Michael SHAFIR: „La 65 de ani, profesori foarte buni sînt trecuţi pe linie moartă“

Autor: Ovidiu ŞIMONCA | Categoria: Actualitate | 10 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Michael SHAFIR: „La 65 de ani, profesori foarte buni sînt trecuţi pe linie moartă“

E profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Domeniile sale de cercetare: „Relaţii Internaţionale“, „Comunism şi Postcomunism“, „Extremism“, „Holocaust“. A lucrat 22 de ani la Departamentul de Documentare şi Analiză a postului de radio Europa Liberă. Sîmbătă, 29 ianuarie 2011, Michael Shafir a anunţat că îi returnează preşedintelui Băsescu Ordinul „Meritul pentru învăţămînt“ în grad de ofiţer, acordat în 2009. Motivul principal pentru care a renunţat la decoraţie: un protest faţă de modul în care, în Legea educaţiei naţionale, s-a decis pensionarea profesorilor la 65 de ani. I-am telefonat profesorului Michael Shafir şi am realizat următorul interviu pentru Observator cultural.

De ce aţi decis să înapoiaţi decoraţia acordată în 2009 de către preşedintele Băsescu?

Sînt două motive: unul de natură generală şi unul de natură particulară. Voi detalia fiecare dintre aceste motive. Noua Lege a educaţiei naţionale, în ciuda promisiunilor făcute public de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, impune scoaterea la pensie a tuturor cadrelor didactice la împlinirea vîrstei de 65 de ani. Continuarea activităţii lor, conform legii, este posibilă numai la plata cu ora. Dacă aş fi dorit să lucrez la plata cu ora, aş fi început mult mai devreme, la o vîrstă mult mai fragedă, aş fi făcut-o „pe centură“ şi pînă astăzi aş fi adunat destui bani ca să nu-mi pese de nici o legislaţie.

Dumneavoastră, domnule profesor, aţi trecut de 65 de ani. Aveţi 67 de ani, împliniţi pe 4 ianuarie. Probabil că vi se va permite să încheiaţi cursurile pe care le ţineţi în acest an şcolar. Din toamnă, e posibil să nu mai puteţi preda. Veţi deveni pensionar, nu veţi mai putea preda?

Dacă acel articol din lege rămîne în vigoare, aşa este, nu voi mai putea preda ca profesor încadrat la Universitatea „Babeş-Bolyai“. Faptul că voi fi scos la pensie, eu şi alţii care au împlinit 65 de ani, este exact tendinţa opusă a ceea ce se întîmplă în alte state. Şi alte state au încercat să impună o limită de vîrstă şi au constatat că daunele unei asemenea abordări sînt atît de mari, încît au revenit asupra acestei măsuri.

Ne puteţi da cîteva exemple?

Italia a decis ca activitatea didactică a profesorilor universitari să poată continua pînă la 70 de ani, cu posibilitatea de prelungire, în cazuri excepţionale, pînă la 75 de ani. În Israel, vîrsta pensionării cadrelor didactice universitare a fost stabilită la 68 de ani, dar, în cazul personalităţilor importante, se poate prelungi cîţiva ani. În Marea Britanie s-a întîmplat un caz opus celui legiferat în România. În Marea Britanie s-a eliminat orice limită de vîrstă pentru pensionare.

De ce?

În anumite profesiuni, limita de vîrstă este ridicolă. Nu mă refer neapărat la cele pe care eu le-am profesat, jurnalistica şi predarea la universitate. Gîndiţi-vă la cazul actorilor, gîndiţi-vă la ce poate da un actor după vîrsta de 65 de ani, gîndiţi-vă ce roluri formidabile poate realiza. Să menţionez cazul lui Radu Beligan, care joacă pe scenă la 92 de ani, sau cazul lui Victor Rebengiuc, care, la 75 de ani, a făcut în 2010 excelente roluri în teatru şi în film, dacă ar fi să ne gîndim la Marţi, după Crăciun sau la Medalia de onoare. În anumite domenii, de abia în jurul vîrstei de 55-60 de ani ne apropiem de apogeul meseriei noastre. Profesorul David Prodan, fie-i memoria binecuvîntată!, spunea că nici nu ai voie să te gîndeşti la o operă majoră înainte de a împlini 60 de ani. Abia la 60 de ani, după atîtea şi atîtea acumulări, ai acea perspectivă care îţi permite să lucrezi la capacitate maximă.

Din punctul dumneavoastră de vedere, ar trebui să existe o vîrstă de pensionare pentru cadrele didactice sau ar trebui un sistem flexibil, ca în Marea Britanie, în care pensionarea să nu aibă limită de vîrstă?

Eu cred că situaţia care a existat pînă recent – pensionarea la 65 de ani şi posiblitatea prelungirii activităţii pînă la 70 de ani, cu aprobarea Senatului – trebuia să rămînă în vigoare. Dacă nu se va reveni la situaţia anterioară promulgării Legii educaţiei naţionale, după părerea mea, în scurt timp vom avea o situaţie în care cadrele didactice bune şi foarte bune vor părăsi ţara nu la 65 de ani, ci mult mai devreme, şi-şi vor atinge apogeul universitar la o altă universitate, din afara României, acolo unde îşi vor putea desfăşura cu succes activitatea didactică. Un profesor, la 65 de ani, are foarte mult de spus studenţilor, după 65 de ani, maturitatea umană şi experienţa didactică le oferă profesorilor posibilitatea de a avea un dialog consistent cu studenţii, din care aceştia au numai de cîştigat.

Ce se întîmplă cu profesorii care au depăşit vîrsta de 65 de ani şi sînt conducători de doctorate?

Îndrumătorii de doctorate nu dispar după 65 de ani, se vor numi profesori abilitaţi. Dar, potrivit noii legi, îndrumători de doctorate pot fi toţi cei care au gradul didactic de lector. Legea provoacă zîzanie între generaţiile de cadre didactice. Mi-am întrebat colegii mult mai tineri dacă sînt în stare să conducă un doctorat. Eu nu vreau să dau nume, dar eu ştiu cazuri de conferenţiari care nu ştiu cum se pune o notă de subsol. În plus, sînt tot felul de materiale – şi de întrebări, de interogaţii – necesare unei lucrări de doctorat, pe care doctorandul nu are cum să le descopere de unul singur, e nevoie de un om cu o vastă experienţă, cu lecturi îndelungate şi nu ştiu dacă un lector poate să îndrume un doctorand.

Care este situaţia pensionării în Statele Unite şi în Germania, ţări pe care le cunoaşteţi bine?

În Statele Unite, nu doar în domeniul universitar, există de mulţi ani o interdicţie privitoare la pensionarea forţată pe motiv de vîrstă. Ar fi considerată ca o discriminare şi o lezare a libertăţii cetăţeneşti. Pensionarea rămîne la latitudinea universităţii şi a profesorului. Retragerea la pensie sau prelungirea activităţii sînt rezultatul unei negocieri între conducerea universităţii şi profesorul încadrat în funcţie. Cadrul didactic are şi posibilitatea să devină profesor onorific, care se bucură de anumite drepturi, poate să mai şi predea. În Statele Unite, nu există o vîrstă – stabilită printr-o lege – de pensionare a unui profesor universitar. Ar fi şi absurd. Dacă o universitate are nevoie de un profesor într-un anumit domeniu, cum să-l trimiţi forţat la pensie? Aceeaşi situaţie este şi în Canada. Cît priveşte Germania, sistemul este mai complicat. Germania este un stat federal şi fiecare land îşi adoptă legislaţia sa în domeniul educaţional.

Din ce spuneţi, din exemplele pe care le-aţi dat, România e singura ţară unde pensionarea profesorilor universitari este decisă atît de repede, la 65 de ani.

Am uitat să menţionez cazul unei ţări foste comuniste, Polonia, unde pensionarea se întîmplă la 72 de ani. În România, la 65 de ani, profesori foarte buni sînt trecuţi pe linie moartă, indiferent de performanţa lor didactică.

Prin această lege, dumneavoastră sînteţi somat să părăsiţi arena.

Exact. Permiteţi-mi să menţionez numai cîteva nume de personalităţi care îşi continuă activitatea, la catedră, după 65 de ani. Profesorul Virgil Nemoianu are 73 de ani: publică şi predă în continuare. Pe Norman Manea îl vom sărbători în curînd, în iulie 2011, cu prilejul împlinirii vîrstei de 75 de ani. Norman Manea este în continuare profesor la Bard College. Marele chimist Alexandru T. Balaban predă în Statele Unite, este profesor la Texas A&M University, Galveston, avînd aproape 80 de ani. Şi lista poate continua. Se pare că noi avem un talent în a-i trimite pe cei mai buni în afara ţării. Veţi vedea că mulţi dintre cei care au acum 35-40-45 de ani vor căuta să părăsească sistemul universitar românesc, pentru a-şi putea continua activitatea pînă la vîrsta la care vor considera de cuviinţă, fără să fie „scoşi din arenă“ la 65 de ani.

Care sînt motivele generale pentru care aţi returnat această medalie?

Este inadmisibil, este un scandal ca o ţară să fie guvernantă prin legi care sînt adoptate prin asumarea răspunderii. Legea educaţiei naţionale a fost adoptată prin asumarea răspunderii. Din păcate, toate guvernele de după 1989 au făcut uz de acest mecanism antidemocratic, care ocoleşte Parlamentul. Dar nici un guvern, pînă la cel condus de Emil Boc, n-a făcut uz, atît de frecvent, de asumarea răspunderii, ca să nu mai vorbim de ordonanţele de urgenţă. De ce este mai este nevoie de Parlament? De ce să mergem pe soluţia domnului Băsescu şi să avem un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari? Facem un Parlament de 30 de membri, din care 25 să fie membri ai Guvernului! România, prin această lege, merge înapoi, în ce priveşte autonomia universitară, şi se produce politizarea universităţilor.

De ce politizare?

Este politizare sub masca depolitizării. În 1985, am scris o carte intitulată Romania: Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change. Analizam următorul aspect: cum a reuşit România, cu un aşa-zis limbaj modernizator, inspirat din Occident, să-şi facă propria politică şi să rămînă o ţară comunistă, imună la reforme. Vă aduc aminte că se vorbea despre „democraţia socialistă“ şi despre „consiliile oamenilor muncii“ de diferite naţionalităţi, care, se spunea, îşi pot spune părerea în cadrul acelor mecanisme ale statului comunist. Nu se întîmpla nimic, tot Partidul Comunist decidea. Acea politică era una de stagnare, de imobilism. Acum avem de a face cu un regres. Autonomia universitară este încălcată, deşi ni se spune că aceasta este lărgită.

Cum este încălcată autonomia universitară?

Se ia din mîinile senatelor posibilitatea de a-şi alege singure rectorii. Alegerea se desfăşoară ca într-o companie de acţiuni, în care Statul îşi asigură 50% din participare şi poate să influenţeze alegerea. Mai departe: sub masca subsidiarităţii, sub masca descentralizării, politizăm şcoala prin consiliile de administraţie în care, pe hîrtie, o treime sînt profesori, o treime sînt părinţi, o treime sînt reprezentanţii autorităţilor locale, dar finanţarea se face prin primării. Şi atunci: ce se va întîmpla la vot? Părintele ştie că, dacă nu votează aşa cum doreşte finanţatorul, riscă să-şi trimită copilul la altă şcoală, poate că în alt judeţ. Mă mai revoltă ceva: sub masca depolitizării, se interzice cadrelor universitare aflate în funcţii de conducere să fie membre în conducerile partidelor. Cu ce drept se amestecă Statul în treburile interne ale unui partid? De ce un profesor universitar cu funcţie într-o universitate să nu poată face politică şi să conducă un partid, de exemplu? Dacă aşa decide legea, atunci să-i scoatem din istoria noastră parlamentară pe un Titu Maiorescu, pe un Nicolae Iorga… Dumneavoastră, domnule Băsescu, domnule Funeriu, vreţi să mă forţaţi pe mine, ca potenţial alegător al PSD-ului, să votez PSD pentru Vanghelie, nu pentru Ecaterina Andronescu. Eu, dacă aş vrea să votez PSD, nu o voi mai putea face pentru că în PSD este Ecaterina Andronescu, deoarece doamna Andronescu, ca rector al Universităţii Politiehnice din Bucureşti, nu mai poate să facă politică. Prin urmare, opţiunea politică se îngustează, cei care vor să o voteze pe doamna Andronescu nu mai au acest drept, pentru că domnul Băsescu vrea să o scoată din politică pe doamna Andronescu.

Domnule profesor, această medalie, la care renunţaţi acum, v-a fost acordată în 2009, „cu prilejul a 60 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Israel“ şi în semn „de apreciere pentru contribuţia marcantă, pentru sprijinul acordat autorităţilor române în procesul de asumare a trecutului istoric de stabilire a adevărului privind Holocaustul“. Renunţarea la decoraţie nu e un gest prea brutal, prea radical?

Nu am considerat că această medalie mi-a fost acordată ca o favoare. Nu am considerat că preşedintele Băsescu avea datoria să-mi acorde această medalie. Da, renunţarea la decoraţie este un gest brutal. Fiecare, în societatea civilă, protestează cum îl taie capul. Fiecare protest este posibil şi legitim atîta timp cît nu este ilegal. Puteam să facem un interviu în care să-mi exprim nemulţumirea faţă de Legea educaţiei naţionale. Stăteam de vorbă şi dumneavoastră trimiteaţi spre tipar părerea mea despre Legea educaţiei naţionale. Nu cred că e suficient. Nu credeţi că s-au auzit suficiente opinii, că s-au publicat numeroase interviuri? Credeţi că o opinie exprimată într-un interviu putea să atragă atenţia asupra unei probleme grave? Din punctul meu de vedere, acest guvern este surd la orice argument, nu este susţinătorul dialogului, nu comunică şi nu ţine seama de opiniile exprimate prin presă. Doar cu gesturi brutale mai poţi provoca o reacţie a Guvernului. Gestul meu ar trebui urmat de alte gesturi, care să încurajeze protestul.

De cînd aţi anunţat că renunţaţi la decoraţie, v-a sunat cineva dintre autorităţi? Aţi primit vreun telefon de la Ministerul Educaţiei sau de la Administraţia Prezidenţială?

Nu.

Alţi lideri, din opoziţie, v-au sunat?

A existat o personalitate – identitatea acesteia nu o pot divulga – dintre liderii opoziţiei, care m-a sunat, spunîndu-mi că nu mi-a dat telefon din motive politice, ci, pur şi simplu, doreşte să mă felicite pentru curajul meu.

Aţi făcut acest protest, aţi înapoiat decoraţia, fiecare judecă aşa cum crede de cuviinţă gestul dumneavoastră, deocamdată, din toamnă, aveţi toate şansele să fiţi pensionar. Care ar fi urmarea protestului dumneavoastră?

Vreau să atrag atenţia autorităţilor că se dedau la gesturi şi la fapte inadmisibile din punct de vedere democratic. În al doilea rînd, sper să încurajez alte gesturi de protest, în limitele legii, care să le demonstreze autorităţilor că ne-am săturat. Nici personalitatea mea, nici condiţia mea de dascăl nu-mi permite să mă duc la Palatul Cotroceni şi să strig împotriva preşedintelui Băsescu. Dar pot să protestez cu alte mijloace, aşa cum mă îndeamnă sufletul, pentru binele general.

Articole in legatura: Legea educaţiei naţionale: speranţe şi îngrijorări

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

pensionarea profesorilorcomen - Vineri, 28 Ianuarie 2011, 22:39

Ca intotdeauna, adevarul este la mijloc, iar d-l Michael Shafir are 50% dreptate, tinand seama de conditiile concrete din universitatile noastre. Solutia ideala ar fi o selectie bazata pe criterii obiective, realizata de o entitate neutra, corelata cu un vot dat atat de colegii profesorilor, cat si de studenti. Foarte multi dintre profesorii care au depasit varsta de 60 de ani sunt epuizati fizic si nervos (la 65 de ani situatia este chiar grava si s-ar impune un control amanuntit de sanatate). Peste 60 de ani productivitatea in cercetare stiintifica si elaborare de lucrari publicabile scade drastic pentru majoritatea profesorilor universitari. Desi procesul de sclerozare mintala este destul de inegal la 65 de ani, practic (dupa parerea mea), din ce cunosc, cel mult 25-30% mai pot fi utili universitatilor. Restul profesorilor in varsta se tin cu ghearele si cu dintii de pozitia ocupata si sunt o frana in calea atat a angajarii de tineri cat si in promovarea acestora pentru a fi incurajati sa ramana in universitate. O solutie ar fi mentinerea pana la 70 de ani in universitate, in conditiile in care li s-ar oferi doar o jumatate sau un sfert de norma (adica un singur curs/disciplina, intr-un domeniu pentru care sa prezinte lucrari publicate, contracte de cercetare, etc. )

Ramane marele Profesor ShafirVeridicus - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 04:23

Trebuia ca Michael Shafir sa faca acest gest de maxima onoare pentru ca tema „pensionarilor” sa intre in discutie ! Personal nu am nici un interes in ce priveste subiectul, pentru ca nu am nici un raport de munca cu vreo Universitate (traiesc doar din scris, iar legal, pana la o eventuala pensie, ar fi peste un deceniu jumatate), dar pentru guvernarea inculta de acum trebuie sa vin in urma lui Shafir cu cateva argumente de sustinere.
Intai de toate, d-sa este o „constiinta”, in cel mai inalt sens filosofic, incomparabil prin cultura si expertiza ce o are cu oricare din lichelele intelectuale ale puterii. A renuntat la o frumoasa implinire ca profesor, la tot felul de oferte universitare venite de aiurea, pentru a se stabili in Romania, aducand cu d-sa si un fond arhivistic impresionant, provenit de la „Europa Libera”, pe seama caruia se elaboreaza deja disertatii doctorale de substanta. Acesta ar fi contextul! Iar aici ce-l asteapta? Un sut in fund, ca sa se poata instala in universitati tot soiul de scursuri care se legitimeaza ca profesionisti prin simple petice de hartie (le zic „diplome”), pentru ca daca guvernul este alcatuit doar din absolventi de Haret, Cantemir, Vlaicu, Goldis etc, etc – doar nume celebre, ce ascund de fapt in spate veritabile fabrici de diplome inflationiste si fara acoperire stiintifica -, de ce n-ar ajunge din acesti mediocri ce au ruinat o tara si universitari, dar nu unde au fost produsi, ci la „stat”, ca da mai bine?!
Numai ca cine a gandit acea prevedere de a scoate la pensie pe universitari la 65 ani nu are nici cea mai vaga idee despre rosturile unei asemenea profesii. Din numeroasele activitati, munca intelectuala – mai ales in domeniile umanistice – este una de acumulare, nu peste noapte, ci de lunga durata. Pentru ca cineva sa poata fi cat de cat apreciat ca format In acest domeniu trebuie sa parcurga filiere educationale oarecum Indelungate si complexe, doar diplomele de licenta si doctorat nefiind suficiente. Mereu si mereu concurenta din campul universitar ar trebui sa impuna fiecarui individ achizitionarea In principal de diplome si titluri academice de certa notorietate, de specializare si omologare profesionala, ca atuuri fundamentale In competitia cu semenii aspiranti deopotriva la un post In Invatamantul superior. Iar meritul si capacitatea nu se obtin „de la sine”, ci presupun ani de munca si de privatiuni, toti cei ambitiosi petrecand mai toata adolescenta si tineretea prin biblioteci, citind munti de carti si acoperind mii de fise cu Insemnari savante.
Cu alte cuvinte, asa cum a spus Michael Shafir mai sus, mai ales domeniile umaniste presupun imense acumulari de informatii, dar si suficienta maturitate pentru reflectie, s-ar putea spune despre cineva – sa zicem fara disponibilitati geniale – ca doar de pe la 40-50 de ani stapaneste cat de cat satisfacator domeniul, fiind astfel abia de atunci In deplinatatea formei si experientei intelectuale de a elabora lucrari fundamentale In materia ce o ilustreaza. Asta nu inseamna ca acest gen de universitari n-au creat mare lucru pana la acea vreme! Dimpotriva! Insa mai toate lucrarile lor de „omologare” profesionala, necesare cooptarii si promovarii universitare, poarta mereu parca pecetea inca a initierii, a exercitiului stiintific ce-si mai cauta reperele originalitatii si ale ineditului.
Este totodata adevarat ca unii nu au produs „stiinta” decat atata cat sa-i aduca la o catedra universitara, dupa care mai curand sau mai tarziu si-au contemplat pozitia academica, fara a mai produce ceva demn de luat in seama in domeniul lor. Ei bine, de acestia trebuie sa scape universitatea. Iar pe vremea lui Carol II un articol din legea educatiei (1938) prevedea ca profesorii care In ultimii cinci ani n au mai tiparit ceva sa fie scosi din invatamant. In baza acestei prevederi a fost dat afara din universitate extremistul de dreapta Nae Ionescu, care doar „clampanea” din gura distrugand o parte a tineretului studios prin colaje de afirmatii care mai de care mai stupide.
Si pentru a am intrat in istorie, guvernantii nostri ar trebui sa stie ca inca de la fondarea institutiilor noastre de invatamant superior (1864) pentru universitari s-a prevazut prin legii posibilitatea de a preda pana la 70 de ani, ca limita maxima de varsta, existand totusi si eventualitatea „exceptiilor” (consiliul profesoral al facultatii, nu altcineva, putea sa prelungeasca sederea la catedra de doua ori cate doi ani). Iar acest lucru a functionat pana in 1938, cand prin modificarile aduse Legii invatamantului superior, limita de varsta pentru profesorii universitari a fost redusa de la 70 la 65 ani, constituind de fapt baza legala pentru Carol II (care instaurase propria dictatura!) de a scoate pe linie moarta pe indezirabili si a capatui pe unii sustinatori ai lui cu o catedra universitara, exceptiile fiind o dovada in acest sens.
Va reamintesc insa macar cateva nume de universitari, din ultima suta si cincizeci de ani, cu varsta de pensionare: Simion Mehedinti si Andrei Otetea la 70 de ani, Ioan Bianu si Sextil Puscariu la 71 ani, Ion Caragiani la 75 ani, Anton Naum chiar la 78 ani (la cerere), Mihail Dragomirescu si C. Radulescu-Motru la 72 (scosi de legionari) s.a.m.d. Cu alte cuvinte, putinele pensionari „anticipate”, inainte de 70 ani, s-au facut pe motive politice in contexte istorice bine determinate. Cu siguranta ca si regimul Basescu si-a propus sa distruga Romania nu doar economic, ci si intelectual, inlocuind o veritabila elita intelectuala cu cohorta imporvizata de posesorilor de diplome, cat mai multe, de parca aceste petice de hartie ar da si masura inteligentei ...
Iata de ce, draga Michael, gestul tau devine extraordinar ! Sa nu crezi ca Romania nu te merita, pentru ca nu trebuie sa confunzi hahalerele ce conduc acum cu cei ce stiu sa aprecieze o minte stralucita ca a ta. Regret doar ca va trebui sa te trambalezi din nou (poate ca sta in destinul poporului tau ?) spre alte spatii academice, care nu se vor incurca in inca varsta ta tanara, dar defectuoasa in ochii unora pentru ca ai depasit 65. Stupid ! Dar nici Praga, nici Cracovia, poate Budapesta – care te vor chema cu siguranta – nu vor intarzia sa-ti onoreze competentele (la CEU, Victor Karadi, de pilda, are deja frunoasa varsta de 74 ani si preda pe rupte). Vom ramane noi aici cu „somitatile” noastre, cu Udrestii, Liichenii, Plesestii, Bolovanestii nostri, ca avem ce invata de la ei: cum se ruineaza o natie, simplu si fara prea multe comentarii, pentru ca noi nu suntem nici greci, nici tunisieni, nici egipteni. Suntem personajele lamentabile din Miorita, ca de aia o tot invata generatiile la scoala !

schimb intre generatiiIlinca - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 11:12

"""Dacă aş fi dorit să lucrez la plata cu ora, aş fi început mult mai devreme, la o vîrstă mult mai fragedă, aş fi făcut-o „pe centură“ şi pînă astăzi aş fi adunat destui bani ca să nu-mi pese de nici o legislaţie."""
Bizara si irealista aceasta fraza. In multe tari europene ( Belgia, Franta, Germania, Spania) profesorii universitari ies la pensie la 65 de ani, cativa numai raman pe posturi onorifice, adica isi pastreaza biroul in universitatea respectiva, continua incadrarea doctorala, daca este cazul, participa la conferinte, seminarii etc daca sunt invitati, fiind pensionari in acesti cativa ani. Nimeni nu gaseste injositoarea aceasta formula, schimbul intre generatii considerandu-se ceva normal.
Bineinteles ca poate exista o amaraciune personala, dar cum spuneam, oamenii cu adevarat valorosi nu "sunt trecuti pe linie moarta", decat daca vor ei acest lucru.
Nimeni nu impiedica un profesor pensionar sa fie invitat in alte universitati, la conferinte, sa-si continue activitatea de cercetare, sa publice....Mai mult decat atat, se presupune ca poate acorda mai mult timp acestor lucruri, nemaiavand cursuri ( doar daca vrea neaparat si exista cerere in acest sens), nici alte activitati administrative.
Deci din acest punct de vedere nu vad nici o problema.
Sa nu uitam ca profesorii "de neinlocuit" nu sunt foarte numerosi in viata universitara romaneasca; ar fi mult mai grav daca s-ar generaliza acest fenomen de prelungire a activitatii si ar beneficia de el toti pseudo-universitarii. Ceea ce s-a intamplat, din pacate, pana acum.
PS Cred ca aceasta prevedere din noua lege a educatiei este printre putinele ce aduce ceva pozitiv. Cea mai mare parte este o balmajeala, amestec neomogen de prevederi luate de ici, de colo.....

Potenta(academica) dupa 65 de aniViitor Pensionar - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 13:42

As ruga pe distinsul autor sa ne dea cateva exemple de universitari trecuti de 65 de ani care lucreaza la proiecte ce vor schimba fata omenirii. Si apoi o lista cu cei care isi tarsiie zilele prin salile de curs fara nici un rost.

big pictureDiane - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 14:17

Domnul Shafir nu vede padurea de copaci. Sistemul universitar romanesc este neperformant si pentru ca este dominat de generatii intregi educate sub comunism, scolite in arta de a nu face nimic. Doar cel mult o mana dintre cei care ar fi pensionati impreuna cu dl Shafir au agende de cercetare activa, sunt buni dascali si au ceva inteligibil de spus. Daca nu sunt pensionati, agonia acestui sistem universitar neperformant se va prelungi inca multi ani de acum inainte. Adevarul este ca majoritatea profesorilor (universitari doctori, ca nu se poate altfel) din stiintele sociale si umanistice sunt promovati cu cv-uri de 6 pagini (dintre care una de cursuri copiate de ici, de colo, si alta de articole publicate prin diverse ziare de provincie) si nu mai misca un deget dupa aceea, multi nu se mai prezinta la cursuri, fac de toate, numai ce trebuie sa faca nu.

Domnul Shafir straluceste pe langa colegii lui romani, scoliti intr-un sistem comunist care incuraja memorizarea si descuraja critical thinking. Insa domnul Shafir nu a ajuns sa predea in Romania ca urmare a unei constiinte nationale exceptionale si a refuzarii ofertelor din alte parti (citeste universitati occidentale), dupa cum lasa a se intelege. Adevarul crud este ca, desi mai activ decat colegii sai romani, domnul Shafir nu ar fi primit o pozitie academica in nici o universitate occidentala. Pentru ca singura sa carte pe care a publicat-o vreodata - bazata pe teza sa de doctorat - este perimata, iar contributiile sale la Europa Libera, desi numeroase, nu sunt academice, ci sunt texte jurnalistice. Este adevarat insa ca domnul Shafir a publicat o serie de articole in ce se cheama la noi reviste ISI. Multe dupa standarde romanesti, insuficiente dupa standarde americane, de exemplu.

Autonomia universitara a ajuns un fetis, insa o analiza mai atenta arata ca autonomia universitara a fost prost folosita de universitati. In loc sa fie invocata pentru a muta caruta din loc si pentru a duce la o eficientizare a procesului de invatamant si cercetare, autonomia universitara a fost folosita de zecii de profesorasi de liceu care au ajuns dupa 1989 rectori de universitati in fiecare catun romanesc pentru a-si incadra rudele, sotiile, copii, finii, vecinii, etc pe posturi de profesori universitari. Dupa 20 de ani de autonomie universitara se vede clar ca nu a dus decat la un sistem care, per ansamblu, este cat se poate de mediocru si nerecunoscut international. Solutia nu este negarea autonomiei universitare, ci defetisizarea ei. Nu tot ce se face in numele autonomiei universitare este neaparat de buna credinta.

despre nepensionarea perpetua a profesorilor universitariO cititoare - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 14:32

Universitatile romanesti sunt in criza. Bursele sunt taiate, plata cu ora este eliminata din anumite facultati, nu se mai fac investitii de modernizare in cladirile mai vechi, dar inca frumoase, din cadrul universitatilor. Ce sa mai vorbim de faptul ca bursele de merit si de studiu nu s-au mai marit de ani buni si ca asistenti si lectori cu doctorate in regula si cu performante in domeniul lor nu pot candida pentru un grad superior, pentru ca posturile sunt blocate! Da, aceasta este situatia in universitatea unde preda domnul Michael Shafir. Oare sa fie profesorii de peste 65 de ani neinlocuibili? Oare sa fie de preferat ca tinerii cu doctorate stralucite sa ramana someri sau sa devina emigranti, pentru ca universitatile nu ii pot adaposti sub aripa lor in calitate de cercetatori si pedagogi? Cu tot respectul fata de personalitatile marcante din categoria domnului Shafir, consider ca in acest interviu vorbim de niste cazuri razlete, singulare, de excelenta dupa varsta de 65, in rest intalnim mai degraba cazuri de absenta perpetua la cursurile care ar trebui predate, de salarii astronomice nejustificate intotdeauna de publicatii subtantiale (la nivel de calitate, nu de cantitate, sa fie limpede!) o oarecare ramanere in urma a stilului de predare si o usoara inadaptare la abordarile academice mai moderne ce privesc aplicabilitatea materiilor predate. Insa desigur, peste toate acestea se asterne tacerea.
Inca un detaliu care poate merita adaugat: daca universitatile americane ar scoate la pensie toti fostii laureati Nobel care predau in institutiile lor de invatamant, oare cum ar mai putea indeplini criteriile pentru a se numara printre primele din lume? In State vorbim oricum de finantari de exceptie, de biblioteci de exceptie si ele, deci e usor rizibila comparatia dintre noi si... Statele Unite.

Cu cele mai bune ganduri adresate redactiei,
o cititoare de 28 de ani

Efectele perverse ale noii legii a ivatamantuluiNixon - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 16:03

In scurt timp se vor vedea efectele perverse ale noii legi a invatamantului. Consecintele faptului ca nu a fost dezbatuta in parlament ci a fost indesata cu forta in sistemul educational, cu ganduri mai mult necurate, vor afecta si ce a mai ramas din educatie. Preluarea de modele din vest fara discernamant dupa anii 90 a facut mult rau romanilor, in toate domeniile, fie ele economice, sociale sau culturale.
Ideea de a masura calitatea tuturor profesorilor dupa normele scientometrice actuale este o alta imbecilitate la moda. Discreditam si pierdem profesori deosebit de apreciati mai ales de studenti, pentru talentul lor pedagogic, pentru laboratoarele lor perfect functionale realizate uneori numai prin contributia proprie, pentru corectitudinea si devotamentul lor fata de studenti si procesul didactic. Vedem in schimb deja acum smecheri cu lucrari ISI in care si-au cumparat locul de autor sau pe care nu le citeste nimeni, dar care nu sunt in stare predea o ora inteligibila studentilor.

Supliment la potenta(academica).Viitor Pensionar - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 16:10

Domnul in cauza se face(involuntar ?)avocat al raului.Adicatelea,vezi Doamne, tinerii pleaca din Romania ca se gandesc ei ca dupa 65 de ani o sa-i scoata statul cu de-a sila la pensie si ei nu mai pot sa-si termine opera eterna si fascinanta ! Ei nu pleaca pentru ca nu au loc de epave si ramoliti pe care trebuie sa-i astepte sa moara ca sa poata sa promoveze ! S-a vorbit de d-na Andronescu cum ca ar fi ceva si dumneaei. Poate dl Shafir nu stie ca doamnei i-a ramas numele "Abramburica" chiar din timpul mandatului de ministru al Educatiei. Acum, o treaba serioasa care scapa vederii : Parsivenia pensionarii si a pensionarilor, mai ales la universitari. A discuta despre varsta pensionarii nu ar fi mare lucru. Personal, as fi e acord ca orice om sa iasa la pensie cand vrea el, chiar si la 100 de ani ! Oamenii nostri nu vor insa asa ceva. Ei ar vrea ca varsta de pensionare sa fie cat mai mica dar sa poata sa ramana angajati, cu norma intreaga,pe functie,cu salariu,la stat, DUPA pensionare.Nici unul nu vine sa spuna ca el nu vrea sa iasa la pensie ca mai are ceva de dat din el, dimpotriva, cand fac 65 de ani dau fuguta, isi fac dosar de pensionare si incep sa incaseze pensia.....Abia acum incepe batalia ! Cum sa faca sa ramana si salariat cu norma intreaga si cu functia si sa cumuleze pensia cu salariul neatins. Asta, in timp ce tineri asistenti, conferentiari,s.a.m.d.sunt tinuti pe salarii mici, nepromovati ca nu e de unde ! Asta nu o spune nimeni. Ia sa vina guvernul sa spuna , facem varsta de pensionare 80 de ani la universitari, sa vedeti cum sar toti ca arsi, ca sunt obositi.Interesul lor ascuns asta este: nu sa creasca varsta de pensionare ci cum sa ramana angajati dupa. Adica, vorba romaneasca : si cu dansa.......si cu sufletu'n Rai !

o posibila sansa invatamantului privatdalia - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 21:46

Nu cunosc in mod direct cum stau lucrurile in SUA, Marea Britanie sau Israel, dar d-l Michael Shafir omite sa precizeze ce tip de invatamant superior au: de stat sau privat (cred ca privat, cel putin in SUA). Mi se pare firesc ca in invatamantul privat profesorul bun sa predea fara conditionare de varsta, pentru ca actionarii/proprietarii sunt motivati natural sa-i retina doar pe cei valorosi. Am incredere ca asa procedeaza. In schimb, in invatamantul de stat, pe banii publici este corect sa fie stabilite anumite exigente, pentru a preveni abuzurile. Se spune ca peste o mie de profesori universitari peste 65 de ani vor fi pensionati. Nimic nu impiedica universitatile particulare sa-i preia pe cei cu adevarat valorosi si sa ridice calitatea invatamantului pe care il ofera, ca pana in prezent au aratat ca sunt in majoritate doar fabrici de diplome contra cost.

Demolare contra TraditieNixon - Sambata, 29 Ianuarie 2011, 23:35

Universitatile cele mai renumite din occident au devenit prestigioase prin pastrarea traditiilor timp de sute de ani. Pastrarea traditiilor face parte din cultura occidentala si fara traditii nu ar exista Harvard, Yale, Oxford, Cambridge ... La romani, proaspetii parveniti ajunsi la putere au insa o satisfactie sadica sa demoleze, spunand ca reformeaza, putinele lucruri bune reusite de popor in scurta sa istorie moderna de mai putin de o suta de ani. Se demoleaza liceele, se politizeaza invatamantul, iar autonomia universitara nici n-a apucat sa fie perceputa, ca dispare in neant. Conceptul sau macar semnificatia termenului TRADITIE este de neinchipuit pentru limitalul lor intelect. Urmarea ca marii profesori, purtatori ai traditiilor, nu au nici o sansa, vine de la sine ...

Pagini:1 2 3 Urmatoarea