Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2001   |   Februarie   |   Numarul 51   |   Meteorologie, arheologie si presiune subacvatica

Meteorologie, arheologie si presiune subacvatica

Autor: Gheorghe CRACIUN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Despre proza lui Mircea Nedelciu s-a scris mult in ultimii douazeci de ani si din perspective dintre cele mai diferite. Proza acestui autor pare astazi pentru multa lume (inclusiv pentru autorii de manuale scolare) un teritoriu destul de precis cartografiat, care nu mai poate oferi mari surprize nici tematice, nici tehnice. De spus imediat ca interesul pe care Mircea Nedelciu l-a stirnit in ochii criticii a fost motivat in primul rind de modul sau intim de a-si articula si compune discursul, cu alte cuvinte, de tehnicile sale narative, cuceritoare prin noutate, autenticitate si firescul utilizarii lor in cele mai neasteptate contexte. Astazi inca, atunci cind spui „Mircea Nedelciu“ spui „inginerie textuala“, „transmisiune directa“ etc. Acestea nu sint fireste niste clisee sau niste prejudecati critice instituite de trecerea timpului, ci adevaruri ale scrisului lui Mircea Nedelciu, mai mult sau mai putin bine intelese de cei care le-au identificat si comentat. Nu e in intentia mea sa ma opresc inca o data asupra lor. Problemele naratologice ale scrisului lui Mircea Nedelciu au fost luate de mult in discutie. Insa de multe ori ele au fost tratate impropriu – ca aspecte in sine, prin izolarea lor de subiecte, situatii, personaje si continuturi – si asta pentru ca la noi experimentul in proza pare inca un fenomen extravagant, exterior creatiei ca atare, de valoare indoielnica, trezind suspiciunea, cind nu de-a dreptul etichetarile peiorative.

Pornind de la aceste rapide constatari, vreau insa sa fac citeva observatii in legatura cu cartea postuma a lui Mircea Nedelciu, Zodia scafandrului, despre care sint convins ca se va mai vorbi, si pro si contra. Pentru unii critici, precum Alex. Stefanescu, (vezi o cronica recenta din Romania literara) cartea a provocat deja dezamagire si comentarii rau voitoare, prin reducerea ei la derizoriul biografic si viziunea terre à terre, ceea ce nu era cazul, pentru ca substanta volumului in discutie – cum poate constata orice cititor de buna credinta – e mult mai bogata si mult mai complexa, fiind distribuita pe etaje spatio-temporale destul de sofisticate, populate de personaje numeroase, unele reale, altele fictive. Avem, desigur, in fata un roman neterminat, ceea ce complica destul de mult lucrurile, fara insa sa ne oblige si a le simplifica.
Ca proiect integral, romanul lui Mircea Nedelciu e facut sa acopere trei perioade socio-politice diferite, dar complementare, din istoria Romaniei: perioada interbelica, cea comunista si noua secventa temporala creata de evenimentele din decembrie 1989, cind regimul Ceausescu se prabuseste.

Afirmatia mea poate sa para abuziva, pentru ca varianta publicata a romanului (care se si confunda cu prima din cele patru parti proiectate) nu contine decit elemente si personaje care apartin primelor doua perioade. Si totusi… Mircea Nedelciu, autorul cartii, este si el un personaj al acestui roman la care inca mai scria in 1996, la care inca se mai gindea si in momentele sale de totala imobilizare la pat. Aspecte din biografia autorului posterioare lui 1989 (de fapt, posterioare lunii februarie 1988, data consemnata in corpul cartii de citeva ori) nu apar in aceasta prima parte, pentru ca biograficul se supune aici unei stricte si bine calculate economii a constructiei. Dar asta nu inseamna ca Mircea Nedelciu, cel care in 1988 descopera ca sufera de o boala ciudata, greu de diagnosticat, dar a carei evolutie in timp se agraveaza, va putea sa ignore mai departe tocmai acest eveniment dramatic al biografiei sale si sa nu faca din el un element de profunzime al scrisului sau. De altfel, doua sau trei texte scurte ale lui Mircea Nedelciu din perioada bolii, avind ca subiect chiar boala si contextele ei, au fost publicate in timpul vietii. Nu e nevoie si de alte supozitii. Apropiatii lui Mircea stiu ca lui nu-i placea sa vorbeasca despre suferinta sa si ca unul dintre motivele pentru care el nu dorea sa-si incheie romanul era teama de a nu-si grabi astfel incheierea propriei vieti. Avea aceasta superstitie.

In plus de toate acestea, manunchiul de secvente fabulatorii ale romanului, plasate – potrivit schitei initiale de sumar – sub semnul calendaristic si zodiacal al lunilor februarie, decembrie, martie si noiembrie (in ani apartinind unor perioade istorice foarte diferite) pare grevat de actiunea insidioasa (si fireste misterioasa) a meteorologiei, intr-un sens care ne este cunoscut noua, romanilor, macar din decembrie 1989, cind s-a vorbit destul de mult despre o conjunctie miraculoasa a astrelor. Sint absolut convins ca partea a doua a romanului, cea aflata sub presiunea meteo-astrala a lunii decembrie, ar fi trebuit sa contina si o reconstituire a zilelor legate de caderea lui Ceausescu si de tot ceea ce s-a intimplat mai tirziu. Sa mai notam in trecere si faptul (semnificativ pentru componenta biografica a cartii) ca noiembrie este luna in care s-a nascut autorul. La fel, n-ar trebui sa ignoram adevarul ca martie si decembrie sint lunile care contin data solstitiului de primavara si pe cea a echinoxului de iarna.

Fac toate aceste observatii gindindu-ma ca intr-o considerabila masura ele sint pretinse chiar de componenta „metafizica“ a acestui roman care, dintr-o perspectiva simbolica si teoretica pe care paginile publicate o promoveaza fara dubiu, isi propune sa faca viabila o noua zodie, aceea a scafandrului, a individului care lucreaza la adincime nu doar fizic, ci si in plan psihic si social. Dar in acest punct trebuie sa ne amintim ca pentru Mircea Nedelciu „semnele vremii“, ca si faptul ca omul e o fiinta „sub vremi“ n-au fost in aproape nici una din cartile sale niste elemente colaterale.
Tocmai de aceea, prima constatare care se impune e ca acest roman neterminat (ramas intr-un stadiu asemanator cu Tainele inimei de Kogalniceanu) confirma si cristalizeaza citeva dintre obsesiile autorului privitoare la viziunea sa epica despre lume, destul de putin bagate in seama pina acum. Prima este aceea a arheologiei, cea de-a doua e a meteorologiei, cea de-a treia priveste mecanismele de presiune ale naturii si ale vietii inconjuratoare asupra individului. Fiecare dintre aceste trei elemente, in acelasi timp supraordonatoare si subordonatoare, e apt sa provoace distorsiunea realului, aparitia unor fenomene stranii, schimbari bruste de viata si destin, trecerea din spatiul imediat in alte spatii, cel putin atipice, daca nu pur si simplu fantastice. Utopia, distopia, fantasticul, bizarul, miraculosul, fabulosul, exoticul sint dimensiuni nu de mica importanta ale prozei lui Mircea Nedelciu care ar merita cindva un studiu detaliat.
Dar pentru ca romanul care ne intereseaza acum are ca tema esentiala presiunea (de tip subacvatic, dar si substructural sau infrareal), sa spunem si ca formele cu impact social si politic ale presiunii sint in proza lui Mircea Nedelciu extrem de diferite, ele exercitindu-se pe o arie problematica ce se intinde de la claustrofobie (vezi proza cu acelasi nume) si fortarea delatiunii prin manipularea informatiei (vezi Efectul de ecou controlat) la utopie (Tratament fabulatoriu) si conflictul interior cu instinctul proprietatii (Amendament la instinctul proprietatii).

Stim, pe de alta parte, ca Tratament fabulatoriu e un roman care-l are drept personaj principal pe „meteo Luca“, un tinar meteorolog care – dincolo de aventura sa falansteriala – ajunge si sa-si puna problema in ce masura capriciile presiunii atmosferice terestre provoaca in unele situatii efecte capitale asupra vietii oamenilor. Zodia scafandrului e, in prelungirea aceluiasi tip de interes pentru fenomenalitatea naturii, un roman care porneste de la realitatea si metafora presiunii subacvatice. Ceea ce s-a publicat din roman (si ceea ce in principiu si era publicabil ca text finisat) ne permite sa identificam scheletul ideilor care ar fi subintins viziunea finala, nu insa si liniile parcursului epic si identitatea integrala a personajelor. Nu stim, de pilda, daca romanul lui Mircea Nedelciu ar fi avut si un personaj scafandru cu statut fictiv. Stim insa din secventele autobiografice ale acestei prime parti asezate sub semnul lunii februarie ca Mircea Nedelciu in persoana a avut intilniri cu un anume Scarlat, seful grupului de scafandri al flotei autohtone de pescuit oceanic, „personaj“ care exista in carne si oase (si pe care – in paranteza fie spus – eu insumi l-am cunoscut). La fel, pentru acoperirea aspectului propriu-zis tematic al romanului sau autorul isi stringe (fapt iarasi consemnat in text) spre documentare carti de specialitate.

Trimiterea la activitatea subacvatica a scafandrilor nu e totul, pentru ca aceasta activitate si aceasta profesie par determinate de o anume configuratie destinala, constituindu-se in zodia acelor indivizi care traiesc sub presiune. Organizarea pe luni, si nu pe ani, a romanului arata ca lunile ca unitati temporale sint mai importante decit anii. Ele par astfel atit pentru cel care scrie (Mircea Nedelciu, in ipostaza de librar la Cartea Romaneasca si de autor al romanului Femeia in rosu, pentru aparitia caruia are parte de audiente la cel mai inalt nivel al compartimentului cenzurii comuniste), cit si pentru personajele sale, Diogene Sava, Zare Popescu, tatal lui Diogene Sava, Mateiu Caragiale s.a., indiferent de faptul ca actiunile lor se desfasoara in prezent sau in trecut. Metafora presiunii produse de fenomene sau elemente ale naturii apare, cum spuneam, si in romanul Tratament fabulatoriu. Prozele scurte din volumul Si ieri va fi o zi sint si ele pline de aluzii meteorologice, gravitationale etc. Legile naturii sint pentru Mircea Nedelciu deasupra omului, dar asta fireste nu la modul Sadoveanu sau Voiculescu, pentru ca personajele lui Mircea Nedelciu traiesc intr-o lume din care a disparut constiinta sacralitatii, nu insa si constiinta formelor de supraordonare a vietii.
Intr-un atare context, in care meteorologia poate deveni o explicatie esentiala pentru perisabilitatea, fragilitatea si imprevizibilitatea vietii in general, arheologia reprezinta un spatiu care la rindul lui fascineaza, tot din aceleasi motive. Stim asta deja din Zmeura de cimpie (unde apar personaje care revin in Zodia scafandrului, Zare Popescu in primul rind). Intr-un fel, o buna parte din proza lui Mircea Nedelciu se misca intre laboratorul de cercetare experimentala (celebrul fitotron din Fuica, in Tratament fabulatoriu, sau cronoscopul din povestirea Ultimul exil la cronoscop) si muzeu, punctul de decontare al oricarei activitati arheologice.

As vrea insa sa revin la metafora presiunii. In Zodia scafandrului, toate secventele cartii sint suite de presiuni. Ale lumii anilor ’80 asupra biografiei lui Mircea Nedelciu, ale mediului inconjurator asupra corpului si sentimentelor personajelor, ale institutiilor lumii comuniste (securitatea, militia, administratia, scoala, posta externa etc.) asupra vietii cotidiene a oamenilor. Ale fricii de necunoscut si amenintarii asupra constiintei si comportamentului colectiv. Toate aceste forme de presiune nu sint doar sugerate. Uneori ele apar in suprafata textului sub forma de conflicte, infruntari, evadari din mediul familial, operatiuni de hartuire (vezi perioada colectivizarii), alteori ele sint consemnate in scurte comentarii sau remarci de autor (de retinut aici frecventele reveniri la semnificatia raportului suprafata – profunzime in plan social, existential si politic), pentru ca Mircea Nedelciu vrea sa fie si un ghid prin lumea subacvatica in care se scufunda si in care incearca sa ne scufunde odata cu el. Din pacate, asa cum ne-a ramas de la autor, cartea reprezinta doar un prim stadiu al acestor exercitii de scufundare, avind insa ca rezultat explorari minutioase si exacte. Nu stim cum ar fi evoluat mai departe Diogene Sava si Zare Popescu, ambii istorici si arheologi de profesie, eroii etajului contemporan al cartii, nu stim nici pina unde ar fi ajuns Mircea Nedelciu cu incursiunile in propria sa biografie. Mai mult ca sigur cartea aceasta n-ar fi ramas una cu privirea intoarsa spre trecut.
Desi, trebuie sa recunoastem, forma in care se prezinta ea ne spune altceva. Prima din cele patru parti ale cartii pare ea insasi un roman de mica intindere. In ce priveste celelalte presupuse parti, se pare ca printre hirtiile lui Mircea Nedelciu nu exista nici proiecte de plan, nici schite de secvente sau capitole pentru ceea ce ar fi urmat. Totusi, cum publicarea romanului pare sa se fi facut in mare graba, fara o cercetare atenta a tuturor notelor, insemnarilor, fiselor ramase de la autor, nu stim ce surprize ne poate rezerva viitorul. La un moment dat, intr-unul din pasajele autobiografice ale cartii, Mircea Nedelciu noteaza faptul ca are deja adunate doua cutii de fise pe care urmeaza sa le foloseasca in roman. Ele nu apar in aceasta editie, intr-o de altfel foarte normala addenda care sa fi cuprins tot santierul cartii, cu variante, ebose, note documentare etc. Dar exista acest santier?

Santierul de creatie e intotdeauna expresia unei metode de lucru. Iar metoda de lucru a lui Mircea Nedelciu era una bazata pe elaborarea de scenarii mentale (cu nume de personaje, caractere, tipuri de intriga, actiuni etc.) si mobilizarea maxima in fata masinii de scris. Ceva din spontaneitatea si autenticitatea scrisului lui Mircea Nedelciu se afla si in aceasta metoda, apropiata de action writing. Am avut privilegiul intr-o vara sa fiu martor, timp de doua saptamini, la scrierea unei bune parti din romanul Zmeura de cimpie, care este o constructie secventiala, cu planuri suprapuse si intersectari de personaje si actiuni, ca si Zodia scafandrului. E vorba de un tip de constructie destul de greu de controlat, fara o elaborare prealabila minutioasa, prin scheme, fise, note si toate celelalte. Se pare insa ca Mircea Nedelciu avea aceasta stiinta a controlului propriului text cu miinile goale. In perioada de care aminteam l-am vazut zilnic pe Mircea Nedelciu cum se asaza in fata masinii de scris si compune in ritm continuu zece – cincisprezece pagini de text.

Singura operatie care segmenta din cind in cind acest continuum al scrisului consta in cercetarea unor bucatele de hirtie cu insemnari (probabil replici, nume, idei, imagini etc.). Autorul nu le scotea din teanc la intimplare si nici intr-o ordine stabilita prealabil. Le recitea, pe unele le punea deoparte, pe altele le impingea la fund, pentru ca nu le venise inca rindul. Uneori ezita intre doua sau trei astfel de fise. Apoi brusc una dintre ele era rupta si aruncata pentru ca isi gasise locul in textul mare si masina de scris continua sa tacane mai departe, intr-un fel de stupefianta monotonie. Personal, eram teribil de surprins ca se poate scrie si asa. Tot atunci, am avut si prilejul sa citesc citeva pagini din ceea ce Mircea Nedelciu scrisese chiar in aceeasi zi. Mai tirziu le-am regasit in cartea publicata si n-am putut observa aproape nici o schimbare.
Cred ca aerul de scriere terminata, definitiva, chiar daca mult diminuata fata de proiectul initial, pe care ni-l poate transmite Zodia scafandrului e produsul acestei metode de lucru, in care spontaneitatea si rigoarea constructiei mentale joaca un rol esential.

 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
„Mai bine ar sta în banca ei“
Tot Maiorescu şi Gherea?
Noua critică. Dreptul la diferenţă
Cele mai comentate articole
„Mai bine ar sta în banca ei“
TANDEM. Salto mortale
„Dacă astăzi mai sînt încă în picioare e pentru că, în copilărie, n-am învăţat niciodată să îngenunchez“
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
Miruna Boruzescu – dispariţia unei artiste a scenei
Cele mai recente comentarii
@Stefan Hagima
"O biata cronica"si "cloaca" forumistilor
nIna cassIan
aveti foarte mare dreptate
aprilie 2014
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Sculpture