OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vizita mult aşteptată şi îndelung pregătită a preşedintelui american Barack Obama în Rusia, Italia şi Ghana se intersectează în zona de interes public românesc, cu mult mediatizata afacere Monica Iacob-Ridzi, care a devenit capul de afiş al mass-mediei autohtone, dar şi o prioritate pe agenda politică a partidelor ce alcătuiesc arcul guvernamental. Ciorovăiala internă din coaliţia de guvernare este asezonată cu intervenţiile intempestive ale şefului statului, care taie repede nodul gordian fără discuţii parlamentate sau analize argumentate la rece. La toate acestea se adaugă ancheta Comisiei Parlamentare, activitatea DNA-ului sesizat să ancheteze cazul şi contrele schimbate între liderii politici de toate culorile. O mare trăncăneală pe marginea cheltuirii unor sume mari de bani de către Ministerul Turismului şi Sportului capătă pe zi ce trece dimensiuni de tragedie greacă. E vinovată sau nu doamna ministru? Cine şi ce se urmăreşte prin devoalarea unor matrapazlîcuri, care, între noi fie vorba, nu sînt nici primele, nici singurele, în peisajul nostru politic. Iritarea şefului statului ni se pare inadecvată. Adevărul sau dreptatea sînt mediate de jocul dintre „ai noştri“ şi „ai lor“. Restul nu mai contează. În acelaşi context geostrategic local putem evalua şi prestaţiile, pe bani mulţi, ale Ministerului Turismului şi, cu titlu personal, dar cu sprijin PD-L făţiş, ale Elenei Băsescu. Alţi bani, altă distracţie.

 

Că pe fondul strîngerii curelei şi al economiilor severe preconizate, atît de Guvern cît şi de preşedinţie din motive de criză, cîteva ministere şi personaje politice sînt aglutinate într-un fel de holding-consorţiu cu regim aparte. Un fel de Minister al Propagandei – nenumit astfel, dar funcţionînd în regim similar – s-a constituit în jurul celor două doamne ministru şi al unei europarlamentare, care toacă bani publici cu nemiluita fără nici un fel de relevanţă practică. Multe ministere au fost şi sînt obligate să facă economii la sînge şi să accepte reduceri de personal sau de venituri. Pentru alte ministere – cele mai sus amintite –, măsurile nu se aplică. Toate manifestările vizînd „mobilizarea tineretului“ sau „acţiunile de relansare a turismului“ se dovedesc nişte baloane de săpun fără nici o finalitate. Cui a folosit cheltuirea aiurea-n tramvai a unor mari sume de bani cu prilejul Zilei Tineretului sau nenumăratele „vizite de lucru“ ale dnei Elena Udrea, ba cu sania, ba cu caleaşca, ba cu vaporul pentru propagarea turismului? Îşi închipuie cineva că grecii lui Kokalis, mare magnat, vor face curse de feribot între Constanţa şi insulele greceşti, aşa cum anunţa cu emfază doamna ministru? Avem mari rezerve.

 

În ceea ce priveşte vizita preşedintelui american, nu ne aflăm printre cei care aşteaptă marea cu sarea de la plimbarea între Kremlin şi Vatican. Rusia lui Putin – mai mult decît a preşedintelui Medvedev, numit de presa americană „the most influential figure in Moscow“, ceea ce ni se pare corect – s-a pregătit îndelung pentru această vizită, mai mult sau mai puţin istorică. Oameni simpli şi studenţi, pensionari şi militari ruşi, antiamericani cu vechi stagii şi proamericani de dată recentă îşi fac iluzii că noul şef de stat de extracţie afro-americană va pune „bazele unei noi ere în relaţiile ruso-americane“ şi că prietenia şi frăţietatea între popoare va domni de azi înainte. O propagandă rusă bine pusă la punct a pregătit terenul pentru ca opinia publică rusească să primească nu atît salutul fratern al puternicei Americi, ci America să ia cunoştinţă de salutul puternicei şi pravoslavnicei Rusii. Restul ar putea fi doar puncte de pe agenda stabilită deja de ministrul de Externe Serghei Lavrov, cu prilejul vizitei la Washington de acum două luni. Relansarea dorită a relaţiilor dintre cele două mari puteri va fi condiţionată de termenii asupra cărora vor conveni preşedintele rus şi cel american în privinţa scutului nuclear american şi a Acordului de reducere a armelor nucleare.

 

Americanii consideră dezvoltările scutului din Polonia şi Republica Cehă drept parte a proiectului de protecţie împotriva unor posibile atacuri ale Iranului şi Coreei de Nord, pe cînd ruşii le consideră o ameninţare directă a propriei suveranităţi. Scutul antirachetă, preconizat de americani (şi NATO) în Europa. nu este privit cu ochi buni de către ruşi şi, aşa cum mărturisea şi preşedintele Medvedev, armele nucleare nu există doar în sine, ele trebuie considerate mijloace de apărare împotriva unui potenţial adversar. Iranul şi Coreea de Nord nu sînt considerate de partea rusă ca potenţiali factori de risc. Astfel se explică şi negocierile pentru a găsi soluţii. La rîndul lui, Barack Obama speră şi el că va împăca şi capra naţională americană şi varza internaţională.