OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu toate declaratiile, matrapazlicurile si tertipurile din jurul legii minoritatilor, sint din ce in ce mai convins de faptul ca in Romania, simbolic vorbind, exista doua tipuri de maghiari. Unul, cel numit de presa maghiara „radical“, care traieste intr-un sistem de simboluri romantice si pentru care un gest este intotdeauna mai important decit un argument. Celalalt tip, „moderatul“, sustine ca in politica n-ai sanse de izbinda fara argumente si compromisuri, este inteligent si diplomatic, dar a reusit intr-atit sa se inhibeze cu diferitele caragialisme, incit in situatii de conflict nu se poate sti daca vorbeste despre scopuri sau despre fotolii.

Toate aceste lucruri mi-au venit in minte citind declaratia presedintelui UDMR, Béla Markó, precum si a Uniunii Civice a Maghiarilor. Primul a declarat ca UDMR-ul nu vrea sa paraseasca coalitia guvernamentala, in timp ce UCM a dat publicitatii un comunicat in care cere demisionarea conducerii de virf a UDMR, pe motiv ca elita politica romaneasca nu vrea sa accepte de bunavoie nici macar „autonomia asta hilara“ asigurata de proiectul legii minoritatilor.
Ce-i drept, in pofida tuturor aversiunilor mele fata de tot ce e desuet si patetic, in acest moment inclin sa dau dreptate UCM-ului.

Desigur, pentru aceasta formatie ar fi buna si credibila numai o autonomie deplina in Secuime, si nu pune deloc problema cum se va folosi autonomia si de ce numai secuimea ar fi indreptatita s-o primeasca (antipragmatismul simbolurilor!), iar in comunicat se simt atit adversitatea fata de Markó si ceilalti, cit si bucuria de-a fi gasit inca o ocazie (UCM a dorit dintotdeauna demisia conducerii UDMR). Pe de alta parte insa, unul dintre scopurile majore al UDMR a fost chiar aceasta lege asa cum este proiectul ei. Promulgarea legii a facut parte si din programa coalitiei. Atunci cum se face ca aceeasi coalitie (intelege PUR) isi bate joc de ea, si UDMR nu are nimic de spus? Mai mult inca: de ce trebuie ca presedintele Uniunii sa calmeze spiritele in privinta provocarii unor tensiuni guvernamentale? Nu inseamna asta „coborirea“ scopurilor pe care ar vrea sa le atinga?

Am mai spus-o, nu sint adeptul tensiunilor doar de dragul tensiunilor, nici a suspendarii cu orice pret a discutiilor. Dar continuu sa cred ca in unele situatii (cum a fost cazul statuii de la Arad, a groapei din Cluj si acum a legii minoritatilor) UDMR ar trebui sa puna piciorul in prag. Nu spun asta doar pentru ca sint maghiar: o spun si pentru ca am in vedere interesul Romaniei. Poate suna bizar ce sustin, dar ce ar fi bine pentru imaginea Romaniei? Incet-incet, toata lumea ne stie datorita neseriozitatii in gestionarea contractelor, nerespectarii promisiunilor, tergiversarii unor aspecte despre care am crezut ca sint de mult lamurite etc. Saisprezece ani citi au trecut de la 22 decembrie 1989 s-ar zice ca ar fi trebuit sa ajunga pentru implementarea unui alt tip de comportament. Se vede insa cu ochiul liber ca acesti ani n-au fost de ajuns. Umanistii conservatori sint de fapt nici mai mult, nici mai putin decit niste carieristi balcanici.

Ei bine, poate ca singura solutie impotriva unor asemenea oameni si moravuri este sa le amintim ca exista o limita. Depasirea acestui punct (nu vreo cerere a maghiarimii, ci pur si simplu o conditie stipulata intr-un contract, fie el si nescris – oamenii mai au si cuvint de onoare) atrage dupa sine intoarcerea spatelui de catre partea cealalta. De saisprezece ani incoace incercam sa intelegem si prin intelegerea asta sa menajam chiar mentalitatea aceasta mai mult Mitica decit mitica. Ar fi timpul sa inteleaga acum toti Miticii, daca nu natura contractelor, macar ca totusi nu pot face orice le trece prin cap. Daca bunul-simt (vai de noi!) le permite, noi nu le permitem. Nu le permitem nu pentru ca „noi“ sintem maghiari, iar „ei“ romani, ci pentru ca ei si noi am incheiat un contract pe care ei nu le-au respectat.
Altfel, vom cadea cu totii in gropile balcanismului.