OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mihai Şora – un nume respectat, admirat şi preţuit de toată suflarea culturală românească. Ajuns la vîrsta patriarhilor, împlineşte 95 de ani pe 7 noiembrie. În Mihai Şora se îngemănează o anume candoare bine strunită sub platoşa unei seriozităţi native, cu o mult mai vădită expresie a bucuriei de a trăi. Trăitul şi gînditul au alimentat meditaţiile unei inteligenţe veşnic în alertă. Fără să epateze, a provocat mereu o alertă a ideilor. Viul înseamnă dialog, ideile dezbătute întreţin gîndirea, gîndirea ne ajută să nu murim. O meditaţie prelungă despre sensul existenţei ar fi întregul parcurs, eliptic pe alocuri, circular oricum. Sfera lui a fi este cea care decide totul, fără teorii firoscoase şi alambicate divagaţii prin care să se piardă limpezimea unor formulări fruste.

 

Dicţiunea ideilor gînditorului român este de o simplitate severă şi dezarmantă. Concizia formulărilor şi eleganţa exprimării ne duc direct la cea mai lapidară expresie a sentimentului românesc al fiinţei (Constantin Noica, cu ale lui divagaţii elegante despre întru sau lăturiş) ce aparţine unui alt maestru al concentrării de idei pe centimetru pătrat. Despre cuţit os al lui I.L.Caragiale ar fi vorba, alt mare meşter al formulărilor lapidare. Interesant cum o parte dintre ideile domnului Mihai Şora au fost livrate sub formă de dialog, aşa că nu vom greşi foarte mult asociindu-l cu cel care vedea enorm şi simţea şi mai şi. Comunicarea dintre oameni ar fi totul, s-ar presupune indirect din obstinaţia cu care domnul Şora a insistat mereu pentru a transmite de fiecare dată, dincolo de mesaj, un anume flux de empatie. Poate de aceea a fost mereu înconjurat de tineri studioşi, poate tocmai de aceea a existat mereu o anume prospeţime în expresia directă a ideilor sale. Doar că, bănăţean fiind, la obîrşie, la izvor, Mihai Şora nu divaghează incontinent pe marginea ideilor şi nici nu are organ viril pentru grandilocvenţa retorică şi baletul lexical, ce de multe ori grevează, prin exces terminologic sau sărăcie de limbaj, adîncirea ideilor în gîndirea filozofică românească. Fără să construiască vreo ontologie de uz universitar, domnul Mihai Şora ne-a livrat mereu o fenomenologie a imediatului de uz particular. Chiar privat, am putea forţa ideea.

 

Exemplul său de a gîndi şi de a trăi la marginea stoicului ar putea fi reluate pe o altă scară a istoriei. Şi ar fi un bun model pentru a fi într-o lume dedată doar luia avea. Doar că ispita de a deveni o vedetă media este mai mare decît aceea a devenirii întru fiinţă a unui avva modern, rătăcit, dacă nu în mijlocul oraşului, măcar prin parcurile lui. Aşa cum peripatetizează ades şi sărbătoritul de astăzi. Căruia îi dorim, pe lîngă un călduros La Mulţi Ani! şi zile senine ca să-şi exerseze cu aceeaşi răbdurie metodă, paşii pe aleile parcului Herăstrău, ce se dovedeşte un bun loc pentru gimnastica ideilor.