OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De ce au avut loc mineriadele? Ce-i mina in lupta pe mineri, descinsi la Bucuresti, la fiecare chemare a FSN-ului? Ce mai cred astazi minerii despre violentele pe care le-au produs? La Editura Curtea Veche a aparut un impresionant si curajos volum: Mineriadele. intre manipulare politica si solidaritate muncitoreasca de Alin Rus. Autorul s-a nascut, a copilarit si a urmat un liceu in Valea Jiului. El doreste sa inteleaga resorturile „mineriadelor“. Aflat pentru citeva luni in Statele Unite, la Boston, Alin Rus a avut amabilitatea sa raspunda prin e-mail intrebarilor adresate de Observator cultural.

Care a fost impulsul sa scrieti aceasta carte?
Desigur, scrierea acestei lucrari se leaga de munca mea de cercetare antropologica. Ideea scrierii acestei carti mi-a venit imediat dupa ce am inceput masteratul de Antropologie Culturala la Cluj, in 1999. Deja, inainte de inceperea cursurilor de masterat, stiam ca voi scrie o lucrare despre Valea Jiului, dar ma gindeam ca aceasta va viza doar aspecte legate de cultura muncitoreasca si istoricul muncitorimii in Vale. Totusi, dupa primele interviuri cu diverse persoane din Valea Jiului, am realizat ca trairile oamenilor legate de aceste evenimente numite mineriade sint foarte puternice si expresive, astfel incit mineriadele reprezinta un reper fundamental al istoriei locale in imaginarul colectiv al locuitorilor Vaii. Acesta a fost, desigur, unul dintre impulsurile care m-au determinat sa scriu acesta lucrare. Al doilea impuls – poate la fel de important ca si primul – a fost reprezentat de maniera tendentioasa, lipsita de nuantare, profunzime si pricepere prin care au fost prezentate mineriadele, indiferent din ce parte a baricadei venea discursul. Sa nu uitam ca in 1999 inca nu aparuse nici o lucrare stiintifica despre mineriade. Asa cum stim, studiile Ruxandrei Cesereanu, ale lui David A. Kideckel sau Fulger Valentin au aparut toate dupa 2000.


Am avut o copilarie fericita

Cum ati caracteriza, in citeva fraze, copilaria dvs. petrecuta in Valea Jiului?
imi face placere sa imi aduc aminte de copilarie mai ales acum, cind ma aflu pe meleaguri straine, unde situatiile pe care le am de trecut sint nu numai multiple, ci si mult diferite de tot ce am trait pina acum. Pot sa spun ca am avut o copilarie fericita! Probabil ca multi se gandesc ca Valea Jiului este un spatiu al dezolarii, penuriei si violentei, mai ales dupa „reclama“ care i s-a facut in presa si care are acum un oarecare substrat real. Dar in vremea copilariei mele, Valea Jiului era un loc care fremata de viata. Privind comparativ cu viata copiilor de aici, din America – iar aceasta, poate sa va sune socant ceea ce zic, este de multe ori searbada si insipida, corectata mereu de linia unei educatii moderne si stiintifice, prin care multe dintre tendintele naturale ale omului sint aproape suprimate –, imi dau seama cit de plina de savoare si naturalete a fost copilaria mea. Primele lucruri pe care mi le aduc aminte sint natura si prietenii. Cu prietenii de la bloc faceam nenumarate excursii de explorare a naturii: in Valea Jiului muntii si padurea pleaca din spatele ultimelor blocuri ale orasului. Atunci toate acestea mi se pareau firesti, dar acum, cind ma gandesc la ele, realizez cit de multe lucruri am putut sa invat din aceste explorari. A fost o adevarata scoala a curajului. Desigur, nu a fost totul idilic, o mare problema in Valea Jiului a anilor ’80 fiind lipsa bunurilor alimentare.

Aceasta a fost, intr-adevar, o incercare amara si nu cred ca exista vreun singur copil care a copilarit in Valea acelor ani si care sa nu fi stat macar o data la o coada de citeva sute de persoane pentru a cumpara oua, carne, faina, portocale sau chiar piine. Dar noi faceam de multe ori si din aceasta o distractie si o aventura. Poate ca o astfel de copilarie avea sa ii ajute pe multi sa dea piept cu adevaratele probleme ale vietii. Dintre prietenii mei din copilarie cei mai multi sint acum plecati la munca in Spania, Italia, Anglia sau chiar in Ungaria, iar citiva mai lucreaza inca la mina. Ambele cazuri reprezinta experiente dificile si o maniera destul de solicitanta de a-ti cistiga piinea. De aceea ma gandesc ca poate copilaria a constituit suportul moral care ne-a creat convingerea ca, orice probleme ar aparea in viata si oricit de dificile ar fi ele, toate au o rezolvare, iar aceasta se gaseste in puterea omului si in felul in care se raporteaza el la propriul destin.

Erati elev de liceu in Valea Jiului, la Vulcan, cind au avut loc mineriadele din 1990-1991. Cum priveati atunci acele actiuni?
Pe atunci era greu sa gindesti normal in Valea Jiului. La presiunea mediatica, despre care stiu ca exista, cei care au reusit sa isi pastreze luciditatea constiintei aproape ca s-au numarat pe degete. Unii dintre acestia au fost parintii si bunicii mei, in primul rind tatal meu. Bunicii mei din partea mamei, care au cunoscut lagarele sovietice timp de cinci ani, cunosteau tot evantaiul de unelte de care se folosesc comunistii, tehnicile de manipulare si asa mai departe, deci nu puteau fi prostiti usor; parintii mei au fost intelectuali remarcabili care consultau de fiecare data si sursele alternative de informare, pe vremea aceea foarte putine: ziarul Romania libera si vreo alte doua ziare scapate de sub puterea cripto-comunistilor si Radio Europa libera. Asa ca si-au dat seama imediat de toata tarasenia. Daca nu erau ei, pot sa spun cu certitudine ca picam si eu in plasa manipularii. Fiindca e foarte usor sa „fii prins de evenimente“ atunci cind toti din jurul tau gindesc la fel si cred cu convingere intr-o idee.

in acei ani, cind inca traiati in Valea Jiului, ati avut vreodata pornirea de a lua drumul Bucurestiului pentru a participa la „mineriade“?
Da, a fost un moment cind am vrut sa plec la Bucuresti, este vorba despre mineriada din februarie 1990. Era inceputul trimestrului al II-lea din clasa a X-a si primul de scoala libera, adica necomunista. Multi dintre profesori, mai ales cei care avusesera veleitati marxiste, erau timorati si era o oarecare degringolada. Astfel ca, la a doua mineriada, multi dintre colegii mei de clasa au plecat spre capitala odata cu minerii. Au plecat direct de la scoala. Nici macar nu si-au luat mincare sau bani. Desigur, totul era o aventura. Elevii care au participat la aceasta mineriada nu s-au gindit la nimic altceva decit la aventura. Am vrut si eu atunci sa merg cu ei, iar impulsul a fost foarte puternic, dar a fost ceva si mai puternic care m-a facut sa ramin. M-am gindit la parintii si bunicii mei care erau bolnavi si nu stiam daca nu cumva plecarea mea le va provoca emotii prea mari. Asa ca am preferat sa nu-mi asum riscul acesta de dragul unei simple aventuri.

Tin minte ca in dupa-amiaza acelei zile mama unui coleg a telefonat disperata la noi acasa pentru a ne intreba daca stim ceva despre fiul ei. Mama mea, care aflase de la mine unde plecasera ceilalti, i-a spus ca este la mineriada. Iar raspunsul acelei doamne a fost urmatorul: „Nu stiam ca Tibi al meu e asa de patriot. Sa vezi ce bataie minca el cind ajunge acasa!“. Deci, iata, populatia Vaii credea sincer in vremea aceea ca minerii sunt patrioti si ca mergind la Bucuresti fac ceva bun. Si nu este vorba aici de 51%, ci de peste 90% din locuitorii Vaii Jiului.
Atunci a fost singura data cind am fost tentat sa iau drumul mineriadei, insa ulterior mi-am dat seama si eu ce mare mirsavie se ascunde in spatele acestor evenimente. Este interesant ca in perioada cit am fost angajat la mina Paroseni, intre 1992 si 1995, nu au avut loc astfel de evenimente, desi greve pot sa spun ca au fost destule, unele chiar de anvergura. Totusi, nici una nu s-a transformat in mineriada.


Demonii adunati in tine

De ce Valea Jiului vota, toata, cu FSN si Ion Iliescu?
Nu putem spune ca toata Valea vota Iliescu si FSN. Ar fi o generalizare si o inexactitate si mai ales o nedreptate pentru cei care, in ciuda acelei imense presiuni mediatico-zvonistice, au reusit sa-si pastreze luciditatea. Asa cum spuneam, printre acestia s-au aflat parintii si bunicii mei. Totusi, din cite imi amintesc, parca am citit si ceva sondaje locale in presa de atunci, 92% din Valea Jiului a votat cu Ion Iliescu si FSN. Si este cumva de inteles. in Vale a fost o campanie zvonistica cumplita care mergea pe doua paliere: denigrarea liderilor PNT si PNL, pe de o parte, si, pe de alta parte, prezentarea FSN-ului si a lui Ion Iliescu ca singurul garant al linistii sociale. Probabil ca aceste zvonuri si manipulari umblau in toata tara, dar in Valea Jiului erau mult mai pregnante din cauza prezentei masive a agentilor de securitate si informatorilor infiltrati aici in numar foarte mare dupa greva minerilor din august 1977.

Cum si de ce ati plecat din Valea Jiului? De ce v-ati uitat in urma la ce s-a intimplat in Valea Jiului? Nu era mai bine sa uitati acei ani? N-au fost ani de cosmar?
Prima data am plecat din Vale in 1995, cind am devenit student la Facultatea de Filozofie din Cluj. Dupa terminarea acesteia, am obtinut ulterior, prin concurs, un post de profesor in Arad. Era in 1999, iar pe vremea aceea era aproape imposibil sa iti gasesti ceva de lucru in Valea Jiului. Tocmai fusese valul cel mai mare de disponibilizari si Valea a devenit in curind o zona a decrepitudinii si marasmului. Totusi, am revenit in Vale, ca profesor, dupa doi ani, pentru ca deja lucram la prima mea carte, Valea Jiului, o capcana istorica. Aveam sa ma cutremur cind urma sa descopar, ca profesor, realitatea Vaii Jiului a acelor ani. Fiind diriginte, am avut cazuri de elevi al caror tata disponibilizat s-a sinucis sau elevi (cu parinti plecati la munca in diverse tari) lasati acasa singuri si-au pierdut viata in accidente de masini sau s-au apucat de alcool si droguri. Iar noi, ca profesori si diriginti, mergeam cu clasa la toate aceste inmormintari. Sint experiente destul de cumplite. Citeodata ma infiorez si acum gindindu-ma la ele. Toate acestea au fost un motiv in plus sa scriu despre Valea Jiului, fiindca scriind te eliberezi cel mai bine de demonii adunati in tine. Totusi, nu aceste episoade m-au facut sa parasesc Valea in favoarea Americii, ci magia Occidentului, dorinta de a face o cariera si… poate saracia. Este totusi ridicol, desi adevarat, sa afirmi ca ai lucrat zece ani intr-o tara, ai avut un salariu si totusi nu ti-ai putut cumpara din banii tai decit un computer si citeva carti. E drept ca o mare parte din bani i-am investit in studiile mele antropologice. Eu, spre deosebire de alti antropologi si etnologi, cred ca am cheltuit mult mai mult decit am castigat din practicarea acestei discipline.


Minerii au sentimentul ca au fost trasi pe sfoara

Cind ati aflat prima oara ca Iliescu i-a chemat pe mineri, le-a multumit, iar tineri din Bucuresti au fost snopiti in bataie de mineri?
Imediat dupa mineriada din iunie 1990. Saptamini in sir subiectul mineriadei a fost cea mai discutata problema din zona. Pe atunci nu m-am gandit sa inregistrez toate discutiile auzite, de fapt nici nu aveam cu ce. Ar fi fost insa un material extraordinar. Amintirile oamenilor erau foarte vii, iar mintea lor era cuprinsa inca de vraja manipularii, asa ca discutiile erau mult mai sincere si mai directe decit interviurile surprinse de mine ulterior, dupa mai bine de 10 ani de la evenimente. Cei mai multi dintre mineri credeau cu toata convingerea ca studentii din Piata Universitatii se drogau, vindeau droguri sau erau platiti cu ziua pentru a manifesta acolo. Asa am aflat eu de toata tarasenia si de tot dezastrul care s-a intimplat la Bucuresti – din surse directe.

Credeti ca minerii au fost manipulati de forta politica – FSN si Ion Iliescu – sau aveau convingerea ca fac bine venind la Bucuresti de fiecare data cind erau chemati?
Ambele variante sint adevarate si nu se exclud reciproc, ba dimpotriva, eu cred ca s-au conjugat foarte bine una cu alta. Iliescu si FSN-ul s-au folosit de mineri pentru a-si atinge scopurile lor politice, dar au reusit sa faca acest lucru fiindca exista si la mineri aceasta disponibilitate si, mai ales, o lipsa totala de cultura civica si politica, ceea ce nu mai este cazul astazi. Canalele de informare sint mult mai diversificate, iar dupa 17 ani de la caderea comunismului oamenii au inceput sa inteleaga ce inseamna exercitiul politic democratic.

Ce stim astazi: cum se faceau deplasarile la Bucuresti – erau asigurate trenuri? Cine le punea la dispozitie?
Bineinteles ca toate erau organizate. Numai un copil sau cineva care nu are nici cea mai mica idee despre felul cum functioneaza o intreprindere miniera poate sa creada ca plecarea s-a facut spontan. Toate acestea le-am discutat in amanunt in lucrarea mea.

Cit de puternice si de numeroase au fost elementele Securitatii in Valea Jiului dupa 1989? Cum au influentat „mineriadele“?
Cind vorbim despre securitatea din Valea Jiului eu zic ca ar trebui sa ne referim mai degraba la momentul august 1977. Dupa greva minerilor de atunci, PCR a trimis mii de securisti si informatori in Vale fiindca incepuse sa se teama de mineri si de actiunile lor. Iar dupa Revolutia din decembrie, toti acestia, care aveau posturi caldute in sistem si nu erau nevoiti sa-si rupa spatele pentru o bucata de piine precum minerul de rind, si-au simtit pozitiile amenintate. Asa se explica atitudinea lor de atasament fata de FSN si sprijinul neconditionat acordat acestei formatiuni. Era singura lor sansa de a avea un trai decent si in continuare, fiindca acesti oameni, daca Romania ar fi apucat drumul democratizarii imediate, nu ar mai fi avut nici un loc in sistem.

Dupa 2000, cind ati inceput interviurile cu minerii, ati depistat vreo unda de regret la ei, ati avut impresia unei deziceri de actiunile de atunci?
Asa cum am spus, am realizat interviuri cu foarte multi mineri. Toti, dar absolut toti, au regretat participarea la mineriade, in special la primele trei, fiindca celelalte au mai mult caracter de greva si ei au avut sentimentul ca isi apara drepturile, chiar daca imixtiunile politice nu au lipsit. Dar, in privinta primelor trei mineriade, poate si a celei de-a patra, am surprins nu o data declaratii de regret si parere de rau. insa lucrurile trebuie nuantate. La unii am reusit sa sesizez si regretul acela in sens crestin, al omului care a comis un mare pacat si se caieste. Dar ceea ce am sesizat la toti a fost mai degraba o revolta si o frustrare date de sentimentul ca au fost trasi pe sfoara, ca au contribuit la realizarea unui scenariu politic din care ei, in final, au avut mai mult de pierdut decit de cistigat. Desigur, multi s-au dezis de actiunile de atunci. De fiecare data cind realizam un interviu cu vreun miner, eu aveam informatii alternative din diverse surse, in principal de la alti mineri, despre ce facuse omul respectiv la mineriade, si poate stiam ca unul sau altul a dat in cap sau a batut, dar oamenii aceia, atunci cind am pornit la realizarea interviului, nu mi-au declarat niciodata ca ar fi facut aceste fapte. Poate ca unii se temeau, poate altora le era rusine, nu stiu, si aici motivatiile pot fi multiple. Dar, pina la urma, nu acesta era scopul meu, sa descopar vinovatii de atunci, fiindca sint totusi antropolog, nu procuror sau judecator, iar oamenii au acceptat sa-mi dea acele interviuri fiindca au avut incredere in mine.


Nu ma asteptam sa fiu elogiat

Ce rol a jucat Miron Cozma in aceste actiuni?
Asa cum am spus si in lucrare, el a fost „capitanul de osti“, bratul care loveste, si nu mintea care gindeste. Pentru mine, ca antropolog si sociolog, Miron Cozma este un lider de multimi charismatic si popular al carui caz merita studiat indeaproape, insa pentru mine, ca cetatean al Romaniei, Miron Cozma reprezinta un pericol pentru societatea civila. Totusi cred, in lumina cercetarii mele, ca, daca nu era el in fruntea minerilor, tot s-ar fi gasit un lider asemanator lui care sa conduca minerii. intr-un fel, soarta lui este astazi asemanatoare celei a minerilor participanti la mineriada: a avut in final mai mult de pierdut decit de cistigat. Fiindca oricite afaceri ar fi facut si oricita influenta ar fi cistigat dupa 1990, pina la urma, sa stai zece ani in inchisoare e o mare pierdere pentru tine ca persoana si nu cred ca se poate compensa prin oricite cistiguri materiale ai avea ulterior. Ca o merita sau nu, aceasta este o alta discutie pe care am dezvoltat-o indeajuns in lucrare, cred.

Cartea dvs. a devenit deja controversata in Romania si i s-au adus o seama de critici. intr-un comentariu pe Hotnews, Cristian Ghinea zicea ca volumul ar fi trebuit sa fie mai scurt, ca era mai bine daca se insista doar pe opiniile si afirmatiile minerilor. De ce n-ati ramas doar la prezentarea si interpretarea interviurilor orale?
Comentariul lui Cristian Ghinea mi se pare pertinent. De fapt, nici nu ma asteptam ca, scriind o carte despre mineriade, sa fiu elogiat. Mi-am asumat inca de la inceput acest risc, am si scris despre aceasta in prefata. Subiectul e prea controversat si evenimentele sint prea recente ca sa poata fi privite cu luciditate. In ce priveste observatia lui Ghinea, pot sa spun ca lucrarea mea chiar asa si arata la inceput, adica prezenta doar interviuri cu mineri. La sugestia redactorului, doamna Doina Jela, am introdus interviuri si fragmente din presa sau alte lucrari care prezentau si punctul de vedere al victimelor. Si cred ca am facut bine modificand lucrarea in felul acesta, fiindca altfel riscam sa fiu acuzat ca ma transform in avocatul ideii de disculpare a minerilor, ceea ce s-ar situa departe de adevar.


Am ramas socat de atacul lui Traian Ungureanu

O alta critica, de fapt un articol intreg, a apartinut lui Traian Ungureanu, in Idei in dialog, numarul pe iulie. in cuprinsul articolului, Traian Ungureanu il acuza pe profesorul american prezent la lansarea de la Bucuresti, David A. Kideckel, de – nici mai mult, nici mai putin – prostie. Ce relatie aveti dvs. cu David D. Kideckel?
Relatia mea cu David A. Kideckel este mai mult decit de simpla amicitie sau colegialitate. in ciuda diferentei de virsta sintem buni prieteni. M-am intilnit prima oara cu el in 2000, cind eu eram student in primul an la masteratul de antropologie, iar el venea al doilea an consecutiv pentru a studia problemele sociale din Vale. Avem un subiect de cercetare comun si am hotarit ca o colaborare intre noi ar putea fi foarte fructuoasa. Asa a si fost. in 2002 am realizat impreuna filmul antropologic Zilele minerilor: viata si moartea culturii muncitoresti in Valea Jiului. De aceea pot sa spun ca este un om deosebit de modest, inteligent si muncitor. De asemenea este foarte echilibrat, nu l-am auzit sa faca vreodata vreo declaratie fara sa cumpaneasca foarte bine ce zice. Iar opiniile lui cu privire la mineriade, cu ocazia lansarii cartii mele, le consider de bun-simt si bine intemeiate. Poate daca eram si eu la lansare as fi facut afirmatii asemanatoare. De aceea am ramas socat de atacul plin de verva al lui Traian Ungureanu. Daca venea din partea altcuiva, poate ca nu m-ar fi surprins. insa Traian Ungureanu este, cel putin in opinia mea, unul dintre jurnalistii cei mai buni din Romania. Am citit mai multe articole scrise de el – chiar si cu privire la fenomenul mineriadelor – si mi s-au parut excelente. insa de data aceasta cred ca a fost intunecat de un moment de lipsa de luciditate.

Poate de aceea articolul sau din Idei in dialog este destul de dezlinat. incepe printr-o invitatie la un raid prin inima prostiei romanesti, ulterior il acuza pe un profesor american de prostie si il da ca exemplu, ca sa incheie cu o concluzie legata de mafia si prostia noastra autonoma, adica despre un produs made in Romania. Nu vad nici o relatie logica intre aceste sectiuni, iar eseul nici nu incearca s-o explice. Pe de alta parte, nu stiu daca cineva, oricine ar fi el, poate sa fie acuzat de prostie pentru ca nu poate, nu vrea sau nu isi propune sa empatizeze emotional cu victimele unui conflict. Oricit de metaforici sau subtili am vrea sa parem, totusi cuvintele au si ele limitele lor conceptuale, iar din cite stiu prostia inseamna lipsa de inteligenta, de informare sau de educatie si nu cred ca putem sa extrapolam limitele ei spre teritoriul in care a incercat s-o impinga jurnalistul. Si sa presupunem ca am accepta acest exercitiu dialectic, oare aceasta nu ar conduce la o anumita relativizare a insusi conceptului de prostie? Or tocmai de relativizare imi face impresia ca vrea Ungureanu sa acuze antropologia culturala si maniera acesteia de a se raporta la evenimentele sociale. Desigur, asa cum stim de la Michel Foucault, unul dintre marii hermeneuti ai secolului al XX-lea, interpretarea uneori pare sa nu aiba limite. Asa ca trebuie sa acceptam adesea interpretari de tot felul, mai ales atunci cind ajungem sa le pricepem motivatia. De aceea, trecind peste toate acestea, trebuie sa spun sincer ca pot, in final, sa inteleg gestul lui Traian Ungureanu.

Chiar daca pare greu de crezut, de multe ori munca de antropolog este similara celei de jurnalist. Trebuie sa te apropii de oameni si locuri pe care nu ai vrea sa ii intilnesti niciodata. Iar ca jurnalist, uneori, trebuie sa lupti cu toti acesti demoni din jur. O stiu pentru ca am lucrat si eu, ca jurnalist, si am si foarte multi prieteni din aceasta breasla. insa de multe ori se petrece ceva ciudat, dar totusi profund explicabil: incercind sa intelegi demoni sau sa lupti cu monstrii, sfirsesti prin a imprumuta ceva din natura lor. Iar atunci cind esti intr-un continuu razboi de multa vreme, se poate intimpla sa nu mai poti deosebi prietenii de dusmani, aliatii de inamici. Si te trezesti, la un moment dat, ca nu mai esti tu cel care voiai sa fii. Mi s-a intimplat si mie in munca de antropolog, mai ales in acesta ultima cercetare legata de mineriade, si nu este de mirare ca uneori li se intimpla si jurnalistilor, mai ales celor din Romania, o tara in care degringolada politica si sociala pare sa nu mai ia sfirsit.


A intelege un fenomen nu e totuna cu a-l justifica

Traian Ungureanu in Idei in dialog spune ca dvs. si David A. Kideckel tratati mineriadele ca un „fapt cultural“, ca va plasati in „stratosfera ideatica a cercetarii pure“. Evitati sa vorbiti de responsabilitati? Nu vreti sa discutati vinovatia minerilor sau, daca o faceti, aceasta este doar expresia unui resentiment indus de Puterea politica? Acelasi Traian Ungureanu amintea o teorie, lansata tot de David D. Kideckel, conform careia minerii ar fi fost „in legitima disperare“ si trebuie „intelesi“. in cartea dvs. pina unde merge „intelegerea“?
Antropologia culturala pare, la o prima vedere, accesibila chiar si publicului larg, dar este, de fapt, o stiinta foarte alunecoasa si greu comprehensibila daca nu ai in spate lecturi grele din acest domeniu si o munca de teren indelungata. Ca sa poate intelege oricine despre ce este vorba, voi da doua exemple din afara spatiului romanesc, pentru a nu intra din nou in nu stiu ce controverse. in anii ’90, cind in Insulele Feroe mai multe organizatii ecologiste incercau sa faca presiuni pentru stoparea pescuitului balenei-pilot, amenintata cu disparitia, un antropolog care a cercetat viata locuitorilor din insule afirma, intr-un studiu antropologic, ca vinatoarea de balene reprezinta esenta si liantul vietii sociale din insula. Ce-i drept, aceasta era ocupatia si principala sursa de venit a locuitorilor de acolo, de sute de ani. Ei bine, acest studiu a nascut o serie de controverse si dispute deosebit de aprinse, ca sa nu mai vorbesc despre acuze directe lansate chiar asupra disciplinei insesi. Acelasi lucru s-a intimplat in momentul in care s-a publicat un studiu antropologic despre organizatia Hamas, in care se spunea ca pentru acei luptatori lupta a devenit o parte din cultura si viata lor sociala, ca este deja un fapt cultural cu puternice radacini istorice in comunitatea din care organizatia isi recruteaza membri.

Desigur, afirmatiile acestea pot parea socante pentru cineva nefamiliarizat cu specificul antropologiei. insa trebuie retinut un lucru simplu: a intelege si explica din punct de vedere antropologic un fenomen nu e totuna cu a-l justifica sau a fi de acord cu el. Sint convins ca cei doi antropologi nu erau de acord nici cu distrugerea speciei balenei-pilot, nici cu actele de terorism ale organizatiei Hamas. Totusi, ei au fost buni profesionisti fiindca au incercat sa explice o serie de aspecte culturale controversate si dezavuate de publicul larg, ceea ce le-a facut demersul de doua ori mai complicat. La fel si in cazul mineriadelor, eu, ca antropolog, nu fac decit sa incerc sa explic si sa inteleg, iar apoi sa fac inteligibil pentru ceilalti un fenomen cultural. Aceasta nu inseamna ca eu ca persoana incerc sa justific sau sa caut o scuza pentru violentele minerilor. Dimpotriva, ca cetatean al Romaniei si, pina la urma, si ca membru activ al societatii civile romanesti, doresc ca dosarul mineriadelor sa fie solutionat cit mai degraba, iar cei care s-au dedat la violente in Bucuresti, mineri sau nemineri, sa plateasca in fata justitiei. O dovada elocventa in sprijinul afirmatiei de acum este prezenta numelui meu in lista celor peste 200 de intelectuali care au cerut ministrului Justitiei sa se implice pentru finalizarea dosarelor revolutiei si mineriadei din 1990. Aceasta nu ma impiedica sa pot intelege, in acelasi timp, cauzele comportamentului minerilor la Bucuresti.


„Valea Jiului este tot mai putin a minerilor“

De fapt, care este miza cartii dvs.? Dincolo de cronologia „mineriadelor“, dincolo de marturiile participatilor si de reconstituirea unei epoci, ce vreti sa stirniti in cititor, ce vreti sa scoateti in evidenta?
Dincolo de reconstituirea unei epoci, asa cum bine ati mentionat, mineriadele reprezinta o pilda si, totodata, o poveste amara despre natura umana. Propriu-zis, natura umana e aceeasi peste tot, dar spatiul cultural, economic, social si politic difera de la o regiune la alta, de la o tara la alta, ca sa nu mai vorbim de continente. De aceea lucrarea este si un avertisment pentru generatiile urmatoare, pentru a face in asa fel incit conditiile sociale si politice care au generat mineriadele sa nu mai poata fi reproduse. Fiindca odata reproduse toate acestea, vom asista iarasi la noi si noi evenimente de natura mineriadelor.

Ce ati dori sa stie un copil de astazi – nascut si crescut in Valea Jiului – despre „mineriade“? Ce ar trebui sa stie despre „mineriade“ atunci cind va fi mare?
As vrea sa stie ca, daca viata lui nu este astazi asa cum si-ar dori-o, daca parintii lui lucreaza in strainatate, departe de casa, sau au un salariu indecent, sint someri sau disponibilizati fara posibilitatea gasirii unui loc de munca, aceasta este si din cauza mineriadelor sau, mai degraba, a consecintelor acestora, dintre care instabilitatea economica e doar una. Iar cind vor fi mari, copiii de astazi ai Vaii Jiului ar trebui sa stie ca, in povestea mineriadelor, minerii nu au fost eroii pozitivi, ci dimpotriva.

Ce mai este astazi Valea Jiului? Cind va intoarceti acasa, la Vulcan, care este primul sentiment pe care il incercati?
Valea Jiului astazi este tot mai putin si miine probabil nu va mai fi deloc o vale a minerilor. Cultura muncitoreasca din aceasta zona se afla la sfirsitul existentei sale. in curind vor ramine in urma ei doar amintiri si memorii adunate poate in carti. Cind revin de fiecare data la Vulcan, gasesc nu de putine ori schimbari, uneori majore – in felul in care arata urbea. De aceea nu ma pot abtine de la exercitiul de a incerca sa-mi imaginez cum va arata acest oras atunci cind cultura muncitoreasca de aici va fi disparut cu totul. Gindindu-ma la aceasta, nu stiu de ce, ma incearca un sentiment de nostalgie.