OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Motto: La Saint Cloud, unde se aduna numeroasa lui suita, veneau doamne multe, care, de fapt, nu prea ar fi fost primite in alta parte, desi nu putine erau de neam mare, si o gramada de jucatori de carti. Placerea jocurilor de tot felul, frumusetea fara seaman a locului, unde datorita nenumaratelor calesti, puteau sa ajunga sa se plimbe pina si cei mai lenesi, orchestrele, bucatele alese faceau din Palat un lacas al desfatarilor, cu multa stralucire…
Saint Simon, Memorii

1.
Colonelul Jean – cap mare, masliniu, cu negi in obraji, parul vilvoi – era negru.
Pe raportul de dimineata, aparea o informatie care ii incurca treburile. Se verifica dintr-o terta sursa. Excelenta Sa tinea o amanta. Si de cind? De un an de zile, iar el, ca prostul, habar n-avea. Asta-i proba ca il lucreaza cineva la meserie. Inaltarea lui ca general era pe rol. Povestea de alcov era in masura sa ii distruga cariera. Visa sa poarte vipusca la pantaloni, mantie, fireturi. Sa i se spuna la batrinete domnule general. Se ridica in picioare, ocoli biroul. Facu citiva pasi – militarosi, grei, de se auzea dedesubt la parter. Jocurile se complica! exclama el. Cine ii bagase muierea in pat Excelentei Sale fara stirea colonelului? Cineva ii incalca perfid teritoriul. Dusmanii lui, cert, ii vor capul. Or sa il aiba, il baga la taiere insusi Excelenta Sa cu poftele astea. Colonelul il stia de curvar, nu ii scapa nimic. Fusese prins cu studente cind era profesor. Acu’ ca are putere, muierile roiesc. Cum ii miroase a fofoloanca, intra in fibrilatie. In campanie a trebuit sa fie cu ochii in patru sa nu dispara cu o proasta. O data l-a gasit la o manastire cu aia. Tot stafful il cauta innebunit si el tristum postcoitum. Ia-l de acolo si du-l sa vorbeasca prostimii. Cum necum, ii descoperise ascunzatoarea si il adusese inapoi.

L-a proptit in microfoane, a salvat situatia. Isprava asta ii cistigase galoanele. Plus o decoratie mai tirziu. Se privi in oglinda, isi umfla pieptul in amintirea marii lui fapte de arme. Chestia e sa fii destept o secunda in viata. Restul vine de la sine. Da’ al Dracului stapin sa se abtina cit sta cocotat sus. Departe de el sa fie un moralist, colonelul calca pe de laturi cu cin’se nimerea. Chestia e, cine e pizdulicea? La Palat plasase numai persoane devotate. Cumparate, cu dosarel, insectar. Asta e numai Firica, rivalul lui jurat. Se da maestru la combinatii operative. Jura sa il sfisie daca ii intra in ghiare. Intr-o clipa ii zdrobi oasele, ii turna ulei clocotit in gura, il jupui de viu, ii infipse ace sub unghii, ii storci coaiele in menghina.
Isi chema adjunctul. Ca si cum ascultase la usa, aparu intr-o clipa. Avea un zimbet complice, cu subintelesuri. Agake arata ca un servitor de casa mare. „Vad ca esti bine dispus, dom-ne? Si noi pierim!“ Adjunctul isi cunostea seful, nu se sperie. „Ce s-a intimplat? Sa traiti! Tarasenie…“ Ii intinde foaia cu raportul. „Ce stii despre asta?“ „Raport/1./43/b sursa Q.

Obiectivul «Cerbul» intretine din luna ianuarie, de la o deplasare in Elvetia, la Davos, relatii intime extraconjugale cu numita MD. Se intilnesc la Palat in fiecare vineri seara. Au fost semnalati saptamina trecuta la vila nr. 1, la Snagov, unde au ramas doua zile. Un informator a auzit de la soferul Bubu ca numitii au facut sex oral in masina pe drum. Semnat K.“ „Ce zici dom-ne, iti mai arde de ris? Uite, citeste. Datele personale, foto, tot ce vrei.“ „Pai stiam.“ „Cee? Si nu m-ai informat?“ „Sefu, e poanta zilei. Miine ziarele explodeaza.“ „Nu spune?… Mor. Pe noi cui ne lasa? Se duce dracu sandramaua! Si ce piine alba aveam! Cade regimul, suna-l pe Ionescu! E seful opozitiei? Este! Spune-i ca vreau sa vorbim urgent. Pregateste-mi niste dosare… O sa fie un pret greu de platit. Incepem chiar cu al Excelentei Sale, mama lui de golan… Chiar golan. Isi face cruci cu dreapta in vazul lumii si cu stinga umbla sub fusta fufei! Un prost. Nu am putut sa il sufar de la inceput. Miau miau, si pac cu botul la smintina. Las’ca il aranjam. S-a imbogatit muieraticu Dracului. D-aia imi pare rau!… Unde e?“ il soma scurt. „El sau fufa?“ „Amindoi! Unde sint?“

„Sefu, la Londra, stiti, vizita oficiala. Raportez. Dorm in acelasi pat. Protocolul a cerut la Foreign Office – ne rid aia cu curul, amantlic pe fata, oficial – ca Duduia sa locuiasca cu el in apartament. Excelenta Sa are de lucru si noaptea. Trebuie cineva sa il ajute, cu gurita, cu buculetele…“ Colonelul Jean se face ca nu aude „Poa-sa doarma o suta de ani! Ce-i pasa? Sta pe un sac de bani. Dar il am la mina asta oloaga!“ Se bate cu degetul pe crestet. „Aha!“ face Agake luminat. „Pare ca a inteles ce i-a spus sluga.“ Se face de cacao. Stii ceva, adjunctule? Mi-e teama ca, fufa sugindu-i-o prea tare, sa nu ramina din seful nostru iubit decit pielea. Asa, o fleandura in vint, ca rufa intinsa pe sirma! Fara nimic pe dinauntru. Eviscerat. Raminem fara stapin. Este? Asta e atentat la siguranta statului! Sta rezemat cu curul de birou. Se opreste din perorat. Face citiva pasi, trage de nodul cravatei. Scoate batista sa isi stearga fruntea. Agake, fix, insurubat in podea, imobil ca un popic.
„Sinteti prapastios, dom’ sef. Ne descurcam cumva.

Toti au nevoie de noi, de servicii. Oricine e la putere. Nu pierim. Ce s-a intimplat? Nu e criza de guvern. Presa cuminte, cu botul pe labe. P-aia ciinosi i-am omenit. P-aia raii ii tinem la respect. Nimeni nu ne injura azi la gazeta. E pace.“ „Te pomenesti ca imi vrei locul. Pe Dracu’…“ „Am o rugaminte, dom’ sef, nu mai pomeniti de…“ Arata cu degetul in tavan. „De cine, ma, sa nu pomenesc? De Excelenta Sa? Baga-l-as in ma-sa de sfrijit …“ „Nu. De Dracu’. Chiar aude si vede tot. Ne baga in sac. Dati mai cu mila si dumneavoastra!“ „De cind esti tu superstitios…“ „Ieri ziceati ca e un mare lider, patriot, crestin, d-ai nostri, din popor! Ca tara nu il merita.“ „Ma, Agake, ai halucinatii. Cind m-ai auzit tu pe mine?“ „Dom’ colonel, ati zis sa il slujim, ca e soarele nostru si scoate tara din cacat. Daca ordonati insa, nu am auzit nimic.“ „Asa sa faci! Uite ca am dat de…“ (o clipa vru sa zica „Dracu“, dar se opri). „…de Ala!“ „Dom’ colonel permiteti sa raportez. V-am dezinformat. Am facut o gluma proasta.“ „Nu e adevarat ca si-a tras amanta? facu cu speranta colonelul. Am banuit ca e o intoxicare. Dusmanul nu doarme. Firica asta ma maninca la ficati.

Jos cu el! „Nu. Cu amanta e adevarat. Traieste cu fufa. Una Diana. Dar nu stie nimeni, nimeni… Presa mucles. Il pazim pe Supremu’ la fix. Ochi si urechi, strict secret.“ „Secret de stat. Daca sufla careva o vorba, e mort.“ „Stim de cind a inceput idila.“ „Zi!“ „Plimbari nocturne prin gradina palatului, telefoane, flori trimise cu aghiotantul, scrisorele, cadouri. Curte in toata regula, ca pe vremuri.“ „Si tu unde erai?“ „La post, dom’ sef! Filam, inregistram, stringeam probe.“ „Zi!“ „Tipa intra in cabinet aproape zilnic si nu mai iese de acolo un ceas. Omul nostru o trinteste pe canapea, o pune capra si i-o trage! Daca imi permiteti sa raportez, trece la aparate. Buna bucatica, docila, numai figuri si Excelenta Sa, sa traiti, cam pervers…“ „Zi!“ „…Nu ca matale, esti ca un taur, dar pentru virsta lui se tine brav. Se plinge el de batrineti, dar altfel, zglobiu, cocosel.

Il ajuta si dama cu gurita, mai o viagra. Merge! Avem niste oftaturi si chiote pe banda, de intri in erectie una-doua. Se descurca…“ „Sa vii sa imi dai amanuntele.“ „Avem tot.“ „Asa te vreau.“ Vazindu-si seful mai relaxat, Agake isi permise sa fie mai familiar. „Lasa bre’ sa fie si stapinul nostru fericit… Ce face? Ii da alta gaura? Nu ii da!“ „Faceti ce puteti sa nu se afle. Secretul e totul pe lumea asta.“ „Ordonati.“ „Bine. Ia si citeste. Sa vii la mine, urgent, cu un plan de masuri: sa ii bagi tehnica si in cur lu’ asta. Microfoane, camere video, tot. Vezi ce are in cap stoarfa. Contacte, cu cine se intilneste, familia, domiciliu, sot, amanti, bani. Sa nu iti scape nimic. S-a inteles?“
Cu acelasi suris, adjunctul Agake se extrase din birou. Ramas singur, colonelul Jean suna la un numar din oras. Auzi vocea cunoscuta. „Diseara dorm la tine, nevasta-mea e plecata…“ Al Dracului, da’ ce numai el!…
2.
In anturajul Excelentei Sale nu exista secret, Duduia este dispretuita. Oficial nu are rang; ca atare nu este nimic. O persoana de 35 de ani, 1,75, 56 kg. Amanta Excelentei Sale. Nu asta scrie pe cartea ei de vizita. Dar intra in cabinetul nr. 1, cind are chef. Defileaza pe linga sefa de cabinet, asta n-are decit sa moara de ciuda. O masoara, ii zimbeste dezarmata si ramine neputincioasa in scaun. Diana intreaba „E aici?“ si intra peste el nonsalanta. Protocolul facut ferfenita. Clubul celor care au fericirea sa aiba acces la Excelenta Sa este indoliat. Membrii lui se intreaba ce influenta are dama. Nu e greu de ghicit, isi spuse Firica, facindu-si de lucru prin cabinet. Intrase sa il salveze de un inoportun. Mai marele sau se afla la numai trei pasi. Raspunsul la intrebarea despre amanta e simplu. Presteaza bine muierea, il epuizeaza? Il satisface la asternut? Dar la orgoliu? Serveste la nivelul exigentelor Inaltul personaj? Cumva sefu’ o iubeste? E dependent de ea? Exact atita influenta are. Patul face politica. Ii trecusera destule dame prin pula, dar povestea asta se prelungea nepermis. Apropiatilor, amantlicul romantic le provoca insomnii. Mai putin lui Firica. Firica il citise de multisor. Daca il afla doamna Sanda, – prima doamna, nu? – ii jupuia carnea de pe oase cu dintii. In casa ea era sefa. Excelenta Sa nu cricnea. Ii era frica de ea. Cu fufa asta se dadea si el mare, facea pe masculul dominator. Pe marele lider adorat de mase, idolul. Ejacula din placere. Cu doamna, mai putin.

Intrusul isi facea griji cum ca intriga de amor ar afecta siguranta nationala. Adulterul sefului e o afacere de stat. Asa clama consilierul aferat si panicos. Firica il prevenise sa nu vina in fata stapinului cu prostiile astea. Ce-l priveste pe el slitul sefului? In plus, incalca protocolul, se amesteca in intimitatea Excelentei Sale. Iti depasesti atributiile, n-ai tact, il necajesti. Vrei sa-i strici ziua, sa fie prost dispus? Si trebuie sa vina un ambasador cu scrisorile de acreditare. Daca seful e prost dispus, ne lasa singuri, fuge cu boarfa la Peles. Consilierul, incapatinat, dori sa faca anumite precizari. „Ce rol are Duduia in viata dumneavoastra? Lumea vorbeste.“ Excelenta Sa il priveste lung, si catadicseste sa dea un raspuns: „Iti multumesc ca imi porti de grija.“ „Presimt o mare criza politica!“ „Dupa ce ca ma extenuez aici sa salvez tara asta de rahat…“ se lanseaza in discursul patriotic stiut pe dinafara de Firica.

„Am si eu nevoie de o clipa de placere. Ce fac? Cer prea mult? Exagerezi cu «gravitatea situatiei». Prostii! Ce sa fie? O metresa, nimic mai mult. O bucata de carne. O tirfulita draguta, o partida buna de sex. Toti au avut asa ceva, si au. De la Ludovic la Clinton. O Monica Lewinsky… Muuu muuu. Atit. Nu te ingrijora, nu cadem de la putere dintr-atit. Poporul ma adora…“ „Acolo a iesit rau, Excelenta Voastra. Audieri, presa, umilinte… Ma tem de o tradare.“ „Ti-am spus, nu insista. Nu sint in pericol, nu ma ameninta nimeni. Unde vezi dumneata primejdii?“ „Si doamna ce spune acasa?“ „Devii obraznic!…“ „Mai sint si soferii, bucataresele, servitoarele, cameristele, paznicii din Palat. Toti spioni, indiscreti, guralivi, curiosi, birfitori… O singura scapare si ne-am dus pe copca.“ „Am luat masuri, nu te teme“. Nu luase, Firica stia, dar ii placea sa faca pe nebunul, sa para atotputernic si atotstiutor. „Am situatia sub control.“ Firica, in coltul lui, zimbi cu satisfactie.

Isi gasi de lucru, aprindea si inchidea un bec. Tusi. Era semnalul convenit, audienta s-a terminat. „Am si eu nevoie de un suflet…“ „De cind e sufletul intre picioare si are par pubian?!…“ arunca intrusul. Excelenta Sa amuti. Il mai asculta citeva clipe, aparent impasibil, cu liniile fetei cazute. Consilierul zicea ca fidelii il vedeau sustras, dependent, slab, dus cu gindul. O fi bolnav. Nu mai e cel de altadata. Firica interveni sa opreasca masacrarea sefului lui. Incepu sa prezinte situatia proviziilor strategice pentru iarna. Ar fi dorit sa il invioreze, sa cheme mascariciul curtii, sa ii arate niste poze cu femei goale, sa trimita un bancher dispus sa ii cedeze un comision. La asta se mai inviora oarecum. Nu tot atit de tare ca atunci cind intra in cabinet blonda Diana. Ce ii spunea consilierul, il intrista. Il asculta cu gindul dus in alta parte. Firica observa scena incordat. Inoportunul il pisalogea cu ingrijorarea camarilei cu privire la o anumita doamna, sa il ierte ca indrazneste, care i se strecurase in asternut si il sustragea de la treburile statului. Firica isi facu cruce. Te-ai ars, amice. Excelenta Sa detesta sa ii aduci vesti proaste, sa ii cobesti. Intrusul isi exprima ferm speranta ca totusi va renunta la aventura. Bineinteles, daca vrea sa ramina in capul treburilor.

Nu aflase pesemne ca Excelenta Sa e nemuritor. Aha, amenintare urita. Mai si pierzi puterea, nu doar o cistigi. Procesul are si un revers, teoretiza. Urit, sa ii spui binefacatorului tau ca poporul nu il mai iubeste. Si ca Ionescu, liderul opozitiei, ii ia tronul. Firica stia, din clipa aia chiar, consilierul va cadea in dizgratie. Dupa-amiaza, cind Seful isi va reveni din criza de melancolie, si crampele la stomac vor inceta sa il chinuie, va suna clopotelul. Il va chema sa ordone eliminarea obraznicului de la Curte. Firica parca il auzea: Trimite-l ambasador undeva, ne-a facut servicii intr-o vreme. Cind maseaua se strica, o scoti. Ai grija sa isi tina gura. Da-i un os de ros. Firica nu lasa sa se vada pe chipul lui decit masca obisnuita. Bun la suflet seful, nimic de zis. Expuse scurt: „Populatia e nepregatita, zicea, nu sint rezerve de piine. S-a facut putin griu, riscam o foamete, taranul nostru… Ne ameninta si inghetul – apasa Firica – si nu avem gaze. Sa luam de la rusi…“ Enervat, stapinul se ridica de la birou si se duse la fereastra sa priveasca parcul. Uite in ce hal l-a adus curva aia! ii sopti consilierul lui Firica. Zi si tu ceva! Firica, tacut, continua sa surida. Stia ce urmeaza. Il auzi: „Va rog sa va retrageti.

Multumesc pentru sfaturi, o sa meditez. Am o zi incarcata.“ Cu ochii pe ceas, il opri pe Firica, ca sa ii dea ultimele ordine. Il expedie apoi si pe el dupa ce ii ceru sa o trimita pe Diana in birou cu dosarele stiute. Avem ceva confidential de lucru! incheie Excelenta Sa. Firica dadu din cap ca a inteles cu acelasi chip pe care nu ghiceai nimic. Era o imagine a bunavointei si deferentei. Facu o reverenta, surise subtire. Daca e vointa sefului, se face. Onorat.
Il stia cu migrene, nu suporta lumina. Avea senzatii de greata si nu avea in auz nici un zgomot. Doar Duduia stia sa il vindece. Virsta incepea sa il chinuie, stomacul mai intii. Avea crampe devastatoare. Dintii cariati netratati, frica lui de dentist era maxima. Ii mirosea gura si folosea un spray. Firica il purta in buzunar, la indemina. Cind ii simtea respiratia fetida il intorcea spre el, ii cerea militaros sa deschida gura si ii trimitea doua bufeuri.

Apoi ii ordona: Sufla! Daca era in regula, il apuca binisor de umeri, il intorcea, il incredinta refrisat oaspetelui strain. Firica era ciinele lui de paza, dormea pe pres la usa. Avea in grija tot, si gura Excelentei Sale. Una din misiunile lui de maxima incredere, un privilegiu pentru care era invidiat. Firica nu trebuie compatimit. Nu ii ocupa tot timpul, scotea sprayul numai cind Excelenta Sa se intilnea cu sefi de state, putini. Pe ei ii onora cu un iz de iasomie si trandafiri. Pentru ceilalti duhnea a closet. Mai avea o hiba. Ii inghetau picioarele. Tot Firica il ajuta. Ii cerea sa se aseze. Cum nu auzea bine, il impingea pina cadea in fotoliul cel mai apropiat. Nu nimerea figura totdeauna. Mai cadea si pe podea. Dar Firica il ajuta sa se ridice in sezut, il descalta, ii lua labele picioarelor pe genunchi. I le freca linistit ore in sir in vreme ce seful tinea discursuri, facea analize, se enerva, ridea. Pina cind atipea. Interesant e ca nu se gidila deloc. Firica ii masa calciiele, bataturile, degetele contorsionate, talpile, ii taia unghiile. Totul fara sa il deranjeze.

Ceea ce era perfect pentru reputatia lui de om de incredere. Cind a incercat altcineva, operatia i-a produs hohote de ris. Era sa lesine o data. Numai Firica reusea sa nu il gidile. Cu el afacerile statului erau pe miini bune! remarca odata Excelenta Sa generos. Te fac senator, m-ai servit loial.“ „Ce va faceti fara mine, Excelenta Voastra, daca nu sint aici?“ „Nu ti-o lua in cap. Ma descurc.“ Era o aluzie discreta la duduia Diana, care ii cotropea gindurile, sufletul, spatiul, timpul. Firica simti amenintarea in diafragma. Diana nu stia secretul: cum sa nu il gidili cind il masezi. Asa ca Firica se simtea tare pe pozitie. In plus, il facea sa atipeasca. Asa, cu capul in piept, cu miinile in poala, ca un copil. Daca nu stiti, Excelenta Sa are insomnii. Noaptea sta melancolic si priveste tavanul, bintuit de fantasme. Cind nu e excitat, cu pielea de gaina, motaind intre bucile Duduii. Alteori sta si citeste rapoartele serviciilor secrete, alta pasiune.

In zori, incercanat, fantomatic si teapan, il asteapta pe Firica la usa cabinetului, in capot. Firica ii daruieste citeva ore de somn in timpul zilei, pe lumina. Noaptea nu, ca ii este frica de intuneric. Cind se trezea, ceasuri mai tirziu, era fres, cu libido, pus pe harta, voios. Sarea in pozitie de drepti, improspatat, se pierdea in nesfirsite intilniri cu ambasadori, jurnalisti, oameni de afaceri, cu oricine dispus sa il asculte. Le vorbea continuu. Firica era singurul care nu il asculta. Era suficient sa vada gestul pe care il afisa, ca sa stie la ce paragraf a ajuns. Mina trecuta prin par, isi scoate ochelarii de pe nas. Cum isi infige degetele in buzunare sau priveste fix tapiseria din perete. Avea replicile pregatite, citeva vorbe de complezenta pe care stapinul le primea bucuros. Se oprea o clipa si apoi continua sa vorbeasca.

Ii era frica de liniste, de singuratate. Cind nu auzea nici un zgomot facea atacuri de panica. Se sufoca. De vina trebuie sa fi fost o amintire traumatizanta din copilarie. Sa nu il lasi singur, era esential pentru el. Sa asculti ce spune, macar sa te prefaci. Nu avea nevoie de mai mult. Vorbea singur si cind avea pe cineva alaturi, nu asculta ce i se spune. Marea lui placere: sa se grozaveasca. Avea nevoie de auditoriu. De o ureche careia sa ii vorbeasca. Urechea putea fi taiata de trup. O ureche cit o usa umblind prin Palat. Infernul era o incapere goala, doar cu Excelenta Sa intre patru pereti. Vorbea de cind isi stergea urdorile de la ochi pina noaptea tirziu, cind cadea intre cracii Duduii. Gresesc. Si deasupra ei, gifiind, icnind porcarele, povestea bravuri de peste zi. Ea le va povesti mai tirziu unui confident, cind rolul de metresa a Inaltului personaj se va fi incheiat.

Tacea numai cind executa minutios un cunilingus, si asta era una din marile lui placeri. O facea sa se urce pe pereti si sa ignore un minut batrinetile Excelentei Sale. Spaima lui era ca duduia Diana sa uite sa coboare de pe tavan si sa il lase singur in incapere. Cind vorbea, voia sa se oglindeasca in ochii ei movverzi. Cu gustul vaginului ei pe virful limbii avea mare chef de vorba. Vorbea pina dimineata, cind o expedia acasa. O plesnea cu palmuta peste fese, ii strecura in poseta niste bancnote. Cind uita obolul, il cerea ea. Si asta era cam tot. Intre timp ea trebuia sa stea treaza intre perne si sa il asculte.
Firica stia ca postul lui depindea de comertul cu urechi. Trebuia sa ii trimita kilograme de urechi, rosiatice, ascutite, ciuntite, loburi vinetii, ciupite, de maimuta, mici, de elefant. Urechi sa fie, cu proteze auditive sau auzuri absolute de muzician. Ii furniza personaje de rang, dornice sa fie sarmate de spiritul Excelentei Sale. Pina intrau in cabinet, Firica ii instruia sever: sa nu caste, Doamne fereste. Sa nu fie nerabdatori, cu ochii pe ceas. Sa asculte linistiti ce li se spune, sa ia notite.

Asta ii face deosebita placere. Excelenta Sa atipea uneori, dar continua sa vorbeasca in somn si la asemenea ocazii. Acum cind Firica stringe hirtiile de pe birou, nu isi aude stapinul. A capatat o boala misterioasa, surzenia. Se intimpla numai in prezenta Excelentei Sale. Duhoarea aia care ii iese din stomac ii rapeste lui Firica auzul. Il priveste ca intr-o vedenie cum misca buzele. Batrinetea, facu Firica, privindu-si seful cu duiosie. Il servea de mult, de cind era un profesoras si cauta un debuseu. Incerca sa se plaseze undeva, sa isi ia zborul, sa take-off, cum zicea, infigind un deget in cer. De acolo se prelingea o zeama. Era innorat, pesemne, asa se explica. Firica il observa. Zeul lui imbatrinea, ii vedea chipul supt. Amindoi, singuri, in cabinet. Clipa de tandrete pentru ei. Se frecasera unul de altul o vesnicie. Sluga si stapinul. Biroul larg, cu multe si dese penumbre, in mijlocul parcului care inconjura Palatul. Isi canea parul. Voia sa ofere lumii imaginea lui de altadata.

Din ce in ce mai putini. Sint prizonierul poporului meu, facea citeodata. Se emotiona si o da pe plins. Plingea usor, se descarca nervos cind umerii lui schilozi nu mai rezistau presiunii. Plingea numai fata cu intimi. Claca si varsa lacrimi. Firica i le aduna cu grija una cite una cu o lingurita de argint. Farmacistul prepara o lotiune care il ajuta sa scape de mincarimi. Fata de supusi nu se arata niciodata nevolnic. Lua o poza martiala, de statuie, cu barbia impinsa inainte, cu degetele infipte in jiletca. Tragea de umeri inapoi, isi mingiia barbisonul. Se imagina propria lui statuie, impinzind pietele din orase. Se vedea mort. Isi facea scenariul funeraliilor care aveau sa il ingroape pe afet de tun cu 21 de salve de artilerie. Cu poporul plins, strins intr-un cernit cortegiu de kilometri, serpuind prin Bucuresti. Discursurile ipocrite ale politicienilor, regretele eterne, clantanitul vintului in microfoane. Soborul de preoti, patriarhul cadelnitind, babele bocind.

El posesiv cu ochii pe amantele plinse. Cernite, acoperite in valuri negre, urmind neconsolate sicriul. Un dric mare, tras de patru cai mari negri in valtrapuri. El intins inauntru, intre mormane de flori si panglici. Facind sex cu o bucatica buna. I se prezentase protocolar o seara mai devreme: „Eu sint Moartea ta. Numai a ta. Cea mai fidela amanta din cite ai avut. Iti ofer ultima partida de amor.“ „Excelenta Sa ar fi vrut sa isi petreaca toate clipele vietii in pizda unei femei. Esuase, spre marele lui regret. Soarta ii oferise onoruri si putere. In locul Palatului, dorea s-o sfirseasca intr-un bordel. Chiar daca puterea ii servise pe tava femei cu nemiluita, isi irosise viata. Avea sa moara nesatisfacut. Simtea Moartea ca pe un orgasm infinit, cosmic. Atit de intens ca iti despica fiinta in doua, te ucidea. Firica, desi era expert in sufletul Excelentei Sale, nu avea cum sa patrunda asemenea ginduri. Pastra, de mirare, o zona a lui unde nici macar consilierul nu avea acces.
*
Ti se cerea sa intrebi si pe Duduia in chestiuni delicate. Era bine sa treci pe la ea, sa iti depui balele pe dosul palmei ei parfumate. Sa lasi un cadou, sa faci o reverenta. Asta ii scotea din minti pe vechii favoriti. Prin „Duduia“ toata lumea intelegea despre cine e vorba. Protejati, favoriti, curteni aflati de mult pe linga Excelenta Sa. Mai ales femeile o urau de moarte. Ele il serveau, ii spalau picioarele, ii curatau dintii, ii calcau lenjeria. Ii stropeau camasile scumpe cu lavanda si apa de colonie.

Ii aranjau reverele si cravata. Ii infigeau batista in nas si ordonau: sufla, ceea ce facea cuminte. Ii culegeau ca pasarelele firimiturile de piine din barba, il scobeau intre masele. Il ungeau cu paracetamol, ii administrau picaturi in ochi. Ii pasau pilulele si el le inghitea dimineata si seara. Ii asezau mustarul si hreanul la indemina in farfurie. Ii sopteau in ureche numele necunoscutului cu care peste o clipa dadea mina. Curtenii il petreceau protectori pazindu-l de rele. Ii stergeau lacrimile cind primea onorul garzii. Se intindeau la picioarele lui cind pasea pe covorul rosu in intimpinarea unui grangur strain. Pocneau umbrela deasupra capului lui divin cind cadea ploaia. Ii deschideau usile un pas mai devreme sa treaca majestuos el insusi. Se aplecau respectuosi cind le facea onoarea sa le intinda mina. O palma uscata, cu solzi si degete reci. Excelenta Sa era dispusa sa uite oare toate acestea? Servitorimea catranita, mirata, sfioasa, se simtea parasita, odata ce zeul o tradase. Atmosfera propice pentru conspiratii si intrigi.

Curtea asta inchisa, cu echilibre fine, de ceasornic elvetian, isi pierdu armonia. De vina, Duduia. Aparitia ei rasturna ierarhiile. Se mai infigea cineva la imparteala. Curtenii sint siliti sa tina cont. Trebuie sa fii vigilent, sa nu-ti pierzi influenta, sa te adaptezi din mers. Destui sperau mari favoruri prin intermediul ei. Altii se temeau. Asa ca ii laudau taioarele, esarfele, gratia. Rid din senin cind ea face o remarca. Ii saruta minusitele, incovoindu-si spinarile. Trimit grijulii felicitari de sfinti, sarbatori, la ocazii. Este invitata in case mari, mult peste rangul ei, oficial modest. Comedia e desavirsita, pentru ca nimeni nu pare sa stie ca ar trai cu Excelenta Sa. Nimeni nu indrazneste sa para prea inteligent. Ar fi periculos sa lasi sa se creada ca stii marele secret al Palatului.

E suficient sa ii vezi asteptind umili prin antecamere, trintiti pe fotolii cu dosarele subtioara, tragind aer in piept ca sa ii detecteze parfumul. Insinuat prin aer cind se aude scirtiitul usii si Duduia iese din cabinetul nr.1. Apare semeata ca Junona, imbujorata, vesela, cu pasul gales, putin iutit, fericita, sigura pe ea. Daca are coafura deranjata, poti sa te apropii si sa ii ceri un favor. Daca e ca scoasa din cutie, e bine sa te tii departe. Faptul nu s-a consumat si Duduia e nervoasa. Are ginduri negre – fie ca amantul are alta iubita, fie farmecul ei s-a dus, ceea ce e tot aia, urmind sa fie alungata din Palat. Te intrebi cit mai dureaza pina cade in dizgratie. E bine ca in ziua aia sa nu fii vazut conversind cu dama. Curtenii sint atenti la sclipirile movverzi ale ochilor ei. La tacanitul nervos al tocurilor ei pe marmura. Daca nu esti psiholog in mediul asta, te cureti. Totul depinde de o ochiada, de un pas grabit, de o reverenta, de o scama pe guler, de coincidente.

Cind isi face ea aparitia, domnii se desprind de pereti. Sau sint numai umbrele lor – dupa un raport al Politiei care are si ea spioni aici. Se apropie prudenti afisind surisuri otravite. Rotofei, descarnati, plesuvi, cheliosi. Se tirasc spre ea plini de bale, cu evlavie, smeriti. Acoperiti de politeturi care te-ar face sa rosesti daca ai fi in alta parte. Dar, in atmosfera inchisa a Palatului, toate par firesti. O ierarhie ciudata, valabila strict numai intre ziduri. Un viespar populat de insecte misterioase. Sa ne imaginam. Uite-le, ginganii negre lucioase, purtind uniforma inaltilor functionari. O batrina cu scufita pe cap, intr-un capot lung pina la calciie, poarta solemna oala de noapte cu pisatul nocturn al Excelentei Sale. Trebuie sa il transporte fara sa verse o picatura la cabinetul medical.

Va fi analizat minutios. Un consilier se roteste gratios, desi are un burtoi de gravida in luna a noua. Isi tine gratios cozile fracului, alb, si valseaza. O fi capatat o inaltare in rang ori a facut un gheseft? Vecinul lui tuseste invinetit, agatat cu capul in jos de candelabru. Isi cremuieste cizmele, diseara e bal. Tre’ – ordin de la comenduire – s-o danseze chiar pe nevasta Excelentei Sale. Doamna Sanda – atita timp cit Stapinul nostru sta cu duduia Diana intr-un apartament departe de ochii ei de scorpie. Uscata, trecuta. Daca l-ar prinde ca flirteaza, i-ar taia scula aia mica si vesela. Doamna s-ar plictisi intr-un colt nedansata. Daca nu se distreaza si nu e curtata de un june junker, isi va bombani rau barbatul. S-ar declara stare de asediu. Adio avansare, monser, ajungi in ultima garnizoana. Uite si o madama, codoasa stabilimentului. Ea plaseaza aspirantele prin paturile domnilor importanti din Palat. Organizeaza dezvirginari, degustari de vinuri, petreceri in pijama.

Aspirantele nu lipsesc, ea le debuteaza in societate, le prezinta la Palat, le da pe mina batriiorilor locatari dornici de carne proaspata. Are o casa de marcat in piept si o tacane tragind de maneta. Citiva curteni poarta aripi chitinoase. Le desfac in preajma becurilor murdare de rahat de musca, insecta lor preferata. Vara Palatul este inundat de roiuri de muste grase, verzi, si ei se misca nervosi, agitind evantaie de hirtie colorata aduse din China. Toata servitorimea, ministrii devotati, ambasadorii, amicii fac acest lucru de mare onoare si incredere. Au si capcane, niste panglici lungi de un metru, late de trei degete, acoperite de un strat gros de clei. Mustele se lipesc strasnic si ramin prinse. Nu ai decit sa extragi fin una cu unghiile si s-o arunci in cerul gurii. Sa o zdrobesti energic cu maselele, krant. Au un gust delicios. Toata Curtea participa la acest joc de societate. Fireste, Excelenta Sa este cel mai destoinic. Il seconda Firica, datorita rangului nimeni nu ii trecea pe dinainte. Si Duduia avea strategiile ei de a-si procura mustele.

Gasea unele lucioase, negreverzui. Le detecta dupa biziit, pareau ca zornaie din aripi ca elicopterul. Auzul Duduii era perfect antrenat. Le insfaca cu degetele ei rapace si le lipea de omulet tocmai in fundul gurii dintr-o singura miscare, inainte sa le inghita. Distractia avea loc in serile de vara. Anume cind Excelenta Sa nu trebuia sa primeasca nici un ambasador. Cite un sadic prindea musca si, in loc sa o puna pe virful limbii, sa o deguste, ii rupea piciorusele si aripioarele. Vecinul prefera metoda infigerii unui ac inrosit la flacara brichetei. Altii le storceau de pereti sau de podea cu talpa. Astia erau cei mai josnici. Un inspirat le dadea foc. Regulamentul interzicea asemenea abateri. Excelenta Sa se straduia neobosit sa ii faca pe curteni sa respecte regulile. Nu gasea decit smecheri, neglijenti, contravenienti. Manierele aristocratice, protocolul, se gaseau in mare suferinta in acest tinut.

Uite si ochii bulbucati ai unei specii rare de broasca. Se roteste incet dupa lumina zilei. Hleap, inghite gingania. Un gindac se grabeste rostogolindu-se pe scari. A fost chemat mai devreme cu clopotelul chiar de Excelenta Sa si s-a intors spre acesti servitori preafideli. Bate din palme, aferat, si anunta ca linistea Sa este turburata de larma. Pot sa prinda in continuare muste cite vor. Toti rasufla usurati. Dar fara zgomot, suna ordinul. Crainicul, nimeni altul decit Firica, priveste capetele plecate. Perucile pudrate, umerii cu matreata, mesele rebele, parul vopsit al unui rival. Infrunta citeva priviri speriate, ochi rosii, cearcane melancolice, priviri taioase. Larma inceteaza. Ingheata toti ca-ntr-o poza. Cineva a taiat sonorul. Miscarea se reia allegro majestuoso, exact de acolo de unde a lasat-o Dracu’. Si El prezent cu onor in sala de receptii, fosta de bal, a Palatului. Dansul se reia, de data asta burlesc, fara sonor, ca intr-un film de acum un secol. Insectele se misca silentioase in aer. Pe picioroange, in carucioare de infirmi, trase in sus de mici elice. Alti curteni umbla sprijiniti in cirje, zdranganind din decoratii. Se disting de ceilalti.

Dumnealor levitind la joasa inaltime. Sint unii cu limbi uriase, albe. Ling peretii, experti sa insface musca pierduta pe tavan. Altii se indreapta batosi, impingind un tambur, o goarna, un drapel, spre statuia din parc. Niste stirpituri vesele, grijulii de mersul treburilor in fostul regat cazut pe mina veneticilor. Niste umflati aluneca pe balustrada marii scari a Palatului. Daca iti incordezi auzul, prinzi trosnetul incheieturilor unor ginganii aurii. Rolul lor este sa caligrafieze frumos cind Excelenta Sa are bunavointa sa dicteze corespondenta privata. Scrisori catre distinsi sefi de state si biletele bleu-roz iubitei sale Diana, zeita vinatorii. Ei le parfumeaza cu delicatete si toarna pudra peste cerneala. Le impaturesc si le expediaza prin curier, trecind cu limbutele lor fine peste hirtie. Curierii au elice pe umeri, scot fum pe gaura curului si piriie veseli. Altii, molatici, ca niste omizi, se tirasc lasind bale in iarba. Si ce miros de cantina, de varza fiarta, de borhot, de laturi, de ciine ud, de fecale, de spirt si tigari, in acest Palat.

Asa, prin zoaie, curtenii se intorc pe linga pereti, sa zaca in fotolii. Curtezanele se refriseaza agitind gurese evantaiele. Domnii cu batiste mari isi freaca iute ceafa, crestetul, bojocii, rinza. Dansul s-a terminat. In tacerea lasata hipnotic se aude doar gifiiala intretaiata, ofurile, aolelile unui cuplu incirligat. Se aude in tot palatul partida de sex. Vocea barbateasca injura gros. Vocea femeii scoate un tipat ascutit. Climax. E chiar respiratia Excelentei Sale. O recunosc. Toti servitorii, spionii, majordomii, cameristele, agentii de paza sint extrem de muzicali. Intr-un gest reflex, in acea tacere mare, bat calciiele si aplauda. Palatul se umple de voci, de clinchete vesele, de fosnet si vacarm. Sint fericiti, plini de adoratie fata de Stapinul lor care, iata, iar a izbindit. Puterea sa e de netagaduit, e inca verde. Sint mindri sa il serveasca. Afisara acest sentiment ca pe o decoratie. Iata-i plini de aere, constienti de menirea lor de mari initiati ai penumbrei.