OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor a avut loc marti, 29 februarie, la ora 12.00, un moment aniversar: 15 ani de la inceputurile Memorialului Sighet, primul memorial al victimelor comunismului din lume. Gazda evenimentului, Ana Blandiana – alaturi de colegii de la Academia Civica – a intimpinat cu caldura si familiaritate pe cei adunati, pentru ca printre invitati (oameni politici, oameni de cultura, fosti detinuti, jurnalisti etc.) s-au numarat oameni care au sprijinit, la inceputurile lui, infiintarea acestui memorial. Singura problema a intilnirii a fost una destul de frecventa, de altfel, la noi – sala neincapatoare si sufocanta. Sala Oglinzilor s-a aglomerat rapid, nici macar invitatii cu nume sonore n-au reusit sa inainteze pina in primele rinduri.

Regizorului Stere Gulea i s-a adus pe sus un scaun si a fost poftit, impotriva evidentei, sa vina mai in fata. Tot acolo au ajuns, intr-un final, Victor Ciorbea, Marius Oprea, Stejarel Olaru, Ticu Dumitrescu, Petre Mihai Bacanu, Mihai Creanga, Lucia Hossu-Longin. Sosit mai din timp, criticul Dan C. Mihailescu ocupa deja un loc destul de confortabil. Poate ar fi trebuit gasita o alta sala – cineva vorbea de Muzeul Taranului –, dar Ana Blandiana a avut si o justificare pentru alegerea acestui spatiu: pentru ea, ca si pentru Romulus Rusan, cei 15 ani care s-au scurs de la infiintarea Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei au reprezentat „15 ani sustrasi vietii literare si literaturii“, dar si o munca ajunsa la implinire si aniversata simbolic in spatiul Uniunii Scriitorilor.

Satisfactia implinirii acestui efort indelung a fost exprimata nu numai de initiatoarea memorialului, Ana Blandiana, ci chiar de imaginile prezentate, mai graitoare decit orice discurs: un filmulet de 4-5 minute a prezentat felul in care arata Sighetul acum 15 ani – o cladire abandonata, cu peretii scorojiti –, in comparatie cu ceea ce este el astazi: un muzeu coplesitor, cu 50 de incaperi, bine organizat si cu multa informatie. Citeva cifre ar putea ilustra ideea: muzeul are cam 5.000 de ore de inregistrari de istorie orala, 100.000 de fise de detinuti politici, 40.000 de pagini rezultate din simpozioane si scoli de vara, iar anul trecut s-au inregistrat 45.000 de vizitatori, dintre care 80 % romani. Ana Blandiana a subliniat importanta acestui ultim procent, in conditiile in care succesul acestui memorial a fost, in decursul timpului, mai ales international si mai putin national. Apropo de aceasta reusita, Ana Blandiana a evocat anii in care statul roman ii considera „dusmani“ pe initiatorii Memorialului Sighet (e vorba de Guvernul Vacaroiu, in vremea caruia, dupa obtinerea acordului Consiliului Europei, ziarul Vocea Romaniei a titrat „Sacrilegiul de la Sighet“, acuzati fiind ca vindeau Consiliului Europei suferintele romanilor...).

Cel dintii guvern – a continuat ea – care a recunoscut Memorialul Sighet a fost Guvernul Ciorbea – Victor Ciorbea fiind unul dintre invitatii evenimentului. Egida Consiliului Europei a fost obtinuta in 1995, pe vremea cind Romania nu era membra a Consiliului Europei, si a reprezentat cu atit mai mult un sprijin moral in punerea la punct a muzeului (din fosta inchisoare stalinista de la Sighet), dar si a Centrului International de Studii asupra Comunismului (care functioneaza la Bucuresti). Memorialul Sighet, „cea mai emotionanta si cea mai importanta readucere in memorie a dramelor provocate de comunism in Europa“ (Dennis Deletant, membru in Consiliul Stiintific al Centrului International de Studii asupra Comunismului) si primul memorial de acest gen, a fost nominalizat, in 1998, printre primele trei locuri ale memoriei europene – alaturi de Memorialul Auschwitz si de Memorialul francez al Pacii. O dovada ca acest memorial era necesar, isi avea locul lui – a adaugat Ana Blandiana. Printre cei care au facut foarte mult pentru acest memorial se numara si Lucia Hossu-Longin, cu documentarul sau tulburator dedicat Memorialului Durerii.

De altfel, o lista cu „colaboratorii si sustinatorii“ memorialului e publicata in materialul de presa: e de retinut faptul ca sprijinul moral nu a insemnat neaparat si sprijin financiar, iar punerea la punct a memorialului a insemnat nu numai ani de munca, dar si bani (statul roman a acordat in acest sens subventii anuale, conform Legii nr. 95/1997).
Anul acesta a devenit posibil, spune Ana Blandiana, un vis despre care nu stia ca se poate realiza atit de simplu: e vorba de „Muzeul de luat acasa“, replica virtuala a Memorialului Sighet. Unul dintre „defectele“ muzeului este acela ca ofera prea multa informatie, necesita mult timp si energie pentru a fi vizitat in totalitate. Or, vizitatorul ar trebui sa plece acasa cu un set de informatii clare, pe care o vizita in graba sau de o zi nu le poate asigura. Lucrul a devenit posibil gratie vizitei virtuale a muzeului, realizate prin colaborarea dintre Spider net si Asociatia Civica. La aceasta aniversare a celor 15 ani de Memorial Sighet, un reprezentant Spider net a facut o mica demonstratie, pentru cei prezenti, a felului in care poate fi accesat muzeul virtual. Transpunerea virtuala iti permite nu numai sa acumulezi informatii – urmind o „replica“ fidela a muzeului real sau orientindu-te dupa harta muzeului si facind un simplu clic pe obiectivul de interes, ci si sa apropii si sa maresti documentele respective.

Muzeul virtual pare un mijloc elegant si eficient de vizitare a muzeului si de aflare de informatii, in speranta ca el nu va functiona ca un inlocuitor, ci doar ca un indemn si totodata un suport pentru muzeul real. Care, in forma pe care o imbraca astazi, merita vizitat nu numai cu nostalgie (dureroasa), ci si cu admiratie pentru efortul depus de Ana Blandiana, Alianta Civica si intreaga echipa de cercetatori care lucreaza pentru muzeu la Centrul International de Studii asupra Comunismului din Bucuresti. Ana Blandiana a tinut sa aminteasca si de Scoala de vara de la Sighet, care se desfasoara de 10 ani si care numara 100 de participanti (tineri) in fiecare an (alaturi de 80 de conferentiari), dintre care unii erau prezenti in Sala Oglinzilor (desi media de virsta depasea, totusi, prima tinerete) – semn al unei receptari din partea tinerilor care este promitatoare. Si, in final, o aluzie facuta jurnalistilor prezenti in sala: presa ar trebui sa vorbeasca si despre Sighet, cu toate ca nu se produc scandaluri acolo... Scandaluri nu, minuni probabil ca da, din moment ce Ana Blandiana este prima care recunoaste ca cei 15 ani de Memorial Sighet reprezinta pentru ea (si colegii din Alianta Civica) „o mare uimire“.