Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2008   |   Octombrie   |   Numarul 443   |   Metafizica melancoliei

Metafizica melancoliei

Autor: Oana CRISTEA GRIGORESCU | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Glasuri ca frînturi de realitate, ca secvenţe nu neapărat ordonate ale unei lumi populate de fiinţe dirijate de trăiri. Glasuri multiple întretaie parcursul unei vieţi sau doar cursul gîndurilor; ele ţes astfel textura fragilă a realităţii, a lumii percepute exclusiv prin sensibilitatea individuală. Sentimentele, ca motor ascuns al gesturilor noastre, sînt cheia de lectură a spectacolului Voci, realizat de Gavril Cadariu, după un scenariu de Alina Nelega, la Teatrul pentru copii si tineret Gong din Sibiu.

Regizorul propune o formulă experimentală de teatru nonverbal de animaţie pentru adulţi, în care actorul cu mască sau la vedere şi obiectele animate ne suspendă între starea de vis şi trezie, într-un spaţiu al emoţiei pure, nediluate de raţiune. Percepem existenţa altfel decît în termenii pragmatismului materiei, purtaţi de fluxul şi refluxul gîndurilor. Explorăm peisajul existenţial urmînd conturul incert al imaginii vieţii reflectate în oglinda interioară. Gavril Cadariu enunţă subiectivitatea ca regulă a jocului într-un spectacol fluid, ce explorează graniţa labilă dintre obiectiv şi subiectiv în percepţia realităţii.
 

Chipul unei adolescente, proiectat supradimensionat pe ecranul din scenă, trimite o privire ce trece dincolo de publicul care pătrunde în sală. Citim în ea o voce ce urcă de dincolo de tărîmul conştientului: glasul latent al vieţii ce afirmă existenţa ca dat al fiinţei. Doi fetuşi cresc în spaţiul protector al întunericului. Matricea universală a facerii modelează fiinţe umane fără identitate, destinate aceluiaşi parcurs: cunoaşterea senzitivă, descoperirea propriei fiinţe, a celuilalt, primii paşi ce cuceresc lumea. O lume în care gestul te apropie sau te opune celuilalt, construită pe principiul atracţiei şi al respingerii, a acţiunii şi a reacţiunii, a plinului şi a golului complementar.

Schimbare de cadru şi de proporţii. O uriaşă rîşniţă macină timpul, în fereastra animată a emoţiilor. Un accident pe parcurs inversează în mecanismul roţilor dinţate raportul cu realitatea. Timpului rîşnit îi iau locul iluziile. Aparent benigne jocuri animate insinuează distorsiunea percepţiei realului, filtrat de subiectivitate. Floarea, fluturele, ceaşca de ceai cedează treptat teren în faţa monstrului ce transformă jocul în luptă. O luptă cu gheara uriaşă – fragment al fiarei neidentificate –, o prezenţă subiectivă şi parţială a realului, o viziune deformată, plasată la graniţa dintre exces de fantezie şi fantasmagorie. Personaje de hîrtie duc lupta cu demonii interiori, pentru a se întoarce asupra fiinţei ca nisip măcinat, ce cade întîi ca o părere, apoi din ce în ce mai mult, copleşind-o. Nisipul livrat la ieşirea din mecanismul roţilor dinţate ale monstrului Cronos trimite la deşertăciunea sensului luptei. Cîteva clipe de frumuseţe absolută, înecate în melancolie, rămîn răsplata luptei inegale cu himera.
 

Realitatea impalpabilă a vocilor interioare e ritmată în spectacol de glasurile muzicale, de jocul cu raportul dimensiunilor şi de soluţiile de animare a obiectelor cu sfori la mare distanţă. (Remarcabilă coordonarea celor patru actori şi mînuitori în animarea din culise a monstrului.) Soluţii scenice originale, precum gheara fiarei sau defilarea rochiţelor-personaje din hîrtie, circumscriu atmosfera fluidă a spectacolului. Monica Baldea şi Angela Pascuy acoperă diversitatea remarcabilă a sarcinilor actoriceşti cu precizie şi eleganţă, dau aerul de fragilitate şi evanescenţă al întregii construcţii şi nota sa apăsat melancolică. Cercul se închide la final: la ieşirea din sală, ne însoţeşte chipul transformat al adolescentei. O privire fixă, pierdută, invocă sentinţa Ecleziastului.

 


 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Educaţia – o piatră de încercare
Endemicul plagiat în şcoala românească
Cele mai recente comentarii
gabriela.gheorg@gmail.com
o referință la lucrările dlui Solomon Marcus
ma bag &io ca musca pan' lapte...
ref nedumerirea dlui Foarta
nea marin
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire