflam, de asemenea, ca (fireste!) in timpul campaniei electorale PRO TV a inregistrat cea mai mare audienta, ca cheltuielile de publicitate electorala in presa scrisa s-au cifrat la 1.103.954 USD si ca mai multe societati de televiziune, radio si televiziune prin cablu din tara au primit din partea CNA observatii si somatii publice, majoritatea pentru nerespectarea grilelor de program.


de ici, de colo

Un foarte lucid (si dramatic) articol semneaza, in numarul dublu 10-11/2000 al revistei basarabene Contrafort, Vitalie Ciobanu: „Moldovenismul“ sau imposibila despartire. Este o analiza pe mai multe „paliere“ a „moldovenismului“ antiromanesc si despre criza discursului public democratic in Moldova de peste Prut. Reproducem un fragment: „Spre deosebire de Romania, unde ziarele de partid au o pondere nesemnificativa, in Basarabia domina publicatiile partizane, chemate sa execute ordinele patronilor, nu sa-si informeze corect si impartial cititorii. Revistele independente, cu caracter analitic, supravietuiesc din greu ori isi inceteaza aparitia [...]. Este grav ca presa culturala romaneasca nu circula in Basarabia, si oricum umarul celor care isi pot permite sa achite un abonament, de pilda la Romania literara, 22, Observator cultural, Dilema, Apostrof s.a., este foarte mic. Sintem din ce in ce mai izolati, rupti de actualitatea politica si culturala romaneasca, straini de fluxul viu al dezbaterilor de idei din lumea contemporana. Exodul inteligentelor din Moldova a luat proportii alarmante. Asistam la o rapida ghetto-izare si degenerare a spatiului public (priviti cum isi articuleaza «ideile» parlamentarii!), care nu mai primeste stimuli din exterior. [...] Adinciti in extazieri mistice si in bovarisme provinciale, ne scapa realitatea din preajma noastra, pentru care nu mai avem un limbaj adecvat si o terminologie pe masura, in asa fel incit sa o facem transmisibila si inteligibila unor parteneri straini, pe al caror sprijin contam.“
In acest numar din Contrafort putem citi, de asemenea, partea a doua a unui „periplu literar“ pe care l-am mai semnalat intr-un numar trecut al revistei noastre: „Jurnalul pe doua voci“ (Vitalie Ciobanu-Vasile Garnet) despre Literatur Express Europa 2000.

Substantial si incitant, ca de obicei, numarul 7/2000 al revistei Provincia, supliment gratuit al ziarului Ziua de Ardeal. Chiar daca a aparut cu putin inaintea alegerilor generale din 26 noiembrie, comentariile si evaluarile politice nu sint, citite prin prisma datelor de astazi, deloc „depasite“ de evolutia evenimentelor, analizele isi dovedesc din plin valabilitatea. In orice caz, problema diferentelor de optiune electorala intre Ardeal-Banat si restul tarii isi gaseste in acest numar al revistei un excelent spatiu de dezbatere.
Una dintre principalele teme, abordata de Gabriel Andreescu si de Gusztav Molnar, priveste problema continuarii participarii UDMR la guvernare ca „prima faza a democratiei consensualiste romanesti“. Despre aceeasi problema discuta, intr-un amplu eseu (Transilvania, Romania si Europa), Caius Dobrescu, din perspectiva opiniilor despre multiculturalism in dezbaterile interetnice din Romania. Acelasi interes il suscita si „pledoaria pentru provincia inexistenta“ a lui Szokoly Elek, o radiografie a prejudecatilor discursului public romanesc in legatura cu Ardealul, sau cu concepte demonizate precum, de pilda, „regionalismul“. Sabina Fati comenteaza propunerea lui Gusztav Molnar despre necesitatea infiintarii unui partid regional in Transilvania, avertizind ca aparitia unui asemenea partid ar fi „o mina de ajutor pentru PDSR“ si un pretext pentru discursul nationalist: „Este evident, chiar daca Gusztav Molnar nu o spune direct, ca formarea unui partid regional in Transilvania ar avea ca scop, pe termen mediu, obtinerea autonomiei acestei regiuni. Romanii se tem, insa, ca acesta ar fi primul pas spre desprinderea Ardealului. Si cita vreme Romania nu va fi integrata in Uniunea Europeana, aceasta temere nu va disparea si orice discutie despre regionalizare si autonomie va fi privita in cel mai fericit caz cu scepticism, chiar daca mecanismele acestor descentralizari pot fi intelese rational si sint circumscrise cadrului legal. Pe de alta parte, un partid regional nu poate fi construit de sus in jos, dupa modelul centralismului democratic. Atunci cind ardelenii, indiferent de etnia din care fac parte, vor trai cu mult mai bine decit locuitorii celorlalte provincii, cind isi vor fi rezolvat problemele interetnice pe plan regional fara interventia centrului, cind opinia publica de aici va fi pregatita pentru o descentralizare politica, atunci probabil ca politicienii transilvaneni si intelighentia ardeleana, eliberati de complexul periferiei, vor lua in discutie si problema unui partid regional. Pina atunci insa orice fortare a notei in aceasta directie ar putea compromite pentru multa vreme aceasta idee.“ Marius Cosmeanu este insa de o (oarecum) alta parere: „Rostul unui spatiu public cum e cel propus de Provincia tocmai acesta cred ca este: de a dezbate o problema din vocabularul termenilor tabu ai lexicului politic romanesc. Pina la capat. Adica pina la clarificarea si gasirea unui raspuns, fie el pozitiv sau negativ, in functie de varianta pentru care optam fiecare. Verificarea valabilitatii raspunsului ales, prin urmare a existentei unui astfel de partid, poate fi facuta doar in cunostinta de cauza, de catre cei pe care problema transilvana ii priveste direct.“

Numarul trei/patru al revistei Euphorion din Sibiu are ca tema Limbajul. Dintr-un sumar foarte bogat, destul de inegal, in cadrul caruia semneaza numerosi autori (dintre care amintim pe Daniel Vighi, Marius Iosif, Adrian Iancu, Dan Bogdan Hanu), am retinut in special excelentul eseu Limbaj – mit – simbol al lui Stefan Borbély, o fina analiza hermeneutica in trei „trepte“, amintite in titlu, a initierii in moarte din nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade (si in special din La tiganci), folosind, in acest sens, si grila de analiza a lui I.P. Culianu. „Rostul acestui scurt eseu – afirma in incipit Stefan Borbély – este sa sugereze relatia particulara care se stabileste intre mit ca limbaj, libertate si fantastic. Vom recurge, cu precadere, la definitiile lui Mircea Eliade, pentru a ajunge la concluzia ca intre mitul ca limbaj si libertate exista o incompatibilitate de structura, demonstrata de logica paradigmatica a mitului: recurgind la gesturi mitice si rituale, omul comunitatii arhaice nu actioneaza in perimetrul libertatii, ci in acela al restrictiilor mimetice. De altfel, libertatea e un concept modern, secularizat: se ajunge prin el nu prin asumarea, ci prin abolirea mitului. Chiar daca e plenitudine, mitul ne apare ca fiind o plenitudine coercitiva: sacrul [...] inseamna supunere, asumarea unui cod, a unui «limbaj» mental si comportamental, nu emancipare.“

Tema numarului 13 al revistei ART-hoc, Publicatie a Centrului de Arta Contemporana – Chisinau, este „contextul“. Am citit cu interes interviul despre relatia dintre „arta estica“ si cea „vestica“ realizat de Marin Turea cu Jan de Lange, curator si critic de arta, directorul Fundatiei Kunstmanifestaties, Den Haag, Olanda. Nu mai putin, corozivul articol al lui Constantin Hostiuc (Critica intre full-contact si full-context) care „ataca“ atit „jargonul anglo-saxon al elitelor filozofice ocupate cu domeniul artelor“, cit si „argoul carpato-danubiano-(p)ontic corespondent... Sau eseul-„lectie“ al criticului rus Boris Groys despre arta contextuala (inclusiv cea rusa), „citita“ din perspectiva mitului platonician al pesterii. Insa sarea si piperul il constituie, si de aceasta data, informatiile „prinse“ in cronicile despre manifestari artistice, cum ar fi de exemplu cea a lui Iulian Robu din care aflam ca, in cadrul unui proiect international desfasurat la Bratislava, a fost prezentata o instalatie de reglare de conturi intre mafioti sau un pot-pourri cu cintece de leagan din intreaga lume si instalate pe unul din podurile de peste Dunare...
Din numarul pe luna decembrie al aceleiasi publicatii am retinut eseul lui Paul Virilio despre criza artei moderne (Tehnica tacerii), in traducerea Dorinei Bohantov si atractiva cronica a lui Vladimir Bulat despre arta contemporana basarabeana a ultimilor ani: „Moarte“ si „idiotie“ in epoca millenium-ului moldovenesc.

Dupa cum putem constata „lecturind“ pagina de revista revistelor a lunarului Timpul din noiembrie 2000, autorul anonim si colectiv (?) al amplei semnalari despre numarul 38 al Observator-ului cultural pare sa fi ajuns la concluzia ca e mai bine sa se instaleze pacea in polemica dintre Codrin Liviu Cutitaru si grupul Nimigean-Astner. Un posibil „epilog“, asadar. Aflam, astfel, ca, in opinia redactiei revistei Timpul, „nr. 38 al O.C. ofera destule texte care merita citite, chiar si cel semnat de dl C.L. Cutitaru.“ E vorba, evident, despre articolul Alte ispravi ale periferiei in drumul sau catre centralitate din al carui P.S. se citeaza abundent, mai ales ca in respectivul text Codrin Liviu Cutitaru sugera – precizindu-si pe un ton echilibrat pozitia – o posibila reconciliere intre „parti“: „Problema reala, pentru mine cel putin, a fost de la bun inceput amintita «societate deschisa», iar nu intiietatea «boemei» ori «academiei» in configurarea elitei literare...“ Iata si concluzia recenzentului anonim: „Ce sa spunem? E bine si asa. Mai bine mai tirziu decit niciodata.“ Subscriem, convinsi fiind ca amintita polemica nu face bine nimanui.
Ca „pauza de respiratie“ amintim, in acelasi numar al revistei, un excelent grupaj dedicat jurnalului si realizat de poeta Mariana Codrut. Grupajul cuprinde doua texte „metajurnaliere“ (si, fireste, profund subiective) – insemnari, reflectii, confesiuni semnate de Simona Popescu si Gheorghe Craciun. Retinem, de asemenea, un emotionant si, in acelasi timp, patrunzator text al lui Paul Miron in memoria parintelui André Scrima.

Din numarul 2 al revistei Plai cu boi („revista lu’ Dinescu“) ne-a atras atentia in mod special (printre alte „minunatii“) un splendid eseu al lui Andrei Plesu – despre ce credeti? Geopolitica si sprit. Sincer vorbind, nu credeam ca despre spritul autohton se poate scrie cu atita farmec si miez, nici macar de catre Andrei Plesu. Ce mai – avem in fata ochilor o adevarata capodopera „gustemica“, gastrofilozofie a unei bauturi aparent derizorii, in fond insa „la mijloc de rau si bun“ si, in plus, cu staif „vienez“, „Mitteleuropean“, in ciuda birfitorilor care ii atribuie o (falsa) origine „balcanica“. Un text de savurat si de meditat pe marginea lui (eventual cu un pahar de sprit in fata). Citam un fragment, cu regretul ca nu putem reproduce textul in intregime: „...exista in sporovaiala bulelor de aer din sprit un rapel la aciditatea berii. Ai spune, aproape, ca spritul e rezultatul unui efort aventuros de a apropia vinul de bere, de a conferi sobrietatii viticole «Witzul» fermentatiei. (Nu s-a reflectat destul la marele conflict cultural intre vinul sudic si berea nordica, fata de care derapajele huntingtoniene cu privire la ciocnirile civilizatiilor sint marunte abstractiuni scolare.) Ei bine, spritul incearca sa medieze intre bere si vin, intre baroc si clasic, asa cum incearca Europa Centrala sa mijloceasca intre radicalismele occidentale si cele orientale“.