OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Media Expres. stiri. analize. opinii. reglementari. investitii. realitate virtuala, publicatie editata de Media Manager s.r.l. (redactor sef: Mihai Pavelescu; redactor: Huana-Maria Radoi) a ajuns la numarul cinci. Are ca obiect zona „media“: audio-vizualul romanesc, Internet-ul, firmele de computere. 20 de pagini pe hirtie velina, excelente conditii grafice. Pagini de „televiziune“, „radio“, „CNA“, „perspective europene“, „ghid teritorial“ (televiziuni prin cablu), „interviu“, „comunicatii/Internet“, „finante“ (bilanturi/investitii), „diverse“. Informatii privind programele editoriale si benzile de frecventa ale posturilor radio si tv. Revista contine, de asemenea, doua pagini cu grafice de audienta ale canalelor tv romanesti si cu cite un top 10 al emisiunilor, serialelor, filmelor artistice, stirilor. si talk-show-urilor (sint prezentate cotele de piata „Bucuresti“, „urban“ si „national“). Conduc in top Vacanta Mare la PRO TV, Teleeurobingo Show, telenovela Maria Isabel, Chestiunea zilei, talk-show-ul Adrian Costea I, filmul Atractie exploziva, meciul Galatasaray – Arsenal si Stiri – alegeri 2000... O pondere importanta o detin informatiile privind activitatea posturilor de radio si televiziune de stat si private din Bucuresti si din tara, activitatea Consiliului National al Audiovizualului, legislatia in domeniul media, proiectele derulate, colaborarile cu institutii din strainatate, comertul electronic. Citeva titluri: Seminar IEM: Legislatie si reflectarea campaniei electorale in media, Difuzarea filmului american „Lolita“ la HBO a iscat critici puritane. Directiva in domeniul copyrigthului a primit sprijinul politic al ministrilor CE. In pagina 16, redactorul-sef Mihai Pavelescu publica un material privind strategia editoriala si bilantul primelor sase luni ale noii administratii a Societatii Romane de Radiodifuziune, puternic concurata de aparitia pe piata a primului concurent direct, Europa FM.


de ici, de colo

Numarul 34 al revistei Lettre internationale contine un foarte interesant grupaj-dosar dedicat jazz-ului (Scurt concert de jazz). In cadrul sau, Hans Chrisopher Buch semneaza un pasionat, pasionant si avizat eseu despre jazz si spiritul carnavalului (Va vorbeste un impatimit al jazzului). Duke Ellington – „cel mai siret dintre vulpoi se intituleaza materialul (la fel de avizat) semnat de Eric J. Hobsbawm in care muzica lui Ellington e abordata atit pe versantul ei „cult“ cit si pe cel „popular“. Insa cel mai incitant material al grupajului este convorbirea (insotita de comentarii post-factum) dintre Nick Kent si Miles Davis (La naiba, jazzul a murit! n.n.: oare?) Grupajul mai contine un articol despre jazz al lui Jean-Paul Sartre (Barul lui Nick – New York City) in care il descoperim pe filozoful francez in ipostaza, ceva mai putin cunoscuta, de jazzofil (articolul a aparut intr-un numar din 1949 al revistei Jazz Hot).

Un obicei si prost si pagubos al unora dintre conationalii nostri care au impresia ca le stiu pe toate este aplombul cu care scriu despre orice tema, in totala necunostinta de cauza. Un caz recent, comentat de S. Damian pe larg in revista 22 de saptamina trecuta, este cel al istoricului Florin Constantiniu care a publicat in ziarul Azi un text, Internationalism si mondialism, ce compromite, in opinia lui S. Damian, „insasi natura meseriei de istoric si de publicist“. Analiza cumpanita si obiectiva realizata de S. Damian releva lipsa de probitate a profesorului Constantiniu atunci cind, ignorind premeditat orice definitie a conceptului si mizind pe ignoranta cititorilor ziarului Azi, acesta se lanseaza in diatribe vehemente la adresa mondialismului instrument al „hegemonismului american“, echivalent, in opinia istoricului, cu internationalismul proletar. Comentariul lui S. Damian pune in evidenta derapajele de gindire care apar atunci cind un istoric, renuntind la documente, substituie istoriei ideologia.

Pornind de la enciclica Fides et Ratio promulgata recent de catre Papa Ioan Paul al II-lea, numarul 4/2000 al revistei Vatra gazduieste un amplu symposion despre relatia dintre filozofie si teologie. Adevaratul punct de atractie il constituie insa micul epistolar Umberto Eco – cardinal. Carlo Maria Martini (p. 87-89) in care U. Eco vorbeste despre Obsesia laica a noii Apocalipse.


la colt

Printre victimele caniculei din ultimele saptamini se numara si critica literara – sau cel putin o anumita parte a ei, mai meteosensibila. Recenzind (in Romania literara 29/2000) volumul Bucla al lui T.O. Bobe, Gheorghe Grigurcu scrie, nonsalant, Cristian Tudor Popescu in loc de Cristian Popescu, iar dupa ce citeaza intreg poemul Poezia de dragoste a lui nea Gica, criticul ne serveste, suficient, consideratii de genul: „E o incantatie a iubirii biruitoare de obstacole, inclusiv cele ale expresiei poetice“; „Erou suficient de interesant, acest Figaro dimbovitean care e nea Gica este adus in mediul boemei optzeciste“ (? n.n.). In aceeasi linie a bunelor intentii lipsite de instrumente (critice) adecvate, Henri Zalis propune o serie de „mutatii in interpretarea modernismului“, sanctionind inertia interpretarilor didactice privind simbolismul romanesc. Insa stupoare! In viziunea lui Henri Zalis, „capetele de afis“ ale curentului, „incorporate odata pentru totdeauna in galeria marilor simbolisti“ sint Lucian Blaga (!!!) si George Bacovia. Daca in ceea ce-l priveste pe Bacovia „revizuirile simbolismului“ (sustinute si rezumate aproximativ de catre autor pe urmele a numerosi critici literari) sint de bun-simt, ramine un mister cine l-a „incorporat“ pe Blaga „odata pentru totdeauna“ in „galeria marilor simbolisti“. Iata acum un exemplu de „comentariu critic“ à la Henri Zalis: „Astfel, simbolismul inteles la modul static, didactic, mai poarta uniforma scolara. Cei doi exponenti ai sai de frunte, Blaga si Bacovia, parasesc insa locul lor din casetele de microfilme pastrate in colectiile marilor biblioteci si ies in arena. Sint doi autori intineriti...“ etc. Autorul nu pare a fi in tema nici in privinta definirii modernitatii literare: „Prin excelenta redusa la un fel de delir verbal (redusa de cine? n.n.), modernitatea nu inseamna, evident, doar suprarealism viscos si dicteu dadaist“. Mai departe, Henri Zalis ii concede lui Blaga apartenenta la expresionism, dar face ditamai confuzia intre curentul simbolist si „simbolismul piesei Zamolxe“. Pe cind includerea simbologului Vasile Lovinescu in „galeria marilor simbolisti“? Inca o perla: „Poezia blagiana, mai mult ca oricare alta, devine in plan cognitiv agentul osmotic intre finalitati si intentionalitati“. Sa fie oare acestea „inovatiile interpretative“ pe care Henri Zalis le propune ca alternativa didactica? Credem mai degraba ca avem de a face cu niste gafe de toata frumusetea in interpretarea modernismului, drept pentru care nu-i putem in nici un caz acorda „nota de trecere“. Caldura mare!

Desi nu s-au omorit nici in noua formula sa atraga un public mai larg, „responsabilii“ numarului cvadruplu (!), de vacanta (26, 27, 28, 29/2000) al Contemporanului revin usurati la stilul care a impus dupa 1990 revista in topul publicatiilor culturale ilizibile: cearsafuri interminabile, tone de material literar aruncate cu ghiotura in pagina numai si numai pentru satisfacerea ambitiilor megalomanice ale redactorilor si colaboratorilor apropiati. 64 de pagini de revista din care nu mai putin de cincisprezece sint ocupate de o piesa de teatru fabulistica, „de idei“ (Ursul si stiuca) a lui Nicolae Breban. Parca nemaiincapind in romanele sale postrevolutionare, prolixitatea i s-a intins si in teatru, cu precizarea ca ambitiosul romancier nu a avut niciodata vocatie dramatica... In passo doble cu magistrul, Aura Christi publica un „poem epic“ (Vulturi de noapte) de doar... 10 pagini! Tot atita celuloza consuma Jurnalul otoman (teribil titlu!) al pictorului Marin B. Marian si eseul despre „arta teoretica“ de Marin Tarangul. Imbatati, probabil, de aerul tare al marii culturi romane din care pretind a face parte, redactorii Contemporanului nu ofera nici un fel de explicatie pentru aceasta catastrofala idee publicistica, o adevarata sfidare la adresa eventualilor cititori si un exemplu de cum nu trebuie facuta o revista culturala. Pacat de bietii copaci sacrificati, ca de padurea de simboluri ce sa mai vorbim... Exista totusi si unele parti lizibile, pe alocuri chiar interesante. Intre ele, o ancheta realizata de catre Dora Pavel (Cum, cind si cu ce scriu scriitorii romani?) la care raspund Mircea Nedelciu, Nicolae Balota, Ion Pop, Dumitru Tepeneag, Bianca Balota si Gabriela Melinescu.

De cenaclul si antologia Amurg sentimental s-a ocupat intr-unul din numerele precedente ale Observatorului cultural Paul Cernat, la rubrica lunara „dedicata“ veleitarilor. Ne ocupam de data aceasta de periodicul-mama, lunarul Amurg sentimental. Revista de literatura, informare si divertisment (director: Ion Machidon, redactor-sef: Teodora Motet, redactor-sef adjunct: Bogdan I. Pascu; redactori: Roxana Cheler, Floarea Buzincu, Radu Danaila – Tazlau, Neamt, Alexandra Firita – Bolintin Vale, Giurgiu etc., etc). Certati cu gramatica (v. I. Daniel, „cunoscutulu-i stil“), maestri ai anacolutelor, grafomani marunti, versificatori cu sentiment, unii dintre ei supravietuitori ai culturii tip „Cintarea Romaniei“, semnatarii dau impresia ca unicul scop al aparitiei acestei publicatii e impartirea ei pe la prieteni si rude. In felul acesta au, probabil, duioasa impresie ca sint „publicati“ undeva. De fapt, revista este emblematica pentru „amurgul sentimental“ al culturii pasuniste. Sintem informati despre tot felul de „intimplari spirituale“ de la Tirgu Jiu, despre activitatea retelei de veleitari din teritoriu, despre concerte ale unor „indragiti interpreti de romante si muzica populara“. Cum era si firesc, nu lipsesc eseurile lacramoase despre „Domnul Eminescu“. Un chenar cu poezele are si un motto (semnat de acelasi I. Daniel): „Mihai Eminescu este lumina lui Dumnezeu la care, citindu-i poeziile, pentru o clipa devii universal“. Ca doar asta e, nu-i asa?, dorinta fierbinte a celor de la Amurg sentimental... Sa fie, macar pentru o clipa, universali! In pagina 2 descoperim, induiosati, un „calendar al colaboratorilor“ A.s. (15.07.1984 – s-a nascut Cotolea Mioara s.a.), lucru care nu ne mira prea mult, cunoscut fiind obiceiul automitizarii in rindul provincialilor obsedati de mania autorlicului. Despre acest narav depun marturie poetastri publicati sub genericul „Poeti nemteni“ sau grupaje gen „Slobozia culturala“. Iata si un fragment din semnalarea unei carti de versuri a lui... Radu Herjeu: „sentimentalismul poetului rostit cu grija ca o struna de vioara in virtejul arcusului de o traire directa... seamana tot atit de bine cu o lumina care curge perpendicular peste inimile noastre impatimite de sensibilitati si neliniste“. Tulburator! Vorba lui Ion Machidon: numele acestui poet, mai devreme sau mai tirziu se va impune cu adevarat pe ogorul slovelor romanesti“. Iar acum citeva versuri sensibilicoase dintr-un grupaj intitulat: „Poezii de: Ion Lucian Colita“: „Eternitatea dincolo de lut.../Ne-a destinat sa cautam iubire.../Si-i redorim Adincul absolut/Pierzind, de cite ori, o nemurire“... Dupa toate acestea, traducerea schioapa din Jacques Derrida (p. 10) ne aduce aminte de povestea cu „tichia de margaritar“.