Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2003   |   Ianuarie   |   Numarul 153   |   Mi(haies) bemol diez

Mi(haies) bemol diez

Autor: Gheorghe CRACIUN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
De sensibilitatea mult exagerata a scriitorului roman fata de orice „stimul“ venit din afara am avut ocazia sa ma conving inca o data citind raspunsul „indirect“ (fara trimitere la nume) pe care Mircea Mihaies il da unui pasaj dintr-o apreciere a mea facuta intr-un interviu din revista 22, aparut in ultima luna a anului trecut. Imi manifestam acolo un fel de regret ca destul de multi scriitori importanti au trecut imediat dupa 1990, care partial, care definitiv, din spatiul literaturii in cel al analizei si comentariului politic. N-am afirmat nici o clipa ca ar fi fost preferabil ca scriitorii in cauza sa nu fi facut acest pas. Dimpotriva. Mi se parea insa ca acest abandon, in care daca literatura nu a disparut cu totul din preocupari, atunci ea a devenit o activitate secundara, nu e deloc spre binele culturii noastre aflate de multa vreme – precizez asta acum – intr-o continua deriva, bolnava de sentimentul disparitiei din peisaj a cartilor valoroase si a autoritatii critice si tratata chiar si de cei care-i depling soarta ca o Cenusareasa prea putin demna de atentie.

Tot acolo, in cadrul acelui interviu, faceam si observatia ca in momentul de fata Romania are nevoie de atitudini si opinii pragmatice (si constructive exact in sensul acestui pragmatism), nu de iesiri pamfletare excesive. N-am contestat nici o clipa nevoia spiritului polemic, datoria scriitorului de a infrunta puterea si a nu se supune aberatiilor ei decizionale, n-am pledat pentru indiferentism si obedienta sau pentru acceptarea tacita a autoritarismului politic. Am amintit numele lui Mircea Mihaies (in opozitie cu cele ale lui Stelian Tanase si Emil Hurezeanu, pe care ii consider niste analisti politici obiectivi si eficienti) exact in acest context, cu regretul ca semnatura sa critica e tot mai putin prezenta in spatiul nostru literar.
Pe de alta parte, modul in care Mircea Mihaies gaseste de cuviinta sa critice comportamentul discretionar al puterii, prin texte pamfletare superbe in seductia lor estetica, mi se pare depasit si oarecum steril. Dovada faptul ca el pare o voce care striga in pustiu, inchisa in rigiditatea inversunata a propriilor sale formule, ce nu se prea regaseste pe listele de analisti politici ai zilei. N-am vrut sa minimalizez in nici un fel personalitatea lui Mircea Mihaies, ci am incercat sa sugerez ca atitudinea lui reprezinta mai putin decit ar putea el sa ne ofere, si asta tocmai pentru ca luciditatea sa analitica (dovada cartile de eseuri publicate pina acum) e ultimul lucru de care am avea motive sa ne indoim.

Revin acum la inceputul acestei replici, profund mirat de faptul ca un eseist atit de subtil si patrunzator ca Mircea Mihaies nu ezita sa faca din tintar armasar si sa incrimineze in bloc nu doar dubiosul meu pasivism „apolitic“, ci si toate cartile mele de pina acum, pe care, daca imi aduc bine aminte, pe vremuri nu le trata chiar cu atit dispret. Ce as vrea sa-i amintesc preopinentului meu e faptul ca citarea intr-o discutie a numelui unui autor nu reprezinta si un atac la persoana, cum poate el s-a obisnuit sa interpreteze orice text care-i pomeneste numele. Observatiile mele nu urmareau sa-i lezeze vreo pozitie sau sa-i submineze vreun statut. Chiar mi se pare cit se poate de clar ca intre mine si Mircea Mihaies, in ciuda faptului ca optiunile noastre literare si culturale nu se prea intilnesc, nu exista nimic de impartit. Nu cred, pe de alta parte, ca un scriitor care nu scrie saptaminal pamflete politice nu are dreptul sa formuleze observatii despre ceea ce se intimpla in spatiul comentariului politic. Si nu cred ca, pentru a-si pastra astazi, in aceasta Romanie a tuturor paradoxurilor, onorabilitatea profesiei si conditia deontologica, un scriitor trebuie sa se apuce imperativ de politica sau de glose mai mult sau mai putin personale pe marginea acestei prapastii fara fund care este politica.
Cit despre capacitatea de reactie rapida la ceea ce se intimpla pe scena noastra politica si culturala, aceasta n-ar trebui sa poarte cu sine si reflexul unor incriminari pripite si umorale (aflate nu departe de spiritul agresiv al unor personaje politice si de presa pe care toata lumea le priveste astazi cu oroare), pentru ca astfel opinia in cauza devine si mai putin creditabila.

In contextul articolului sau, Mircea Mihaies lasa sa se strecoare ideea ca si eu as fi, alaturi de alti intelectuali, un autor care in toata aceasta perioada de tranzitie ar fi facut, prin neimplicare, jocurile perfide ale puterii, in asteptarea nu stiu caror avantaje de nu stiu ce natura. Poate ca in mintea lui Mircea Mihaies Compunere cu paralele inegale (o carte snoaba, „postmodernist-elitista“, limitata la acte narcisiste de contemplare a propriului ombilic, potrivit opiniei sale) a fost tradusa in Franta gratie sprijinului direct al lui Adrian Nastase, o personalitate care, dupa cum se stie, este si un mare campion al promovarii culturii nationale in afara. Si poate ca tot datorita subtilului lobby al guvernului „nastasiot“ (cum ii place lui Mircea Mihaies sa spuna) aceasta carte a primit anul trecut, la Paris, premiul pentru cea mai buna traducere straina in franceza…
Cu toate ca, la urma urmelor, ce-ar fi rau in faptul ca as reprezenta acel tip desuet de autor inchis de buna voie in turnul lui de fildes? Poate doar faptul ca am uitat sa-mi scot in sensul acesta o autorizatie semnata de redactorul-sef al revistei Orizont…

Incerc sa par ironic, dar o fac cu toata tristetea. Sint cel putin doua carti ale mele, Cu garda deschisa si Reducerea la scara, care pot arunca in rizibil toate insinuarile din articolul Buricul diftongat, cum se numeste replica la interviul meu publicata de Mircea Mihaies in rubrica sa Contrafort din Romania literara, la sfirsitul anului 2002. „Cazul“ meu l-am explicat deja. Dar articolul contine si un extrem de interesant portret al intelectualului roman in care sint asociati de-a valma toti scriitorii care n-au fost inzestrati de la natura cu temperamente furibunde si care nu inteleg ca pentru a-si dovedi curajul ar trebui sa participe obligatoriu in fiecare saptamina la un exercitiu de tragere la tinta in guvern. Acesta o fi probabil si motivul pentru care ei sint aruncati la gramada in categoria scriitorilor de stinga, niste egoisti timorati, adepti ai „paguboasei social-democratii“ si, fireste, prizonieri ai unor vechi sechele comuniste…
E posibil ca Mircea Mihaies sa viseze la crearea unui cor al exasperarii pe o singura voce, fara insa sa se intrebe daca toti cei care scriu au talent jurnalistic si disponibilitati publice, daca asta e cea mai buna solutie cu putinta. Nu conteaza ca scriitorul poate sa-si iroseasca viata si energia tipind fara nici un rezultat impotriva abuzurilor puterii si lasindu-si de izbeliste talentul literar. Pentru ca, in fond, nici literatura romana de azi nu prea mai conteaza, cita vreme ea se reduce, in general, la scriitorii publicati si laudati de revista Orizont…

In sfirsit, mi-e greu sa inteleg cum un autor care a scris sute de pagini despre postmodernism a ajuns acum, din ratiuni conjuncturale (vezi apararea sa violenta din aceeasi rubrica din Romania literara a volumului Omul recent de H.-R. Patapievici) sa considere postmodernismul un moft, si inca unul de natura elitista. Sa fi uitat atit de repede Mircea Mihaies ca el este, alaturi de Mircea Nedelciu si Adriana Babeti, coautorul unui roman de mare succes, Femeia in rosu, considerat la vremea aparitiei lui o expresie plenara a postmodernismului romanesc? Atunci de unde atita inversunare?
Decizia lui Mircea Mihaies de a-si dedica o parte a scrisului sau dezbaterii politice e admirabila. Din pacate, el face pamflet cu credinta ca articolele sale nu sint doar spectaculoase, ci si pline de adevaruri irefutabile, fara sa se intrebe intotdeauna daca adevarul cuvintelor coincide cu adevarul realitatii. Mircea Mihaies nu poate fi un bun analist politic asa cum, oricit de scandaloasa ar parea comparatia, nu poate fi un bun om politic Adrian Nastase. Prea e in stare sa sacrifice totul pentru un simplu joc lingvistic, pentru o pirueta stilistica, pentru un mi bemol diez (sic!) al unei partituri exotice interpretate cu excelenta…

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Educaţia – o piatră de încercare
Endemicul plagiat în şcoala românească
Cele mai recente comentarii
gabriela.gheorg@gmail.com
o referință la lucrările dlui Solomon Marcus
ma bag &io ca musca pan' lapte...
ref nedumerirea dlui Foarta
nea marin
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire