Mesia şi Supravieţuitorul

Autor: Alexandru HÂNCU | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

„Cele mai importante alegeri din toate cîte au fost.“ E un clişeu jurnalistic ieftin de tot, din categoria „meciul secolului, lumee-lumeee“. Dar clişeele nu dispar pentru că, deh, măcar din cînd în cînd, sînt adevărate. Un alt clişeu, împrumutat tot din presa sportivă, zice că „meciul se joacă pînă la fluierul final“. O invitaţie la prudenţă. Comentariul politic însă, ca şi cel sportiv, presupune şi divinaţie. Dat în bumbi, ghicit în cafea, glob de cristal. N-ai ce-i face. Asta-i cutuma. Aşa că hai să ne distrăm. McCain–Obama riscă să fie cea mai importantă alegere din istoria democraţiei. Nu doar americane. În general. De la grecii antici şi pînă azi. Momentul în care socialismul va răpune fiara capitalistă chiar în bîrlogul ei. Nu prin revoluţie, ci prin alegeri. Na!

Aţi înţeles, ideea ar fi că iese Obama. Aţi înţeles-o mai demult. S-a spus, s-a repetat, s-a răs-repetat. Caz în care Barack Hussein Obama va fi primul preşedinte american ales nu de electorat, ci de mass-media. N-a existat vreodată un candidat mai puţin criticat. Practic, cu imunitate la critică. O explicaţie e că la Barak Hussein Obama nu e nimic de criticat. O altă explicaţie posibilă e corectitudinea politică, în sensul că, Obama fiind negru, orice critică nu poate fi decît o dovadă de rasism. De fapt, însăşi invocarea acestei variante e o dovadă de rasism. Astfel, rămîne valabilă doar prima variantă, anume că Barack Hussein Obama e perfect. Deci, cîştigă sigur. Bun, acuma, dacă tot glumim, e cu putinţă şi a treia variantă. Anume, că elitei presei americane, care, după propriile mărturisiri, e de stînga în proporţie de 90%, i-au cedat nervii după opt ani de Bush. Aşa că şi-a aruncat bunul-simţ pe geam şi-a hotărît să treacă necondiţionat, cu arme şi bagaje, în tabăra lui Obama. Mai exact, să nu-i mai prezinte campania, ci să i-o facă. Ar fi de neimaginat, nu? Desigur.

Pe 24 octombrie, Michael S. Malone a publicat pe site-ul ABC News un articol năucitor. Malone are ziaristica în gene. Reprezintă a patra generaţie de jurnalişti din familie. Străbunicul lui a înfiinţat un ziar legendar – Oregon Journal. Bunica lui a fost prima ziaristă din stafful cotidianului Los Angeles Times, iar tatăl lui, un cunoscut jurnalist free-lance. În 30 de ani de carieră, Michael a lucrat pentru Wall Street Journal, Fortune, Economist, Forbes, televiziunea publică americană PBS, ABCNews.com – cît şi pentru „Biblia“ presei americane, New York Times. Scrie mai mult despre industria informatică şi are 12 cărţi publicate. Ei, cu mai puţin de două săptămîni înainte de alegeri, omul a simţit nevoia să spună cîteva lucruri. Ideile principale: „Elita mass-media face un joc foarte, foarte periculos – cu publicul, cu Constituţia ţării şi cu propria-i soartă… Părtinirea din această campanie electorală e uluitoare şi scandaloasă… nu se compară cu nimic din ce-am văzut… Nu, nu sînt unul dintre cei care spun că presa e prea dură cu republicanii… Reproşul meu (şi, cred, al majorităţii americanilor) e lipsa durităţii echivalente în ceea ce-i priveşte pe democraţi – şi, mai rău, rolul de cîini de atac jucat de presă în favoarea senatorilor Barack Obama şi Joe Bidden… Dacă sondajele nu greşesc, sîntem pe cale să-l alegem ca preşedinte pe un om care e, în esenţă, un cifru. N-a lăsat în urmă documente, pare să aibă foarte puţini prieteni dispuşi să vorbească şi din biografia lui lipsesc ani întregi. Evident, nu e vina senatorului Obama: treaba lui e să se pună în cea mai bună lumină cu putinţă. E vina presei de elită, singura care avea resursele să prezinte aşa cum se cuvine aceste alegeri şi care a refuzat sistematic să o facă“.

Obama a fost acuzat de multe. Că a fost lansat de aşa-numita „Maşină Politică“ din Chicago, larg recunoscută în America pentru corupţia revoltătoare şi investigată de FBI. Că a avut legături cu un terorist marxist, pe nume Bill Ayers, şi cu Tony Rezko, un om de afaceri de origine siriană, condamnat pentru corupţie. Marea presă americană le-a declarat „nimicuri“ şi a trecut peste. În repetate rînduri, Obama a spus că doreşte „redistribuirea avuţiei“ Americii, prin impozite, desigur. O mantra a marxismului, de la Manifestul Partidului Comunist încoace. A promis educaţie universitară plătită de la buget pentru toţi cei care vor să facă o facultate, în schimbul unui fel de „muncă patriotică“; îngrijiri medicale universale; crearea a cinci milioane de locuri de muncă în sectorul „energiilor curate“ – solară, eoliană etc. – prin care America să devină independentă, în următorii 10 ani, de petrolul din Orientul Mijlociu. A declarat că va numi judecători care vor lua decizii bazate, în primul rînd, pe „empatie“ cu victimele nedreptăţilor. Şi, revenind la „mantra“, a sugerat că rolul Curţii Supreme de Justiţie ar putea fi şi de a „redistribui avuţia“ prin decizii judecătoreşti, nu prin legi votate de Parlamentul ales al ţării. Subiecte aparent neinteresante, peste care marea presă a trecut în grabă.

Pregătindu-ne să încheiem gluma, alte cîteva lucruri: Barack Hussein Obama e, fără nici un banc, adorat de mulţimi ca un Zeu. Pe Internet, există chiar site-uri unde e comparat, la modul foarte serios, cu Iisus. Iar unii îl declară, de-a dreptul, Mesia. Pe propriul lui site de campanie, a fost semnalată o poză cu o interesantă inscripţie – „Obama is God?“.

Acum cîteva luni, la Berlin, celebra Cristiane Amanpour, de la CNN, a spus, în direct, că Obama a ţinut „un discurs mesianic“. Iar un realizator de talk-show de la MSNBC, Chris Matthews, a mărturisit, pe post, că simte „un fior urcînd pe picior“ atunci cînd vorbeşte Obama. Pentru cine nu ştie, poate merită menţionat că Iisus nu era interesat de vreo candidatură politică, nici măcar la funcţia supremă în stat. În caz de victorie, Obama ar putea, totuşi, mulţumi sorţii: desprinderea în sondaje s-a produs odată cu criza financiară. Care putea foarte bine să mai întîrzie. Pe de altă parte, există analize care spun că respectiva criză putea fi, dacă nu oprită, măcar redusă considerabil de o lege din 2005, care urmărea să elimine riscul faimoaselor „obligaţiuni bazate pe ipoteci fără acoperire“. Senatorul John McCain a fost printre sponsorii legii. Senatorul Obama s-a numărat printre cei care au îngropat, prin vot, iniţiativa.

Obama e un orator de forţă şi de farmec. Fascinează. Fascinantă va fi şi dilema în care se va găsi, dacă va cîştiga. A fost propulsat în prim-plan de stînga radicală din Partidul Democrat. Care aşteaptă politici radicale de stînga promovate de la Casa Albă. Cu o săptămînă înaintea alegerilor, sondajele îi dau însă lui McCain în jur de 43%. Iar o bună parte din electoratul democraţilor e de centru-dreapta. Ceea ce confirmă că publicul american rămîne, în esenţă, conservator. Dacă promovează politici socialiste, Obama riscă să-şi suie ţara în cap. Dacă merge pe politici conservatoare, riscă să-şi suie partidul în cap. Dacă încearcă să le combine, îşi urcă pe toată lumea în cap. Bine, şi despre McCain, nimic? Ba da. Un singur lucru: i se spune „The Survivor“. Supravieţuitorul. A scăpat cu viaţă din detenţia cumplită din Vietnam. A scăpat de cancer. Anul trecut, era mort din punct de vedere politic, şi totuşi a cîştigat învestitura Partidului Republican. Dacă recuperează 4 procente din avansul de 7% pe care îl are Obama, cîştigă. Mai e mai puţin de o săptămînă. Dar „în politică, o săptămînă e o veşnicie“, zice un alt clişeu, cu care chiar încheiem gluma.