OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Revista lunara de limba romana din Israel, Tel Aviv. Director: Al. Mirodan. Revista a ajuns la numarul 158 (14 ani de aparitie). Texte semnate de israelieni de limba romana – intre care scriitori evrei originari din Romania – si de personalitati culturale neevreiesti, dar apropiate de problemele iudaice. Sumar bogat, variat, consistent, chiar... exploziv, plin de informatii/actualitati culturale, politice, cultural-politice (din Israel, Romania si, in general, de pe tot mapamondul), literatura, dialoguri, scrisori, cronici si medalioane, realizat cu fantezie, umor si buna dispozitie (nu lipsesc rubricile de divertisment si... anecdotele cu evrei; exista si o simpatica pagina sportiva cvasieseistica, prilejuind reflectii despre xenofobia in sport; horoscopul este realizat de o reputata cercetatoare in domeniul literaturii romane: Elena-Esther Tacciu).

In pp. 15-19 Adrian Marino publica, sub titlul Calator in tara sfinta – Israel: turism si „ideologie“, extrase din impresiile de calatorie din Israel aparute, nu de mult, in saptaminalul Cuvintul. Un „derapaj“ antisemit trecator al lui T. Arghezi este descoperit de criticul literar A.B. Yoffe intr-o mica scriere, ignorata pina acum, a acestuia. In p. 61 scriitorul Lucian Boz, supravietuitor al cenaclului interbelic Sburatorul, scrie un articol (Digestio post mortem) in care vorbeste despre o stranie iesire antisemita, trecatoare de altfel, a lui E. Lovinescu cuprinsa in „Notele“ sale zilnice si publicata de catre Monica Lovinescu. „Inteleg pietatea filiala ce-a indemnat-o sa publice aceste note. Cred ca ar fi fost mai bine ca ele sa ramina in arhive. Pentru ca distinsul, elegantul critic apare sub o lumina profund nefavorabila.“ Alaturi, rubrica de „idei polemice“ (pp. 61-65) gazduieste un eseu al lui George Voicu: Onoarea nationala romaneasca in joc, in care politologul roman isi continua analizele incomode pe marginea problemei antisemitismului romanesc, a comparatiei Shoah-Gulag, a Jurnalului lui Sebastian...

Al. Mirodan ofera o explicatie „sufleteasca, nu politica“ celor care, dezamagiti, au reactionat polemic in fata „derapajelor antisemite“ ale unor intelectuali romani. Si un „zvon“ de la p. 25: „scriitorul Iordan Chimet (romanul care – cum aratasem nu de mult in paginile revistei – a fost luat toata viata, ca si criticul literar Geo Serban, drept evreu) pregateste o carte despre polemica izbucnita in Romania si in alte locuri apropo de manifestarile antisemite din presa literara democrata (Romania literara s.a.) de la Bucuresti“. Un remember dedicat poetului suprarealist Paul Paun, cu o incursiune in avangarda romaneasca a anilor ’30, realizeaza in p. 49 Elena-Esther Tacciu. Paginile de informatii si can-can-uri culturale (Etc., etc.) si politico-culturale (Pe scurt) reproduc tot felul de lucruri interesante despre personalitati culturale romanesti de origine iudaica, de la Marcel Iancu, Tr. Tzara si M. Sebastian la Maia Morgenstern. O surpriza: in p. 39, sub titlul Poetii simt pe pielea lor, este publicat un material favorabil, foarte simpatic, despre volumul experimental Tescani 40238 (sint reproduse si fotografiile copertilor: fata-verso).


de ici, de colo

In 22, nr. 21/2000, un articol al lui Andrei Cornea intitulat Holocaustul la tribunal dezvolta o penetranta analiza a fenomenului negarii, minimalizarii sau „demitizarii“ Holocaustului de catre unii istorici si publicisti pornind de la cazul istoricului englez David Irving. Negind, intr-o lucrare, Holocaustul si existenta „Solutiei finale“ (puse in practica in Estul Europei dupa conferinta de la Wansee din 1943), Irving a dat-o ulterior in judecata pentru calomnie pe profesoara americana Deborah Lipstadt care l-a calificat drept unul dintre cei mai priculosi negatori al Holocaustului. Procesul s-a incheiat, nu demult, la Londra si i-a dat cistig de cauza Deborei Lipstadt. „Epoca noastra – afirma, pe buna dreptate, Andrei Cornea in debutul articolului – a descoperit ca, uneori, ceea ce ar fi trebuit sa ramina numai o dezbatere academica devine subiect de materie juridica (...). E o manie procesuala ce creeaza o incalcare a planurilor si a domeniilor si de care nu profita decit semanatorii profesionisti ai confuziilor“. In continuare, autorul identifica simptomele mai subtile ale „negationismului“, inteles ca „o forma contemporana de antisemitism“. In fine, Andrei Cornea se opreste asupra variantelor est-europene de relativizare a Holocaustului: „De obicei, aici li se reproseaza evreilor ca vor sa «confiste suferinta», ca au «adus comunismul» sau ca, din pricina accentului pus pe Holocaust, crimele comuniste sint trecute sub tacere sau sint minimalizate sau sint tratate cu menajamente. Ca asa o minimalizare se intimpla sau s-a intimplat, e sigur; dar si ca aici «tot evreii sint de vina» e cu totul alta poveste!“

Pagina 13 a revistei reproduce discursul rostit de Andrei Plesu cu prilejul acordarii prestigiosului premiu acordat de fundasia germana care poartaa numele primului presedinte al Germaniei de Vest de dupa al II-lea razboi mondial, Theodor Heuss. Premiul se acorda anual, incepind din 1965, acelor personalitati politice sau culturale care s-au remarcat prin contributia lor la consolidarea institutiilor democratice si la evolutia integrarii europene. Andrei Plesu, fost ministru de Externe al Romaniei si rector al Colegiului „Noua Europa“ din Bucuresti si Wolf Lepenies, rectorul „Institutului de Studii Avansate“ din Berlin au primit anul acesta premiul, inminat de catre fostul presedinte al Germaniei, Richard Von Weizacker. Andrei Plesu: „Cel avantajat sint eu. Wolf putea lua oricind acest premiu fara mine, in vreme ce eu nu l-as fi putut lua fara el. Acesta e, cred, raportul actual dintre Estul si Vestul Europei...“
Dezbaterea pe marginea implicatiilor „afacerii Costea“ (careia revista ii acorda spatii largi) este rezumata cu umor amar in „vis-a-vis-ul“ lui Dan Perjovschi din coltul paginii 3: „Singurul lucru care ma intristeaza e ca Iliescu a pierdut alegerile desi i-am platit cu totii afisele“.

Numarul 17-18 al saptaminalului clujean de atitudine, analiza si cultura Tribuna (redactor-sef: Vasile Sebastian Dincu, redactor-sef adjunct: Tudor Vlad, secretar general de redactie: I. Maxim Danciu) ne-a lasat, pe ansamblu, o impresie placuta, incepind de la aspectul grafic – elegant, cu texte reusit puse in pagina pe o hirtie de buna calitate (corpul de litera e totusi cam mic), si continuind cu eseurile analitice serioase, interesante, bine informate si bine scrise, cu abordari combinate, antropologice, sociologice, simbolice, istorico-politice, din dosarul avind ca tema „violenta“. Tema este „prefatata“ de editorialul lui Vasile Sebastian Dincu (Violenta si blindul conformism al elitelor noastre culturale). In continuare, Oana Pughineanu analizeaza caracterul incontrolabil al violentei ca exces, violenta controlata, spectacolul, „morala“ si amoralitatea violentei (Resemnificari ale relatiei violenta-alteritate). Violenta privita din perspectiva istorica face obiectul eseului Simonei Nicoara (Timpurile violentei).

Poate cele mai incitante sint eseurile lui Walter Ghidibaca (Violenta in publicitate, bine condus catre conturarea unui „portret al consumatorului de violenta publicitara“), Mihai Puica (Violenta si moda – de la comunitatile arhaice pina la miscarea punk), al Laurei Popa (Violenta TV si copiii romani – un material sociologic despre efectele filmelor violente si ale personajelor „dure“ asupra copiilor romani; conduc in top filmele horror si Jean-Claude Van Damme). In paginile 14-15 importantul poet clujean Ion Muresan realizeaza un bun interviu cu André Velter, unul dintre cei mai semnificativi si mai cunoscuti poeti francezi de azi, aflat pentru citeva zile la Cluj la invitatia Centrului Cultural Francez (ocazie cu care a sustinut la Muzeul Etnografic al Transilvaniei un original recital de poezie, acompaniat de taraful de tigani din satul Polatea). „Monsieur Poesie“ (cum il numeste pe A. Velter presa franceza) observa o crestere semnificativa a interesului pentru poezie la publicul francez si o pune pe seama cautarii unei alternative compensatorii la universul mass-media, o „eliberare mintala“ exprimata de poeti prin „inventarea unei noi oralitati“. Insa ultima pagina a revistei tine parca sa contrazica buna impresie generala, printr-o notita sclifosit-encomiastica despre „evenimentul“ expozitiei „micutei Picasso“ care ne scuteste de alte comentarii: „La o raspintie de veacuri inca neprecizata, dar mereu incercata a fi dibuita, intre site-uri numeroase si pinza maculata a sevaletului, intre culoarea digitalizata prompt si cea mereu jinduita a fi perfecta din amestecul penelului – culoarea ingerilor, precum cea a aripilor sau a identitatii sexuale a ingerilor – un copil, se putea altfel!, altfel artist deplin, vine acum sa arate o cale de identificare...“

Ziarul care face Ordine. O initiativa laudabila poate fi trecuta in contul Ziarului financiar: interesul pentru cultura al editorilor acestui cotidian s-a concretizat intr-un supliment de week-end, Ziarul de duminica, publicatie saptaminala care isi propune sa ofere in 8 pagini cit altii in 32. Din editorialul semnat de Nicolae Manolescu aflam ca ziarul “vine cu judecati de valoare si cu ierarhii, vine cu Ordinea