OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Administratia Fondului National Cultural va fi condusa de un consiliu format din 11 membri, ales pe doi ani, in care sint reprezentate MCC, Ministerul Finantelor, Institutul Cultural Roman, Consiliul Minoritatilor Nationale si asociatiile de creatori.
„Piata de dezbateri“ urmareste definirea „unei strategii de dezvoltare a Romaniei pe termen lung“, prima intilnire propunindu-si o dezbatere pe tema „De ce si cum finantam cultura. In Romania“. Pariul este acela de a aseza la aceeasi masa, cu drepturi egale, functionari ai institutiilor cu putere de decizie si reprezentanti ai societatii civile. Este motivul pentru care, vineri, la GalAteCa, s-au intilnit staff-ul Ministerului Culturii si Cultelor (MCC), functionari ai acestei institutii, reprezentanti ai asociatiilor de creatori si artisti independenti.

Cheia intilnirii a fost prima dovada palpabila a punerii in practica a programului de guvernare privitor la cultura, si anume introducerea in cadrul Ordonantei 10/21. 01.2005 a normelor de infiintare si functionare a Administratiei Fondului Cultural National (AFNC), prin care MCC externalizeaza finantarea programelor si proiectelor culturale, in beneficiul decizional al actantilor directi. Si asta deoarece „nu functionarii publici decid valoarea proiectelor“, iar „in afara de public si de creatori, nimeni nu mai are voie sa beneficieze de pe urma finantarii“, a declarat ministrul Culturii, Mona Musca (de la Plesu incoace, este primul ministru al Culturii cu discurs si stralucit, si impecabil gramatical). Procesul de externalizare nu se refera doar la Fondul Cultural National, ci si la tirgurile de carte (probabil printr-un soi de concurs de proiecte, intereditorial, pentru alegerea managerului de editie), la Festivalul National de Teatru „I. L. Caragiale“ (care va fi compactat cu Gala UNITER si, prin urmare, trecut in grija Uniunii Teatrale), la Festivalul si la Concursul International de Interpretare „G. Enescu“ (alternativ, unul un an, celalalt un an, atit pentru pastrarea interesului, cit si pentru imagine, care se mai pierdea prin comasare si ritmicitate bienala).

Conform Deliei Mucica, secretarul general al MCC, acest mecanism de finantare publica a culturii, profund reformist, va fi functional de la 1 iulie a.c., AFNC putind pune circa 63 de miliarde de lei la dispozitia concursurilor de programe si proiecte, deschise in mod egal institutiilor publice sau ONG-urilor, pentru al doilea semestru al acestui an. Noutati: posibilitatea de reportare a bugetului necheltuit pentru exercitiul financiar urmator, finantarea de programe multianuale, denumirea si extinderea surselor din care reies veniturile Fondului, transparenta si controlul public si, nu in ultimul rind, sanctiunile contraventionale. AFNC va fi condus de un consiliu format din 11 membri, ales pe doi ani, in care sint reprezentate MCC, Ministerul Finantelor, Institutul Cultural Roman, Consiliul Minoritatilor Nationale si asociatiile de creatori. Rezervele exprimate de cei prezenti s-au referit la definirea asociatiei reprezentative de breasla si la membrii comisiilor. Viitoarea lege (Ordonanta 10 este acum la Senat) ar trebui sa aiba capacitatea de autoreglare in legatura cu aparitia de noi asociatii de creatori si reprezentativitatea lor, iar stabilirea comisiilor de evaluare, pe domenii, ar trebui sa tinda spre modelul electiv al curtilor cu juri (ceea ce nu ar strica nici justitiei romane).

Moderat de Corina Suteu, presedinte ECUMEST, dialogul a demonstrat ca, la aceasta ora, MCC are cea mai serioasa echipa de conducere. La nivelul ministrului de stat coordonator pentru cultura, educatie si integrare europeana se realizeaza un soi de sistem de siguranta pentru evitarea exceselor, si ma refer aici la Markó Belá, cumva sustinator al modelului francez de finantare („am gresit dupa ’89 considerind cultura ca marfa ce trebuie supusa vitregiilor tranzitiei; optez pentru bugetare si anularea interventiei politice, prin transfer de capital catre societatea civila“), spre deosebire de Mona Musca („optez pentru politicile culturale anglo-saxone“). Markó Belá avea dreptate afirmind: „In anul 2005, artistul nu trebuie sa fie un cersetor de lux al societatii“. De aici si pina la afirmatia secretarului de stat Virgil Nitulescu nici nu e mult: „Nu putem lasa actul de cultura pe mina finantistilor… Finantam industria etc, iar cultura am lasat-o de izbeliste!“ Sau, vorba secretarului de stat Ioan Onisei, „cultura naste cele mai vii dezbateri si primeste cele mai mici fonduri“. Iata de ce parafraza dupa Churchill a celui din urma tine de onestitatea functionala si de respectul pragmatic: „Sintem aici pentru a va apara dreptul de a ne critica“.

Din pacate, situatia din acest moment a MCC nu e deloc simpla: bugetul ridicol (0,15%) e deja directionat de fostul guvern in proportie de 40%. Replica intentionala a Monei Musca reincarca, asa zicind, acumulatorul optimismului: in colaborare cu Academia Romana se va crea Institutul de Politici Culturale, bugetul pentru patrimoniu se va discuta la nivelul CSAT, va incepe proiectul intoarcerii spre lectura in beneficiul dotarii si informatizarii a sute de biblioteci din zona extrametropolitana, se va corecta legea sponsorizarii, in asa fel incit investitorii privati sa stie ca a finanta actul de cultura inseamna „vizibilitate, publicitate si onorabilitate“.
Din pacate, sperantele sint mai reduse tocmai din partea beneficiarului, marcat de (fie si) justificate frustrari. Interventia epidermica a lui Cosmin Manolescu (Fundatia DCM), ori aceea impachetata multimedia, ca sa zic asa, a lui Szakáts István (Fundatia ALTART) a dansat intre penibil si ridicol. „Franromglezei“ celui din urma probabil ca nu-i poate raspunde decit finalul hitului Taxi „Americanofonia“. Nici oameni din sistem, precum Corina Raceanu (Directia pentru Cultura etc… Timis – cu o statistica aiuritoare, impanata cu o romana si mai si) sau Paula Popoiu (Muzeul Satului) nu au iesit din asemenea limite.

Sperante reduse, cu atit mai mult cu cit situatii catastrofale din teritoriu te fac sa dubitezi intre modelul francez si cel anglo-saxon: cazurile Constanta, Arad ori Brasov, de suprimare a unor institutii de spectacole de prestigiu, cel din urma expus detaliat de catre directorul teatrului din localitate, regizorul Claudiu Goga. Daca de Constanta si filozoful ei cultural, Nicusor Constantinescu (ce potrivire de nume cu „nicadorul“ de acum 70 de ani…), presedinte PSD de consiliu judetean nici ca te miri, de primarul Scripcaru-PD al Brasovului si de replica-i finala („Cine e Mona Musca sa-mi comande mie?“) parca nu te poti bucura in lege (desi Brasovul are si un nume de sef liberal scris cu litere de o jumatate de metru ce impinzesc tot situl istoric, incit nu te mai intrebi ce-or fi vrut sa zica stramosii central-europeni cu nomina stultorum…).

Pentru a convinge prin metode civilizate comunitatea, cum isi propune Mona Musca, e de presupus un anume standard de civilizatie. Postcomunismul romanesc nu il prea ofera. De aici, probabil, si tendintele recentralizatoare, venind dinspre institutiile publice, si cele propaternaliste, sosind dinspre societatea civila. Excesul de frustrari nu provoaca normalitate comportamentala de tip occidental. Intrebarii vizind cultura „de ce sa finantam?“, i-as raspunde „da’ ce sa finantam?“. Fiindca, ori se reduce profund fiscalitatea, dispar instrumentele paternalist-etatiste (inclusiv MCC) si ne vedem linistiti de treaba, cu ajutorul lui Dumnezeu si al nivelului de trai (de retinut obligatoriu ca interesul pentru cultura e direct proportional cu relaxarea materiala), ori bugetul de stat ramine determinant (si „zgomotos si fantezist“ prin fumarit, „rovignetit“ etc), dar atunci are profunde obligatii si fata de contribuabilul de la care a rechizitionat toata endoderma si fata de lantul fundamental: sanatate (fizica, psihica si sociala)-educatie (pe toate palierele de virsta)-loisir. Iar cultura tine de ultimele doua verigi si-i poate insoti pe garantii stiintifici ai celei dintii.