OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In prima zi de 13 a anului, cu supliment de superstitie, intr-o marti, Clubul Prometheus a deschis seria expozitiilor de artisti romani contemporani, manifestari dedicate mai ales tinerilor creatori. Artistul expozant Ionel Istoc contrazice prezumtia ghinionista prin datele faste ale importantei sale iesiri la rampa cu expozitia intitulata Tensiune si smerenie. Sculptorul implineste anul acesta virsta christica. Istoc este pentru a doua oara vedeta Clubului Prometheus, caci in 2002 a fost finalist pentru Premiul „Opera prima“.

Iar aceasta prima expozitie personala, la sapte ani de la incheierea studiilor, este un ansamblu coerent si matur pentru un artist care gindeste o activare expresiva a unui spatiu dat. Ionel Istoc este originar din Bacau, unde, amintim, in afara de prestigiosul Centru Cultural „George Apostu“, traieste si creeaza un sculptor remarcabil al generatiei de mijloc, Gh. Zarnescu. Istoc a urmat Liceul „Tonitza“ din Bucuresti si apartine integral generatiei ’90 a scolii de sculptura din Capitala, formata in spiritul unei mari libertati experimentatoare. Dar tocmai in lipsa de gesticulatie gratuit demolatoare sta probitatea sculptorului Ionel Istoc, care i-a adus citeva burse, participari la simpozioane si, mai ales, respectul si atentia breslei intregi. Istoc are, ca faptura fizica si morala, discretia, combustia si dramatismul unui autentic personaj giacomettian. Tipul sau de reductie formala, figurativul filiform si textura neuronala a modelajului il inrudesc structural cu familia giacomettiana din care face parte si extraordinara sculptorita Germaine Richier. Pe simezele unui muzeu imaginar, figurativul lui Ionel Istoc mai rezoneaza si cu idolii cicladici dar si cu angrenajele bronzurilor lui Max Ernst.

Nota particulara a traseului sculptorului nostru ne pare a fi insa redemptiunea, momentul de intuire a echilibrului venit din transcendent. Descarnat, decupat, fragmentat, figurativul lui Istoc evita strigatul neintrerupt al tragismului existentialist, caci solutia sacrului este continuta intrinsec in ritmul si rezonanta formelor. „Ascensiunea“ pieselor de sculptura mica, asezate pe socluri gindite activ, vectorial in spatiu, da o unitate tonica, soterica, ansamblului expozitional. Slava, Jertfa arhaica, Pietà, Arhiereu se re-armonizeaza intre ele prin traseele oblice, frinte, ramificate ale postamentelor lor. Daca Istoc practica reductia materica, elipsa si decupajul in compozitia volumelor sale din bronz, in desenele cu mari siluete umane, predilect feminine, artistul introduce, augmentativ, coroiajul si turbionul grafic. Istoc capteaza altfel, in grafica, aceleasi energii care populeaza cimpul aurei si pe care sculptura sa filiforma le exprima in golurile expresiv deduse din desenul lor in spatiu.

Calitatea si cistigul cert al expozitiei de la Clubul Prometheus stau in coerenta ansamblului si in respectul unui bun mestesug.