OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Proiectul „Mari Romani“, initiat de TVR in parteneriat cu Evenimentul zilei, a ajuns, dupa sase luni de zile, la final, culminind cu ierarhia celor zece romani, „sortati“ dintr-o adunatura bizara de Mari Romani, in care intrau de-a valma sportivi, oameni de cultura, domnitori, alaturi de personaje precum Becali sau Madalina Manole. Topul celor zece, care a dus la dezbateri nesfirsite, care s-a concretizat in documentare, s-a transformat in cele din urma intr-un show cu sustinatori pasionali ce a tinut cu sufletul la gura sute de mii de romani, votanti sau nu. Dincolo de entertainment, ierarhia stabilita in mod popular mai degraba decit democrat poate oferi sociologilor, istoricilor si cercetatorilor intr-ale mentalitatilor subiecte inepuizabile.

Fara sa am pretentia de-a face un astfel de studiu, asezarea pe podium a celor zece Mari Romani nu ma poate lasa indiferenta, merita un mic comentariu. Cum de Stefan cel Mare, cu toate pacatele sale, a cucerit inimile romanilor dornici de vot, intrecindu-i pe Carol I, pe Mihai Eminescu, Mihai Viteazu, pe Brancusi, pe Eliade? De „vina“ este nu numai spiritul nationalist – doar mai erau si alti domnitori pe acolo –, ci mai ales apropierea inconstienta a lui Stefan cel Mare si Sfint de Ivan Turbinca, cel care, ajuns la portile raiului, il intreaba pe Sfintu Petru daca au „tabacioc“, „votchi“, „femei“ si „lautari“. Probabil ca aceasta umanizare, combinata cu imaginea de luptator neinfricat si invingator al turcilor, a mobilizat mentalul colectiv la un vot afectiv. Chiar si Andrei Gheorghe, pus sa aleaga intre Stefan cel Mare si Carol I, l-a ales pe cel dintii, pe motivul ca-i mai cool, un argument cel putin bizar. Dar nedumerirea mea nu se opreste aici.

Maresalul Antonescu se plaseaza pe locul 6, inaintea lui Cuza, Eliade sau Brancusi. Cu toate circumstantele atenuante, cred ca locul lui nu este acolo. Dar romanii se simt, se pare, atrasi de personalitatile autoritare, chiar despotice, care pot lua hotariri in locul lor.
Oricum, din cite am observat, istoria bate arta, bate cultura, doar daca nu-i vorba de un mit national, precum Mihai Eminescu, pe care oamenii nu-l mai citesc, in treacat fie spus, nu pentru ca e la moda sa nu-ti placa Eminescu, ci pentru ca miturile si statuile, precum si discursurile cu cel mai si cel mai, precum si etichetele pe care scoala s-a grabit sa i le puna te indeparteaza chiar si de o poezie cu adevarat buna. Altfel, in constiinta romanilor, artistii nu prea au trecere, daca ne gindim ca I.L.Caragiale nici macar n-a intrat in acest top final si ca inaintea lui, in top 100, au intrat Becali, Hagi sau Ceausescu.

Proiectul TVR-ului, preluat de la BBC, ar trebui abia acum, la final, sa dea nastere si unor dezbateri pe tema mass-mediei, sa repuna pe tapet rolul pe care-l are in formarea opiniilor, ca sa nu spun in inducerea lor. Nu poti sa spui, precum Florin Iaru, ca proiectul este doar un joc, o jucarea, sa ignori faptul ca mass-media impune si da concretete lucrurilor despre care vorbeste. De altfel, documentarele si lobby-ul facut de sustinatorii fiecarui „catindat“ dovedesc limpede contrariul. Relativismul si gratuitatea au lipsit sustinatorilor, care au ajuns chiar sa se gratuleze cu termeni precum „ignorant“. Miza acestui proiect, cred eu, abia acum incepe, cind vom incerca, daca se va intimpla intr-adevar, sa constientizam si sa analizam tot ce tine de acest proiect implantat pe tarim romanesc. Ar trebui sa ne intrebam de ce aflam abia acum de un Richard Wurmbrand, de ce presa si televiziunea, istoricii n-au facut mai multe pentru un astfel de om. Ar trebui sa ne intrebam de ce micii romani, nu cei care „jegaresc“ trenurile, de nu poti sta in ele, nu cei care asculta manele la maximum, nu cei care au uitat de apa si sapun, ci oamenii simpli, muncitori, civilizati, oamenii de teatru, scriitorii, doctorii, profesorii care-si fac meseria pentru salarii de toata jalea, care ramin locului si-si vad de treaba lor, platind credite pina la adinci batrineti, de ce micii romani nu intra absolut deloc in carti. Ideea ca nu fac rating e absolut eronata.

Oamenii de linga noi, cei care trudesc nestiuti sint la fel de importanti, iar daca sint prezentati ca atare pot chiar atrage publicul, ca sa nu mai vorbim de formarea lui intr-o alta directie decit cea manelizata si ciao-darwinizata. Oare media nu mai are alta responsabilitate in afara de rating si de cifra de afaceri? De ce preluam cu franciza sitcom-uri si seriale fara relevanta locala, precum La urgenta, Baieti buni, Om sarac, om bogat, in loc sa cautam sa inventam si sa dezvoltam spiritul de creativitate local, care ar putea schimba putin fata imbicsita a televiziunii? Da, e mai sigur, mai putin riscant, dar atit de plat si de neprofitabil pentru tinerii pe care-i formam. De ce emisiunile culturale, documentarele care ar putea face cunoscuti oameni precum Wurmbrand nu au existat pina acum? Ar trebui sa ne intrebam ce fel de Romanie ne dorim, ce fel de Mari Romani ne dorim de acum incolo, in afara de voievozi morti si de mituri revolute. Ar trebui sa vedem ce modele vrem sa propunem tinerilor. Sper ca nu Antonescu, nici macar Stefan cel Mare.